• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

Altele

Ciorba de rosii

June 24, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Ciorba de rosii

Ingrediente ciorba de rosii:

1,5 kg rosii

1 ceapa

2 morcovi

1 ardei gras

1 telina mica

taitei sau fidea

sare, patrunjel

Se curata, se spala bine si se taie ceapa, morcovi  si telina.

Se taie rosiile bucati mai mari ( ca la salata taraneasca) fara sa se curete pielitele. Se spala, se curata de seminte si se toaca ardeiul gras. Datorita faptului ca fierb mai repede, rosiile si ardeiul, se vor pune la fiert in acelasi timp.

Pentru inceput se pun la fiert ceapa, morcovii si telina pentru 20 de minute in 3 litri  de apa.

Dupa 20 de minute se pun in oala rosiile si ardeiul gras, se mai lasa la fiert  alte 20 de minute  si se finalizeaza prin a adaugarea taiteilor.

Tot acum adaugam si sare dupa gust. Lasam sa fiarba totul inca 10 minute si oprim focul.

Tocam marunt patrunjelul si aromatizam ciorba.

Ciorba  de rosii, o reteta foarte simpla si “gatibila” intr-un timp scurt, ca si ciorba de fasole verde, este foarte  gustoasa  in zilele calde de vara cand servita rece este foarte revigoranta. Este buna si cu un ardei iute verde, iar daca doriti mai acrisoara folositi otetul.

Sa aveti pofta!

 

Filed Under: Categorii retete, Retete de post, Retete de supe si ciorbe, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: ciorba, rapid, rosii

Ciorba de Fasole Teci. Racoritoare in Zilele de Vara

June 24, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Ciorba de fasole teci se prepara îndeosebi vara având calitatea, la fel ca ciorba de roşii şi de dovlecei, de a fi uşoară şi răcoritoare. Din motiv de caniculă se serveşte mai rece, dar cine preferă, este la fel de bună şi caldă. Există o destul de ridicată diversitate de fasole teci, dar toate se preteză de a participa la o ciorbă de vară. Eu, de regulă, prefer fasolea verde mai subţire, aşa numita fideluţă. Îmi place ca ciorba de teci să fie bogată atât în teci cât şi în roşii, să o mânânc rece cu ardei iute mărunţit şi pus în farfurie.

Ciorba de Fasole Teci. Racoritoare in Zilele de Vara (5)

Ingrediente ciorba de fasole teci:

  • 1 kg fasole teci fideluţă
  • 1 ceapa mare
  • 1 morcov
  • 1 telina mica
  • 1 păstârnac
  • 5 roşii coapte şi zemoase
  • tăitei sau fidea
  • patrunjel, leuştean
  •  sare, piper

Ciorba de Fasole Teci. Racoritoare in Zilele de Vara (3)

Se curata ceapa, morcovul, păstârnacul si telina, se taie marunt si se pun la fiert in 2 litri de apa. Tecile (pastai) de fasole se curata de ate, se taie vârfurile şi se spala. Se taie bucati de cca 2 cm.

Dupa ce au fiert ceapa, morcovul si telina timp de 10 de minute se adauga tecile de fasole verde. Se adauga si rosiile curatate de pielita si taiate cuburi (pentru a curata rosiile de pielita se scufunda in prealabil in apa fierbinte). Eu prefer să folosesc la ciorba de fasole teci o cantitate mai mare de roşii, 5-6 bucăţi, pentru a obţine o ciorbă mai acrişoară. Ca alternativă, pentru acreală, uneori folosesc borş.

Ciorba de Fasole Teci. Racoritoare in Zilele de Vara

Se gusta tecile de fasole pentru a verifica daca sunt fierte. La final se adauga taitei si se mai tine 5 minute pe foc. Se asezonează cu sare şi piper, după gust. Se opreste focul si se adauga patrunjelul  şi leuştean tocate marunt. Folosirea tâiţeilor este opţională acesta fiind un obicei mai mult în sudul ţării, în Oltenia. De asemenea puteţi aroma fie cu pătrunjel, fie cu leuştean. Eu le prefer pe amândouă.

In multe zone ale tarii se drege ciorba de fasole verde cu faina prajita in ulei, stinsa cu bulion si subtiata cu zeama din ciorba. Ciorba de fasole teci, în special in zilele toride de vara, este foarte  gustoasa si revigoranta, mai ales servita rece cu oleacă de ardei iute.

Să fiţi bine!

Ciorba de Fasole Teci. Racoritoare in Zilele de Vara (1)

Ciorba de Fasole Teci. Racoritoare in Zilele de Vara (4)

 

Filed Under: Categorii retete, Retete cu fasole, Retete de supe si ciorbe, Retete din Muntenia, Retete din Oltenia, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: ciorba, ciorba de vara, fasole fideluta, fasole teci, fasole verde

Ceai si scurta istorie…

June 22, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Piata de ceai - China

 

Ceaiul este una dintre bauturile cele mai vechi si cea mai venerata. Este bautura  cea mai populara din lume…de la calugarii budisti care îl utilizeaza în ceremoniile lor religioase, la revolutionarii americani, ceaiul a devenit mai mult decat o bautura, ci a devenit un eveniment. De aproape 5000 de ani aceasta bautura a influentat medicina, religia,  politica, miscarile sociale si superstitiile.

Chinezi initial au numit aceasta bautura “Kia” termen care, se stie ca,  în cursul secolului al VI, d.H  a evoluat în numele “Cha”.
Din punct de vedere botanic planta”de ceai” este camellia sinensis  ce creste spontan mai ales în zonele tropicale si subtropicale.
Importanta ceaiului pentru culturile asiatice a condus la aparitia unor legende privind descoperirea sa.
Conform unei legende din China, ceaiul a fost descoperit  accidental de catre împaratul chinez  Shen Nong, în 2737 î.H., bun cunoscator al agriculturii si medicinei, precum si un om de stiinta si patron al artelor. Printre alte lucruri, împaratul considera ca apa fiarta inainte de a fi bauta poate contribui la o sanatate buna. Astfel a  decretat ca supusii sai sa fiarba apa înainte de a o bea, ca  masura de precautie pentru sanatate si igiena. Intr-o zi de vara, în timp ce vizita o regiune îndepartata, el si anturajul sau sa oprit pentru a se odihni. Slujitorii au început sa fiarba apa pentru consumul imparatului. Frunze uscate dintr-un tufis de Camellia , aflat in apropiere au cazut in apa fierbinte. Împaratul a fost interesat de noul lichid, deoarece avea un miros placut, asa ca a baut si a descoperit ca este foarte revigorant si are o aroma incantatoare. Astfel, in aceea perioada ceaiul a fost considerat ca o bautura medicament, ce revigoreaza organismul.

Comercianti de ceai - China

O alta legenda o gasim in cronicile budiste ce spun ca un print din Nepal, Siddhartha Gautama – Buda, fondatorul istoric al budismului, dornic de a dovedi credinta sa, a plecat intr-un pelerinaj religios in China, angajându-se sa renunte la somn în timpul calatoriei sale. Obosit, dupa multe zile de calatorie, Siddharta a încalcat juramântul sau si a adormit. La trezire, el a blestemat pleoapele si le-a taiat, aruncându-le la pamânt. Din pleoapele cazute la pamant a încoltite o tufa de ceai. Buda a consumat  din frunzele arbustului si imediat trupul lui obosit a primit energie.
Ceaiul a devenit  o bautura de zi cu zi in China, mult mai tarziu, in jurul anilor 300 AD, prima atestare documentara apartinand unui functionar chinez despre care se stie ca a murit in anul 273.
Un poet al  vremii, Lu Yu(723-804) este autorul primului tratat despre ceai: Cha Jing (Obiceiurile ceaiului).
Cam in aceeasi perioada (648-749), ceaiul a fost introdus si în Japonia de catre un calugar budist , Gyoki ce a plantat arbustii în gradinile templelor budiste.
Ceremonia ceaiului (Cha-no-yu), de o mare importanta la japonezi a fost creeata  în secolul al XIII-lea de un preot Zen.
Misionarii si negustorii portughezi au fost primii care au avut contact cu ceaiul datorita calatoriilor in rasarit, dar prima data in Europa ceaiul a fost adus de olandezi ( ca si cafeaua ), primul transport ajungand in Amsterdam in anul 1606.
Din Olanda ceaiul a patruns in Europa, aristocratia engleza incepand sa consume ceai din anul 1669.  Desi in 1600, Regina Elisabeta,din dragoste pentru obiectele de lux exotice a  fondat East India Company pentru a  procura tesaturi fine pentru haine , condimente, plante aromatice si alte bogatii din Est, ceaiul nu a facut obiectul comertului decat din anul 1669. East India Company a avut drepturi exclusive asupra comertului cu ceai in Anglia si colonii pâna în 1833. La început, transporturile East India Companiei de ceai au fost putine si supuse tarifelor. La acel moment, s-a bucurat de ceai doar aristocratia, deoarece un kilogram de ceai costa un muncitor britanic aproximativ echivalentul salariului pe noua luni.

Depozit de ceai - China

În consecinta, comerciantii întreprinzatori au adoptat metode pirateresti, ignorand monopolul impus si importand ilegal. Aceste transporturi de contrabanda au dus nu numai la crestere consumul de ceai in Anglia, dar si la scaderea pretului.
Treptat, ceaiul a devenit marfa cea mai importanta in cadrul comertului  Marea Britanie- China. Toate clasele sociale au inceput sa consume ceai, bautura nemaifiind rezervata pentru inalta societate si de la  mijlocul secolului al XVIII a înlocuit berea ca bautura nationala a Angliei.
La începutul secolului al 18-lea, ceaiul a ajuns în coloniile englezesti din America de Nord, devenind rapid o bautura apreciata si dorita.  În New York, Boston si Philadelphia ,  ceainariile au început sa apara si sa se dezvolte continuu. În acel moment, Imperiul Britanic a decis sa introduca impozite asupra furnizarii de ceai la coloniile din America de Nord, identificand in comertul cu ceai o posibilitate de a recupera cheltuielile de razboi cu Franta si India Aceasta decizie a înfuriat foarte mult pe colonistii americani care au decis in semn de protest sa boicoteze produsele impozitate.

Boston Tea Party 16 decembrie 1773

Ori de câte ori navele britanice, pline cu ceai, ajungeau in porturi, colonistii începeau demonstratiile care obligau navele sa plece, fara a descarca marfa. O actiune celebra în acest sens, numita “Boston Tea Party” a avut loc in data de 16 decembrie 1773, cand un grup de colonisti, deghizati in indieni a urcat la bordul unor nave ancorate în portul Boston si a început sa arunce cu sute de cutii de ceai în mare. Anglia s-a razbunat pentru aceasta prin trimiterea de forte militare in port. Acest eveniment a marcat inceputul Razboiului de Independenta american. În  timp, doua evenimente au marcat aproape accidental istoria ceaiului.
În 1904, Richard Blechynden, un vânzator de ceai la Targul Mondial de la St Louis, incerca fara succes sa ofere cupele sale cu ceai fierbinte în caldura verii, si încercand sa  impulsioneze vanzarile a pus gheata în bautura. Rezultatul a fost popularizarea ceaiului rece, care a devenit in timp preferatul americanilor ( 85% din ceaiul consumat in America este IceTea). Thomas Lipton care detinea magazine ce comercializau ceai inca din 1876 incepe din 1909 vanzarea de IceTea.

Thomas Lipton 1848-1931

O alta descoperire a avut loc în 1908, când Thomas Sullivan, a început sa expedieze mostre de ceai în sacuti individuali la restaurante din zona New York. Sullivan a descoperit ca restaurantele, din greseala, pregateau bautura fara a extrage efectiv ceaiul din sacuti. Aceasta descoperire a dus la pliculetele de ceai pe care le cunoastem astazi.

Azi nu exista tara in care sa nu se consume ceai, cei mai mari bauturi din lume fiind irlandezii cu o medie de 4 cesti pe zi.

Surse:

Britannica Tea Cultivation, Retrieved June 2007

Beverly Dubrin: Tea Culture: History, Traditions, Celebrations, Recipes & More

John C. Evans (1992): Tea in China: The History of China’s National Drink, Greenwood Press

Victor H. Mair and Erling Hoh: The True History of Tea. New York


Filed Under: Articole Tagged With: cafea, ceai, China, istorii

Ghiveci de legume cu carne de pui

June 22, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Provenit din cuvantul turcesc güveç, termenul de ghiveci folosit in bucataria noastra, defineste imaginatia fara limite pusa in slujba  simturilor organoleptice. Nu va sfiiti sa dati frau liber imaginatiei, garantia rezultatelor fiind asigurata de varietatea combinatiilor de legume si/sau carnuri ce onoreaza numele de ghiveci.

Ghiveci de legume cu carne de pui
Ghiveci de legume cu carne de pui

Ingrediente ghiveci:

carne de pui (pulpe si piept)

4-5 ciuperci

200 gr. orez

300 gr. teci fasole verde

1 vanata

1 dovlecel

4-5 cartofi

2-3 ardei gras

2 morcovi

3 cepe verzi si o ceapa uscata

1 capatana usturoi

3-4 rosii

patrunjel, leustean, marar

piper, boia, sare

Legume pentru ghiveci

Se curata, se spala bine carnea si se pune la fiert 30 minute. Se felieaza vanata si  dovlecelul si se prajesc feliile usor, pe ambele fete intr-o tigaie  cu putin ulei. Se spala bine orezul si se lasa intr-un bol cu apa. Se felieaza morcovii, se taie ardeiul, cartofii, ceapa verde, rosiile in bucati mai mari. Se curata si se taie pestisor ceapa uscata. Tecile se cu rata si se taie in doua, nu mai mici. Ciupercile se spala, se curata si se injumatatesc.

Pregatirea patului de dovlecei

Se formeaza un pat de felii dovlecei pe fundul vasului (cratitei). Avem rezultate mai bune daca folosim un vas de lut, roman.

Adaugam legume taiate si ciuperci

Se adauga legume taiate si ciuperci pana la jumatatea vasului. Totodata uniformizam peste legume cateii de usturoi, tocati marunt.

Adaugam orez, piper si boia

Se adauga jumatate din orez si un praf de piper, boia si sare ( dupa gustul fiecaruia). Se formeaza al doilea pat din feliile de vinete prajite. Se repeta ca si mai sus, adaugarea ultimelor legume, ciuperci si a orezului ramas. Se toaca marunt patrunjelul, leusteanul si mararul si se orneaza legumele.

Adaugam verdeata

Carnea fiarta se aseaza uniform peste legume si  supa rezultata se adauga pana se umple vasul pe jumatate. Punem un capac la  vas si bagam la cuptor 40-60 minute. In ultimele 10 minute, luam capacul vasului si lasam sa se rumeneasca carnea.

Ghiveci de legume cu carne de pui

Ghiveciul se serveste atat cald, cat si rece, cu ardei iute, ceapa, usturoi sau ceva acritura. Mancare de vara, ghiveciul permite sa folositi o diversitate larga de legume, asa ca daca aveti la indemana conopida, varza, gogosar nu ezitati in a le adauga la reteta. Daca va place sa mancati condimentat, tocati un ardei  iute.

Sa aveti pofta!

 

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de pui, Retete de mancaruri cu carne, Retete la cuptor Tagged With: cuptor, ghiveci, legume, pui

Saramura de biban

June 21, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Azi am gasit la pescarie biban – un peste rapitor de carne alba, prezent in multe din apele noastre. De cate ori aduc peste proaspat la pescarie nu ma pot abtine sa nu cumpar si  ca urmare, cu gandul la o saramura de biban, am procedat la achizitionarea bibanului. Fiind pescar impatimit si pregatind saramura de biban mi-am amintit de o sceneta monumentala interpretata de doi titani ai cinematografiei nostre: Stefan Mihailescu Braila si Dem Radulescu-Bibanul, sceneta de care nu ma mai satur si care-mi da o stare de bine de cate ori o urmaresc. Jos palaria pentru cei doi maestri…

Saramura de biban

Necesar saramura de biban:

  • 1 Kg biban
  • 4-5 fire de usturoi verde ( daca nu aveti merge si usturoi uscat)
  • 3 ardei capia
  • 3 rosii
  • leustean, sare grunjoasa

Se curata taie bibanii si se inlatura maruntaiele. Bibanul fiind un peste  rapitor nu este prea  mult de curatat. Avand in vedere ca vom pregati bibanul la gratar nu este cazul sa curatam  solzii ( solzii bibanului necesita o tehnica mai speciala de curatat). Dam un praf de sare peste bibani si ii lasam 20 de minute sa ia putina sare.

Intr-o cratita punem 1,5 l de apa la fiert cu un varf de cutit sare.

saramura de biban

Incingem gratarul si punem bibanii la copt, ii lasati sa se faca bine pe o parte si pe alta. In momentul in care sunt gata ii luam si ii punem in apa fierbinte. Cand punem bibani in saramura opriti focul pentru a inceta fierberea. Bibanii copti pe gratar trebuie sa-si lase gustul in saramura fierbinte dar nu sa fiarba. Punem toti bibanii in saramura si acoperim vasul cu un capac.

Cand am terminat cu bibanii, punem pe gratar ardeiul kapia si rosiile. Putem adauga pe gratar si un ardei iute. Ardeiul kapia copt il crestam si il punem in saramura sa-si lase sucul si aroma. Rosiile coapte le curatam de pielita arsa si le pasam cu furculita intr-un bol,  dupa care le adaugam in saramura.

Se toaca  marunt usturoiul si se  freca putin cu sare. Daca saramura este prea fierbinte mai lasam sa scada temperatura pentru a  adauga usturoiul. Usturoiul isi va pierde din propietati, gust si aroma, daca il punem in apa fierbinte,

Saramura de biban

Gustam si potrivim de sare. Se toaca marunt, putin leustean si se presara in saramura.

Se serveste cu mamaliguta calda. Oltenii obisnuiesc sa serveasca saramura cu ciusca uscata coapta pe foc. In multe retete de saramura, prezenta efectiva a saramurii ( a cantitatii de apa) este intr-o mica masura, ori traditia ne invata ca pestii trebuie sa fie mai mult de trei sferturi acoperiti de saramura.

Sa aveti pofta!

 

Filed Under: Categorii retete, Retete cu peste, scoici, melci, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple Tagged With: biban, biban copt pe gratar, saramura de peste

Mititeii, bateria şi protocolul

June 19, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Strada Covaci este una dintre stradutele laterale ale Centrului Vechi, trasata si modernizata la inceputul secolul XIX sub denumirea de Strada Noua. Ulterior, ca majoritatea strazilor din Centrul Vechi al Bucurestilor cu nume de bresle mestesugaresti, primeste numele de Ulita Covacilor. Menita sa aminteasca de vechiul mestesug al fieraritului, Ulita Covacilor este atestata in documente vechi inca din secolul XIX. Numele de “covaci” vine de la cuvantul din limba slavona “kovaci”, care inseamna “fierar”. Intalnit si in limba maghiara, sub forma de kovacs, termenul are acelasi inteles.
Azi, in comparatie cu vecina sa, Strada Smardan, mult mai vie,  Strada Covaci este un loc aproape trist si cu o istorie demult uitata. Strada Covaci este locul unde personajele scriitorului Mateiu Caragiale, din cartea sa “Craii de Curtea Veche” isi petrec inceputul de veac, colindand zilnic prin birturile intesate de povesti savuroase.
Istoria ne transmite ca pe Strada Covaci s-a aflat locul de unde, pentru prima data, mititeii au pornit pe drumul ce avea sa le asigure recunoasterea nationala unanima. Pe aceasta strada, la numarul 3, pana la mijlocului secolului trecut a existat un restaurant renumit “La trei frunze de vita”sau “La Iordache”, restaurantul lui Iordache N. Ionescu, frecventat de numerosi scriitori. Restaurantul, cunoscut si sub numele de “La o idee”, datorita pamfletarului Nicolae T. Orasanu, este locul in care au fost inventati mici.

Constantin Bacalbasa 1856-1935

Cea mai interesanta descriere a aparitiei mititeilor o face ziaristul si memorialistul Constantin Bacalbasa (1856-1935) in cartea “ Bucurestii de altadata”. „Actuala cladire a restaurantului Iordache din Covaci nu exista. În locu-i tot o sandrama la fel. Intrai înauntru aplecându-te, dar mâncarea fiind buna, era lume multa. Marea vâlva a restaurantului acestuia, care avea bucatarie curat româneasca, a început în ziua în care umoristul Nae Orasanu a compus nostima lui lista de bucate care, în parte, a ramas pâna la noi si se va perpetua. Iata, atât cât îmi amintesc, o parte din poreclele lui N.T. Orasanu: pâinea era numita o abondenta; ghiata: crema de Siberia; scobitoarea: o baioneta; tacâmul: un regulament; tuica: o idee; socoteala: protocolul; cârnatii mici: mititei; cârnatii mari: patricieni; un ardeiu rosu: o torpila; varza acra: origina de Belgrad; sticluta de vin: o pricina; ocaua de vin cu borvis la racitoare: o baterie; apa: o naturala; paharele pentru vin: semiplutoane; cafeaua neagra turceasca: un taifas. Restaurantul dobândise chiar supra numele «La idee». Dar vorba nu s’a pastrat.” (Constantin Bacalbasa, „Bucurestii de altadata“, Ed. Albatros, 2007, pag. 82)

Lautarul Cristache Ciolac

“La Iordache” era un restaurant recunoscut pentru mancarea buna, pentru  vinuri din cele mai renumite podgorii romanesti, iar muzica era asigurata de unii dintre cei mai renumiti lautari ai vremii, printre care Cristache Ciolac, Nicolae Buica si Lica Stefanescu. Restaurantul era si preferatul scriitorilor care veneau aici pentru mancare si muzica buna. I.L. Caragiale, George Enescu sau George Ranetti sunt doar cativa dintre scriitorii care au calcat pragul restaurantului lui Iordache.

Banchet de absolvire Scoala de Infanteria- Restaurant La Iordache 1913

Orasanu ocupa masa 6, împreuna cu politicieni si ziaristi. Era numita Masa mincinosilor, a umoristilor si  glumetilor.  Masa 5 era a literatilor: B.P. Hasdeu, Radu Rosetti, Nicolae Nicoleanu, Nicolae Filimon s.a.
Legenda spune ca într-una dintre nenumaratele nopti albe petrecute la cârciuma lui Iordache N. Ionescu de pe strada Covaci nr. 3, cârciumarul a ramas fara mate de oaie necesare pentru pregatirea cârnatilor sai traditionali. Celebrul umorist N.T. Orasanu i-a cerut atunci sa puna pe gratar amestecul de carne tocata si mirodenii asa cum era, fara mat. Cârciuma, a devenit celebra pentru noul sau produs.
Ca fapt divers amintim ca N.T.Orasanu, poet si publicist, autor de epigrame si pamflete politice, a fost trimis in timpul domniei lui Cuza de nenumarate ori la inchisoarea Vacaresti, fiindca pe vremea aceea exista arestul preventiv pentru delicte de presa. De cate ori Orasanu scria cate un articol violent sau atingator la Voda, isi trimitea imediat salteaua, plapuma si pernele la Vacaresti.
Directorul penitenciarului nu voia sa le primeasca, insa Orasanu ii raspundea:
– Nu-ti fie teama, o sa primesti si ordinul peste cateva ceasuri.
Fapt ce se adeverea intotdeauna.

N.T. Orasanu 1833-1890

Faima mititeilor preparati de Iordache a ajuns si in Franta, unde, in 1899 restaurantul a fost medaliat la Expozitia Internationala de la Paris, iar in 1900 a reprezentat Pavilionul Romanesc, mititeii, denumiti de francezi saucisses a la roumaine si tuzlamaua, facand furori printre francezi.

Contrar lui Constantin Bacalbasa, bucatarul de la Carul cu Bere, localul vecin, sustinea, pe la 1920, altceva. Într-o scrisoare în care îi dezvaluie unui apropiat reteta secreta a mititeilor, el spune ca micii sunt originari din Balcani, mai exact din Serbia. Iata  continutul scrisorii, asa cum se pastreaza ea la Biblioteca Academiei:
Reteta de mititei de la Restaurantul CARUL CU BERE. Bucuresti, la 16 Iunie 1920

Onorate Domnule Ofiter!
Pentru caci fiecare vizita a Domniei voastre, ca si cu 20 ani în urma cele ale tatalui Domniei voastre, dimpreuna cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe lânga onoare, si un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc sa dau la rându-mi dovada de cavalerism, împartasindu-va la dorinta onoratei Dumneavoastra sotii, Doamna Mariuta Baciu, retetarul de preparare ai mititeilor nostri, care, dupa cum bine stiti sunt cei mai laudati din tot Bucurestiul. Astfel dau dovada de încredere în Domnia voastra spre a nu trada nicidecum secretul deliciosilor nostri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la marele Maestru Gastronom D-l Tica Preoteanu, antemergatoriul meu la conducerea bucatariei Carului. Adresez aceieasi rugaciune si onoratei Dumneavoastra sotii, Doamnei Mariuta, celei mai desavârsite amfitrioane pe care sunt bucuros sa o fi cunoscut. Perfectiunea seratelor de cina din casa Domniilor voastre, la care, multumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotarârea sa va divulg taina celui mai de pret preparat culinar care ne cinsteste numele în capitala, în tara întreaga si în strainatate.
Mititeii sunt un produs culinar din carne de vita, în stare finita de sapte pâna la opt centimetri si la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ori ca o gustare între mese la o halba de bere, ori ca entrée, ori ca fel de mâncare de sine statatoru. Ei îsi au originea în Balkan, provenind din Serbia, dar se întâlnesc si în Grecia si Turcia, de unde au fost preluati de bucataria româneasca. Cum le spune si numele, sunt niste rulouri mici, fiind si numiti astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea sa încânte gustul mesenilor. Se servesc numai proaspat prajiti pe gratar de jar, fie cu tacâm, ori la scobitoare sub forma de gustare.

Se ia carnita de vaca de la gât, fara a se îndeparta grasimea si se da de doua ori prin masina, pentru a se marunti cât mai bine si cât mai uniform. Daca va fi carnea prea slaba, se va adauga ceva seu de vaca sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 pâna la 150 de grame pe fiecare kilogram cântarit de carne. Nu se va lua în nici un caz slaninuta, costita sau carne de porc, care nu fac decât sa strice gustul si sa ia din minunata savoarelor a mititeilor.
Se fierbe o zeama din oase de vaca cu maduva, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiece kilogram de carne.
Se pregatesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii si condimente dupa cum
urmeaza:
• 8 grame de piper proaspat pisat marunt
• 12 grame de cimbru uscat cât mai proaspat pisat marunt
• 4 grame de enibahar pisat marunt
• 2 grame de coriandru pisat marunt
• 2 grame de chimion turcesc pisat marunt
• 1 gram de anis stelat pisat marunt
• 8 grame de bicarbonat de sodiu
• 1 lingurita de zeama de lamâie
• 1 lingura de untdelemn
• 1 capatâna buna de usturoi aromat si nu din cel iute
La cantitati mai mari de cinci kilograme, se va adauga pentru fiecare alte cinci kilograme de carne, câte o masura mai mult din mirodeniile pomenite.
Se framânta carnea într-un vas pe masura timp de un ceas, adaugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lamâie. Jumatate din zeama de oase si toate celelalte condimente, afara de usturoi, se adauga treptat, uniform si putin câte putin. Amestecul se acopera si se da la ghetar o zi si o noapte, dupa care se scoate, se lasa câteva ceasuri la dezmortit si se mai framânta o data pret de o jumatate de ceas cu restul de zeama de oase dezmortita. Se face un mujdei de usturoi cu apa calduta dintr-o capatâna pentru fiecare kilogram de carne, care se lasa la tras o jumatate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adauga sucul de mujdei si se mai framânta odata amestecul pret de un sfert de ceas.
Se da din nou la ghetar pâna a doua zi. Pret de trei ceasuri înainte de a fi prajiti si serviti mititeii, se scoate amestecul de la ghetar, pentru a se încalzi si muia; dupa trei ceasuri sau când s-a dezmortit amestecul, se formeaza mititeii ca de un deget mare lungime si ca de doua degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate partile si la capete si se lasa sa stea la zvântat un ceas. Se prajesc pe jar iute de lemne sau carbune, ungându-se din când în când cu mujdei, asa ca sa prinda o crusta rumena de jur împrejur. Gratargii nostri întorc fiecare mititel doar de trei ori pâna este prajit. La prajit mititeii vor scadea putin, de unde si denumirea lor, sau cea de mici. Nu se lasa sa se patrunda, ca sa nu se usuce sucul care contine savoarea condimentelor. Daca se prajesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usuca, lapada tot sucul aromat si devin seci.
Se servesc alaturi de chifle proaspete ori felii de franzela, cu Mutard de Dijon sau mustar picant si aromat, dupa preferinta si cu sare si ciusca.

Doar si numai asa veti obtine mititei savurosi cum se zice ca numai la noi sunt.
Cunosc multi din asa numitii gastronomi prin birturi si bodegi mai ales prin mahalale, care din nestiinta ori din spirit de falsa economie înmultesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afara ca scad mai putin la prajit decât ca cei de carne de vaca, nu au pe departe gustul si savoarea mititeilor adevarati. O greseala mare mai este si zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu si piperu. Mai cu seama usturoiul este partea dominanta a gustului atât de specific al mititeilor.
Sunt fericit sa dezvalui Doamnei Mariuta acest mic secret, pe care stiu ca nu îl va da mai departe, asa cum nici eu nu-l voi dezvalui decât urmasului meu Maitre Cuisiner când îmi va lua locul la Caru cu Bere! Mititeii preparati de Dânsa sunt extrem de gustosi, dar simtul meu gustativ mi-a dezvaluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat si al chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Mariuta vor fi inegalabili!
Va astept luna viitoare când va întoarceti cu regimentul din manevre, dimpreuna cu Domnii Ofiteri Dinu si Vatache spre a savura o tava de mititei si câteva halbe împreuna!
Dorindu-va sanatate, voie buna si noroc, va rog a-i transmite umile sarutari de mâini
Doamnei Mariuta, cea mai desavârsita gospodina si Doamna din înalta societate!
Dumnezeu sa va ajute!
Semnatura indescifrabila

Terasa Bucurestiul Vechi

Dupa cum v-ati dat seama anis stelat din reteta bucatarului de la Caru cu Bere, nu este altceva decat anason stelat iar chimionul turcesc nu trebuie confundat cu chimenul.
Este drept sa spunem ca micii ii intalnim in mai toate tarile balcanice dar foarte diferiti ca reteta de  preparare si denumire. La turcii asemenea preparate se cunosc din vechime dar nu au nimic asemanator cu micii nostri cu exceptia carnii tocate, dar si aceasta este de oaie, conservata in prealabil si foarte sarata.
Acestea fiind zise, putem afirma cu tarie ca, felul in care noi preparam micii, ne apartine si este unic.

Filed Under: Articole Tagged With: carne de vaca, caru cu bere, cimbru, gratar, La Iordache, mici, mititei, piper

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 68
  • Page 69
  • Page 70
  • Page 71
  • Page 72
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate