• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

masline

Iepure la cuptor cu ciuperci si masline

June 26, 2015 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Dacă sunteți interesați să vă întreceți în trântă dreaptă cu colesterolul prezența cărnii de iepure în meniu poate fi o cale spre victorie. De culoare alb-rozalie, cu grăsimi și calorii reduse, carnea de iepure este fragedă și ușor digerabilă. De altfel, printre altele, această carne este recomandată persoanelor ce au probleme cu digestia. În România nu există tradiție în ce privește consumul cărnii de iepure, deși în trecut, ici-colo, câte un țăran mai obișnuia, pe lângă orătăniile din curte, să mai crească și câțiva iepuri. Se înmulțesc repede, se cresc destul de ușor, nefiind prea pretențioși, și asigură o cantitate mai mult decât rezonabilă de carne.

Este o diferență destul de mare între iepurele de câmp (sălbatic) și cel de casă, iar în bucătărie prepararea cărnii se abordează ușor diferit. Azi, vreau să vă extrag puțin din alte realități și să vă pun pe gânduri culinare, invitându-vă la un iepure la cuptor așezat pe un pat bogat de ciuperci și măsline. Iepurele preparat este de casă, cu o carne fragedă care se prepară destul de repede și fără să necesite vreo pregătire specială.

iepure la cuptor, cu ciuperci, masline si sos de rosii

Necesar iepure la cuptor cu ciuperci si masline

  • 1 iepure
  • 1 kg ciuperci
  • 250 gr măsline
  • 400 gr bulion de casă sau o conservă de roșii cubulețe sau roșii pasate
  • 2 cepe
  • câteva felii de bacon-șuncă-slănină afumată
  • 2 căpățâni de usturoi
  • foi de dafin, piper, cimbru, sare
  • puțin ulei de măsline
  • 1 pahar vin alb – opțional
  • supă de legume sau apă

iepure la cuptor, aromat si condimentat, cu ciuperci si masline

Preparare

Spălăm carnea și o grijim cum trebuie să nu aibă fire din blana iepurelui. Iepurele întreg curățat și spălat îl tăiem bucăți – pulpe, coaste, coloana cu mușchi spatelui, inclusiv organele dacă sunt în dotarea iepurelui. Curățăm usturoiul și îl zdrobim. Folosim usturoi mai mult sau mai puțin, după cum ne priește. Eu am folosit două căpățâni de usturoi românesc nou, deci fără prea mare putere. Îl punem într-un bol împreună cu 3 linguri ulei de măsline, o lingură cimbru, piper proaspăt zdrobit și un praf de sare. Amestecăm bine, omogenizând, pentru a obține un fel de baiț. Cu acest amestec de condimente și miresme, ungem bine bucățile de carne “masându-le cu mâna” astfel încât să fie bine cuprinse de uleiul aromat. Lăsăm carnea deoparte să-și ia aromă și pregătim tava cu alte cele.

iepure de casa pregatit pentru cuptor

Curățăm ceapa și o tăiem fideluță. Ungem tava cu ulei și punem ceapa tăiată în tavă formând stratul prim, de bază. Ciupercile le ștergem cu un prosop uscat și le tăiem felii. Pentru asemenea mâncăruri sunt mai bune ciupercile micuțe și fragede, cele mari find bune pentru grătar și umplut. Le punem uniform peste ceapă, într-un al doilea strat. Peste ciuperci adăugăm măslinele. Am socotit eu că sunt mai potrivite măslinele Kalamata și ca atare asemenea măsline am folosit.

Peste toate cele din tavă punem uniform folosindu-ne de o lingură bulionul. Totodată, adăugăm 2-3 frunze de dafin, piper măcinat și sare mare.

iepure la cuptor pe pat de ciuperci

iepure gatit cu ciuperci si masline

Bucatile de carne de iepure le asezam pe patul de ciuperci

Peste patul format în tavă așezăm bucățile de carne de iepure, ce între timp au câștigat în aromă. Ici-colo, peste carne punem felii de slănină afumată. Acum adăugăm paharul cu vin alb și 2-3 polonice de supă de legume (sau apă, dacă nu este supă). Lichidele le adăugăm ușor, pe la colțul tăvii să nu spălăm carnea de condimente. Punem supă cât să cuprindă puțin carnea de iepure, fără să o înece. Învelim ușor tava cu folie de aluminiu și o băgăm în cuptorul încins, la foc domol.

Carnea de iepure la cuptor se gătește destul de repede, totuși am ales să o țin mai mult la cuptor, la foc scăzut, pentru că sunt un fan al gustului rezultat prin slow-cooking. După cca 1,5 ore tragem ușor tava afară și desfacem folia de aluminiu (atenție la aburul acumulat sub folie). Verificăm nivelul sosului și reintroducem tava la cuptor, până ce scade și carnea de iepure se rumenește frumos. Cam asta-i tot legat de gustosul iepure la cuptor! Vă poftesc să-i faceți de-ncercare atunci când vă iese un iepure în bătaia arcului.

Să fiți bine!

Peste carnea de iepure punem slanina afumata

Invelim tava in folie de aluminiu

iepure la cuptor in tava pe pat de ciuperci si masline

iepure la cuptor, cu ciuperci si masline

iepure la cuptor, aromat si gatit incet

Filed Under: Bucataria europeana, Categorii retete, Retete cu ciupeci, Retete de mancaruri cu carne, Retete la cuptor Tagged With: carne de iepure, ciuperci, masline, preparat la cuptor

Pulpe de pui cu ciuperci si masline

February 18, 2015 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Mâncare rostuită în vechime la han aflat sub poala muntelui, unde ciupercile abundă, lucrarea asta s-a rotunjit la un moment dat cu măsline, ca obol adus de Fanar sosului de roșii, atât de îndrăgit de turta românească. Carnea de pui gătită cu sârguință la cuptor, până ce dă tot ce are mai bun, aroma inconfundabilă a ciupercilor și tușa de exotism dată de măslina sudistă, toate cuprinse de sosul ușor condimentat, sunt întru totul dedicate unor turtițe calde pregătite la ceaun sau pe plită. Aceste pulpe de pui cu ciuperci și măsline, cer un strop de vin alături, îndeosebi dacă le înviorezi cu puțin ardei iute, nu mult, ci cât să ațâțe focul lăuntric.

Pulpe de pui cu ciuperci si masline - Papamond (17)

Necesar pulpe de pui cu ciuperci si masline

  • 2 pulpe mari – pentru 2 persoane
  • 300 gr ciuperci, bune ar fi din cele mai micuțe, fragede, ce le perpelești întregi
  • un pumn măsline negre, mai puțin sărate
  • 1 cutie roșii cubulețe, bulion sau roșii proaspete românești (dacă este vară)
  • 2-3 căței de usturoi
  • 1 ardei iute – se folosește după cub dorește fiecare, mai mult sau mai puțin
  • piper proaspăt măcinat, sare
  • pătrunjel verde proaspăt
  • ulei

Pulpe de pui cu ciuperci si masline - Papamond (10)

Preparare

Grijim pulpele și le rumenim sumar, pe ambele părți, într-o tigaie încinsă. Le scoatem din tigaie și le lăsăm deoparte. Curățăm ciupercile cu un prosop uscat și le punem în tigaia încinsă, în care am rumenit pulpele. Tigaia trebuie să fie suficient de mare pentru că în ea vom finaliza mâncarea, și trebuie să aibă coadă metalică pentru că o vom introduce la cuptor. După ce ciupercile au prins culoare, adăugăm ardeiul iute și usturoiul mărunțit. Dăm un praf de sare și unul de piper.

Amestecăm și adăugăm măslinele și roșiile. Punem un pahar cu supă de pui, dacă avem, dacă nu, cu apă chioară (aqua chioara, cum o numea Păstorel). Ținem cont că vom ține mâncarea la cuptor 45-60 de minute, deci trebuie să aibă de unde să scadă. O ținem ceva mai mult pentru ca pulpele să fie bine făcute, aproape să cadă carnea de pe os. Lăsăm să dea câteva mici clocote și așezăm pulpele în sosul astfel format, peste ciuperci și măsline. Dăm la cuptor, până ce scade și se formează sosul, până ce se îmbujorează bine pulpele. Scoasă de la cuptor, mâncarea se aromează cu pătrunjel proaspăt. Se pune capac pe tigaie și se lasă 5-10 minute, să-și revină din focuri. Dacă vă permite timpul și energia, preparați repede, cât stă mâncarea la cuptor, niște turtițe rumene. Dacă nu, o pâine pufoasă mai rustică la înfățișare sau una cu cartofi, sunt bine venite.

Să fiți bine!

Pulpe de pui cu ciuperci si masline - Papamond (2)

Pulpe de pui cu ciuperci si masline - Papamond (3)

Pulpe de pui cu ciuperci si masline - Papamond (5)

Pulpe de pui cu ciuperci si masline - Papamond (6)

Pulpe de pui cu ciuperci si masline - Papamond (9)

Pulpe de pui cu ciuperci si masline - Papamond (12)

Filed Under: Bucataria europeana, Categorii retete, Retete cu carne de pui, Retete cu ciupeci, Retete cu sos, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Muntenia Tagged With: ciuperci, masline, pui, sos

Hering prajit cu salata salsa

December 26, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Plăcerea acestei simple partituri culinare cu hering prajit este garantată de contrastul dintre peștele puțin sărat și prospețimea salatei de roșii cu pătrunjel, măsline verzi și usturoi. Peștele asezonat cu sare și ținut câteva ore, se va prăji frumos și se va desface cu ușurință, în fileuri, de pe oase, fără a se fărâmița mai deloc. Măslinele verzi, acrișoare și foarte puțin sărate fac un tandem bun cu roșiile și dau o tușă de exotism, astfel încât, un asemenea platou montat ca în imaginile alăturate poate face impresie (și poftă) și la musafiri. Lămâile aferente înviorează pofta și zeama lor devine parte din dressing pentru salata salsa. Un preparat simplu, rapid, gustos și ieftin…

hering prajit cu salata salsa  10

Necesar hering prajit cu salata salsa

  • 10 pești baby hering
  • 4 roșii
  • 1 legătură pătrunjel
  • 150g măsline verzi
  • 2 căței de usturoi
  • ulei de măsline, ulei de prăjit
  • sare mare, piper,
  • făină și boia, pentru tăvălit peștele (nu este obligatoriu)
  • 2 lămâi

hering prajit cu salata salsa  17

Preparare

1. Eviscerăm peștele, îl curățăm și îi tăiem capul. Îl spălăm, îl scurgem de apă, îl aranjăm pe o farfurie întinsă și presărăm peste el sare mare. Îl ținem 3-4 ore la rece, de preferat la aer dacă există posibilitatea (dacă este rece afară), dacă nu, la frigider.

hering prajit cu salata salsa  2

2. Amestecăm câteva linguri de făină cu o lingură de boia. Încingem o tigaie cu puțin ulei, tăvălim peștii bine prin făină și îi prăjim. Boiaua din făină dă gust și culoare.

hering prajit cu salata salsa  3

hering prajit cu salata salsa  4

3. Tăiem roșiile cubulețe și le punem într-un bol. Tocăm mare pătrunjelul și împreună cu măslinele verzi (simple, fără sâmburi, sau umplute cu gogoșari) îl punem peste roșii. Răzuim cățeii de usturoi peste salata. Adăugăm puțin ulei de măsline, sare și piper. Amestecăm salata. Bineînțeles că la salată se mai pot adăuga și alte legume, după plăcerea fiecăruia – ardei, porumb, castravete, ceapă, etc

hering prajit cu salata salsa  6

hering prajit cu salata salsa  7

4. Punem salata salsa pe un platou, formând un pat. Peste salată aranjăm heringul prăjit. Punem să montăm platoul și în straturi de pește și cubulețe de roșii. Deasupra așezăm lămâile tăiate. A nu se uita că dressing-ul de salată nu a avut oțet sau zeamă de lămâie deci este oarecum obligatoriu ca atunci când se mănâncă să fie stoarse lămâile. Dacă nu vreți cu lămâie, când preparați salata, puneți puțin oțet, ca la o salată normală.

Să fiți bine!

hering prajit cu salata salsa  12

Filed Under: Bucataria europeana, Categorii retete, Retete cu peste, scoici, melci, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: hering, masline, rosii, salata salsa

Mancare de bame cu carne de pui

September 1, 2014 by Ovidiu Slavulete 2 Comments

Originare din Africa, bamele sunt consumate preponderent în Orientul Mijlociu, nordul Africii dar şi în Europa mediteraneană. În secolul trecut erau prezente şi în bucătăria românească dar, treptat, asemeni bobului şi lintei, au cam dispărut din cultură şi drept urmare şi din cratiţă. Numele de bamă provine din cuvantul arab bãmyah, în vest fiind cunoscute sub denumirea de okra, termen de origine africană. Vorbeşte lumea că ar fi sărace în proteine şi hidraţi de carbon, dar că ar compensa prin bogaţia în vitaminele A, B şi C precum şi în mai multe elemente din tabelul lui Mendeleev printre care, calciu şi magneziu. Trec repede peste aceste repere ştiinţifice şi vă spun că de vreo doi ani am depistat două măicuţe care apar sporadic în piaţa centrală din oraş cu scopul de a valorifica pecuniar mica lor producţie de bame. Anul trecut am ratat joncţiunea, aşa că, mi-am propus, ca vara aceasta să cresc vigilenţa ochiului şi să mă înfrupt din producţia lor de nişă. Ei bine, acum două zile le-am surprins în fapt, cu bamele pe tarabă şi am achiziţionat şi eu cam pentru trei feluri de mâncare, primul, cel la care vă poftesc azi, find mancare de bame cu carne de pui.

Necesar mancare de bame cu carne de pui

  • cca 400 gr bame
  • 2 pulpe dezosate
  • 4 roşii mari
  • 2 cepe
  • 4-5 căţei de usturoi
  • 1 pumn măsline
  • pătrunjel verde
  • piper, sare
  • ulei, oţet

mancare de bame cu carne de pui - www.papamond.ro (18)

Preparare

1. Datorită faptului că bamele secretă un suc lipicios trebuie niţel grijite înainte de a le prepara. Prin urmare, începem prin a le tăia codiţele.

mancare de bame cu carne de pui - www.papamond.ro

Punem pe foc un vas cu apă (cât să acopere bamele), 3-4 linguri de oţet şi o lingură de sare. Lăsăm să înceapă fierberea şi opărim pentru cca 2 minute bamele în apa fierbinte.

mancare de bame cu carne de pui - www.papamond.ro (1)

Scoatem bamele opărite într-o strecurătoare şi le dăm sub jet de apă rece să se spele bine. În felul acesta scăpăm de substanţa lipicioasă caracteristică bamelor.

mancare de bame cu carne de pui - www.papamond.ro (3)

2. Tăiem mărunt ceapa şi o călim într-o cratiţă cu un praf de sare şi piper prospăt măcinat. Când ceapa este călită adăugăm căţeii de usturoi mărunţiţi.

mancare de bame cu carne de pui - www.papamond.ro (4)

3. Adăugăm bamele şi le călim 2 minute după care înecăm totul cu o ceaşcuţă de apă călduţă. Lăsăm să fiarbă încet la foc mic.

mancare de bame cu carne de pui - www.papamond.ro (5)

Tot acum adăugăm şi măslinele. Am folosit măsline maturate în ulei.

mancare de bame cu carne de pui - www.papamond.ro (6)

4. Decojim roşiile ( le opărim în prealabil cu apă fierbinte) şi le tăiem felii mari. Punem feliile de roşii în cratiţă, peste bame şi ceapă. Lăsăm să fiarbă încet ca să-şi lase roşiile sucul.

mancare de bame cu carne de pui - www.papamond.ro (8)

5. Încingem o lingură de ulei în tigaie şi prăjim pulpele dezosate, rumenindu-le bine pe ambele feţe. Eu am folosit pulpe marinate puţin în ulei cu cimbru, boia, rozmarin, piper, dar se poate folosi, în principiu, orice carne de pui sau, dacă doriţi, altă zburătoare.

mancare de bame cu carne de pui - www.papamond.ro (9)

6. Carnea rumenită o aşezăm în cratiţă, peste lucrarea noastră şi dăm cratiţa la cuptor pentru 20 de minute. Dacă vreţi să nu pierdeţi din gust, grăsimea lăsată în tigaie de carne o punem peste mâncare.

mancare de bame cu carne de pui - www.papamond.ro (11)

7. Scoatem mâncarea de bame din cuptor şi îi dăm pătrunjel proaspăt.

mancare de bame cu carne de pui - www.papamond.ro (12)

Mie îmi place să mânânc această mâncare de bame punând 1-2 linguriţe de mujdei peste porţia mea sau cu puţin hrean cu oţet.

Să fiţi bine!

mancare de bame cu carne de pui - www.papamond.ro (14)

mancare de bame cu carne de pui - www.papamond.ro (13)

Filed Under: Retete cu carne de pui, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Muntenia Tagged With: bame, carne de pui, mancare, masline, rosii

Paste cu ton si masline

December 3, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Nu am mai preparat paste de mai bine de o lună şi ca atare nici nu am mai scris nimic despre preparatele macaronarilor. Cred că, raportat la cât de îndestulătoare sunt şi la bunul gust ce le caracterizează, comparativ cu alte mâncăruri, pastele sunt cel mai la îndemână şi uşor de preparat. Pe lângă plăcerea gustului, faptul că se pregătesc repede le-a ajutat să câştige popularitate. Practic aceste făinoase, dacă nu te limitezi şi cantonezi în clasicitatea unor reţete, se pot însoţi curajos şi fără fason, cu orice legumă sau carne. Cum, fiica mea, mi-a bătut zilele astea obrazul că nu i-am mai făcut spaghete, a trebuit să-mi fac mea culpa prin fapte şi să-i prepar paste cu ton si masline. Spaghetele cu ton au intrat de curând în topul plăcerilor ei culinare şi ca urmare, trebuie să prestez la tigaie în sensul ăsta. Lângă ton se pot alătura la alegere: măsline, porumb dulce, capere, ciuperci, broccoli, etc.

paste cu ton si masline

Ingrediente necesare reteta de paste cu ton si masline

  • 300 gr paste
  • 1 cutie roşii cuburi în bulion
  • 1 conservă ton
  • 1 ceapă
  • 3-4 căţei de usturoi
  • 1 mână de măsline
  • 1 legătură pătrunjel
  • piper, sare
  • ulei

paste cu ton si masline

Preparare

1. Mărunţim ceapa şi usturoiul şi le călim sumar în 2 linguri de ulei de măsline, într-o tigaie încinsă. Dăm un praf de piper şi puţină sare.

ceapa si usturoi pentru paste

2. Adăugăm roşiile cuburi în bulion, amestecăm şi lăsăm 3-4 minute pe foc mic.

paste cu ton si masline

3. După câteva minute de bolborosit încet adăugăm măslinele.

paste cu ton si masline

4. După alte 2 minute, desfacem conserva de ton şi o punem în sos. Adăugăm pătrunjelul tocat şi oprim focul. Pentru că îmi plac pastele mai condimentate şi usturoiate mai adaug la final 2 căţei de usturoi şi un praf de piper.

paste cu ton si maslinepaste cu ton si masline

5. Punem pastele la fiert în apă cu sare pentru cca 8 minute. Gustăm spaghetele, să nu le fierbem prea mult ci să rămână al dente. Le scoatem într-o strecurătoare mai mare să se scurgă apa. Nu trec pastele sub jet de apă rece decât atunci când le folosesc la salate, caz în care amidonul rezultat prin fierbere ar mozoli salata. Preparate cu sos, amidonul ajută sosul să adere bine la paste şi astfel să se împlinească gustul şi ca urmare nu le spăl.

spaghete cu ton si masline

Adăugăm pastele în tigaie şi amestecăm să le cuprindă sosul.

Să fiţi bine!

paste cu ton si masline

paste cu ton si masline

Filed Under: Bucataria europeana, Categorii retete, Retete cu peste, scoici, melci, Retete cu sos, Retete de paste si pizza, Retete rapide, Retete simple Tagged With: masline, paste, spaghete, ton

Limba de porc cu masline si praz

October 23, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Mâncată mai rar, limba în general, împarte mesenii în două tabere, cei ce nu vor sub nici un chip să mănânce şi respectiv cei ce o văd ca fiind baza unor mâncăruri delicioase. Aici nu prea există cale de mijloc, cei ce nu mănâncă având mai mult un blocaj mental datorat în special imaginii organului respectiv ci nu mâncării ca atare. Am întâlnit oameni care refuză să mănânce mancare de limba pentru că nu le place cum arată limba, la fel întâmplăndu-se şi cu alte ingrediente cum ar fi creierul, ficatul de porc sau rinichii, burtă sau fudulii, dar gastronomia fiind vastă, este loc pentru poftele şi plăcerile fiecăruia. Totuşi, mare parte din meseni, apreciează mancarurile cu limbă şi nu se dau înlături de la savuroase încercări culinare pe baza de limba de porc sau viţel. Cea mai populară mâncare la noi, pe această linie, este limba de porc cu masline. I-am adăugat şi ceva praz, considerând că aş obţine un preparat mai savuros sau poate mă amăgesc şi este doar un gest reflex rezultat din natura mea de oltean.

 limba de porc cu masline si praz

Necesar limba de porc cu masline si praz:

  • 500 gr limba porc sau vitel
  • 200 gr masline
  • 1 fir praz mic
  • 1 ceapă
  • 1 morcov
  • 2 căţei usturoi
  • o cană bulion sau 3-4 roşii
  • 1 lingură pastă
  • pătrunjel verde
  • piper, 1 foaie dafin, sare
  • ulei

mancare de limba de porc cu masline si praz

Preparare:

1. Spălăm bine limba în apă rece şi o punem la fiert, tot în apă rece , pentru 1 oră. Bucăţile mele de limbă au fost mai mici, mai tinere şi a fost suficientă această procedură. Dacă aveţi limbă de porc sau viţel mai mare, o spălaţi în mai multe ape, o frecaţi cu mălai pentru a se curăţa bine porii, o lăsaţi 1 oră în apă rece, o fierbeţi un timp mai lung. După ce a fiert se taie cubuleţe sau felii. Fiind limbi micuţe eu le-am feliat şi nu am curăţat pielea.

2. Tocăm ceapa şi morcovul îl dăm pe răzătoare. Într-o tigaie încinsă, călim prima dată ceapa, adăugăm limba şi morcovul dat pe răzătoare şi le călim 1-2 minute. Dăm un praf de piper proaspăt măcinat

mancare de limba de porc cu masline si praz

mancare de limba de porc cu masline si praz

3. Adăugăm usturoiul feliat, lăsăm 30 de secunde să-l ia fierbinţeala şi punem bulionul, pasta de roşii şi foaia de dafin. Putem înlocui bulionul cu roşii decojite tăiate cubuleţe. Adăugăm o ceaşcă cu zeamă din oala în care am fiert limba şi lăsăm la foc mic să scadă.

mancare de limba de porc cu masline si praz

4. Peste 10 minute adăugăm prazul tăiat îmbucături şi măslinele. Lăsăm să mai fiarbă câteva minute până suntem mulţumiţi de sosul rezultat. Eu prefer ca prazul să rămână al dente aşa că dacă îl doriţi mai fiert măriţi timpul sau puneţi-l în sos, înaintea măslinelor. Gustam şi potrivim de sare, dăm un ultim praf de piper şi oprim focul. Aromăm cu pătrunjel proaspăt.

Să fiţi bine!

mancare de limba de porc cu masline si praz

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu sos, Retete de mancaruri cu carne Tagged With: limba de porc, mancare de limba, masline, praz, sos

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Page 2
  • Page 3
  • Page 4
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate