• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

pasta de ardei

Iutica de ardei cu ceapa

November 21, 2014 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Iutica, în orice fel ați prepara-o, “crudă”  sau trecută prin foc, aromată și bogată în condimente  fistichii sau cu gust curat de vatră țărănească, are calitatea de a scoate din amorțeală orice ciorbă sau mâncare ce s-ar oferii cu banalitate. Rețete sunt nenumărate, cu o multitudine de ingrediente ce gravitează în jurul ardeiului iute, ardei ce dă un plus de vigoare multor bucătării. Cum nu pot trece prin iarnă fără câteva borcane de iuțică, am pregătit și în acest noiembrie câteva combinații mai mult sau mai puțin iuți. Am mai scris despre o “iuțică” anul trecut. Acum nu vreau să vin decât cu o rețetă nepretențioasă de iutica de ardei cu ceapa, foarte simplă și rapid de preparat, ce poate da un pic de culoare și gust multor preparate.

iutica de ardei cu ceapa - www.papamond.ro

Necesar iutica de ardei cu ceapa

  • 2 kg ardei roșii – gras sau kapia
  • 10 ardei iuți
  • 4-5 cepe
  • sare, piper, zahăr, oțet, ulei de măsline

iutica de ardei cu ceapa -www.papamond.ro

Preparare

1. Se spală ardeii kapia, se taie bucăți și se înlătură semințele. Ardeii iuții se taie bucăți și, opțional, se curăță de semințe. Ceapa se curăță de foi și se taie sferturi.

iutica de ardei cu ceapa - www.papamond.ro

2. Se dau toate prin mașina de tocat sau se transformă în pastă cu blenderul. Se adăugă o lingură de sare, una de zahăr, și câte două linguri de oțet și ulei. Se dă un praf de piper proaspăt măcinat.  Se amestecă bine până se încorporează omogen uleiul.

iutica de ardei cu ceapa - www.papamond.ro

3. Pasta rezultată se poate pune așa în borcane sau anumite cantități din ea se pot prepara în diverse feluri. Eu, o parte am amestecat-o cu frunze mărunțite de busuioc verde. Aceasta îmi place să o folosesc la pizza. O altă parte am dat-o pe foc 5-10 minute până se a devenit mai cremoasă, după care am pus-o în borcane. Borcanele nu necesită sterilizare și se păstrează la loc cât se poate de răcoros, eventual pe balcon. Până să scriu aici, pe Papamond, iutica preparată pe foc aproape că am terminat-o, deoarece nu mă pot abține să nu o mănânc cu pâine proaspătă.

Să fiți bine!

iutica de ardei cu ceapa - www.papamond.ro

Filed Under: Categorii retete, Cum se face?, Retete de muraturi si conserve, Retete de sosuri, Retete din Muntenia, Retete din Oltenia, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: ardei gras, ardei iute, iutica, pasta de ardei

Iutica. Pentru o ciorba vioaie si o mancare cu obraz

September 24, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

N-am fost niciodată atât de lingav încât să mă mulţumesc cu o ciorbă tristă şi singuratică şi să refuz o ciorba chivernisită, par egzamplu, ba cu un ardei iute, ba cu un hrean sau o iutica, ce au puterea să stingă focul lăuntric al pofticiosului de gurmand şi să-l întremeze pentru felu’ doi. Da’ şi felu’ doi nu poţi să-l laşi palid şi fără trecere la meseni şi-i dregi obrazul tot cu iutica şi astfel îţi iese din mână lucru bun şi sănătos. Se zice că iutica folosită cu inspiraţie îţi ţine bărbatul lângă casă şi alungă criticile soacrei, dar pentru mine asta este o vorbă-n vânt, devreme ce am aflat-o prea târziu când deja aveam sarcina trasată şi tigaia lipită de mână. No, amu să facem câteva borcane cu iutica cât să ne încăzească puţin sângele şi să ne ajute să ieşim din iarna asta ce va să vie, că prea se anunţă, de către meteorologul de serviciu, ca fiind colosală.

reteta de iutica

Necesar iutica:

  • 2 kg de gogoşari
  • ardei iute ( dar iute!) de la 5-6 bucăţi la 1 kg şi chiar mai mult, funcţie de cât de iute doriţi preparatul
  • 4-5 roşii măricele, coapte şi cărnoase
  • 2 căpăţâni usturoi
  • 1 lingură piper boabe, foi de dafin, cimbru, sare mare, o linguriţă zahăr
  • ulei
  • oţet din vin

reteta de iutica

Preparare:

1. Spălăm gogoşarii şi-i punem cu codiţa în sus, la copt, pe grill. Gogoşarul fiind rotund, nu ne chinuim să-l tot învârtim pe toate părţile să se coacă peste tot deoarece pe noi de interesează aroma de copt ci nu întreg gogoşarul copt. Aşa că îl coacem bine pe faţă, să avem aroma de copt şi îi lăsăm să se răcească. Înlăturăm pieliţa arsă, iar pe lateral dacă mai rămâne pieliţă, nu-i nici o problemă.

gogosar copt

2. Rupem în bucăţi gogoşarii cu mâna şi le înlăturăm cotoarele şi cât putem din seminţe. Că mai rămân ceva seminţe iar nu-i problemă, au şi ele rostul lor. Iuţica este bună mai rustică. Tăiem cotoarele la ardeii iuţi şi îi înjumătăţim pentru a înlătura din seminţe.

ardei rosu

Ardeiul tot, cel iute împreună cu gogoşarul, îl dăm la robot sau prin maşina de tocat şi obţinem o pastă. Roşiile le înjumătăţim şi dăm fiecare jumătate pe răzătoare, aşezată într-un bol, până rămânem cu pieliţa roşiei în mână (este o metodă mai rapidă de a obţine sucul de roşii).

3. Amestecăm roşiile cu pasta de ardei, adăugăm o căpăţână de usturoi zdrobit la presă, o linguriţă boabe de piper, 2-3 foi de dafin, o linguriţă zahar, o lingură de sare mare şi câteva floricele de cimbru. Punem tot amestecul într-o cratiţă sau tigaie mai mare, adăugăm 3-4 linguri de ulei de măsline şi o linguriţă de oţet, lăsăm să fiarbă încet pâna scade şi devine păstos.

reteta de iutica

Gustăm pe parcurs şi vedem cum stăm cu sarea şi condimentele şi mai completăm după cum ştim că ne place. De asemenea, spre final mai adăugăm 2-3 linguri de ulei. Lăsăm să se răcească şi apoi o punem în borcane. Turnăm o peliculă de ulei în gura borcanului, căpăcim şi fierbem într-o cratiţă 20-30 de minute pentru sterilizare.

4. Pentru ciorbă pregătim o iuţica clasică, respectiv tăiem rondele ardeiul iute şi îl punem mai îndesat în borcane. Nu vă feriţi de seminţele de ardei, înlăturăm grosier din ele şi ce rămâne merge la iuţica. Turnăm oţet din vin peste ardei până îi acoperim, dăm un praf de sare şi în gura fiecărui borcan punem 4-5 căţei de usturoi feliaţi. Usturoiul va da o aromă deosebită ardeiului în oţet.

iutica

Iuţica pastă o folosim la diverse mâncăruri, tocaniţe, gulaş, etc iar cea în oţet, aşa cum am spus, la ciorbe. Pasta asta aromată şi iute face mare treabă la o tocană sau la un ghiveci. Ardei iute, ce ar fi bine să fie roşu, puneţi după cum vă place de iute. Eu pun mai mult ardei iute deoarece experienţa m-a învăţat că atunci când pun puţin şi prin urmare este mai puţin iute, nu mă pot abţine şi o mănânc pe pâine în câteva zile şi iarna ciuciu iutica.

Să fiţi bine!

iutica

Filed Under: Categorii retete, Cum se face?, Retete de muraturi si conserve, Retete din Muntenia, Retete din Oltenia, Retete simple Tagged With: ardei iute, ardei iute in otet, ardei pentru ciorba, gogosar, pasta de ardei, rosii, usturoi

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate