• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

Altele

Placinta turceasca. Gozleme cu branză

January 26, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Gozleme este placinta turceasca traditionala preparabilă cu o umplutură foarte variată: spanac, brânză, ouă, carne tocată, ciuperci, fructe de mare, cartofi şi foarte lesne de preparat, atât la banuţi cât şi la timp. Plăcintele astea se mai numesc şi crepes turceşti cu trimitere la cunoscutele clătite franţuzeşti ce de asemenea, suportă nenumărate umpluturi. Bunicile turcoaice fac gozleme pentru nepoţi aşa cum făceau şi poate mai fac bunicile noastre  gogoşi pentru noi. Pentru plăcinta asta, turci au nişte foi speciale numite yufka ce se pot găsi şi la noi în magazinele cu specific turcesc, dacă aveţi în oraş. Eu nu am, aşa că am folosit foi de plăcintă Bella, ce sunt foarte asemănătoare cu yufka şi se găsesc peste tot.

placinta turceasca cu branza

Ingrediente necesare placinta turceasca gozleme:

  • brânză de vaci, telemea sau altă brânză care se poate răzui sau face pastă
  • 1 pachet foi plăcintă subţiri Bella
  • o legătură mărar
  • un pahar mic lapte

Preparare:

Am pasat brânza cu o furculiţă şi am amestecat-o cu mărarul tocat. Poate fi brânză dulce sau sărată. Dacă este tare, daţi brânza pe răzătoare.

Placinta turceasca cu branza, gozleme
Se amestecă mărarul cu branza

Se întinde o foaie subţire pe masa de lucru şi se umezeşte puţin şi uniform cu lapte ajutându-ne de o pensulă (dacă este prea mult lapte foaia se înmoaie şi rupe). Se întâmplă ca în pachetele cu foi de plăcintă unele foi să nu fie într-o stare prea bună caz în care puneţi două foi, una peste alta.

placinta turceasca cu branza

 Se presară brânza sau se pune din loc în loc crema de brânză cu verdeaţă.

placinta turceasca cu branza gozleme

Se împacheteză asemeni plăcintelor macedonene, sub forma unui paralelipiped (foto). La fiecare împăturire se umezeşte marginea foii pentru a se lipi de parte peste care se îndoaie foaia (asemeni unui plic).

placinta turceasca cu branza

Dacă aţi folosit cremă de brânză după prima împăturire presaţi puţin să se întindă brânza.

placinta turceasca cu branza

Încingem o tigaie unsă cu puţin ulei şi le coacem la foc mediu, pe ambele părţi, până se rumenesc. Dacă se doreşte înlăturarea uleiului, se pot coace şi fără să ungem tigaia cu ulei.

Placinta turceasca cu branza gozleme

Sunt delicioase, seamănă cu placinta macedonia şi după cum se vede se prepară foarte simplu şi repede.

Să fiţi sănătoşi!

Filed Under: Bucataria asiatica, Categorii retete, Retete aluaturi, Retete cu branza, Retete desert, Retete simple Tagged With: branza, gozleme, placinta, placinta macedonia, placinta turceasca

Orez prajit cu ou si legume. Plăcere orientala

January 25, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

În China acest orez prăjit este la mare căutare încât bucătarul căruia îi reuşeşte reţeta se bucură de mare respect. Variante de orez prajit sunt mai multe dat fiind faptul ca orezul în general este pâinea chinezului, este preparatul ce echilibreză condimentatele mâncăruri chinezeşti. Datorită acestui rol de pâine bucătăria chinezească însoţeşte majoritatea mâncărurilor cu orez fiert simplu, nesărat. Se pare că orezul prăjit a apărut ca o modalitate de a valorifica, de a nu risipi orezul fiert rămas de pe o zi pe alta. Perioadele de sărăcie din China, ca şi în Italia, au făcut ca oamenii să valorifice din plin puţinele alimente la care aveau acces, concretizând preparate simple dar care în timp au devenit global apreciate respectiv orezul chinezesc şi pastele italiene.

orez prăjit cu ou si legume

Ingrediente necesare orez prajit cu ou şi legume:

  • 200 gr. orez
  • 1 ou
  • 2 morcovi
  • 1 ceapă potrivită
  • 3-4 căţei de usturoi
  • 1 ardei gras roşu nu prea mare ( sau o jumătate dacă este ardei California, mare)
  • 1 pumn de mazăre congelată
  • ulei de măsline, sos de soia, piper alb, sare

orez prajit cu ou si legume

Preparare orez prajit:

Se spune că cel mai bun orez prăjit se prepară din orezul fiert cu o zi înainte deoarece a absorbit apa, a căpătat fermitate şi a devenit oarecum mai uscat. Dacă nu suntem dispuşi să aşteptam o zi va trebui totuşi să lăsăm orezul fiert să se răcească bine înainte de folosire pentru a evita să obţinem un pilaf. Eu am folosit orez prefiert  dar se poate prepara şi cu orez normal (care cu atât mai mult trebuie lăsat să se răcească bine)

Am fiert orezul în felul următor: am pus cana de orez într-un vas, am adăugat 2 căni apă, un praf sare, o lingură ulei,  am lăsat pe foc puternic să înceapă fierberea după care am redus focul şi am lăsat să bolborosească încet 5-6 minute. Am oprit focul şi am acoperit vasul cu un capac pentru 20-30 minute. După ce orezul va absorbi apa, îl afânăm cu o furculiţă şi îl lăsăm să se răcească la frigider. Întotdeauna trebuie măsurata cantitatea de orez cu o cană pentru a pune exact o măsură dublă de apă.

Cănd orezul s-a răcit, tocăm ceapa şi ardeiul cuburi, morcovi rondele sau tot cubuleţe şi feliem usturoiul.

orez prajit
Călim legumele: ceapa, mazărea, ardeiul, morcovul

Se încing 2-3 linguri de ulei în  wok-ul şi se adaugă legumele. Se poate folosi şi o tigaie mai largă. Legumele trebuie bine scurse (în special mazărea ce a fost decongelată) înainte de a fi puse în wok pentru a nu interveni fierberea şi moleşirea. Se prăjesc la foc repede pentru 2-3 minute, timp în care se agită wokul sau se amestecă cu o spatulă. Atăt legumele căt şi orezul se prepară al dente.

Orez prajit
Se bate oul şi se adaugă peste legume

Se bate oul şi se pune peste legume amestecând repede în wok cu spatula de lemn pentru a se transforma oul prăjit în franjuri mici. Se adaugă orezul în wok şi se amestecă continuu 2 minute. Se opreşte focul. Se pun 2-3 linguri sos de soia şi un praf de piper alb proaspăt măcinat. Sosul de soia este destul de sărat şi de regulă nu mai trebuie sare dar trebuie gustat şi verificat.

orez prajit cu ou
Se adauga orezul

Orezul prăjit este o garnitură deosebită pentru orice fel de carne. De exemplu orez prajit cu porc.

Să fiţi sănătoşi!

orez prajit

Filed Under: Bucataria asiatica, Bucataria orientala, Categorii retete, Retete cu mazare, Retete cu orez, Retete cu oua, Retete garnituri, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple Tagged With: garnitura, legume, mancare chinezeasca, mazare, orez, ou, wok

Salata orientala de cartofi. Cu acritură

January 24, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Salata orientala este una dintre cele mai populare salate ale noastre şi de asemenea, dintre cele mai săţioase şi bine primite la masă. Nu cunosc de ce se numeşte orientală pentru că nu vine obligatoriu din Orient şi aproape fiecare naţie are o salată de cartofi a ei, cu specific propiu. Întâlnim în această salată de la verdeţuri văratice până la peşte şi şuncă încât poţi experimenta din plin dacă ai imaginaţie şi poftă. Cred că adaugarea unor ingrediente predominant orientale, turceşti cum ar fi măslinele şi uleiul de măsline peste cartofii europeni i-au determinat denumirea de salata orientala.

salata orientala

Ingrediente necesare salata orientala:

  • 1 kg cartofi
  • 100 gr măsline
  • 1 ceapă mare
  • 4-5 castraveţi cornişon muraţi
  • 1 gogoşar murat
  • 3 ouă
  • pătrunjel – opţional
  • sare, piper, ulei, sucul de la 1/2 lămâie

salata orientala

Preparare:

Se spală şi se fierb în coajă cartofii până intră furculiţa în ei. Cartofii se fierb în coajă pentru a nu se îmbiba excesiv cu apă, procedură care trebuie aplicată şi la piureul de cartofi. Îi lăsăm să se răcească pentru a-i curăţa de coajă fără să ne frigem la degete. Îi tăiem cubuleţe şi-i punem într-un bol. Prefer la salate să folosesc cartofii roşii deoarece sunt mai puţin făinoşi şi fărâmicioşi.

Curăţăm şi tăiem ceapa julien sau cum preferă fiecare. Dacă avem, putem folosi inclusiv ceapă verde. Între timp punem ouăle la fiert 5 minute, timp suficient pentru a obţine ouă tari. Când sau fiert turnăm apă rece peste ele să le putem curăţi mai bine.  Tăiem murăturile, castraveţii şi gogoşarii cubuleţe şi le adăugăm peste cartofi, în bol. Îmi plac castraveţi şi gogoşari acri in salate si îi folosesc de ex. şi la salata de fasole boabe sau la salata de sfecla rosie. Ouăle răcite le curăţăm şi le tăiem cubuleţe sau sferturi după cum preferăm şi le punem în bol.

salata orientala

Măslinele le putem pune întregi sau le putem felia şi înlătura sămburii dar atenţie să nu-şi lase negrul peste cartofi şi să obţinem o salată cenuşie. Dacă am măsline cu sâmburi prefer să le las aşa în salată pentru că dacă le scot sâmburele şi le pun feliate în salată înegresc salata şi nu-mi place. Dacă vreau fără sâmburi atunci cumpăr direct măsline cu sâmburii scoşi.  Măslinele tebuie să le ţinem 2-3 minute în apă rece să-şi lase negreala.

După ce le avem pe toate în bol – cartofi, ceapă, măsline, murături, ouă – dăm un praf de sare şi unul de piper proaspăt măcinat pentru a le aroma. Stoarcem zeama de la jumătatea de lămâie şi punem şi 2 linguri de ulei de măsline ploaie. Amestecăm uşor cu două linguri. Uleiul se pune întotdeauna după condimente pentru a permite acestora din urmă să dea aromă. La final putem, dacă dorim, să presărăm verdeaţă tocată.

Este normal ca într-o salata orientala să domine gustul de cartofi dar dacă este prea exagerat nu mai este salată ci cartofi fierţi şi atunci obişnuiesc să îl atenuez, să îl echilibrez cu murăturile sau cu mult mai multă ceapă sau verdeaţă. Atâta vreme cât ingredientele se echilibrează între ele nu are cum să nu fie o salată reuşită.

Să fiţi bine!

salata orientala

Filed Under: Bucataria orientala, Categorii retete, Retete cu cartofi, Retete cu oua, Retete de salate, Retete garnituri, Retete gustari, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: cartofi, masline, muraturi, oua, salata de cartofi, salata orientala cu cartofi si masline

Covrigi cu susan. Amintire cu parfum

January 23, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Toţi considerăm, pe bună dreptate, că cele mai plăcute amintiri, la care ne întoarcem mereu şi mereu, sunt cele din perioada când inocenţa ne purta de grijă, lăsându-ne timpul nouă să-l umplem cu bucurii. Interesantă imprimare cu amintiri ne lasă copilăria, nu numai de imaginii vii, dar şi amintiri cu valenţe olfactive, de mirosuri vii, toate acumulate până în momentul în care începem cu adevarat să percepem timpul. Din acel moment, totul se schimbă, simţim timpul cum fuge şi ne mirăm cum de are aşa viteză. Cred că are viteză pentru că ponderea preocupărilor exterioare creşte în detrimentul preocupărior de înnobilare interioară şi atunci inocenţa pierdută îşi cere timpul înapoi. Datorită inocenţei acelor ani, trăirile copilăriei sunt vii pentru toţi şi de referinţă, întorcându-ne la ele cu speranţa regăsirii aceleiaşi bucurii.  Vă mai amintiţi în oraşul vostru strada cu covrigăria, locul pe lângă care treceai şi mirosea a covrigi calzi încât atunci, în acel moment, toată dorinţa ta însemna covrigi şi nimic altceva? Cred că trecând azi pe aceiaşi stradă deşi covrigarul şi covrigăria nu mai sunt demult, parfumul acelor covrigi este încă acolo pentru aţi aminti cum ştiai să găseşti bucurie cândva. Deşi în esenţă nimic nu s-a schimbat, deşi parfumul de covrigi cu susan este tot acolo, ne-am dezobişnuit să mai întindem mâna să-l luăm şi să ne bucurăm de covrig. Aceasta, pentru mine, este o amintire cu parfum.

covrigi cu susan

Necesar covrigi cu susan:

  • 500 gr făină
  • 200 ml lapte
  • 150 ml apă călduţă
  • 50 ml ulei sau unt topit
  • 1 ou, zahar, sare, 15 grame de drojdie

Preparare:

Se pune drojdia într-un bol, o linguriţă de zahăr şi 100 ml lapte călduţ. Se presară puţină făină până se obţine o compoziţie asemănătoare celei pentru clătite. Se lasă să se umfle 15- 20 minute. Atenţie la mărimea bolului, pentru că va lucra drojdia şi va creşte compoziţia depăşind buza bolului. Punem restul de făină într-o craţiţă mai mare sau direct pe masă (numai dacă aveţi experienţă) dăm un praf de sare, punem uleiul, restul de lapte şi compoziţia crescută ( maiaua). Punem treptat  şi apa călduţă amestecând până se obţine un aluat ce a încorporat toată făina. Se frământă energic minim 5 minute până se obţine un aluat nelipicios şi destul de moale. Dacă aveţi aparatul pentru pâine, puteţi introduce aluatul în el şi nu vă mai obosiţi cu frământatul.

covrigi cu susan

Lăsaţi aluatul în vas acoperit cu un prosop sau cu o pungă trasă pe gura vasului ( prefer punga de plastic trasă ca o căciula pe gura vasului) timp de minim 30 minute sau căt este suficient până volumul aproape că se dubleză. Eu las vasul cu aluat pe aragaz şi aprind lângă vas un ochi de aragaz astfel încât să fie sursă de căldură pentru aluat.

covrigi cu susan

Odată crescut, se formeză din aluat biluţe de mărimea unui pumn de copil. Se unge cu ulei masa sau planul de lucru pe care vom rula bilele de aluat până se obţine un şnur de cca. 50 cm. Grosimea este de cca. 1 cm.  Dacă doriţi covrigii mai cărnoşi, făceţi bilele mai mari. Îndoiţi aluatul în douâ părţi egale şi apoi răsuciţi odată sau de două ori capetele. Capetele răsucite se aduc sus şi se lipesc de bolta rotundă ( foto).

covrigi cu susan

Punem hârtie de copt în tava de la aragaz sau o ungem cu ulei dacă nu folosim hârtie şi aranjăm covrigii în tavă. Lăsăm covrigii 10 minute în tavă, să se odihnească puţin aluatul.

covrigi cu susan

Între timp aprindem cuptorul să se încălzească. Bătem oul şi după ce au trecut cele 10 minute, ungem covrigii cu ou cu ajutorul unei pensule sau tifon dacă nu avem pensulă. Băgăm tava în cuptorul preîncălzit la peste 200 C. Lăsăm la cuptor cca. 15 minute până dau semne de  firavă rumenire. Între timp, amestecăm apă călduţă cu 2-3  linguri de făină obţinând tot o compoziţie asemănătoare celei pentru clătite.  Când au dat semne de rumenire se scoate tava din cuptor şi se stropesc sau ung covrigii cu amestecul făină apa. Peste acest amestec presărăm susanul sau macul ce vor avea astfel aderenţă. Dacă îi doriţi cu sare puteţi pune sare grunjoasă. Se reintroduce tava la cuptor pentru încă 5 minute să se rumenească covrigii. Aşa mi-am satisfăcut pofta de covrigi cu susan.

covrigi cu susan

P.S. Covrigii au fost preparaţi pentru prima dată de călugări şi se consideră că forma lor reprezintă mâinile copiilor care se roagă. Covrigii erau dăruiţi pentru a aduce împlinire spirituală şi prosperitate.

Să fiţi sănătoşi!

covrigi cu susan

Filed Under: Bucataria europeana, Categorii retete, Retete aluaturi, Retete desert, Retete la cuptor Tagged With: aluat, covrigei, covrigi cu mac, covrigi sarbesti, susan

Legume fierte şi trase la tigaie

January 22, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Parcă am mai spus că sunt ciorbar sau mai degrabă zemar pentru că intru în sevraj dacă îmi las organismul doritor fără o zeamă caldă mai mult de 3-4 zile, fie ea ciorbă, supă sau borş. Aşa că, preparând multe supe, am des parte de legume fierte pentru care se pot găsi diverse variante de preparare. Azi am valorificat full options ceva cărne de curcan, trecând-o prin oală, prin tigaie şi lăsând-o în final să-şi găsească liniştea pe un pat de cartofi, la cuptor, într-o cratiţă. Am început cu supa de curcan cu tăiţei de casă, o supă cu o bază solidă de legume, de rădăcinoase dar şi puţin excentrică prin prezenţa sfeclei roşii. Nu că ar fi ceva rău o supă roşie, poate cel mult neobişnuită, dar sfecla a fost fiartă întreagă, în coajă, aşa că supa a devenit mai degrabă portocalie.  Dar nu despre supă voiam sa va spun ci despre legumele din această supă, pentru că ele m-au interesat, în vederea prăjirii…

Legume fierte si prajite

Legume fierte şi prăjite:

  • 1 păstărnac, 1 ţelină, 1 rădăcină pătrunjel, 1 sfeclă roşie, 3 morcovi, 3-4 cartofi mici
  • piper, sare, ulei

Legume fierte si prajite

Preparare legume fierte si trase la tigaie:

Aşa cum am spus, am vrut să valorific legumele fierte în supă, legume pe care mulţi dintre noi probabil le pasăm sau tocăm şi lăsam în supă, sau le aruncăm. Sunt mai multe posibilităţi pentru transformarea gustoasă a acestor legume, cum ar fi:  prăjite, în piure, pot fi bază pentru un sos, sau cu completări, într-un fel de salată de boeuf. M-am orient la legume prăjite simplu.

După ce legumele au fiert în supă le scoatem într-o strecurătoare mare şi le lăsăm să se răcească şi să se scurgă apa.

Păstărnacul se taie în lung şi se înlătură mijlocul lemnos. Cu excepţia mijlocului lemnos păstărnacul este foarte dulce şi cremos. Cartofii răciţi se taie jumătăţi. Morcovi, funcţie de mărime, se pot lăsa întregi sau se taie după preferinţă, pe lungime sau rondele. Sfecla roşie  se taie rondele. Ţelina trebuie să fie tânără, fără aţe şi de asemenea, se felieză. Le prăjim într-o tigaie cu ulei încins timp de 1-2 minute cât prind puţină crustă. Le scoatem pe farfurie şi le dăm un praf de sare şi unul de piper.

legume fierte si prajite

Prăjim cartofii.

Legume fierte si prajite

Prăjim rădăcinoasele.

legume fierte si prajite

Prăjim morcovi.

legume fierte si prajite

Le-am avut drept garnitură la pipotă de curcan fiartă în supă, 1 minut trecută prin tigaie şi feliată. Pipota cu sare şi hrean în oţet s-a echilibrat cu dulceaţa legumelor.

Să fiţi sănătoşi!

Legume fierte si prajite in tigaie

 

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de pui, Retete de sosuri, Retete garnituri, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple Tagged With: cartofi, garnitura de legume, legume fierte, legume prajite, morcov, pipota, sfecla rosie

Chiftelute marinate in sos imbogatit. Cu piure

January 17, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Cum omul îşi aminteşte instinctiv momentele plăcute si le înlătură pe cât posibil din rafturile memoriei pe cele lipsite de bucurie aşa şi subspecia gurmandă oricât de sofisticată i-ar fi farfuria, tânjeşte după gustul ce i-a adus cândva împlinire, strigându-şi dorinţa – Încă o porţie, monşer! Aşa m-a pocnit pe mine dorul şi pofta de chiftelute marinate in sos, îmbrăţişate protector de un piure aromat cu unt. Aşa că vă invit la o chiftea şi o amintire, bineînţeles plăcută…

chiftelute marinate in sos

Necesar chiftelute marinate in sos:

Pentru chiftele

  • 1 kg carne tocată porc  sau amestec
  • 2 ouă
  • 3-4  felii de pâine sau un cartof mare
  • 1 ceapă mare,
  • pătrunjel sau altă verdeaţă
  • 4-5 căţei de usturoi funcţie de cât de usturoiată doriţi compoziţia
  • piper, sare, făină, ulei

Pentru sos

  • 500 ml bulion sau pastă îndoită cu apă sau suc de roşii
  • 1 ardei gras
  • 1 ceapă
  • 1 ceaşcă vin
  • 1 linguriţă zahăr
  • piper, sare, 1 foaie dafin
  • supă sau apă călduţă

Pentru piure

  • 1 kg cartofi
  • 100 gr. unt
  • 200 ml lapte
  • sare, piper alb

chiftelute marinate in sos

Preparare:

Se amestecă carnea tocată cu pâinea înmuiată în apă sau lapte şi stoarsă sau cu cartoful ras (se poate folosi şi pesmetul dar în acest caz probabil că va trebuie să completaţi cu lichid, supă), cu ceapa dată pe răzătoarea mică, cu usturoiul zdrobit, cele doua ouă, pătrunjelul tocat mărunt, piperul proaspăt măcinat şi un praf de sare. Eu am folosit pâine înmuiată în lapte şi am adăugat şi un praf de boia, deoarece obişnuiesc să mănânc mai condimentat. Compoziţia pentru chiftele este destul de flexibilă, astfel încât puteţi combina tot felul de condimente, după plăcerea  propie.

compozitie pentru chiftelute marinate in sos

Am frământat bine, să se omogenizeze şi am lăsat compoziţia să se odihnească la frigider minim 2 ore. Înainte de a le prepara le-am mai frământat odată. Cu mâna umedă se formează chiftele, se dau prin făină şi se prăjesc în tigaia încinsă. Se pun în farfurie, pe un şerveţel ce absoarbe uleiul în exces. Dacă nu suportaţi prăjeala puteţi coace chiftele în tavă, la cuptor, aşezate pe hârtie de copt.

chiftelute marinate in sos - pregatim sosul
Călim ceapa şi ardeiul pentru sos

Pregătim sosul. Într-o cratiţă încinsă călim sumar ceapa tocată mărunt împreună cu ardeiul gras, un praf de piper şi unul de sare. Eu am îmbogăţit sosul cu ceapa şi ardeiul călite  pentru dulceaţă, aromă şi consistenţă. Puteţi să le înlăturaţi dacă preferaţi un sos simplu de tomate. Când s-au călit stingem totul cu ceaşca de vin ( poate fi alb, dar şi roşu), punem foaia de dafin, linguriţa de zahăr şi turnăm bulionul. Punem o cană cu supă sau, dacă nu avem, apă călduţă (să-i dea timp să fiarbă şi să aibă de unde scădea şi controla consistenţa) şi lăsăm să bolborosească încet.

chiftelute marinate in sos

Punem chiftele în cratiţă, în sos şi lăsăm să mai fiarbă încet 10 minute. Chiftelele trebuie să fie înecate în sos, aşa că dacă este cazul mai completaţi cu supă sau apă.  Am evitat să abuzez de făină şi nu am pus la sos pentru că m-am bazat pe făina rumenită pe chiftele şi care contribuie suficient la legarea sosului.

După ce am oprit focul, trebuie să lăsăm cratiţa căpăcită să se odihnească minim 10 minute să se pătrundă chiftelele, să-şi tragă sos. Dealtfel, veţi observa că lăsate de pe o zi pe alta chiftele vor absorbi lichidele şi sosul va deveni mai gros. Cât timp se rotunjeşte gustul în cratiţă, pregătim piure-ul cu ceva lapte , o bucată bună de unt şi sare. Nu mai reiau cum se prepară un piure de cartofi dar cine este interesat poate citi aici. Am condimentat piure-ul cu un praf de piper alb. O alta variantă ar fi chiftele cu paste, pentru cei ce le preferă piureului.

Să fiţi sănătoşi!

chiftelute marinate in sos

Filed Under: Bucataria europeana, Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu cartofi, Retete cu sos, Retete de mancaruri cu carne Tagged With: chiftele, chiftele cu sos, marinate, piure, sos, unt

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 53
  • Page 54
  • Page 55
  • Page 56
  • Page 57
  • Interim pages omitted …
  • Page 72
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate