Retete de post

Piure de broccoli. Sanatate verde

March 5, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Obișnuiţi cu conopida noastră autohtonă nu prea ne întrecem în a consuma broccoli, un fel de conopidă “verde” mai puțin vânjoasă și îndesată. Este drept că şi gustul acestuia, luat singular, nu are pe vino-ncoace dar are câteva caracateristici nutriţionale ce ar trebui să-l facă mai atractiv: conţine calciu aproape la acelaşi nivel ca laptele, este foarte sărac în calorii şi conţine un compus care se luptă cu bacteria care provoacă gastrita şi ulcerele gastrice. Ce mă atrage pe mine foarte mult la broccoli este piureul ce rezultă din această legumă şi în special cel preparat cu usturoi. De ce? Pentru că seamănă foarte mult cu urzicile frecate cu usturoi după care mă dau în vânt, urzici care, după cum ştim, nu se găsesc tot anul aşa că le înlocuiesc cu piure de broccoli. Vă recomand să încercaţi acest piure – mai ales că acum broccoli se găseşte cel puţin congelat în supermarket- uri şi la preţuri rezonabile – pentru că sunt şanse mari să vă cadă cu tronc.

Ingrediente necesare piure de broccoli:

1 kg broccoli
4 linguri cu unt
2 căţei de usturoi
sare, piper

Preparare piure de broccoli:

1. Se desface broccoli în bucăţele şi se spală. Se fierbe în apă cu sare 15 minute. Broccoli fierbe repede şi se verifică cu o furculiţă când este gata.

2. Se înlătură apa şi se adaugă untul şi usturoiul zdrobit prin presa de usturoi. Se asezonează cu un praf de sare şi unul de piper. Se pasează broccoli sau se mixează până se obţine un piure cremos.

Usturoiul se adaugă funcţie de gustul fiecăruia, mai mult sau mai puţin. Îl prefer mai usturoiat pentru că se aseamănă cu urzicile.

Este o garnitură deosebită şi foarte sănătoasă ce se poate servi cu orice fel de carne sau cu peşte. Este delicios dacă îl mâncați cu păine prăjită. Dacă îl doriţi mai dulce şi cremos adăugaţi smântână şi lăsaţi usturoiul să rămână în spate, secundar. De asemenea, se combină bine cu iaurtul sau brânza dulce. Dacă se înlătură toate lactatele este foarte ok pentru post, cu pâine prăjită.

Să fiţi sănătoşi!

Icre de fasole. Sau cum se minte fasolea

March 1, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Despre icre de fasole sau fasole mintita voi lăsa fotografiile să vorbească, dorind în schimb să spun câteva lucruri despre mâncare, în general. Dacă am vedea mâncarea doar ca hrană ce ne alimentează, în condiţii de gust, aspect, etc. decente, organismul cu energie, cred că am neglija optuz potenţialul ei intrinsec. Dacă am evalua-o doar ca gust şi estetică, cred de asemenea, că ar fi insuficient şi am putea greşi. Privind în substanţă o mâncare, dar şi gastronomia în general, cred că putem descoperi valenţe, cel puţin la fel de importante, complementare funcţiei de aliment şi calităţilor organoleptice. O mâncare oricât de bine s-ar prezenta, fără aport valoric intrinsec, sufletesc, rămâne “rece” şi nu poate să se ancoreze decât, cel mult, în trendul efemer al zilei. Una din valenţele intrinseci care dă şi consistenţă valorică unui preparat, este capacitatea, calitatea de a aduna, a ţine şi a lega peste timp oamenii. Această calitate se află în spatele unei stari de fapt, pe care unii nu pot să o înţelegă şi anume, de exemplu, cum de slana/şunca cu ceapă şi cu turtă/pită poate puncta la capitolul aprecieri. Unii nu o înteleg şi alţi, mai mult, o nesocotesc, luând-o în râs. O nesocotesc pentru că ei nu i-au cunoscut valenţa ascunsă, ei nu s-au adunat cu oamenii, nu s-au sudat şi nu s-au legat peste timp, prin amintirea acelor momente, când dezbrăcaţi de secrete şi cu sufletul pe masă se stătea la o taină, cu slanină, ceapă şi turtă caldă pe masă. Şi încă se mai stă. În fapt ei se nesocotesc pe ei, nesocotesc rădăcina lor. Aşa cum nesocotesc existenţa unei bucătării româneşti căutând-o în forma sofisticată, dar moartă, din farfurie când ea este artă gastronomică vie. Pentru că dacă nu ar fi vie nu am vedea străinii, oameni simpli ca şi noi, ce ne calcă pragul, mâncănd cu poftă şi lăudându-ne bucatele, dar mai ales nu i-am vedea înlăturând încorsetajul în care şi-au pitit sufletul, din prea multă lipsă de valoare intrinsecă. Sunt multe bucătării valoroase dar înainte de a nega, privind în farfurie, existenţa bucătăriei româneşti în raport de nu ştiu ce criteriu trebuie privit înăuntru şi verificat ca nu cumva să fi căpătat neobservat vreun corset sufletesc care ne întunecă privirea. Să ne bucurăm de icre de fasole…

Ingrediente necesare icre de fasole:

500 gr fasole uscata
1 ceapă mare
ulei de măsline
zeama de la 1 lămâie
sare, boia, piper

Preparare icre de fasole:

1. Se pune fasolea cu o seară înainte la înmuiat. A doua zi se fierbe în mai multe ape – trei la numar-, în ultima adăugându-se două linguri de ulei. Am mai scris de fieberea fasolei la ciorba de fasole si la fasolea cu carnati.

2. Când boabele sunt fierte şi apa a scăzut bine ( atenţie să nu se lipească fasolea, eventual se mai scurge din apă dacă nu a secat suficient) se lucrează cu mixerul, picurând 2-3 linguri de ulei ca la maioneză, până se face pastă. Dacă nu avem mixer o luăm temeinic la “bătut” asa cum facem la fasolea facaluita.

3. Se stoarce zeama de la lămâie funcţie de gust, mai multă sau mai puţină.

4. Se toacă, pe cât posibil de mic, ceapa, se adaugă în fasole şi se omogenizează.

5. Se dă piper proaspăt măcinat, boia şi sare după preferinţa fiecăruia.

Se lasă la odihnă 30 de minute să se răcească bine. Aceste icre de fasole sunt de vis mâncante reci cu turtă caldă sau pâine prăjită. Am încropit şi o tocătură de măsline, roşii, verdeaţă asezonată cu ulei de măsline şi sare, ce a însoţit icrele de fasole pe pâinea prăjită. Asta-i cu fasolea minţită.

Să fiţi sănătoşi!

Supa de Linte Rosie. De Inspiratie Turceasca, Ezogelin Corbasi

February 20, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Aliment cu tradiţie în Orient, în India şi sudul zonei mediteraneene lintea este foarte bogată în fibre şi cu mare conţinut de proteină – locul 3 după cânepă şi soia. Face parte din aceiaşi familie cu soia, mazărea, fasolea şi năutul şi se consuma destul de mult în trecut şi în bucataria romanească. După ani în care a dispărut complet din gastronomia românească, lintea incepe să aibă apariţii sporadice pe masa noastră. În supermarket-uri se găseşte în principal lintea roşie şi lintea verde, cea roşie fiind mai consumată. Dintre toate soiurile, lintea roşie fierbe cel mai repede, în cca. 20 minute şi îşi pierde textura, motiv pentru care, se foloseşte la prepararea în special a supelor cremă. Cea verde fierbe puţin mai greu şi merge mai bine la mâncăruri, bobul păstrându-şi în mare parte forma în urma prelucrarii termice. Am pregătit o supa de linte rosie, de inspiraţie turcească dar simplificată după idei propii.

Ingrediente necesare supa de linte rosie:

400 gr linte roşie – 2 căni
1 ceapă
1 morcov
3-4 căţei de usturoi
2 roşii
unt, ulei de măsline
pătrunjel verde
coriandru, chimen, piper, boia, sare

Preparare:

1. Se taie ceapa mărunt şi se căleşte în două linguri de ulei de măsline şi 2 linguri de unt, la foc mediu, până devine transparentă, într-o oală.

2. Morcovul se dă pe răzătoare, usturoiul se zdrobeşte cu presa şi se adaugă peste ceapa călită, se soteză amestecându-se constant. Se dă focul mic.

3. Roşiile se curăţă de pieliţă –de ex. se scufundă în apă fierbinte, se scot şi imediat se pun sub apă rece, pieliţa crapă şi se curăţă foarte uşor- şi se toacă foarte mărunt. Se adaugă peste călitură şi se amestecă cu o lingură de lemn. Se pot folosi şi roşii decojite din conservă.

4. Se adaugă două linguri de boia de ardei dulce ( poate fi şi paprika iute pentru cei care o preferă), un vârf de linguriţă cu chimen, o linguriţă cu coriandru măcinat.

5. Se stinge cu 4 căni de supă de pui sau vită, sau cu apă caldă dacă nu avem supă.

6. Lintea se spală în 2-3 ape călduţe şi se pune în oală. Se fierbe 20 minute la foc mic până ce lintea se înmoaie şi supa se îngroaşă devenind păstoasă. Dacă este nevoie se mai adaugă apă.

7. Se gustă şi se dă sare şi piper proaspăt măcinat. Se mai dau câteva clocote şi se opreşte focul. Se lasă 10 minute să se odihnească.

Am aromat supa de linte cu pătrunjel verde tocat. De obicei turci o aromează cu mentă, dar am considerat că îmi sunt suficiente două arome şi gusturi puternice – chimen şi coriandru. Dacă se doreşte aromarea cu mentă recomand următoarea variantă: se topeşte o lingură cu unt, se freacă cu puţină paprika şi se adaugă o lingură mentă uscată. Acest amestec aromează supa atunci când este pusă în bol, pentru servire. Dacă se vrea de post înlocuiţi untul cu ulei. Dacă doriţi o supă mai fină treceţi supa printr-o sită.

Am mâncat-o acrită cu lămâie, cu pâine prăjită frecată cu usturoi.

Să fiţi bine!

Ciorba de praz cu zeama de varza si orez

January 12, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Fiertură ușoară de curățare a trupului, ciorba de praz cu zeama de varza face bine sănătății, răpindu-te pentru o zi cărnii. Ciorba simplă, bazată pe roadele grădinii, ea îți oferă un gust delicat și o savoare aparte, ce de regulă însoțește bucătăria tradițional țărănească. Zeama de varză, poate cea mai puternică sursă de vitamina C din bucătăria nostră, dă ciorbei de praz mai multă vioiciune și te îndemnă să participi cu o ciușcă coaptă, ușor iute și care te îmbată cu parfumul ei aparte. Totodată, buchețelul de cimbru uscat participă cu un parfum care parcă te scoate din prezentul încărcat și te întoarce în timp, pe ulița copilăriei. Recomand încercarea cimbrului la mai multe ciorbe și sunt convins că o să vă placă asemenea împodobire cu aromă. Eu mă bucur de această ciorbă în orice anotimp, în măsura în care se găsește prazul aferent, așa că nu aș localiza-o temporal, cu toate că țăranul, dependent de grădină, o prepara în vreme mai răcoroasă și în special în cele două mari perioade de post. Mai multe nu am a vă spune despre ciorba de praz, știu că vă place și că probabil din când în când apelați și beneficiați de calitățile ei, așa că nu fac decât să o readuc în atenție, în caz că nu ați m-ai preparat-o de ceva timp.

Necesar ciorba de praz:

1 kg praz
1 ceapă
2 morcovi
1 ţelină mică
1 păstârnac
1 rădăcină pătrunjel
2 cartofi
1 ceaşcă orez
1 cană bulion pentru ciorbă
1 litru zeamă varză
1 buchet (măturică) de cimbru uscat
verdeaţă – pătrunjel sau leuştean- după preferinţă

Preparare:

Aș spune că, referitor la ciorbe, există o normă veche, rezultată din experiență, şi anume : o ciorbă bună se construieşte pe o bază de legume rădăcinoase bogată. Plecând de la baza asta de rădăcinoase, se poate lucra la ciorbe cu oricare alte legume. Astfel, și la ciorba de praz, se pot folosi legume diverse şi din plin atâta timp cât acestea nu domină prazul, care trebuie să rămână pilonul central.

Tăiem rădăcinoasele rondele sau cubulețe – păstârnac, ţelină, pătrunjel, morcovi- şi le punem la fiert în oală cu 3-4-5 litri apă (fiecare îşi stabileşte cantitatea după necesităţi ). Tăiem prazul rondele subţiri sau mai mărunt, după cum preferă fiecare. De asemenea, tocăm ceapa mărunt. Am adăugat această ceapă pentru că dă mai multă dulceață ciorbei.

Punem prazul și ceapa la fiert, peste rădăcinoase. Nu are rost să ne complicăm cu calcularea unor timpi separați de fierbere la legume. Punem toate legumele la fiert, cu excepția cartofului și a orezului. Prazul are fibre şi fierbe cam în acelaşi timp cu rădăcinoasele.

După cum probabil știți, unele reţete de ciorba de praz recomandă călirea prealabilă a cepei şi a prazului. Cu asemenea prăjeală prepara şi bunica, la ţară, ciorba de praz, și era foarte bună, dar eu nu am dorit prăjeală în ciorba mea. Fierbem legumele timp de 20-30 minute (gustăm fiertura pentru a evalua situaţia) şi punem zeama de varză. Se poate şi fără zeama de varză dar eu de cca. 2 ani nu mai fac ciorbe, cu rare excepţii, fără zeamă de varză sau borş. M-am obişnuit aşa şi cred că este un lucru bun deoarece şi zeama de varză şi borşul sunt excelente pentru vitamina C. S-au obişnuit şi fetele şi dacă ciorba este fără, nu prea o mănâncă.

După ce am adăugat zeama de varză, fierberea se va domoli. În momentul în care reîncepe fierberea ciorbei, punem orezul spălat, cartofii tăiaţi cubuleţe şi bulionul. Frecăm în mâini buchețelul de cimbru uscat, deasupra oalei cu ciorba și apoi, îl scufundăm în ciorbă, să fiarbă și să aromeze ciorba. Lăsăm ciorba să mai fiarbă, la foc domol, 10-15 minute, după care verificăm în ce măsură a fiert cartoful şi orezul. Cartofii nu trebuie fierți până se fărâmiţează ci trebuie să-și păstreze din fermitate. Gustăm şi îi dăm sarea necesară, funcție și de cât de sărată a fost zeama de varză. Oprim focul și înlăturăm buchetul de cimbru care și-a făcut datoria. Aromăm cu verdeaţa tocată şi punem un capac pe oală.

Ciorba de praz este bună iarna, fierbinte, aromată cu o ciuşcă coaptă pe flacără dar şi rece, răcoritoare vara, mâncată cu turtiţe ţărăneşti. O ciorbă asemănătoare este ciorba de bureti de fag.

Să fiţi bine!

Ciuperci Marinate. La Care M-am Dedulcit

January 9, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Le prepar pentru că îmi plac, au personalitate şi îşi păstrează fermitatea, vin cu inedit şi se însoţesc fără artificii inutile cu carnea, cu peştele dar şi cu vinul alb. Se comportă bine ca aperitiv, garnitură, fac impresie bună în salate şi se agreează cu pastele. Cad ieftin la socoteală şi ca bani şi ca timp şi ca efort. Astfel, am spus o mulţime de lucruri bune despre aceste ciuperci marinate …

Ingrediente necesare ciuperci marinate:

500- 1 kg ciuperci champignon
ulei de măsline
o lămâie
o ceapă
2 căţei de usturoi ( opţional)
piper, sare
verdeaţă – pătrunjel sau marar
pentru aromare -tarhon, oregano, maghiran, cimbru uscat – la alegere, una dintre variante

Preparare ciuperci marinate:

1. Rezultatul este mai aspectos dacă ciupercile sunt micuţe şi prin urmare nu trebuie feliate şi dacă sunt cât mai prospete. Le curăţăm de eventualele resturi de pământ ce le însoţesc folosind un prosop curat uscat sau putem să ne rezervăm o periuţă de dinţi, special pentru curăţarea ciupercilor. Dacă sunt mai murdare le putem şterge cu un prosop umed. Nu este de dorit cumpărarea unor ciuperci mai vechi şi murdare pentru a evita o eventuală spălare deoarece absorb apă, în special cele champignon. Am mai scris despre asta aici la – Cum se fac ciupercile sote?.

2. În primul rând trebuie să “dăm culoare ciupercilor”. Punem 3 linguri de ulei în tigaia încinsă şi adăugăm ciupercile, spre rumenire, la foc iute, dar fără a le aglomera excesiv în tigaie deoarece lasă multă apă şi se inhibă reacţia Maillard – vezi ciuperci sote -ce asigură culoarea, gustul şi aroma ciupercilor. Eventual le preparăm în mai multe tranşe. Depinde de tigaia din dotare. Eu am pregătit cca 700 gr ciuperci în două tranşe. Putem folosi şi wok-ul, ceea ce mie îmi convine ca manevrabilitate. Adăugăm peste ciuperci piper prospăt macinat şi sare. Amestecăm cu o paletă din lemn sau prin agitarea tigăii. La orice reţetă de ciuperci marinate , înaintea marinării, intervine un proces de prăjire, fierbere sau coacere pe grătar deoarece ciupercile trebuie tratate termic pentru a fi uşor digerabile.

3. Când ciupercile sau rumenit adăugăm ceapa tocată şi căţeii de usturoi zdrobiţi. Stoarcem zeama de la o lămăie şi mai adăugăm încă 3-4 linguri de ulei de măsline. Puteţi folosi, dacă preferaţi, oţetul pe care eu l-am înlocuit cu lămâia. Amestecăm, mai lăsăm 2-3 minute pe foc şi totu-i gata. Lichidele – uleiul şi zeama de lămâie- şi condimentele vor forma o emulsie, respectiv cunoscutul sos vinegretă. Amestecăm ciupercile cu pătrunjel verde tocat sau alta verdeaţă, după preferinţă. În privinţa mirodeniilor se poate inova în voia şi s-ar putea, cum se întâmplă de multe ori, ca cea mai bună reţetă să rezulte din experimente. Se poate alege şi varianta în care ciupercile se pot fierbe separat şi apoi se toarnă peste ele sosul, marinada, dar am preferat-o pe aceasta cu călirea ciupercilor deoarece îmi plac ciupercile uşor rumenite.

Punem ciupercile într-un bol, acoperim şi lăsăm să se răcească şi să se marineze de la 2 la max. 24 ore. Putem încerca un stil asiatic picant, cu sos de soia şi ulei de susan sau un sos pe bază de vin sau suc de portocale.

Să fiţi sănătoşi şi prosperi! P.S. Un video cu Gordon Ramsay preparând ciuperci marinate

Orez cu ciuperci şi legume. Mâncare de post

December 28, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

După aceste zile de sărbători încarcate culinar se impune o mică pauză care să ne echilibreze şi să ne pregătescă pentru încă un efort digestiv ce – vrem, nu vrem- va fi făcut în noaptea trecerii dintre ani. Azi am evitat carnea şi am preferat un orez cu ciuperci bine condimentat şi o supă uşoară cu tăiţei de casă.

Necesar reteta orez cu ciuperci şi legume:

1 cană orez prefiert
300 gr ciuperci champignon
300 gr legume mexicane
1 ceapă
4-5 căţei de usturoi
pătrunjel verde, ghimbir, ardei iute
sos de soia, piper, sare, ulei

Preparare:

Punem orezul într-o oală micuţă şi adăugăm două cani cu apă (întotdeauna, la o măsură de orez adăugăm două de apă). Lăsam să fiarbă 2-3 minute şi acoperim oala cu o farfurie să se umfle orezul. Într-o tigaie sau wok cu 3 linguri de ulei, punem la călit ceapa tocată, usturoiul feliat şi 1 lingură de ghimbir mărunţit. Adăugăm rondele de ardei semiiute şi călim 1 minut.

Ştergem ciupercile cu un prosop uscat de resturile de compost, le tăiem felii potrivite şi le punem peste călitură.

Când ciupercile s-au rumenit este momentul să adugăm legumele mexicane. Dăm un praf de sare mare şi unul de piper proaspăt măcinat.

Adăugăm o ceaşcă cu supă sau apă călduţă şi lăsăm să fiarbă totul, încet până se evaporă apa. Între timp orezul s-a umflat şi este momentul să-l adăugăm peste legume.

Punem 2 linguri de sos de soia şi amestecăm bine. Gustăm, potrivim de sare şi eventual piper, după cum poftim. Ornăm cu pătrunjel verde. Foarte gustos, acest orez poate însoţi ca garnitură peştele sau orice altă carne. Similar ca garnitură este şi orezul prăjit cu ou .

Să fiţi sănătoşi!