• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

rosii

Vinete cu Branza in Sos de Rosii Aromat cu Cimbru

September 4, 2016 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Astăzi, vă propun să ne bazăm încă o dată pe vinete pentru a mai adăuga încă o reţetă la catastiful cu plăceri culinare şi pentru – cred eu cu tărie – a ne pricopsi cu încă o apreciere din partea mesenilor. Vorbim despre vinete cu branza, îmbrăcate în sos românesc de roşii, uşor aromat cu usturoi şi cimbru, stropite cu unt şi împodobite oleacă cu rondele de ardei iute. Preparatul este simplu, la îndemâna orişicui doreşte să facă o faptă de arme în bucătărie, şi se bazează, ca de obicei, pe oferta grădinii noastre aflată pe rod în această perioadă. Mie unul mi-a plăcut tandemul de vinete cu branza şi ca să mai diversificăm şi să exploatăm potenţialul vinetei, vi-l recomand spre încercare. Eu am folosit brânză de oaie-capră, dar sunt convins că preparatul agreează brânza de orice fel, fie sărată fie mai proaspătă.

Vinete cu Branza in Sos de Rosii (9)

Necesar ingrediente vinete cu branza in sos de rosii:

  • 3 vinete
  • 300 gr brânză
  • 4-5 roşii bine coapte
  • 2 cepe
  • 3 căţei de usturoi
  • sare, piper, cimbru, o foaie de dafin
  • 50 gr unt
  • ulei

Vinete cu Branza in Sos de Rosii (1)

Spălăm vinetele, înlăturăm cotoarele, şi le tăiem felii de max 1 cm. Pentru că am avut la îndemână, eu am folosit vinete albe, dar soiul vinetelor nu este important. Încingem o tigaie cu 3-4  linguri de ulei şi rumenim feliile de vinete pe ambele feţe. După cum observaţi nu aplic tehnica cu lăsatul vinetelor cu un praf de sare, presate, să piardă suc. Pierdem timpul şi nici nu este prea eficientă. Chiar dacă feliile de vinete vor “trage” mult din ulei noi continuăm rumenirea la foc mic. Scoatem feliile de vinete pe o farfurie, după ce s-au rumenit.

Vinete cu Branza in Sos de Rosii (2)

Roşiile le scufundăm în apă fierbinte pentru câteva zeci de secunde şi le curăţăm de coajă. Tocăm ceapa mărunt şi o punem la călit într-o tigaie. După ce ceapa devine uşor sticloasă adăugăm roşiile tăiate felii, dăm un praf de sare şi unul de piper, aromăm cu cimbru şi o foaie de dafin. Amestecăm, lăsăm să fiarbă uşor, să-şi lase roşiile sucul şi să se formeze sos. Toată treaba asta durează puţin, la final îi dăm usturoiul tocat mărunt din cuţit sau zdrobit cu presa.

Vinete cu Branza in Sos de Rosii (3)Acum facem montajul pentru vinete cu branza. Într-o tigaie încăpătoare sau cratiţă sau tavă (boluri) de lut, de jena, punem câteva linguri de sos, cât să acoperim fundul vasului. Înlăturăm foaia de dafin din sos pentru că şi-a făcut datoria. Peste acest strat de sos de roşii şi ceapă adăugăm câteva felii de brânză, tăiate subţiri. Peste patul de sos şi brânză adăugăm rondele de vinete, formând un strat uniform. Repetăm operaţiunea. Peste rondelele de vinete adăugăm uniform sos, apoi felii de brânză şi iaraşi un rând de felii de vinete. Peste acest ultim strat de vinete adăugăm sosul rămas şi presărăm restul de brânză răzuită. Tăiem untul bucăţi şi îl punem ici-colo peste brânza rasă. Introducem tava la cuptor pentru cca 30 de minute. După ce scoatem tava de la cuptor o putem orna cu verdeaţă sau alteceva. Eu am folosit ca de obicei, fiind mâncător de picanterii, rondele de ardei iute.

Vinete cu Branza in Sos de Rosii (5)

Observaţii: Având în vedere că am folosit brânză sărată, am folosit foarte puţină sare (la sosul de roşii) prin urmare, folosiţi sare funcţie de brânza folosită. Dacă vreţi să tăiaţi aciditatea roşiilor şi să obţineţi o mâncare ceva mai dulce, puneţi o linguriţă de zahăr în sos. Cine doreşte, poate da feliile de vinete prin făină, înainte de a le prăji. Brânza rasă, presărată la final, poate fi amestecată cu pesmet. Se pot folosi mai multe feluri de brânză în acelaşi preparat, sau brânza rasă, de final, poate fi înlocuită cu caşcaval ras. Puteţi înlocui cimbru cu busuioc sau oregano si sunt convins că aceste vinete cu branza vor fi gustoase. Pentru cei ce mănâncă iute, puţin ardei iute mărunţit şi pus în sos, este nemaipomenit.

Să fiţi bine!

Vinete cu Branza in Sos de Rosii (6)

Vinete cu Branza in Sos de Rosii (7)

Vinete cu Branza in Sos de Rosii (8)

Vinete cu Branza in Sos de Rosii (14)

Vinete cu Branza in Sos de Rosii (11)

Filed Under: Retete cu branza, Retete cu sos, Retete cu vinete, Retete de mancaruri cu legume fara carne, Retete la cuptor, Retete simple Tagged With: branza, rosii, vinete, vinete portugheze

Tocanita de Ardei si Rosii – Lecso Fara Carne

August 27, 2016 by Ovidiu Slavulete 3 Comments

Această tocanita de ardei şi roşii este o mâncare tradiţională în Cehia, Slovacia (lečo), Germania (Letscho) sau Polonia ( leczo), dar mai ales în Ungaria unde există o mare varietate de reţete şi este foarte populară. Recomandările spun că cel mai bun lecso se prepară în perioada august-octombrie când ardeiul este la maturitate şi roşiile de câmp au cel mai bun gust. Toate reţetele de tocanita de ardei se bazează pe combinaţia de ardei, roşii şi ceapă la care se adaugă diverse condimente şi uneori usturoi. Se spune că cea mai bună tocană de ardei se face cu untură din slănină afumată, untură în care se rumeneşte bine ceapa. Unele reţete sunt cu carne sau cârnaţi, altele cu orez sau cartofi, iar altele se prepară cu roşii verzi – plătăgele. Este foarte gustoasă şi poate fi mâncată simplu, cu pâine albă sau drept garnitură la diverse fripturi sau la peşte. Lecso sau tocanita de ardei pote fi uşor conservată la borcan, pentru cămară, pentru a fi consumată peste iarnă.

Tocanita de Ardei si Rosii - Lecso Fara Carne (11)

Ingrediente necesare tocanita de ardei – lecso:

  • 1 kg ardei gras, kapia – diverse culori
  • 2 cepe mari
  • 3-4 roşii cărnoase şi bine coapte
  • 2-3 ardei coarnă-bulgăreşti, uşor iuţi (opţional, dacă mâncaţi sau nu, puţin iute)
  • 3-4 căţei de usturoi
  • sare, piper, boia
  • ulei de floarea soarelui sau untură

Tocanita de Ardei si Rosii - Lecso Fara Carne (8)

Curăţăm ceapa şi o tăiem julien. Încingem 2-3 linguri de ulei într-o tigaie mai încăpătoare şi călim ceapa cu un praf de sare. Ardeiul îl curăţăm de seminţe şi de vinişoare şi îl tăiem fideţuţă, nu foarte mic. După ce s-a călit ceapa, adăugăm ardeiul tăiat. Pentru că îmi place puţin iute, cât să pişte oleacă la limbă, am adăugat şi 2 ardei bulgăreşti uşor iuţi. Amestecăm şi lăsăm la foc potrivit cca 10 minute să se înmoaie cât de cât ardeiul, să-l ia bine înfierbinţeala şi să-şi lase gustul.

Tocanita de Ardei si Rosii - Lecso Fara Carne (1)

Condimentăm bogat cu piper şi două linguriţe de boia şi aromăm cu căţeii de usturoi mărunţiţi din cuţit. Cât timp se perpeleşte ardeiul, încălzim apă într-un vas, crestăm roşiile, le scufundăm în apă fierbinte şi apoi le înlăturăm coaja. Adăugăm roşiile tăiate cuburi sau felii micuţe şi omogenizăm bine. Lăsăm să bolborosească uşor în zeama lăsată de roşii timp de 10-15 minute până se înmoaie bine ardeiul. Dacă roşiile nu dau suficient suc, ajutam tocana cu o ceşcuţă de apă (nu va afecta cu nimic gustul). Nu lăsăm tocana în singurătate şi mestecăm destul de des în tigaie. Odată gatit ardeiul putem lasa sosul să scadă mai mult sau mai puţin, după cum preferăm. Gustăm de două-trei ori să verificăm dacă suntem pe calea cea bună. Potrivim de sare, după gust, la final, după ce sosul a scăzut.

Tocanita de Ardei si Rosii - Lecso Fara Carne (2)

Tocanita de ardei este bună, fie caldă fie rece, cu pâine albă, sau drept garnitură la friptură. De asemenea, poate fi servită alături de paste sau orez. Lecso poate fi pus în borcane şi sterilizat clasic, prin fierbere, caz în care poate fi pastrat în cămara fară a necesita neapărat temperaturi prea scăzute. La gust, tocanita de ardei se poate încadra în gama zacustelor, drept pentru care trebuie laudată şi mai ales mâncată. Drept condiment suplimentar poate fi încercat cu succes cimbrul, foaia de dafin sau piperul boabe iar ca aromă, cred că busuiocul ar fi bine primit. Cârnaţii mai de soi, rătăciţi în tocaniţă, pot umple de dorinţă gurmanzii. Boiaua sau paprika să fie obligatoriu de calitate ci nu praf de cărămidă, fără gust, cum se mai găseşte în plicurile din comerţul autohton.

Să fiţi bine!

Tocanita de Ardei si Rosii - Lecso Fara Carne (4)

Tocanita de Ardei si Rosii - Lecso Fara Carne (7)

Tocanita de Ardei si Rosii - Lecso Fara Carne (13)

Filed Under: Retete cu sos, Retete de mancaruri cu legume fara carne, Retete din Ardeal, Retete garnituri, Retete gustari, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple, Uncategorized Tagged With: ardei gras, garnitura, lecso, rosii, tocana, tocanita

Fasole Verde cu Rosii. Bogat Aromata cu Marar

August 25, 2016 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Cred că mâncarea de fasole verde cu rosii este cea mai simplă şi rapidă modalitatea de a fructifica fasolea verde fără a pierde nimic din bucuria gustului oferită de acestă legumă. Această potrivită asociere de fasole verde si rosii este una din preferatele mele în special primăvara, atunci când fasolea verde apare în pieţe, şi toamna, la a doua recoltă a grădinarilor. Anul acesta, nu am apelat la grădinari sau supermarket, deoarece am avut plantată, pe ogorul familie, atât tradiţionala fasole oloagă, cât şi o fasole verde cu teci lungi, adică deloc oloagă. Aceste teci lungi au participat la mâncarea mea de fasole verde cu rosii. Deşi am mai mâncat felul asta de fasole pastai, este prima dată când o am din grădina familiei, drept pentru care vă pot spune (pentru cei care au posibilitatea să planteze) că este foarte productivă, face flori şi teci până toamna târziu şi are mania căţăratului peste tot. Ca gust, această fasole verde lungă mi se pare ceva mai dulce şi mai fragedă, şi nu prea face aţe.

Fasole Verde cu Rosii. Bogat Aromata cu Marar (7)

Ingrediente necesare fasole verde cu rosii:

  • 500 gr fasole verde
  • 3 roşii bine coapte (sau bulion sau roşii cuburi la conservă)
  • 1 ceapă
  • 4-5 căţei de usturoi
  • 1 legătură mărar
  • 1 legătură mică pătrunjel
  • sare, piper
  • ulei

Fasole Verde cu Rosii. Bogat Aromata cu Marar (2)

Spălăm fasolea, înlăturăm capetele şi o tăiem în bucăţi de 4-5 cm. Atunci când cumpărăm fasole verde trebuie să o verificăm dacă este proaspătă şi să nu aibă aţe (să fie bătrână). Acest lucru se face simplu prin ruperea unei teci între degete. Dacă se rupe uşor, prin îndoire, este fragedă, dacă doar se îndoaie este cam pălită.

Într-un vas micuţ încălzim apă. Crestăm roşiile în cruce şi le scufundăm câteva secunde în apă fierbinte. Le lăsăm să se răcească 1-2 minute şi le înlăturăm coaja. Le tăiem cubuleţe şi le punem într-un bol.

Fasole Verde cu Rosii. Bogat Aromata cu Marar (3)

Tocăm mărunt ceapa şi o călim într-o tigaie sau cratiţă cu 2 linguri de ulei încins. Dăm un praf de sare peste ceapă, să se înmoaie fără a se rumeni. După ce ceapa devine sticloasă, adăugăm fasolea teci tăiată bucăţi. Amestecăm pentru ca uleiul fierbinte să îmbrace fasolea verde, mai lăsăm 2 minut pe foc mic şi adăugăm roşiile din bol. Adăugăm o ceaşcuţă de apă şi lăsăm să înceapă fierberea.

Fasole Verde cu Rosii. Bogat Aromata cu Marar (5)

Curăţăm usturoiul, mărunţim căţeii cu cuţitul şi îi punem în mâncare. Spălăm legătura de mărar şi o punem aşa întreagă, nedesfăcută, în mâncare. Prin fierbere, mărarul îşi va lăsa aroma bogată. mai completăm cu o ceaşcă de apă şi lăsăm să fiarbă încet cca 30 de minute. Timpul de gătire depinde de tinereţea şi prospeţimea tecilor de fasole, aşa că după cca 30 de minute verificăm dacă fasolea verde a fiert, dacă mai trebuie apă sau nu. Pastăile nu trebuie fierte excesiv, până se sfarmă ci, în final, trebuie să-şi păstreze din fermitate.

Fasole Verde cu Rosii. Bogat Aromata cu Marar (6)

Când mâncarea de fasole verde cu rosii a scăzut (fiecare alege cât de mult sos doreşte şi o lasă să scadă ca atare) şi tecile au fiert, înlăturăm legătura de mărar şi potrivim după gust, cu sare şi piper. Dacă doriţi ca mărarul să râmână în mâncare, îl tocaţi şi puneţi odată cu usturoiul. După ce am oprit focul, mărunţim pătrunjelul verde şi aromăm mâncarea. Această simplă dar gustoasă mâncare de fasole verde cu rosii poate fi servită la masă atât caldă cât şi rece, la temperatura camerei. Iubitori de arome şi condimente pot încerca să lucreze şi cu cimbru, paprika sau chiar oregano.

Să fiţi bine!

Fasole Verde cu Rosii. Bogat Aromata cu Marar (10)

Fasole Verde cu Rosii. Bogat Aromata cu Marar (8)

Filed Under: Retete cu fasole, Retete cu sos, Retete de mancaruri cu legume fara carne, Retete din Muntenia, Retete din Oltenia, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple Tagged With: fasole păstăi, fasole teci, fasole verde, marar, rosii

Rosii cu Branza la Cuptor, Aromate cu Oregano – Bouyourdi

August 23, 2016 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Această foarte gustoasă combinaţie de rosii cu branza, aromată din abundenţă cu oregano, este specifică bucătăriei greceşti, fiind cunoscută sub numele de bouyourdi. Este un aperitiv, o gustare extrem de simplă bazată pe brânză feta şi roşii proaspete, uşor picantă datorită prezenţei unui ardei iute şi bogat aromată cu oregano. Deşi tradiţia ne recomandă brânza de capră, vă pot spune că şi brânza noastră de oaie sau amestec capră-oaie satisface pe deplin pofta şi gustul. Ici-colo se prepară şi cu brânză proaspătă, dar eu recomand brânza sărată ca fiind perechea ideală pentru roşii. Ardeiul semiute ce va împăca pe toată lumea, că mânâncă iute sau nu, este numita coarnă bulgărească, care este minimul obligatoriu pentru ca picanteria să fie de nerefuzat. Una peste alta, depun chezaşie pentru plăcerea ce va fi să fie odată cu prezenţa acestor aromate rosii cu branza pe a dvs. masă. Încercaţi cu încredere bouyourdi, pentru gust, aromă, dar şi pentru simplitatea şi uşurinţa cu care se prepară.

Rosii cu Branza Aromate cu Oregano - Bouyourdi (8)

Ingrediente necesare rosii cu branza – bouyourdi

  • 5-6 roşii coapte bine
  • 300 gr brânză feta sau telemea
  • 2 ardei bulgăreşti, semiiuţi
  • oregano
  • ulei de măsline

Rosii cu Branza Aromate cu Oregano - Bouyourdi (12)

Curăţăm roşiile de coajă, prin metoda clasică a scufundării în apă fierbinte, după ce le-am crestat uşor în prelabil. Când roşiile s-au răcit le înlăturăm foarte uşor coaja. Tăiem roşiile rondele de cca 0,5 cm grosime. Într-o tava, cratiţă, vas de jena sau ceramic, formăm un pat din rondele de roşii care să acopere în întregime fundul tăvii. Însoţim acest prim strat de roşii cu un ardei bulgăresc, curaţat de seminţe şi tăiat rondele. Peste acest pat de roşii şi ardei aşezăm un strat din felii subţiri de brânză (mai reuşite sau nereuşite, în final nu are importanţă dacă brânza se mai sfarâmă).

Rosii cu Branza Aromate cu Oregano - Bouyourdi (1)

Rosii cu Branza Aromate cu Oregano - Bouyourdi (2)

Peste feliile de brânză (eu am folosit brânză amestec capră-oaie) rânduim un nou strat de rondele de roşii bine coapte. Adăugăm cel de-al doilea ardei bulgăresc, la fel, curăţat de seminţe şi tăiat rondele. În final, completăm lucrarea noastră cu 3-4 felii de brânză, aşezate atrăgător deasupra. Peste toate presărăm din abundenţă oregano, aromă care dă amprenta bucătăriei mediteraneene, şi stropim cu două linguri de ulei de măsline. Dăm vasul la cuptor pentru cca 30 de minute, până ce se umple bucătăria de aromă. Aceste rosii cu branza sunt foarte gustoase fie că se mănâncă calde, fie reci, cu pâine proaspătă.

Să fiţi bine!

Rosii cu Branza Aromate cu Oregano - Bouyourdi (4)

Rosii cu Branza Aromate cu Oregano - Bouyourdi (10)

Rosii cu Branza Aromate cu Oregano - Bouyourdi (5)

Rosii cu Branza Aromate cu Oregano - Bouyourdi (7)

Filed Under: Bucataria europeana, Retete cu branza, Retete gustari, Retete ieftine, Retete la cuptor, Retete rapide, Retete simple Tagged With: bouyourdi, branza, bucatarie greceasca, oregano, rosii

Oua de Rata cu Piept de Porc si Legume la Cuptor

August 4, 2016 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Deşi la noi sunt vazute ca fiind “grele”, ouăle de rata sunt considerate delicatese în alte bucătarii şi apreciate ca atare. Pe internet circula sute de texte pro sau contra oua de rata, care mai de care mai “documentat” si scris cu aportul a fel de fel de specialişti. Drept să vă spun, nu prea mă interesează aceste texte, eu fiind obişnuit de mic ca atunci când raţa îmi face un ou, să-l pun în tigaie şi să-l mănânc. Azi vă propun o reţetă simplă preparată cu oua de rata, piept de porc şi diverse legume, o reţetă gustoasă şi săţioasă, la care, zic eu, orice raţă ar dori să contribuie cu un ou.

Oua de Rata cu Legume la Cuptor (1)

Ingrediente oua de rata cu legume:

  • 3 oua rata
  • 150 gr piept de porc (1 felie subţire)
  • 1 ceapă
  • 1 ardei gras
  • 1 roşie
  • cimbru, piper, sare,
  • busuioc verde, 1 ardei iute
  • ulei

Oua de Rata cu Legume la Cuptor (2)

Tăiem cubuleţe pieptul de porc şi îl rumenim într-o tigaie încinsă, cu o lingură de ulei. Peste pieptul de porc adăugăm ceapa şi ardeiul gras tăiate fideluţă. După ce toate s-au călit şi înmuiat uşor adăugăm roşia tăiată cubuleţe. Condimentăm şi aromăm cu sare, piper şi cimbru uscat. Amestecăm spre omogenizare. Lăsăm câteva minute să se înmoaie roşiile şi să-şi lase sucul. Nu insistăm prea mult cu călitul deoarece legumele, ardeiul gras în special, sunt mai gustoase dacă se păstrează uşor al dente, cu ceva fermitate şi prospeţime.

Oua de Rata cu Legume la Cuptor (3)

Formăm în tigaie, cu lingura, trei lăcaşuri în care spargem ouăle de raţă. Introducem tigaia la cuptor până ce se coc ouăle de raţă. Scoatem tigaia de la cuptor şi o ornăm cu frunze proaspete de busuioc şi rondele de ardei iute (în caz că vă place să mâncaţi uşor iute).

Să fiţi bine!

Oua de Rata cu Legume la Cuptor (4)

Oua de Rata cu Legume la Cuptor (5)

Oua de Rata cu Legume la Cuptor (6)

Oua de Rata cu Legume la Cuptor (8)

Oua de Rata cu Legume la Cuptor (7)

Filed Under: Retete cu carne de rata si gasca, Retete cu oua, Retete din Oltenia, Retete gustari, Retete la cuptor, Retete pentru mic dejun, Retete rapide, Retete simple Tagged With: ardei, ceapa, oua de rata, piept de porc, rosii

Pui cu Rosii Aromate cu Usturoi si Busuioc

July 6, 2016 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Fiindcă ne aflăm în acele zile în care canicula ne urmăreşte peste tot, inclusiv în bucătărie, ne limităm iniţiativa culinară la a prepara reţete mai simple, uşoare şi care nu ne cer să stăm prea mult timp lângă aragaz. Astfel, astăzi vă propun şi încerc să vă ispitesc cu nişte arătoase ciocănele de pui cu rosii aromate, preparate la tigaie şi aromate cu usturoi şi busuioc proaspăt.

Pui cu Rosii Aromate cu Usturoi si Busuioc (2)

Ingrediente necesare pui cu rosii aromate

  • 4-5 ciocanele de pui
  • pentru condimentarea şi aromarea pulpelor – ulei de măsline, cimbru, boia, piper, sare
  • 4-5 roşii
  • 2-3 căţei de usturoi
  • 1 ardei iute
  • câteva frunze de busuioc proaspăt
  • sare, piper
  • ulei

Pui cu Rosii Aromate cu Usturoi si Busuioc (5)

Pregătim un amestec din cimbru uscat, boia, piper, sare şi o lingură de ulei. Ungem şi aromam bine pulpele cu acest amestec de condimente şi ulei. Le lăsăm 10-15 minute pentru ca uleiul şi aromele să învelească bine carnea. Încingem o tigaie cu 2 linguri de ulei şi prăjim pulpele de pui. După ce pulpele s-au rumenit, le scoatem pe o farfurie şi pregătim roşiile.

Pui cu Rosii Aromate cu Usturoi si Busuioc (1)

În aceeaşi tigaie, în uleiul şi rămăşiţele de la prăjirea pulpelor punem roşiile tăiate felii. Imediat, peste feliile de roşii, adăugăm căţeii de usturoi tăiaţi felii şi frunzele de busuioc mărunţite. Dăm un praf de piper proaspăt măcinat şi unul de sare. Amestecăm uşor cât să întoarcem odată feliile de roşii. Aşezăm pe roşii ciocănelele de pui şi punem un capac peste tigaie. Mai ţinem un minut pe foc şi oprim aragazul.

Pui cu Rosii Aromate cu Usturoi si Busuioc (4)

Felii de roşii trebuie să-şi păstreze cât de cât forma, să nu se fărâmiţeze excesiv, aşa că mai mult de trei minute pe foc nu este cazul să insistăm. Odată oprit focul, lăsăm tigaia acoperită pentru 5 minute pentru ca aroma roşiilor usturoiate să învelească pulpele. La final, dacă doriţi puţin iute, decorăm cu rondele de ardei iute. Astfel obţinem pui cu rosii, o mâncare de vară, uşoară şi foarte gustoasă, care, sunt convins, o să vă placă şi care o să necesite cel puţin un bis.

Să fiţi bine!

Pui cu Rosii Aromate cu Usturoi si Busuioc (6)

 

Filed Under: Bucataria europeana, Retete cu carne de pui, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Oltenia, Retete rapide, Retete simple Tagged With: busuioc, pui, pulpe de pui, rosii, sos, usturoi

  • Page 1
  • Page 2
  • Page 3
  • Interim pages omitted …
  • Page 9
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate