Ceaiul este una dintre bauturile cele mai vechi si cea mai venerata. Este bautura cea mai populara din lume…de la calugarii budisti care îl utilizeaza în ceremoniile lor religioase, la revolutionarii americani, ceaiul a devenit mai mult decat o bautura, ci a devenit un eveniment. De aproape 5000 de ani aceasta bautura a influentat medicina, religia, politica, miscarile sociale si superstitiile.
Chinezi initial au numit aceasta bautura “Kia” termen care, se stie ca, în cursul secolului al VI, d.H a evoluat în numele “Cha”.
Din punct de vedere botanic planta”de ceai” este camellia sinensis ce creste spontan mai ales în zonele tropicale si subtropicale.
Importanta ceaiului pentru culturile asiatice a condus la aparitia unor legende privind descoperirea sa.
Conform unei legende din China, ceaiul a fost descoperit accidental de catre împaratul chinez Shen Nong, în 2737 î.H., bun cunoscator al agriculturii si medicinei, precum si un om de stiinta si patron al artelor. Printre alte lucruri, împaratul considera ca apa fiarta inainte de a fi bauta poate contribui la o sanatate buna. Astfel a decretat ca supusii sai sa fiarba apa înainte de a o bea, ca masura de precautie pentru sanatate si igiena. Intr-o zi de vara, în timp ce vizita o regiune îndepartata, el si anturajul sau sa oprit pentru a se odihni. Slujitorii au început sa fiarba apa pentru consumul imparatului. Frunze uscate dintr-un tufis de Camellia , aflat in apropiere au cazut in apa fierbinte. Împaratul a fost interesat de noul lichid, deoarece avea un miros placut, asa ca a baut si a descoperit ca este foarte revigorant si are o aroma incantatoare. Astfel, in aceea perioada ceaiul a fost considerat ca o bautura medicament, ce revigoreaza organismul.
O alta legenda o gasim in cronicile budiste ce spun ca un print din Nepal, Siddhartha Gautama – Buda, fondatorul istoric al budismului, dornic de a dovedi credinta sa, a plecat intr-un pelerinaj religios in China, angajându-se sa renunte la somn în timpul calatoriei sale. Obosit, dupa multe zile de calatorie, Siddharta a încalcat juramântul sau si a adormit. La trezire, el a blestemat pleoapele si le-a taiat, aruncându-le la pamânt. Din pleoapele cazute la pamant a încoltite o tufa de ceai. Buda a consumat din frunzele arbustului si imediat trupul lui obosit a primit energie.
Ceaiul a devenit o bautura de zi cu zi in China, mult mai tarziu, in jurul anilor 300 AD, prima atestare documentara apartinand unui functionar chinez despre care se stie ca a murit in anul 273.
Un poet al vremii, Lu Yu(723-804) este autorul primului tratat despre ceai: Cha Jing (Obiceiurile ceaiului).
Cam in aceeasi perioada (648-749), ceaiul a fost introdus si în Japonia de catre un calugar budist , Gyoki ce a plantat arbustii în gradinile templelor budiste.
Ceremonia ceaiului (Cha-no-yu), de o mare importanta la japonezi a fost creeata în secolul al XIII-lea de un preot Zen.
Misionarii si negustorii portughezi au fost primii care au avut contact cu ceaiul datorita calatoriilor in rasarit, dar prima data in Europa ceaiul a fost adus de olandezi ( ca si cafeaua ), primul transport ajungand in Amsterdam in anul 1606.
Din Olanda ceaiul a patruns in Europa, aristocratia engleza incepand sa consume ceai din anul 1669. Desi in 1600, Regina Elisabeta,din dragoste pentru obiectele de lux exotice a fondat East India Company pentru a procura tesaturi fine pentru haine , condimente, plante aromatice si alte bogatii din Est, ceaiul nu a facut obiectul comertului decat din anul 1669. East India Company a avut drepturi exclusive asupra comertului cu ceai in Anglia si colonii pâna în 1833. La început, transporturile East India Companiei de ceai au fost putine si supuse tarifelor. La acel moment, s-a bucurat de ceai doar aristocratia, deoarece un kilogram de ceai costa un muncitor britanic aproximativ echivalentul salariului pe noua luni.
În consecinta, comerciantii întreprinzatori au adoptat metode pirateresti, ignorand monopolul impus si importand ilegal. Aceste transporturi de contrabanda au dus nu numai la crestere consumul de ceai in Anglia, dar si la scaderea pretului.
Treptat, ceaiul a devenit marfa cea mai importanta in cadrul comertului Marea Britanie- China. Toate clasele sociale au inceput sa consume ceai, bautura nemaifiind rezervata pentru inalta societate si de la mijlocul secolului al XVIII a înlocuit berea ca bautura nationala a Angliei.
La începutul secolului al 18-lea, ceaiul a ajuns în coloniile englezesti din America de Nord, devenind rapid o bautura apreciata si dorita. În New York, Boston si Philadelphia , ceainariile au început sa apara si sa se dezvolte continuu. În acel moment, Imperiul Britanic a decis sa introduca impozite asupra furnizarii de ceai la coloniile din America de Nord, identificand in comertul cu ceai o posibilitate de a recupera cheltuielile de razboi cu Franta si India Aceasta decizie a înfuriat foarte mult pe colonistii americani care au decis in semn de protest sa boicoteze produsele impozitate.
Ori de câte ori navele britanice, pline cu ceai, ajungeau in porturi, colonistii începeau demonstratiile care obligau navele sa plece, fara a descarca marfa. O actiune celebra în acest sens, numita “Boston Tea Party” a avut loc in data de 16 decembrie 1773, cand un grup de colonisti, deghizati in indieni a urcat la bordul unor nave ancorate în portul Boston si a început sa arunce cu sute de cutii de ceai în mare. Anglia s-a razbunat pentru aceasta prin trimiterea de forte militare in port. Acest eveniment a marcat inceputul Razboiului de Independenta american. În timp, doua evenimente au marcat aproape accidental istoria ceaiului.
În 1904, Richard Blechynden, un vânzator de ceai la Targul Mondial de la St Louis, incerca fara succes sa ofere cupele sale cu ceai fierbinte în caldura verii, si încercand sa impulsioneze vanzarile a pus gheata în bautura. Rezultatul a fost popularizarea ceaiului rece, care a devenit in timp preferatul americanilor ( 85% din ceaiul consumat in America este IceTea). Thomas Lipton care detinea magazine ce comercializau ceai inca din 1876 incepe din 1909 vanzarea de IceTea.
O alta descoperire a avut loc în 1908, când Thomas Sullivan, a început sa expedieze mostre de ceai în sacuti individuali la restaurante din zona New York. Sullivan a descoperit ca restaurantele, din greseala, pregateau bautura fara a extrage efectiv ceaiul din sacuti. Aceasta descoperire a dus la pliculetele de ceai pe care le cunoastem astazi.
Azi nu exista tara in care sa nu se consume ceai, cei mai mari bauturi din lume fiind irlandezii cu o medie de 4 cesti pe zi.
Surse:
Britannica Tea Cultivation, Retrieved June 2007
Beverly Dubrin: Tea Culture: History, Traditions, Celebrations, Recipes & More
John C. Evans (1992): Tea in China: The History of China’s National Drink, Greenwood Press
Victor H. Mair and Erling Hoh: The True History of Tea. New York
