• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

Search Results for: ciorba

Iutica de ardei cu ceapa

November 21, 2014 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Iutica, în orice fel ați prepara-o, “crudă”  sau trecută prin foc, aromată și bogată în condimente  fistichii sau cu gust curat de vatră țărănească, are calitatea de a scoate din amorțeală orice ciorbă sau mâncare ce s-ar oferii cu banalitate. Rețete sunt nenumărate, cu o multitudine de ingrediente ce gravitează în jurul ardeiului iute, ardei ce dă un plus de vigoare multor bucătării. Cum nu pot trece prin iarnă fără câteva borcane de iuțică, am pregătit și în acest noiembrie câteva combinații mai mult sau mai puțin iuți. Am mai scris despre o “iuțică” anul trecut. Acum nu vreau să vin decât cu o rețetă nepretențioasă de iutica de ardei cu ceapa, foarte simplă și rapid de preparat, ce poate da un pic de culoare și gust multor preparate.

iutica de ardei cu ceapa - www.papamond.ro

Necesar iutica de ardei cu ceapa

  • 2 kg ardei roșii – gras sau kapia
  • 10 ardei iuți
  • 4-5 cepe
  • sare, piper, zahăr, oțet, ulei de măsline

iutica de ardei cu ceapa -www.papamond.ro

Preparare

1. Se spală ardeii kapia, se taie bucăți și se înlătură semințele. Ardeii iuții se taie bucăți și, opțional, se curăță de semințe. Ceapa se curăță de foi și se taie sferturi.

iutica de ardei cu ceapa - www.papamond.ro

2. Se dau toate prin mașina de tocat sau se transformă în pastă cu blenderul. Se adăugă o lingură de sare, una de zahăr, și câte două linguri de oțet și ulei. Se dă un praf de piper proaspăt măcinat.  Se amestecă bine până se încorporează omogen uleiul.

iutica de ardei cu ceapa - www.papamond.ro

3. Pasta rezultată se poate pune așa în borcane sau anumite cantități din ea se pot prepara în diverse feluri. Eu, o parte am amestecat-o cu frunze mărunțite de busuioc verde. Aceasta îmi place să o folosesc la pizza. O altă parte am dat-o pe foc 5-10 minute până se a devenit mai cremoasă, după care am pus-o în borcane. Borcanele nu necesită sterilizare și se păstrează la loc cât se poate de răcoros, eventual pe balcon. Până să scriu aici, pe Papamond, iutica preparată pe foc aproape că am terminat-o, deoarece nu mă pot abține să nu o mănânc cu pâine proaspătă.

Să fiți bine!

iutica de ardei cu ceapa - www.papamond.ro

Filed Under: Categorii retete, Cum se face?, Retete de muraturi si conserve, Retete de sosuri, Retete din Muntenia, Retete din Oltenia, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: ardei gras, ardei iute, iutica, pasta de ardei

Tocanita din piept de pui cu praz. Servita cu crutoane

October 13, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Prepararea acestei rețete de tocanita din piept de pui nu a avut drept scop tocănița în sine ci stingerea, pe cât se poate, a poftei de praz care începuse să mă roadă lăuntric. Nu știu cum stă treaba cu prazul în alte zone, dar vă pot spune sigur că tot olteanul trece prin viață și cu o groapă cu praz alături. Mă refer, bineînțeles, la cei care au și pământ unde să pună praz și să facă și groapă. Probabil știți că pe la noi, prin Oltenia, obiceiul strămoșesc ne obligă să săpăm o groapă în care să punem prazul la păstrare peste iarnă, pentru a-l ferii de intemperii. Cam toți care avem radăcină prin vreun sat oltenesc păstrăm amintirea acestei groape din care scotea muica prazul să-l toace eventual la ciorba de raci. Din groapa aia, prazul și-a găsit un loc și în cinematografie, popularizat din plin de Nea’ Mărin, fie că se ducea pe litoral cu prazul în diplomat, fie la nașu’ Pantelică, de Revelion. De aici și până la a fi ridicat la rang de pașaport oltenesc nu a mai fost decât un pas. Eu, azi, îl pusei (să folosesc graiul adecvat) într-o tocanita din piept de pui, preparată rapid și servită cu crutoane rumenite în unt.

Tocanita din piept de pui cu praz. Servita cu crutoane - www.papamond.ro  (11)

Necesar tocanita din piept de pui cu praz

  • 1 piept de pui
  • 2 fire de praz
  • 3 roșii
  • 1 ardei gras sau 1 kapia – roșu, că este mai arătos
  • 1 ceapă
  • 4 căței de usturoi
  • supă de pui sau legume
  • piper, sare, cimbru uscat
  • ulei
  • 50 gr de unt
  • 3 felii de paine neagră
  • pătrunjel verde

Tocanita din piept de pui cu praz. Servita cu crutoane - www.papamond.ro  (16)

Preparare

1. Curățăm ceapa și o tocăm mărunt. Pieptul de pui îl tăiem îmbucături iar cățeii de usturoi îi mărunțim din cuțit. Încingem 2 linguri de ulei într-o tigaie mai mare sau o cratiță și călim puțin carnea până își schimbă culoare. În momentul în care carnea iși schimbă culoarea și începe să de-a semne că s-ar rumeni, adăugăm ceapa tocată. Dăm un praf de sare și unul de piper și călim până când ceapa se înmoaie și devine transparentă. În acest moment vine rândul usturoiului mărunțit. Amestecăm și mai călim la foc scăzut încă vreo două minute să-și lase și usturoiul aroma.

Tocanita din piept de pui cu praz. Servita cu crutoane - www.papamond.ro  (1)

2. Decojim roșiile – operațiune mai ușoară dacă le scufundăm în apă fierbinte – și le tăiem cubulețe. Ardeiul kapia îl tăiem rondele, adică îl lăsăm mai mare să-l vedem, mirosim și gustăm lângă praz. Astfel tăiate, adăugăm roșiile și ardeiul în cratița noastră. Amestecăm și le lăsăm să se înfierbânte și să-și lase sucul.

Tocanita din piept de pui cu praz. Servita cu crutoane - www.papamond.ro  (2)

3. Grijim prazul de mustăți și foi mai prăpădite și-l tăiem bucăți de cca 2 cm. Punem bucățile de praz în cratiță peste celelalte și amestecăm ușor. Dăm puțin cimbru uscat, cât iei între trei degete.

Tocanita din piept de pui cu praz. Servita cu crutoane - www.papamond.ro  (4)

4. Adăugăm cca 3 polonice de supă, cât să cuprindă bine toate cele din cratiță și lăsăm să bolborosească încet până scade și se formează sos.

Tocanita din piept de pui cu praz. Servita cu crutoane - www.papamond.ro  (5)

Tocanita din piept de pui cu praz. Servita cu crutoane - www.papamond.ro  (6)

5. Tăiem feliile de pâine cubulețe. Am folosit pâine neagră pentru că este mai gustoasă, mai dulce. Încingem o tigaie, topim untul și prăjim cubulețele de pâine până se rumenesc.

Tocanita din piept de pui cu praz. Servita cu crutoane - www.papamond.ro  (7)

6. Când mâncăm punem crutoanele peste tocăniță și presărăm pătrunjel tocat proaspăt.

Să fiți bine!

Tocanita din piept de pui cu praz. Servita cu crutoane - www.papamond.ro  (9)

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de pui, Retete cu sos, Retete de mancaruri cu carne, Retete simple Tagged With: crutoane, piept de pui, praz, tocanita

Fasole Prajita cu Carnati Proaspeti. Servita in Lipie

October 8, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Mai devreme ca în alți ani, în toamna asta, primele ghirlande cu feluriți ardei sunt deja gata, adică s-a uscat ardeiul înșirat pe ață, atât cel de raci cât și cel mic și iute foc. Anul acesta am crescut proviziile și o parte din ardei l-am înșirat mai devreme, preventiv și strângător ca o furnică, pentru că intenționez să-mi prepar o cantitate suficientă de boia autentică. Parfumul rustic al unui ardei uscat copt scoate orice ciorbă din anonimat și primenește o fasole prajita pentru orice scenă culinară. Tocmai amintirea cu parfum a ciuștii coapte mi-a trezit pofta de fasole prajita cu cârnați proaspeți, cu ceva sos în care să înmoi ardeiul copt, să-și aducă prinosul de gust și aromă și să te întoarcă în timp, la masa joasă, cu trei picioare, a bunicilor. Iar dacă la fasolea asta adaugi și ultimele roșii micuțe, din cele mai dulci, rămase pe vrejul lăsat fără putere de sosirea toamnei, rumenite oleacă pe grill pentru a le primenii cu aromă, ei bine, ideea de fasole prajita ar căpăta alte valențe. Și după ce ai dus treaba până la capăt, tai o lipie sau o pâine rotundă, de brutărie respectabilă, scoți miezul și o chivernisești cu fasole prajita și cârnați și-i dai parfum de ciușcă coaptă. Să vezi atunci ce minune de rost ar căpăta o simplă fasole prajita!

fasole prajita servita in lipie www.papamond.ro (13)

Necesar fasole prajita cu carnati, servita in lipie

  • 500 gr fasole fiartă sau 2 cutii de fasole de 250 gr
  • 300 gr carnați proaspeți
  • 2 cepe
  • 15-20 roșii cherry
  • 2 roșii coapte, zemoase
  • 2-3 crenguțe de cimbru, piper, sare
  • 3-4 ciuști, ardei uscat – iute sau neiute, mai mare sau micuț, la alegere
  • ulei
  • 2 lipii

fasole prajita servita in lipie www.papamond.ro (8)

Preparare

1. Vom coace puțin roșiile cherry pe grill pentru a participa cu un gust distinct de cel al roșiei simple. După cum știți roșia coaptă pe grătar are un cu totul alt gust ( și mai ales aromă) fața de roșia simplă, tocată cubulețe și pusă în mâncare. Eu am combinat roșiile coapte cu cele proaspete.

fasole prajita servita in lipie www.papamond.ro (1)

2. Curățăm ceapa și o tocăm mărunt. O călim sumar într-o tigaie mai mare sau cratiță, dăm un praf de piper și unul de sare și aromăm cu 2-3 crenguțe de cimbru proaspăt sau cimbru uscat. Adăugăm roșiile cherry coapte în prealabil pe grill.

fasole prajita servita in lipie www.papamond.ro (19)

3. Decojim roșiile mari, le mărunțim cubulețe și le adăugăm în cratiță. Lăsăm la foc mic, să bolborosească 5 minute să-și lase sucul.

fasole prajita servita in lipie www.papamond.ro (3)

4. Desfacem conservele de fasole și le punem în cratiță, inclusiv cu zeama din cutie. Îmi place uneori să combin fasolea roșie cu cea albă, așa cum am procedat și acum. Amestecăm și lăsăm în continuare focul mic. Apreciem cât de zemoasă este mâncarea având în vedere că ne dorim și ceva sos. Dacă nu este suficient, adăugăm o ceșcuță cu apă.

fasole prajita servita in lipie www.papamond.ro (20)

5. Tăiem cârnații în bucăți rezonabile și îi rumenim pe grill.

fasole prajita servita in lipie www.papamond.ro (5)

După ce sa-au rumenit îi punem în cratiță, în fasole, să fiarbă împreună 3-4 minute, să se armonizeze, să lase gust și aromă în mâncare. Gustăm și verificăm stadiul în care se află mâncarea și potrivim eventual de sare.

fasole prajita servita in lipie www.papamond.ro (6)

6. Tăiem “capacul” la lipie și scoatem miezul, având grijă să nu o rupem sau găurim.

fasole prajita servita in lipie www.papamond.ro (7)

Coacem pe flacăra aragazului sau pe grill ardeii uscați. Putem să-i punem pe final, în fasole sau după ce punem fasolea în lipie. Punem fasolea prajita în lipie, cârnații îi arânjăm deasupra împreună cu ardeiul copt.

fasole prajita servita in lipie www.papamond.ro (12)

Lipie va absorbi încet din sos (pentru acest lucru este bine să preparăm această fasole cu sos) și va deveni un tot delicios.

fasole prajita servita in lipie www.papamond.ro (11)

Știu că este plin netul de rețete cu fasole, inclusiv eu am mai multe pe Papamond, dar nu m-am putut abține să nu scriu, gândindu-mă la ce poftă am avut de fasole. Așa că, poate vă fac poftă și vă dă ghes inima să vă apucați de lucrarea asta simplă și delicioasă.

Să fiți bine!

fasole prajita servita in lipie www.papamond.ro (17)

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu fasole, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Ardeal, Retete din Banat, Retete din Muntenia, Retete simple Tagged With: carnati, ciusca coapta, fasole, lipie, rosii cherry

Pui cu smantana. Cu parfum de afumatura si mamaliga

September 16, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

După cum spuneam la ciorba cu tocmagei, am oprit bucaţile cărnoase din puicuţa noastră, pentru a prepara felu’ doi, respectiv pui cu smantana, aşa că înainte de a pofti la mâncarea asta de boierie poate vrei să cunoşti, dând click pe ciorba cu tocmagi, la ce a mai participat puicana asta grasă. Puiul cu smantana este fapta moşiereselor bucovinene, regasit mai apoi în toate hanurile locale şi adoptat de tot bucovineanu’ că, slavă domnului, pofta de mâncare nu era firavă în zonă iar smântână era din plin. Mi-am permis să-i dau puţină afumătură, pentru o nuanţă mai răzeşească şi câteva ciuperci care să-i împrumute un parfum de pădure. Bineînţeles că orice porţie din această mâncare nu poate fi însoţită decât de constanta noastra istorică, mămăliga.

pui cu smantana -  www.papamond.ro (11)

Necesar pui cu smantana

  • carne de pui – pulpe, piept, aripi – ce este mai zdravan de la o gaină
  • 500 gr smântână de gătit ( depinde cât sos doriţi)
  • 100 gr unt
  • 150 bacon sau şunculiţă afumată
  • 4-5 ciuperci
  • 2 cepe
  • 3-4 căţei de usturoi
  • cimbru, piper, sare
  • verdeaţă – pătrunjel, mărar – la alegere
  • ulei

pui cu smantana -  www.papamond.ro (13)

Preparare

1. Rumenim bucăţile de carne într-o tigaie încinsă, fie în unt, fie în ulei. Le punem într-o cratiţă sau un vas roman şi le lăsăm în aşteptare.

pui cu smantana -  www.papamond.ro (1)

2. În aceaşi tigaie punem untul. Tăiem mărunt ceapa, feliem baconul şi ciupercile. Călim sumar ceapa în unt şi adăugăm baconul.

pui cu smantana -  www.papamond.ro (2)

Lăsăm două minute pe foc şi adăugăm ciupercile împreună cu căţeii de usturoi feliaţi. Dăm un praf de sare, unul de piper şi puţin cimbru. Amestecăm şi mai ţinem pe foc până ce se gătesc ciupercile (îşi lasă zeama şi scad).

pui cu smantana -  www.papamond.ro (3)

3. Punem toată călitura peste carnea rumenită, în cratiţă. Adăugăm o cană cu apă, cât să ajungă la nivelul cărnii. Care doreşte şi aprecieză poate să pună vin alb.

pui cu smantana -  www.papamond.ro (4)

Băgăm cratiţa la cuptor şi o ţinem până ce scade la jumătate şi se formează un sos (cca 30 de minute).

pui cu smantana -  www.papamond.ro (5)

4. Punem smântâna într-un bol. Scoatem cratiţa de la cuptor şi luăm din ea zeamă(sos) cu lingura sau cu un polonic şi punem peste smântână să-i creştem puţin temperatura. Punem toată smântâna în cratiţă, peste pui. Dăm din nou cratiţa la cuptor pentru alte 30 de minute să se împlinească mâncarea.

pui cu smantana -  www.papamond.ro (6)

5. Scoatem de la cuptor şi gustăm, să potrivim de sare. Cei ce mănâncă mai usturoiat, acum pot da câţiva căţei de usturoi zdrobiţi. Tocăm verdeaţa şi o adăugăm la mâncare. Poate fi aromată cu mărar proaspăt, ce se amestecă în sos şi este foarte bună, sau poate fi aromată cu pătrunjel pe deasupra. Învârtim o mămăligă şi trecem la masă.

Să fiţi bine!

pui cu smantana -  www.papamond.ro (10)

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu carne de pui, Retete cu sos, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Moldova, Retete din Muntenia, Retete la cuptor Tagged With: afumatura, Bucovina, ciuperci, pui, smantana

Ardei umpluti. Feluriti, imbogatiti si deliciosi

September 5, 2014 by Ovidiu Slavulete 2 Comments

Mâncată de toţi şi citită peste tot, mâncarea şi reţeta de ardei umpluti a intrat în clasicitatea bucătariei noastre ca un întreg la care cu greu îţi vine să umbli ca nu cumva să-i afectezi rotunjimile. Ici colo, după spiritul locului, clasicului i se adaugă ba o notă de romantism bucovinean, cu o mână de nuci în umplutura ardeilor într-o toamnă târzie, ba o tuşă de smerenie cu trimitere iluministă prin prezenţa în ceauanele mânăstirilor, în zilele de post, a felurite ciuperci crescute la poala muntelui. Azi, oleacă am schimbat şi eu haina ardeilor umpluti, ca pentru toamna ce va să vie, îmbogaţiindu-i cu arome şi gust, încercând ai scoate din rutina obişnuinţei şi ai înveselii coloristic. Valoarea ardeiului gras cu parfum de gradină, a kapiei cărnoase şi dulci, a ardeiului de raci rustic şi cu parfum de vatră este înălţată şi rotunjită de gustul bine definit al unui sos consistent, delicios personalizat de afumătură. Vânăta, legumă versatilă şi distinsă, îşi face discret simţită prezenţa şi ajută ardeiul să capete valenţe noi şi să se exprime într-un registru îmbietor pentru gurmandul căutător de gust şi plăcere.

ardei umpluti - www.papamond.ro (18)

Necesar ardei umpluti

Ardei şi compoziţie

  • 3-4 ardei graşi, 3-4 kapia, 3-4 ardei uscaţi, de raci – după cum este aglomeraţia la masă şi după tavă
  • 500-600 gr carne tocată amestec
  • 1 ceapă
  • 1 ceşcuţă orez
  • 1 jumătate de vânătă micuţă
  • 1 linguriţă boia, un praf de cimbru, piper, sare
  • pătrunjel proaspăt tocat mărunt

ardei umpluti - www.papamond.ro (20)

Pentru sos

  • 5-6 roşii coapte bine, cărnoase
  • 1 cârnat afumat
  • 150 bacon
  • 2 cepe
  • cealaltă jumătate de vânătă
  • piper, 1 foaie de dafin, sare, 1 linguriţă zahăr
  • 2 crenguţe de cimbru
  • 2 fire de leuştean
  • ulei

ardei umpluti - www.papamond.ro (12)

Preparare

1. Tocăm mărunt ceapa şi o călim sumar. Prima jumătate de vânătă o tăiem cubuleţe mărunte, asemeni zarurilor, şi o punem peste ceapă. Orezul îl spălăm şi îl adăugăm în tigaie. Le omogenizăm şi le călim 2-3 minute pe toate.

ardei umpluti - www.papamond.ro (1)

2. Punem călitura peste carnea tocată, condimentăm cu piper proaspăt măcinat, boia, puţin cimbru şi sare. Tocăm mărunt pătrunjelul proaspăt şi îl adăugăm compoziţiei. Se poate adăuga şi ou dacă doriţi un ardei umplut cu o umplutură mai tare. Eu îi prefer  mai afânaţi. Amestecăm bine să se omogenizeze şi lăsăm să se odihnească (orice compoziţie, că e de ardei umpluti, că e de sarmale, de perişoare sau musaka, se lasă puţin timp să se maturizeze la gust)  cât pregătim ardeii şi sosul.

ardei umpluti - www.papamond.ro (2)

3. Pregătim ardeiul: tăiem cotoarele ardeilor, nu de tot, astfel încât să se mai “ţină” puţin pentru a avea “capace”. Sunt mai aspectoşi grijiţi aşa. Înlăturăm cu grijă seminţele şi nervurile mari. Ardeii de raci îi introduce 5 minute în apă călduţă să se înmoaie pentru a putea fi umpluţi.

ardei umpluti - www.papamond.ro (8)

4. Pregătim sosul: tocăm mărunt cele două cepe, a doua jumătate de vânătă o tăiem cubuleţe – zaruri, tăiem felii cârnatul şi mărunt baconul. Întroducem roşiile în apă fierbinte, le lăsăm să se răcească puţin, le decojim şi le tăiem cât mai mărunt. Punem ceapa la călit, adăugăm baconul şi cârnatul. Dăm un praf de sare şi piper măcinat.

ardei umpluti - www.papamond.ro (3)

După ce le-a luat focul două minute adăugăm şi vânăta cubuleţe.

ardei umpluti - www.papamond.ro (4)

Mai călim două minute şi adăugăm toate roşiile mărunţite cu o foaie de dafin şi o linguriţă de zahăr, să tăiem aciditatea. Lăsăm la foc mic să se “topească” roşiile, să lase zeamă şi să se formeze sosul. Funcţie de suculenţa roşiilor, îl mai ajutăm cu o ceşcuţă de apă sau supă.

ardei umpluti - www.papamond.ro (5)

5. Punem sosul în tavă. Umplem ardeii cu o linguriţă şi îi aşezăm cât de cât milităreşte, ordonat culcaţi în sos. Opţional, ardeii graşi şi cei kapia odată umpluţi, pentru a le potenţa gustul se pot da un minut într-o tigaie încinsă pe toate feţele şi apoi se pun în tavă. Eu aşa am făcut, dar rămâne la alegerea fiecăruia.

ardei umpluti - www.papamond.ro (9)

Aromăm punând pe lateralele tăvii, în sos, două crenguţe de cimbru şi fire de leuştean. Atenţie: ardeii umpluti să fie cuprinşi cât de cât de sos, cam până la brâu adică ceva peste jumătate. Eventual adăugăm puţină apă deoarece vor sta cca 45-60 de minute la cuptor şi trebuie să aibă de unde să scadă. Pentru că mănânc aproape la orice mâncare ardei iute şi de data asta am dotat tava cu ardei umpluti cu câţiva ardei iuţi (care nu afectează, în sensul că nu iuţesc mâncarea, decât se coc şi ei).

ardei umpluti - www.papamond.ro (11)

6. Băgăm tava la cuptor până scade sosul şi se rumeneşte partea superioară a ardeilor – max. o oră, timp suficient ca orezul să se umfle şi carnea să se gătească. Îi mâncăm cum poftim, simpli, cu smântână sau iaurt.

Să fiţi bine!

ardei umpluti - www.papamond.ro (14)

ardei umpluti - www.papamond.ro (23)

ardei umpluti - www.papamond.ro (21)

Filed Under: Bucataria orientala, Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu sos, Retete de mancaruri cu carne, Retete la cuptor Tagged With: ardei gras, bacon, carnati, carne tocata, kapia, sos

Supa de rosii cu galuste

August 20, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Gustoasă zeamă de vară, pe care eu aş încadra-o, după tradiţie şi chimie, mai degrabă la ciorbe decât la supe, supa de rosii este un soi de rezervă de sănătate. La ea te întorci, oarecum nostalgic, ca la o dragoste primară, după ce te-ai perindat prin diverse meniuri şi ghiftuit, ai concluzionat filosofic că: proteina nu aduce fericirea! Atunci, cu dor în glas, exprimi timid: parcă aş mânca o ciorba de rosii! Ritualul asta se repetă periodic şi face să te apropii de echilibrul – în speţa noastră, alimentar – sugerat de o veche şi înţeleaptă expresie: Nimic în exces! V-am spus, cu ceva timp în urmă, ce mare încântare trupească îţi oferă ciorba de roşii coapte pe grătar, mâncată cu pâine prăjită frecată cu usturoi, aşă că, azi vă îndemn la bucurie şi sănătate cu o supa de rosii cu galuste. Nu-i aşa că parcă aţi mânca o ciorbă de roşii?

ciorba de rosii cu galuste - www.papamond.ro (1)

Necesar supa de rosii cu galuste

  • 1 kg (poate şi mai mult) roşii ţărăneşti diverse – mari, zemoase, rotunde, lungi, inimă de bou
  • 2 ceape
  • 2 morcovi
  • 1 păstârnac
  • 1 ardei gras
  • 1 ţelină mică sau tulpină de ţelină
  • pătrunjel proaspăt şi ceva leuştean
  • sare, piper, o crenguţă de cimbru

Pentru galuste de gris

  • 2 ouă
  • gris
  • 1 linguriţă ulei
  • sare

ciorba de rosii cu galuste - www.papamond.ro (8)

Preparare

1. Tăiem cubuleţe mărunte toate legumele: ceapa, ardeiul, morcovi, păstârnacul, ţelina. Punem o oală cu apă pe foc şi adăugăm legumele tăiate.

ciorba de rosii cu galuste - www.papamond.ro (2)

2. Într-o crăticioară punem apă la încălzit şi punem roşiile întregi. Le lăsăm câteva minute până se încălzeşte apa şi începe să “plesnescă” coaja roşiilor. Scoatem roşiile cu o paletă sau lingură din apă şi le decojim. Le tăiem mai mare şi le punem într-un bol.

ciorba de rosii cu galuste - www.papamond.ro

3. După ce legumele au fiert încet 10 minute, adăugăm roşiile tăiate. Tot acum adăugăm (opţional) şi o crenguţă de cimbru.

ciorba de rosii cu galuste - www.papamond.ro (3)

4. Pregătim compoziţia pentru găluşti şi o lăsăm să stea minim 10 minute. Nu mai descriu procedeul de preparare al găluştelor. Cine nu ştie cum se fac poate gasi amănuntele necesare dând click pe acest link: supă de raţă cu galuşte.

5. După ce roşiile au fiert cca 20 de minute începem să plasăm găluştele în oală folosindu-ne de o lingură. După ce am terminat găluştele de pus în oală, adăugăm o ceaşcă cu apă rece pentru a opri fierberea, dând astfel timp găluştelor să se umfle. Focul la oală se menţine redus. Lăsăm să fiarbă încet înca 10 minute. Gustăm şi potrivim de sare. La final dăm (opţional, după plăcerea fiecăruia) un praf de piper proaspăt măcinat. Aromăm cu pătrunjel şi eventual, leuştean proaspăt.

ciorba de rosii cu galuste - www.papamond.ro (5)

PS. Nu am pus rădăcină de pătrunjel pentru că nu am găsit în piaţă. Dacă aş fi avut, sigur aş fi pus, deoarece, după mine, cele patru rădăcinoase – morcov, ţelină, păstârnac şi pătrunjel – alături de ceapă, constituie cea mai bună bază pentru majoritatea ciorbelor. Dacă obişnuiţi să mâncaţi mai acru, chiar dacă supa de roşii este dulce-acrişoară, merge puţin oţet de mere. Dacă găsiţi prin cămară o ciuşcă uscată, o puteţi trece peste flacăra aragazului şi punând-o în oală, daţi un parfum exotic supei şi o nuanţă de vino-ncoa de nerefuzat. 

Să fiţi bine!

ciorba de rosii cu galuste - www.papamond.ro (9)

Filed Under: Categorii retete, Retete de supe si ciorbe, Retete din Oltenia, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: ciorba de rosii, galuste, rosii, supa

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 8
  • Page 9
  • Page 10
  • Page 11
  • Page 12
  • Interim pages omitted …
  • Page 19
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate