• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

carne de iepure

Iepure pe Varza Murata Preparat la Cuptor

December 14, 2015 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

De cele mai multe ori, în bucătărie, carnea de iepure este acompaniată de un sos, dat fiind faptul că iepurele, vietate mai energică, nu prea vine cu suficientă grăsime. Totuși, și carnea de iepure, ca majoritatea cărnurilor se împacă bine și își poate găsi locul pe un pat de varză murată deoarece “acreala” acesteia se echilibrează bine cu dulceața iepurelui. Partea cu grăsimea cerută de varza murată poate fi rezolvată simplu prin împănarea cărnii cu slaninuță, în special la iepurele sălbatic, vânat. Nemaipunănd la socoteală că este o rețetă foarte simplă, iepure pe varza poate fi o delicioasă rezolvare culinară a iepurelui descoperit în frigiderul dumneavoastră.

Iepure pe Varza Murata la Cuptor (5)

Ingrediente iepure pe varza

  • 1 iepure
  • 2 verze murate
  • 1 fir praz
  • 1 morcov
  • 2-3 linguri de bulion
  • 1 ardei iute (opțional)
  • 4-5 căței de usturoi
  • 5-6 cubulețe de slăninuță
  • 3-4 foi de dafin, piper boabe, boia dulce sau iute (după preferință), cimbru, mărar

Pentru marinadă

  • 1 ceapă
  • 1 morcov
  • 1 felie de țelină
  • 4-5 căței de usturoi
  • 200 ml vin roșu
  • piper, cimbru, foi de dafin,
  • ulei de măsline, apă

Iepure pe Varza Murata la Cuptor (8)

Curățăm iepurele de pielițe și înlăturăm eventualele fire de păr din blană, rămase pe carne. Masăm carnea cu ulei de măsline, piper măcinat și usturoi zdrobit. Așezăm iepurele într-o tavă încăpătoare și punem peste el vinul completat cu apă, cât să cuprindă bine carnea. Adăugăm legumele tăiate felii mari și condimentele. Aceasta operațiune o facem seara, urmând ca a doua zi să preparăm iepurele. Iepurele de casă nu necesită această operațiune pentru a fragezi carnea, deoarece acesta, spre deosebire de iepurele de câmp, are carnea fragedă. Totuși, eu pregătesc această marinadă și pentru iepurele de casă, cu scopul de a-i da aromă și gust superior cărnii.

Iepure pe Varza Murata la Cuptor (1)

A doua zi preparăm iepure pe varza. Tăiem varza fideluță și o așezăm într-o tavă. Tava să fie de calitate, să nu se prindă varza. O stropim generos cu ulei de măsline. Tocăm rondele prazul, morcovul și ardeiul iute și le punem peste varză. Adăugăm piper, foi de dafin, cimbru, mărar și boia precum și cele 2-3 linguri de bulion. Amestecăm varza cu aceste ingrediente și în mijlocul tavii, pe lung, pregătim un spațiu în care vom așeza iepurele.

Iepure pe Varza Murata la Cuptor (2)

Iepure pe Varza Murata la Cuptor (4)

Scoatem iepurele din marinadă și îl împănăm cu usturoi și slaninuță sau bacon. Îl așezăm întreg în mijlocul tăvii, în golul pregătit în varză. Acoperim tava cu folie de aluminiu și o băgăm la cuptor pentru cca 2 ore. După 2 ore înlăturăm folia de aluminiu și mai lăsăm 10 minute la cuptor, să se rumenească. La final, decorăm cu verdeață sau cu rondele de ardei iute roșu. La iepure pe varza folosesc puțin ardei iute, nu mult ci cât să piște oleacă, ca o chemare, o invitație, pentru un pahar de vin.

Să fiți bine!

Iepure pe Varza Murata la Cuptor (7)

Iepure pe Varza Murata la Cuptor (9)

Filed Under: Retete cu varza, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Oltenia, Retete la cuptor Tagged With: carne de iepure, friptura, iepure, varza murata

Iepure la cuptor cu ciuperci si masline

June 26, 2015 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Dacă sunteți interesați să vă întreceți în trântă dreaptă cu colesterolul prezența cărnii de iepure în meniu poate fi o cale spre victorie. De culoare alb-rozalie, cu grăsimi și calorii reduse, carnea de iepure este fragedă și ușor digerabilă. De altfel, printre altele, această carne este recomandată persoanelor ce au probleme cu digestia. În România nu există tradiție în ce privește consumul cărnii de iepure, deși în trecut, ici-colo, câte un țăran mai obișnuia, pe lângă orătăniile din curte, să mai crească și câțiva iepuri. Se înmulțesc repede, se cresc destul de ușor, nefiind prea pretențioși, și asigură o cantitate mai mult decât rezonabilă de carne.

Este o diferență destul de mare între iepurele de câmp (sălbatic) și cel de casă, iar în bucătărie prepararea cărnii se abordează ușor diferit. Azi, vreau să vă extrag puțin din alte realități și să vă pun pe gânduri culinare, invitându-vă la un iepure la cuptor așezat pe un pat bogat de ciuperci și măsline. Iepurele preparat este de casă, cu o carne fragedă care se prepară destul de repede și fără să necesite vreo pregătire specială.

iepure la cuptor, cu ciuperci, masline si sos de rosii

Necesar iepure la cuptor cu ciuperci si masline

  • 1 iepure
  • 1 kg ciuperci
  • 250 gr măsline
  • 400 gr bulion de casă sau o conservă de roșii cubulețe sau roșii pasate
  • 2 cepe
  • câteva felii de bacon-șuncă-slănină afumată
  • 2 căpățâni de usturoi
  • foi de dafin, piper, cimbru, sare
  • puțin ulei de măsline
  • 1 pahar vin alb – opțional
  • supă de legume sau apă

iepure la cuptor, aromat si condimentat, cu ciuperci si masline

Preparare

Spălăm carnea și o grijim cum trebuie să nu aibă fire din blana iepurelui. Iepurele întreg curățat și spălat îl tăiem bucăți – pulpe, coaste, coloana cu mușchi spatelui, inclusiv organele dacă sunt în dotarea iepurelui. Curățăm usturoiul și îl zdrobim. Folosim usturoi mai mult sau mai puțin, după cum ne priește. Eu am folosit două căpățâni de usturoi românesc nou, deci fără prea mare putere. Îl punem într-un bol împreună cu 3 linguri ulei de măsline, o lingură cimbru, piper proaspăt zdrobit și un praf de sare. Amestecăm bine, omogenizând, pentru a obține un fel de baiț. Cu acest amestec de condimente și miresme, ungem bine bucățile de carne “masându-le cu mâna” astfel încât să fie bine cuprinse de uleiul aromat. Lăsăm carnea deoparte să-și ia aromă și pregătim tava cu alte cele.

iepure de casa pregatit pentru cuptor

Curățăm ceapa și o tăiem fideluță. Ungem tava cu ulei și punem ceapa tăiată în tavă formând stratul prim, de bază. Ciupercile le ștergem cu un prosop uscat și le tăiem felii. Pentru asemenea mâncăruri sunt mai bune ciupercile micuțe și fragede, cele mari find bune pentru grătar și umplut. Le punem uniform peste ceapă, într-un al doilea strat. Peste ciuperci adăugăm măslinele. Am socotit eu că sunt mai potrivite măslinele Kalamata și ca atare asemenea măsline am folosit.

Peste toate cele din tavă punem uniform folosindu-ne de o lingură bulionul. Totodată, adăugăm 2-3 frunze de dafin, piper măcinat și sare mare.

iepure la cuptor pe pat de ciuperci

iepure gatit cu ciuperci si masline

Bucatile de carne de iepure le asezam pe patul de ciuperci

Peste patul format în tavă așezăm bucățile de carne de iepure, ce între timp au câștigat în aromă. Ici-colo, peste carne punem felii de slănină afumată. Acum adăugăm paharul cu vin alb și 2-3 polonice de supă de legume (sau apă, dacă nu este supă). Lichidele le adăugăm ușor, pe la colțul tăvii să nu spălăm carnea de condimente. Punem supă cât să cuprindă puțin carnea de iepure, fără să o înece. Învelim ușor tava cu folie de aluminiu și o băgăm în cuptorul încins, la foc domol.

Carnea de iepure la cuptor se gătește destul de repede, totuși am ales să o țin mai mult la cuptor, la foc scăzut, pentru că sunt un fan al gustului rezultat prin slow-cooking. După cca 1,5 ore tragem ușor tava afară și desfacem folia de aluminiu (atenție la aburul acumulat sub folie). Verificăm nivelul sosului și reintroducem tava la cuptor, până ce scade și carnea de iepure se rumenește frumos. Cam asta-i tot legat de gustosul iepure la cuptor! Vă poftesc să-i faceți de-ncercare atunci când vă iese un iepure în bătaia arcului.

Să fiți bine!

Peste carnea de iepure punem slanina afumata

Invelim tava in folie de aluminiu

iepure la cuptor in tava pe pat de ciuperci si masline

iepure la cuptor, cu ciuperci si masline

iepure la cuptor, aromat si gatit incet

Filed Under: Bucataria europeana, Categorii retete, Retete cu ciupeci, Retete de mancaruri cu carne, Retete la cuptor Tagged With: carne de iepure, ciuperci, masline, preparat la cuptor

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate