Dacă iniţial, în vremea când eram mai fraged, dovleceii mă lăsau oarecum indiferent, cu excepţia tradiţionalei salate cu usturoi şi oţet, astăzi, după ce, în timp, am exersat pe această legumă mai multă diversitate şi imaginaţie, concluzionez ca aceştia au mult mai mult de oferit în bucătărie. După ce dovleceii umpluţi cu carne mi-au plăcut […]
dovlecei
Musaca de Dovlecei Grijita cu Sos Romanesc
Obişnuit din familie, probabil ca mai toţi, cu clasicele musacale de cartofi sau de vinete, cu ceva timp în urma m-am abătut de la obişnuinţa mea şi am experimentat musacaua de conopidă, după o reţetă descoperită într-o veche carte de bucate. Niciodată nu m-am dat în vânt după conopida gătită, dar musacaua cu conopidă m-a […]
Gustare cu salata, dovlecei usturoiati si gratar
Dacă, de obicei, cei mai mulţi ne limităm a mânca spanacul gătit în diverse reţete, în jumătatea acesta de an, eu am folosit mai mult ca oricând spanacul proaspăt în diverse salate, combinat cu multe alte verziuri locale, cum ar fi: macriş, lobodă, leurdă, salată verde. La fel am procedat şi cu loboda roşie, pe […]
Dovlecei umpluti cu carne. Infierbantati la cuptor
După ce am umplut vinete albe, după ardeii bucovineni şi imam bayildi azi vom face de petrecanie, tot prin umplere, unor dovlecei tomnatici. Îs buni umpluţi sârguincios cu călitură de carne şi legumă, înfierbântaţi la cuptor în sos aromat, dulce acrişor şi mâncaţi, dacă vor muntenii, cu smântână sau, dacă vor vălenii, cu ciuşcă iar restul, să nu cumva să stea sfioşi deoparte ci să-i mănânce după cum îi rabdă inima şi pofta.
Mancare de fasole verde cu dovlecei
Azi, cu un efort teribil, demn de un ascet, renunţ la carne şi îmi adaptez organismul la o mancare de fasole verde cu dovlecei. Bineînţeles că glumesc – nu în privinţa renunţării la carne ci în ceea ce priveşte efortul teribil – deoarece mănânc destule şi variate verzituri şi legume, fără a le eclipsa cu proteina animală.
Ciorba de Dovlecei Acrita cu Corcoduse
Ciorba de dovlecei, acrişoară şi răcoroasă, ca mai toate ciorbele de legume este prielnică şi primită cu poftă când suntem atinşi de căldura verii. Ciorbele astea văratice se pot mânca atât fierbinţi – să te treacă apele, cum spuneau bătrânii – cât şi reci, să te răcorească în torida vară. Sunt ciorbe simple, fără mari secrete de preparare în care dovlecelul, cartoful, roşia, fasolea verde devin pe rând vedete în timp ce celălalte legume le ţin trena.