Categorii retete

Carne de porc in sos de rosii, la cuptor

January 15, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Am senzaţia că obişnuim să neglijăm totalmente carnea de porc când este vorba şi pofta să preparăm carne cu sos de roşii, o mâncare la îndemână, apreciată şi des preparată în bucătăria noastră. Este rezultatul firesc al coabitării mai consistente cu puiul decât cu porcul, în speranţa de mai bine pentru organismul nostru. Totuşi, din când în când, pentru gustoasă prospectare este bine să mai luăm pulpa, ceafa sau muşchiul de pe grătar şi să-l însoţim cu un sos de roşii, la cuptor, până la moliciunea finală. Aşa că, vă zic cum fac eu treabă în bucătărie cu carne de porc in sos de rosii, bine dată la cuptor, până ce nu mai opune nici o rezistenţă poftei mele de gurmand.

Necesar carne de porc in sos de rosii

2-3 felii pulpa, 2-3 felii muschi, 2-3 felii ceafă – la alegere sau combinate după cum doreşte fiecare
800 gr roşii cubuleţe la conservă
2 căpăţâni de usturoi
piper, 2 foi de dafin, cimbru, o linguriţă zahăr, sare

Preparare:

1. Tăiem carnea felii mai groase, de cca. 2 cm. Am preparat şi am combinat 3 felii de pulpă cu 2 felii de muşchi. Încingem o tigaie neaderentă şi fără a folosi ulei, rumenim feliile de carne pe ambele feţe. Carnea are şi ceva grăsime care se topeşte şi ajută la rumenire şi la gust.

Această rumenire face ca gustul cu care carnea contribuie la întreg să fie mai de vază. Putem da în prealabil carnea printr-un amestec de condimente dar eu am evitat acest lucru deoarece comanda din partea mesenilor a fost să nu condimentez prea mult. După mine aş fi dat feliile de carne printr-un amestec de piper, sare, boia, rozmarin.

2. După ce am rumenit feliile de carne le aşezăm într-o cratiţă sau într-o tigaie mai mare (dar care se poate băga la cuptor).

Curăţăm usturoiul, îl zdrobim cu presa şi preparăm un mujdei mai lung. Oprim 3-4 căţei de usturoi pentru a-i pune în sos la final. Punem mujdeiul în cratiţă, peste carne. V-am spus de unde vine cuvântul mujdei? De la “must de ai”, deoarece usturoiul se mai numea în vechime şi “ai” legat cu franţuzescul “ail” şi care treptat s-a transformat, legând cuvintele, în mujdei. Condimentăm cu piper, cimbru, foi de dafin.

3. Peste carne, mujdei şi condimente adăugăm roşiile şi omogenizăm uşor, astfel încât carnea să fie acoperită de sos. Punem un capac pe cratiţă şi o băgăm la cuptor la foc potrivit să fiarbă înăbuşit mai bine de o oră, până scade sosul după cum ne place şi carnea se pătrunde şi se înmoaie bine.

4. La final, după ce scoatem mâncarea din cuptor, daca vrem sosul de roşii ceva mai usturoiat, mai adăugăm cei câţiva căţeii de usturoi, feliaţi. Putem aroma cu verdeaţa preferată.

Să fiţi bine!

Pomana porcului. Parastas de doua saptamani

January 8, 2014 by Ovidiu Slavulete 3 Comments

Adresându-mă părţii masculine, nu vreau decât să amintesc o bătrânească povaţă, care pe cât este de populară pe atât de neaplicabilă devine din motive de dragoste oarbă. Trimiterea este la învăţătura care spune cum că, atunci când eşti flăcău şi ţi-a sunat ceasul să te însori, trebuie să deschizi bine ochii pentru a nu ajunge ca în loc de “vai de mine” să spui “vai de noi”. Pentru a se evita situaţiile neplăcute, experienţa şi înţelepciunea populară a emis din vorbă-n vorbă chiar şi un scurt îndrumar pentru flăcăii nehotărâţi în alegere. Astfel, se spune că, de te vei însoţi cu o moldoveancă, de multă dragoste vei avea parte fiind, pară-se, mai focoase şi degrabă iubitoare. De vei lua o ardeleancă, mai toată viaţa o să te ţină la masă, înconjurat de felurite şi gustoase bucate, ce ies din mâinile ei pricepute. Finalmente, dacă inima te împinge către o olteancă, atunci să te ţii bucurii, pentru că o să-ţi facă, taică, olteanca nişte pomeni, când te-oi duce, de mai mare dragu’. Aşa că, poate neelegant, vă întreb pe voi din aceaşi seminţie cu mine: – Voi ce aţi ales? Iubirea, bucatele sau pomenile? Eu am renunţat la plăcerile efemere ale vieţii şi am ales recunoştinţa durabilă a posterităţii manifestată prin nesfârşite pomeni. Pentru asta am înclinaţia să revin la pomana porcului la mai bine de două săptămâni de la primul parastas.

Pentru pomana porcului tradiţională, vor fi trebuincioase următoarele

2 kg carne de porc amestecată, grasă şi slabă – de la coastă, ceva pulpă, carne lucru, puţin ficat
2 căpăţâni de usturoi
sare mare
murături asortate
ţuică sau rachie fiartă

Preparare

1. Pomana porcului se vrea a fi o masă de mulţumire pentru că am fost ajutaţi să tăiem porcul de către o rudă, un vecin, un prieten sau toţi la un loc. Pentru a îndestula ajutoarele se aleg 2 kg de carne de toate categoriile, se taie îmbucături mari şi se pune într-o cratiţă, la prăjit. Carnea trebuie să fie variată – pecie, împănată şi mai grasă- capabilă să lase untură, grăsime, deoarece nu vom folosi ulei. După ce carnea a fost cuprinsă de călduri, amestecăm să prindă puţină culoare şi mai apoi punem o cană de apă. Îi dăm un praf de sare mare, punem capac pe cratiţă şi o lăsăm la foc potrivit să se înmoaie. Din când în când, mai verificăm şi amestecăm să nu scadă de tot şi să se lipească. Dacă apa a scăzut şi carnea încă nu s-a înmuiat, mai punem ceva apă.

2. Curăţăm 2 căpăţâni de usturoi românesc, zdrobim căţeii cu puţină sare şi facem un mujdei ţărănesc, din cel lungit cu apă. Într-un ceaun punem apa cu sare, un praf mălai şi când începe a fierbe punem mălaiul cel mult şi galben şi muncim o mămăligă vârtoasă. În timpul asta ajutoarele aproape că au terminat de curăţat, tăiat, sortat, cărat carnea. Şunca este aleasă, o parte şorici se jupoaie şi i se dă sare, grăsimea merge la jumări şi untură, organele la maţe, cartaboşi şi tobă, un picior merge la saramură şi apoi la afumat pentru jambon, etc.

3. Carnea-i gata, mujdeiul îi gata, mămăliga este răsturnată şi acoperită cu un ştergar. Mai aşteptăm după ţuică care deja este pe foc, cu piper, câteva cuişoare şi nişte miez de nucă. Miezul de nucă pe lângă faptul că îşi lasă uleiul aromat în ţuică, devine şi un bun pansament gastric. Până se fierbe ţuica cobori repede în beci şi scoţi un castron mare şi îndestulător cu murături asortate: gogonele, castraveţi, sfeclă, ţelină, morcov, varză, ardei.

4. Când toată carnea a fost pusă bine şi în urma porcului au mai rămas doar câteva găini gălăgioase, toţi cei merituoşi mănâncă pomana porcului şi bea câte o ceaşcă de ţuică fiartă. Nu mai intru în amănunte cum se face cu mujdeiul, mămăliga, murăturile şi carnea. Fiecare se descurcă astfel încât să fie bine.

Cam asta îmi aduc eu aminte despre pomana porcului mâncată în anii ’80 şi amintirea plăcută mă îndeamnă să mai încerc, târziu, câte o replică palidă a pomenii, chiar la două săptămâni sau la două decenii. Ca să încheiem pomana asta optimişti şi veseli, vă aştept să-mi spuneţi ce aţi ales: iubirea, bucatele sau pomenile?

Să fiţi bine!

Papricas de Cartofi cu Carne de Porc

January 7, 2014 by Ovidiu Slavulete 4 Comments

Papricaşul este o tocană care, aşa cum îi spune numele, are drept scop existenţial să cinstească paprika, adică boiaua noastră cea de toate zilele, dulce sau iute. Reţeta de mai jos, papricas de cartofi cu carne de porc, simplă şi cu faţă neprefăcută, nu are nici o pretenţie că ar urma linia trasată de păstorii unguri şi ale lor ceaune, ce s-au îndeletnicit în vreme cu armonizarea cărnii cu ardeiul uscat. Aceşti păstori au finisat combinaţia de carne şi boia în papricaş şi gulaş. Un papricas are întotdeauna carne, fie că e de vita, oaie, porc, pui sau peşte, ea este întotdeauna prezentă. Cele doua variante populare de papricaş sunt date de prezenţa cartofului sau a găluştelor. Pe lângă boia, am obiceiul de a mă baza la asemenea tocană pe trei condimente şi anume piper, coriandru şi ienibahar (piper jamaican), toate proaspăt măcinate în mojar. Ardeiul, pentru a fi dominant, nu îl las reprezentat doar de boia ci mai adaug şi ciuşcă uscată coaptă puţin pe foc şi mărunţită din cuţit.

Necesar papricas de cartofi cu carne de porc

500 gr. pulpă de porc
1 kg cartofi
2 linguri de boia
2 cepe
1 ceaşcă bulion dulce
3-4 ardei uscaţi
3-4 căţei de usturoi
boia, piper, coriandru, ienibahar, sare
ulei sau untură
pătrunjel verde

Preparare

1. Tăiem carnea de porc îmbucături. Într-un ceaun încingem o lingură de untură (cea mai bună pentru papricaş) şi rumenim bine carnea, amestecând constant cu o lingură de lemn. Bineînţeles, cine doreşte, poate să evite untura şi să folosescă uleiul. În principiu orice reţetă poate fi adaptată dorinţelor şi constrângerilor pe care fiecare şi le asumă cu privire la mâncare.

2. Tocăm mărunt ceapa şi când carnea este rumenă punem şi ceapa în ceaun. Dăm un praf de sare să scoatem puţin apa din ceapă, să nu o ia focul repede. Amestecăm din când în când şi lăsăm să se călească şi ceapa.

3. Punem câteva boabe de piper, ienibahar şi coriandru în mojar şi le zdrobim. Măcinate mai grosier, în mojar, condimentele vin cu ceva iuţeală dar şi cu aromă. Aceste condimente împreună cu o lingură de boia (dulce sau iute, după cum preferaţi) le punem peste călitură în ceaun. Amestecăm şi mai lăsăm 1-2 minute pe foc după care stingem totul cu o cană cu apă caldă. Lăsăm să fiarbă la foc potrivit cca. 20 de minute până se mai înmoaie carnea.

4. Curăţăm cartofii şi îi tăiem sferturi, bucăţi mai mari. După ce carnea s-a mai înmuiat adăugăm bulionul şi cartofii. Completăm cu apă călduţă pâna aproape că acoperim cartofii. Lăsăm să fiarbă potrivit.

5. Coacem ardeii uscaţi pe flacăra de la aragaz, le tăiem cotoarele şi le scuturăm, cât de cât, seminţele. Mărunţim ardeii copţii din cuţit, adică fără fineţe excesivă şi îi punem în ceaun. Lăsăm totul să fiarbă încet până ce cartofii sunt gata. Nu amestecăm în cartofi decât la început când sunt tari şi nu se fârâmă. Pe măsură ce fierb cartofii, mai agităm uşor ceaunul fără a mesteca în el. Astfel cartofii se păstrează întregi şi nu se transformă totul într-un terci.

6. După ce au fiert cartofii adăugăm căţeii de usturoi feliaţi. Gustul oricărei tocane de cartofi se rotunjeşte şi împlineşte la final cu câţiva căţei de usturoi. La papricaş, pentru a simţi viguros gustul de boia, ultima jumătate de lingură de boia se adaugă la final. Aşa facem şi noi! Apoi aromăm cu pătrunjel proaspăt şi punem un capac pe ceaun.

Lăsăm 10 minute să se maturizeze gustul, timp în care ne facem sau nu ne facem de lucru prin casă. După 10 minute ne întoarcem la al nostru paprikas de cartofi cu carne de porc. Şi-l mâncăm! Pe tot!

Să fiţi bine!

Supa de Gaina cu Fidea. Dupa Anu’ Nou

January 5, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

După această perioadă a sărbătorilor de iarnă, când diverse cărnuri, preparate în fel şi chip pentru a umple masa românului, îşi lasă obolul de saţietate direct în silueta meseanului, se impune prepararea şi folosirea unor zemuri cu scopul de a ne uşura pasul şi a ne degresa organismul. În acest sens apelăm, ca de fiecare dată când dăm de greu, la bătrâneasca şi universala supa de gaina cu fidea. Pentru ca supa să fie bine rostuită, bătrânii au lăsat vorbă, cum că găina să fie matură şi mai durdulie -de-asta e găină şi nu puicană- iar cele patru rădăcinoase ce străjuiesc orice ciorbă pricopsită, respectiv morcov, ţelină, păstârnac, rădăcină pătrunjel, să se regăsească în toată plenitudinea.

Necesar supa de gaina cu fidea

1 găină
3 cepe
2-3 morcovi
1 păstârnac mare
1 rădăcină pătrunjel mare
1 ţelină cât pumnul
250-300 gr. fidea
1 legătură pătrunjel
piper, sare

Preparare:

1. Spălăm găina cu apă rece, o curăţim bine şi o punem la fiert într-o oală cu 4-5 litri de apă rece, la foc încet. Pentru a-şi lăsa tot gustul în supă punem găina la fiert în apă rece ci nu fierbinte.

Găina trebuie se fierbă la foc potrivit, cu clocote mici pentru a ieşi treptat sucurile din carne şi pentru a nu se tulbura zeama. Pe măsură ce se formează spuma, o curăţăm cu o lingură cu găuri sau cu o strecurătoare mică. După ce am curăţat prima spumă punem puţină apă rece ce face să se ridice al doilea rând de spumă. Curăţăm şi repetăm operaţiunea cu apă rece până ce nu se mai ridică spuma. După ce supa nu mai are spumă ştergem marginile oalei de spumă uscată cu o cârpă curată şi umedă.

2. Curăţăm ceapa şi rădăcinosele. După ce a fiert găina cca 1 oră, punem cepele curăţate întregi şi rădăcinoasele tăiate bucăţi. Dăm un praf de sare. Se continuă fierberea la foc mic pentru cel puţin încă o oră.

3. Se scote din supă găina şi legumele şi se pun într-un bol. Supa se strecoară printr-o strecurătoare fină şi se pune iarăşi pe foc. Adăugăm fideaua – supa trebuie să fie bogată în fidea şi ca urmare punem cca 300 gr fidea – şi lăsăm să fiarbă uşor 5 minute. Dacă dorim, morcovii fierţii îi tăiem rondele şi îi întoarcem în supă. Gustăm şi potrivim de sare. La final, când este fierbinte îi putem da un praf de piper proaspăt măcinat.

4. Tocăm mărunt pătrunjelul şi aromăm supa. Îmi place, pentru aroma puternică, să pun pătrunjel proaspăt în farfurie, atunci când mănânc.

Să fiţi bine!

Perisoare cu Sos de Rosii si Ciuperci

December 27, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Ştim cât de mult plac şi cât de sus se află în preferinţe, chiftelele cu sos de roşii, uşor usturoiate şi aromate, mâncate fie cu paste fie cu piure de cartofi. Aşa că, despre chiftele, numai de bine. Totuşi pentru cei ce doresc să evite prăjeala sau pur şi simplu pentru varietate vă propun să înlocuim chiftelele cu perişoarele şi prăjitul cu fierberea. Bineînţeles că schimbăm şi compoziţia tocăturii şi de la carnea tocată cu usturoi şi miez de pâine trecem la compoziţia pentru perişoare, introducând şi orezul. Astfel, a rezultat această mâncare, perisoare cu sos de rosii, sos ce l-am îmbogăţit şi a cărui valoare am crescut-o cu sprijinul şi aportul unor ciuperci călite.

Necesar perisoare cu sos de rosii si ciuperci

500 gr carne tocată amestec vită-porc
1 ceapă
2 ouă
1 pumn de orez
1 legătură pătrunjel
piper, sare

Pentru sos:

1 ceapă mare
200 gr. ciuperci
3-4 căţei de usturoi
puţin ghimbir – opţional, pentru cei ce agreează gustul acestuia
2 cutii mici de roşii decojite cubuleţe
sare, piper boabe, piper măcinat, 2 foi de dafin, verdeaţă
ulei

Preparare

1. Preparăm compoziţia pentru perişoare amestecând carnea tocată, ceapa bine mărunţită, orezul, ouăle, verdeaţă tocată, piper şi sare.

Amestecăm bine să se omogenizeze şi o lăsăm 15 minute să stea pentru a se forma gustul şi armoniza ingredientele. Cu mâna umezită formăm perişoare potrivite ca mărime şi le aşezăm pe un tocător mai mare sau pe un platou.

Într-o oală punem apă de un lat de palmă şi lăsăm pe foc să înceapă fierberea la foc potrivit. După ce a început fierberea, luăm perişoarele formate şi le punem în oală. Le lăsăm să fiarbă 5 minute, să se întărească. Dacă sunt mai multe le punem în două tranşe. Pe măsură ce fierb, vor ieşi la suprafaţă. Le scoatem cu o paletă şi le punem într-un bol. Zeama rezultată în urma fierberii nu o aruncăm.

2. Tocăm mărunt ceapa mare, pentru sos. Curăţăm 3-4 căţei de usturoi şi îi tăiem felii subţiri. La fel procedăm şi cu bucăţica de ghimbir (dacă doriţi un gust ceva mai exotic). Ciupercile le ştergem cu un prosop uscat de resturile de compost şi le tăiem felii nu foarte subţiri. Încingem o tigaie mai mare sau o cratiţă şi călim sumar ceapa tocată. Adăugăm ciupercile tăiate şi le lăsăm să se rumenească odată cu ceapa.

Dăm un praf de sare şi câteva boabe de piper. Când sunt gata punem usturoiul şi ghimbirul.

Amestecăm, lăsăm încă un minut pe foc şi adăugăm roşiile din conservă şi 2 foi de dafin. Omogenizăm totul într-un sos.

3. Luăm perişoarele din bol şi le punem în tigaia cu sos. Adăugăm zeamă din oala cu fiertură, cât să fie aproape acoperite perişoarele.

Punem un capac pe cratiţă, dăm focul mic şi lăsăm să fiarbă cca. 30 de minute, să scadă şi să obţinem un sos după cum dorim de gros. Datorită faptului că îmi place şi mănânc mult usturoi, la final, cu 2 minute înainte de a opri focul, am mai adăugat 3-4 căţei de usturoi feliaţi. De asemenea, cum îmi place mult sosul, las să se formeze mai mult sos şi mai puţin gros. Cu usturoiul fiecare procedează după propia-i plăcere.

Gustăm, potrivim de sare şi eventual îi mai dăm un praf de piper proaspăt măcinat (boabele de piper dau aromă iar piperul măcinat dă şi iuţeală). Oprim focul şi aromăm mancarea de perisoare cu sos de rosii cu verdeaţă proaspata. În genere, în privinţa condimentelor, fiecare poate completa după cum îl atrag diverse arome şi mirodenii.

Să fiţi bine!

Chili con carne. Fierbinte si iute din Tex – Mex

December 18, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Cu toate că, aproape peste tot, chili con carne este prezentată ca fiind o mâncare mexicană, datele istorice arată că de fapt este o mâncare specifică statului american Texas, neregăsindu-se în tradiţiile culinare mexicane. În fapt, chili con carne a fost inventată de cowboy şi aventurierii texani, ca mâncare pentru vremuri grele, atunci când cutreierau preeria şi munţii în căutare de aur. Au găsit drept soluţie să usuce carnea de vită şi ardeiul iute, să formeze pacheţele rezultând aşa zisa cărămidă iute care putea fi rehidratată prin fierbere şi transformată în mâncare. Aceasta este reţeta originală americană şi conţine numai carne de vită şi ardei iute, nici o altă legumă în plus. De altfel, chili con carne este mâncare oficială a statului Texas, lucru stabilit prin legislaţia statului încă din 1977. Influeţa mexicană şi sud-americană s-a manifestat mult mai târziu, ei find, mai mult decât texanii, creditaţi cu apariţia fasolei şi a roşiilor în reţeta clasică. Reţetele din zona Texas şi Mexic au căpătat cu timpul apartenenţă şi încadrare la bucătăria Tex – Mex. Uite aşa am aflat, citind despre istoria acestui aprig preparat, ce mâncau cowboy-i (aşa s-o fi scriind?), la foc de tabără, în filmele alea după care ne dădeam în vânt, de rare ce erau, în timpul comunismului: chili con carne.

Necesar reţeta de chili con carne

400-500 gr carne tocată vită sau amestec
2 conserve de fasole boabe de 400 gr
1 conserva mică de roşii cubuleţe
1 ceapă mare
3-4 căţei de usturoi
ardei iute uscat, ardei iute verde, boia de ardei – la alegere sau toate împreună, după dorinţă şi putinţă
piper, sare
pătrunjel verde
ulei

Preparare:

1. Curăţăm, tocăm ceapa şi o călim în 2 linguri de ulei, într-o tigaie mai mare. Lăsăm ceapa la călit doar până devine transparentă şi adăugăm carnea tocată. Dăm un praf de sare şi unul de piper şi cu o spatulă de lemn amestecăm şi fărâmiţăm carnea până se omogenizează cu ceapa. Lăsăm să se călească la foc mic cca 10 minute, până carnea îşi schimbă culoare şi se rumeneşte puţin.

2. După ce s-a rumenit carnea adăugăm ardeiul iute tocat, atât cel uscat cât şi cel proaspăt, boiaua şi usturoiul feliat. Nu este deloc obligatoriu să folosim toate cele trei ingrediente. S-a întâmplat să am în casă ardei iute proaspăt, altfel nu l-aş fi folosit. Ardeiul uscat şi boiaua sunt suficiente. Acum, chiar dacă mâncarea asta, prin tradiţie, este iute şi focoasă, cei care nu pot mânca aşa condimentat, să folosescă ardei dulce sau boia dulce, că nu se supără nici un texan. Mâncarea este delicioasă atât cu ardei iute dar şi cu multă boia dulce. Amestecăm şi mai lăsăm 1 minut pe foc, să-şi lase usturoiul şi ardeiul gustul.

3. Adăugăm roşiile cubuleţe şi lăsăm să bolborosească de câteva ori, 1-2 minute, în tigaie.

4. Desfacem conservele de fasole, în total 800 de grame, şi le punem în tigaie. Am folosit o conservă cu fasole roşie şi una cu fasole albă să obţin o mâncarea mai pestriţă şi mai atrăgătoare. Am pus tot din conservă, inclusiv zeama. Nu obişnuiesc să scurg fasolea din conservă decât în cazul în care o folosesc la salată.

Tocăm puţin pătrunjel verde, eventual codiţele la crenguţele de pătrunjel (frunzele le păstrăm pentru ornat, la final) şi le punem peste fasole. Codiţele astea nu se aruncă deoarece conţin vitamine şi dau aromă. Amestecăm mâncarea, punem un capac la tigaie şi o lăsăm să fiarbă uşor cca 20 de minute.

Dacă cumva observăm, înainte de a pune capacul, că mâncarea este prea groasă, că sosul de roşii şi zeama din conservă nu asigură suficient lichid pentru fierbere, putem să mai adăugăm puţin suc de roşii sau în ultimă instanţă, o ceşcuţă cu apă. Trebuie să aibă zeamă să fiarbă şi ce să se evapore, să se formeze sosul, în cele 20 de minute. Mie, mâncarea asta, chili con carne, îmi place mai cu sos aşa că nu o las pe foc până se pierde tot sosul.

Să fiţi bine!