Fiind un mare iubitor de iute, nu trece toamnă să nu mă îndeletnicesc cu prepararea unei cantități apreciable de ardei iuti conservati după felurite rețete. Nu pot mânca ciorba fără ardei iute în oțet sau uscat
ardei iute
Carne de Iepure cu Fasole Rosie Picanta
Chiar dacă asocierea dintre fasolea roşie şi carne de iepure pare inedită, ea nu are caracter de noutate, fiind destul de populară în America de Sud, acolo unde fasolea ocupă, prin tradiţie, loc de frunte în meniu. În bucătăria noastră, iepurele este distribuit, în genere, în rolul de friptură, de cele mai multe ori însoţită […]
Ciuperci cu Rosii Trase la Tigaie. Cu Parfum de Busuioc
După pofta mea, apreciez că, pe cât este de simplă, pe atât este de gustoasă, asocierea asta rustică de ciuperci cu roşii, aromată cu usturoi şi înviorată cu puţin ardei iute. Pentru un strop de distincţie, i-am dat drept podoabă câteva frunze proaspete şi parfumate de busuioc. Este o gustare cum nu se poate mai […]
Ardei iute tocat pentru ciorbele iernii ce vine
Cu puțin înainte de a mă înconjura iarna, cu ultimi ardei găsiți în grădină, pe lângă iuțica deja adăpostită în cămară, am mai pregătit câteva borcane cu ardei iute tocat destinat să înveselească ciorba de peste iarnă și să lupte cu oxidarea organismului sedentar. Admițând că sunt degrabă mâncător de ciorbe, nu mă pot lipsi […]
Ardei iuti in otet pentru iarna ce va sa vie
Fiind un împătimit consumator de ardei iute, îl asociez cu mai toate mâncărurile care permit, cât de cât, o înviorare cu ceva iuțeală, fie ea provenită de la un ardei văratic proaspăt, fie de la unul murat sau de la o ciușcă uscată și coptă pe flacără. Iarna, tributar unei copilării de excepție petrecute la […]
Iutica de ardei cu ceapa
Iutica, în orice fel ați prepara-o, “crudă” sau trecută prin foc, aromată și bogată în condimente fistichii sau cu gust curat de vatră țărănească, are calitatea de a scoate din amorțeală orice ciorbă sau mâncare ce s-ar oferii cu banalitate. Rețete sunt nenumărate, cu o multitudine de ingrediente ce gravitează în jurul ardeiului iute, ardei […]