Altele

Ciuperci cu oua ochiuri. Pentru orice ora a zilei

March 4, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

O reţetă preparată şi mâncată mult în studenţie, prin cămine, la chefuri făcute din orice motiv, când ne adunam şi începeam, doar 5-6 inşi, cu a pune în tigaie orice se găsea în frigider şi terminam, târziu în noapte, fără număr înghesuiţi în camera de cămin studenţesc în care se băuseră toate vinurile şi berile posibile şi despre care nu ştiu nici acum de unde apăreau într-o asemenea cantitate şi diversitate. Aşa că, în amintirea acelor vremuri neprotocolare, preparăm simplu nişte ciuperci cu oua ochiuri, ce îţi pot satisface pofta în orice moment al zilei.

Ingrediente neceasare ciuperci cu oua ochiuri:

500 gr ciuperci
2 ouă
1/2 ardei gras roşu sau kapia
2 fire ceapă verde
2-3 căţei de usturoi
2 linguri de unt, 2 linguri de ulei de măsline
piper, sare

Preparare ciuperci cu oua:

1. Ştergem ciupercile cu un prosop uscat şi curat, de eventualele resturi de pământ- compost. Dacă sunt mari – le feliem, dacă sunt mici – le putem lăsa întregi.

2. Feliem subţire, căţeii de usturoi. Topim untul în tigaie şi adăugăm usturoiul feliat. Punem ciupercile în tigaia încinsă să se rumenească. Ciupercile vor absorbi imediat untul şi vor rămâne ” pe uscat” aşa că punem şi cele două linguri de ulei de măsline. Amestecăm frecvent cu paleta să se soteze ciupercile.

3. Tăiem ceapa verde mai lung şi ardeiul după cum ne place, cuburi sau pe lung. Când ciupercile sunt aproape gata punem ceapa verde şi ardeiul, amestecăm de căteva ori cu spatula de lemn să le ia căldura şi oprim focul. Dăm un praf de sare şi unul de piper proaspăt măcinat. Ardeiul şi ceapa să nu se moleşească ci să rămână al dente. Pentru culoare este bine ca ardeiul să fie roşu.

4. Facem două ouă ochiuri cu zeamă şi le punem peste ciuperci. Ouăle îmi plac mai mult cu zeama pentru că aceasta se scurge pe ciuperci şi se completează reciproc. Dacă dorim să evităm uleiul, putem prepara ouăle şi punându-le în apă aflată în fierbere.

Sănătate să aveţi!

Icre de fasole. Sau cum se minte fasolea

March 1, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Despre icre de fasole sau fasole mintita voi lăsa fotografiile să vorbească, dorind în schimb să spun câteva lucruri despre mâncare, în general. Dacă am vedea mâncarea doar ca hrană ce ne alimentează, în condiţii de gust, aspect, etc. decente, organismul cu energie, cred că am neglija optuz potenţialul ei intrinsec. Dacă am evalua-o doar ca gust şi estetică, cred de asemenea, că ar fi insuficient şi am putea greşi. Privind în substanţă o mâncare, dar şi gastronomia în general, cred că putem descoperi valenţe, cel puţin la fel de importante, complementare funcţiei de aliment şi calităţilor organoleptice. O mâncare oricât de bine s-ar prezenta, fără aport valoric intrinsec, sufletesc, rămâne “rece” şi nu poate să se ancoreze decât, cel mult, în trendul efemer al zilei. Una din valenţele intrinseci care dă şi consistenţă valorică unui preparat, este capacitatea, calitatea de a aduna, a ţine şi a lega peste timp oamenii. Această calitate se află în spatele unei stari de fapt, pe care unii nu pot să o înţelegă şi anume, de exemplu, cum de slana/şunca cu ceapă şi cu turtă/pită poate puncta la capitolul aprecieri. Unii nu o înteleg şi alţi, mai mult, o nesocotesc, luând-o în râs. O nesocotesc pentru că ei nu i-au cunoscut valenţa ascunsă, ei nu s-au adunat cu oamenii, nu s-au sudat şi nu s-au legat peste timp, prin amintirea acelor momente, când dezbrăcaţi de secrete şi cu sufletul pe masă se stătea la o taină, cu slanină, ceapă şi turtă caldă pe masă. Şi încă se mai stă. În fapt ei se nesocotesc pe ei, nesocotesc rădăcina lor. Aşa cum nesocotesc existenţa unei bucătării româneşti căutând-o în forma sofisticată, dar moartă, din farfurie când ea este artă gastronomică vie. Pentru că dacă nu ar fi vie nu am vedea străinii, oameni simpli ca şi noi, ce ne calcă pragul, mâncănd cu poftă şi lăudându-ne bucatele, dar mai ales nu i-am vedea înlăturând încorsetajul în care şi-au pitit sufletul, din prea multă lipsă de valoare intrinsecă. Sunt multe bucătării valoroase dar înainte de a nega, privind în farfurie, existenţa bucătăriei româneşti în raport de nu ştiu ce criteriu trebuie privit înăuntru şi verificat ca nu cumva să fi căpătat neobservat vreun corset sufletesc care ne întunecă privirea. Să ne bucurăm de icre de fasole…

Ingrediente necesare icre de fasole:

500 gr fasole uscata
1 ceapă mare
ulei de măsline
zeama de la 1 lămâie
sare, boia, piper

Preparare icre de fasole:

1. Se pune fasolea cu o seară înainte la înmuiat. A doua zi se fierbe în mai multe ape – trei la numar-, în ultima adăugându-se două linguri de ulei. Am mai scris de fieberea fasolei la ciorba de fasole si la fasolea cu carnati.

2. Când boabele sunt fierte şi apa a scăzut bine ( atenţie să nu se lipească fasolea, eventual se mai scurge din apă dacă nu a secat suficient) se lucrează cu mixerul, picurând 2-3 linguri de ulei ca la maioneză, până se face pastă. Dacă nu avem mixer o luăm temeinic la “bătut” asa cum facem la fasolea facaluita.

3. Se stoarce zeama de la lămâie funcţie de gust, mai multă sau mai puţină.

4. Se toacă, pe cât posibil de mic, ceapa, se adaugă în fasole şi se omogenizează.

5. Se dă piper proaspăt măcinat, boia şi sare după preferinţa fiecăruia.

Se lasă la odihnă 30 de minute să se răcească bine. Aceste icre de fasole sunt de vis mâncante reci cu turtă caldă sau pâine prăjită. Am încropit şi o tocătură de măsline, roşii, verdeaţă asezonată cu ulei de măsline şi sare, ce a însoţit icrele de fasole pe pâinea prăjită. Asta-i cu fasolea minţită.

Să fiţi sănătoşi!

Macrou cu broccoli si sfecla rosie

February 21, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Nu m-am gândit niciodată serios dar cred că, dacă aş face un top al alimentelor preferate, peştele s-ar afla cu siguranţă în primele trei locuri. De mic copil am căpătat ataşament faţă de peşte în general şi de peştele de apă dulce, autohton, în special. Prietenii mă cunosc ca fiind un pescar împătimit care odată ajuns la mal de apă cu greu se reîntoarce în urbă. Cum iarnă fiind, acel dorit mal de baltă se află în frig, situaţie pentru care eu îmi amorţesc dorinţele vizitând pescăriile locale de unde, câteodată, pescuiesc câte un exemplar oceanic. Dintre peşti oceanici prezenţi în galantarele noastre consum mai mult aşa numiţii peşti de apă rece: macrou, somon şi hering cunoscuti pentru conţinutul ridicat în acizii graşi omega 3. Se pare că aceşti peşti de apă rece, ce constituie preponderent hrana eschimoşilor, fac ca aceşti oameni ai frigului să fie apţi de efort şi muncă până la vârste înaintate. Aşa că, cine doreşte să rămână în câmpul muncii pâna la adânci bâtrâneţi trebuie să manânce cât mai des macrou. Cu gândul la cum o să devin, de mâine, workhaolic la tigaie, azi am mâncat macrou cu broccoli şi sfecla roşie.

Ingrediente necesare macrou cu broccoli şi sfeclă roşie:

Pentru o porţie :

1 macrou
2 sfecle roşii mici
2oo gr broccoli
150 gr iaurt
hrean
1/2 ceapă
2-3 căţei de usturoi
1/2 mandarină
1/2 lămâie
condimente: piper, coriandru, sare
ulei de măsline

Preparare:

Cunoscând faptul că nu toată lumea- la mine acasă- agreează macroul caracterizat de acel miros specific, oceanic, care îţi umple casa, mai ales dacă îl prăjeşti în tigaie, pentru a-l face mai atrăgător, l-am invelit în folie de aluminiu şi l-am copt pe gratar.

1. Eviscerăm şi curăţăm macroul. Îl aşezăm pe folia de aluminiu, îl umplem cu felii de ceapă şi 2-3 felii de mandarină şi presărăm sare, piper şi coriandru. Cu toate că macroul este un peşte gras, picurăm peste el puţin ulei de măsline şi presărăm aceleaşi condimente- sare, piper şi coriandru proaspăt măcinate. Stoarcem şi puţină zeamă de mandarină aflată între aciditatea lămâii şi aroma portocalei (doriţi mai acru folosiţi lămâia, doriţi mai aromat folosiţi portocala). Înfăşurăm macroul în folia de aluminiu şi îl lăsăm 30 minute să se marineze puţin. După 30 minute îl punem pe gratarul încins la foc mediu pentru 40 minute, câte 20 minute pe fiecare parte. La final macroul va fi zemos, aromat, cu un gust rotund şi delicat.

2. Punem sfecla roşie, fără a o curăţa de cojă, la fiert.

3. Încingem o lingură de ulei de măsline în tigaie, adăugăm usturoiul feliat- pentru a aroma uleiul- şi sotăm la foc mare broccoli, două minute, agitând mereu tigaia. Dăm un praf de sare şi unul de piper.

4. Dăm hreanul pe răzătoare. Presărăm un praf de sare şi stoarcem jumătate de lămâie peste el, în bol. Punem iaurtul şi omogenizăm bine. Acest sos simplu merge atât cu peştele cât şi cu sfecla roşie.

5. Sfecla roşie fiartă, după ce s-a răcit, se curăţă de coajă şi se taie sferturi.

Trebuie să spun că macroul asta, preparat în folie, s-a mâncat foarte bine de către fete, eu alegându-mă cu coada şi cu aprecierile, fiind obligat astfel, să las pe altă dată îngurgitarea de omega 3 dar şi intenţiile mele de a deveni harnic, asemeni eschimoşilor.

Să fiţi sănătoşi!

Supa de Linte Rosie. De Inspiratie Turceasca, Ezogelin Corbasi

February 20, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Aliment cu tradiţie în Orient, în India şi sudul zonei mediteraneene lintea este foarte bogată în fibre şi cu mare conţinut de proteină – locul 3 după cânepă şi soia. Face parte din aceiaşi familie cu soia, mazărea, fasolea şi năutul şi se consuma destul de mult în trecut şi în bucataria romanească. După ani în care a dispărut complet din gastronomia românească, lintea incepe să aibă apariţii sporadice pe masa noastră. În supermarket-uri se găseşte în principal lintea roşie şi lintea verde, cea roşie fiind mai consumată. Dintre toate soiurile, lintea roşie fierbe cel mai repede, în cca. 20 minute şi îşi pierde textura, motiv pentru care, se foloseşte la prepararea în special a supelor cremă. Cea verde fierbe puţin mai greu şi merge mai bine la mâncăruri, bobul păstrându-şi în mare parte forma în urma prelucrarii termice. Am pregătit o supa de linte rosie, de inspiraţie turcească dar simplificată după idei propii.

Ingrediente necesare supa de linte rosie:

400 gr linte roşie – 2 căni
1 ceapă
1 morcov
3-4 căţei de usturoi
2 roşii
unt, ulei de măsline
pătrunjel verde
coriandru, chimen, piper, boia, sare

Preparare:

1. Se taie ceapa mărunt şi se căleşte în două linguri de ulei de măsline şi 2 linguri de unt, la foc mediu, până devine transparentă, într-o oală.

2. Morcovul se dă pe răzătoare, usturoiul se zdrobeşte cu presa şi se adaugă peste ceapa călită, se soteză amestecându-se constant. Se dă focul mic.

3. Roşiile se curăţă de pieliţă –de ex. se scufundă în apă fierbinte, se scot şi imediat se pun sub apă rece, pieliţa crapă şi se curăţă foarte uşor- şi se toacă foarte mărunt. Se adaugă peste călitură şi se amestecă cu o lingură de lemn. Se pot folosi şi roşii decojite din conservă.

4. Se adaugă două linguri de boia de ardei dulce ( poate fi şi paprika iute pentru cei care o preferă), un vârf de linguriţă cu chimen, o linguriţă cu coriandru măcinat.

5. Se stinge cu 4 căni de supă de pui sau vită, sau cu apă caldă dacă nu avem supă.

6. Lintea se spală în 2-3 ape călduţe şi se pune în oală. Se fierbe 20 minute la foc mic până ce lintea se înmoaie şi supa se îngroaşă devenind păstoasă. Dacă este nevoie se mai adaugă apă.

7. Se gustă şi se dă sare şi piper proaspăt măcinat. Se mai dau câteva clocote şi se opreşte focul. Se lasă 10 minute să se odihnească.

Am aromat supa de linte cu pătrunjel verde tocat. De obicei turci o aromează cu mentă, dar am considerat că îmi sunt suficiente două arome şi gusturi puternice – chimen şi coriandru. Dacă se doreşte aromarea cu mentă recomand următoarea variantă: se topeşte o lingură cu unt, se freacă cu puţină paprika şi se adaugă o lingură mentă uscată. Acest amestec aromează supa atunci când este pusă în bol, pentru servire. Dacă se vrea de post înlocuiţi untul cu ulei. Dacă doriţi o supă mai fină treceţi supa printr-o sită.

Am mâncat-o acrită cu lămâie, cu pâine prăjită frecată cu usturoi.

Să fiţi bine!

Varza cu costita, slanina afumata si mamaliga

February 19, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Nu am stiut pâna azi că în unele locuri din Ardeal, tradiţionala pomană a porcului presupune prezenţa verzei murate. Adică, aşa cum am descoperit navigând pe net, varza murată cu carne de porc este pomana porcului. În Oltenia şi la megieşii Moldovei şi Ţării Româneşti, pomana porcului este primul preparat pregătit imediat după sacrificarea porcului şi se rezumă la prăjirea de carne proaspătă. Tot în Ardeal, pe ici pe colo, varza cu carne mai poartă denumirea, probabil via Ungaria, de toroş. Îmi place diversitatea regionalismelor culinare, a variaţiunilor pe aceeaşi temă, lipsa de platitudine a gastronomiei noastre care nu arată decât potenţial creativ şi încercări de înălţare a gustului. Azi am preparat o cratiţă mare cu varza cu costita pentru unii, pomana porcului sau toroş pentru alţii…

Ingrediente necesare varza cu costita, slanina afumată si mamaliga:

1 kg coasta de porc
2 verze murate mari
200 gr slanină afumată ( şuncă în Oltenia)
1 pahar bulion
piper boabe, foi de dafin, cimbru, boia, chimen

Preparare varza cu costita:

Cantitatea de carne şi varza o puteţi reduce după nevoi şi trebuinţe. Îmi place mult varza cu costiţă şi poate exagerez cu cantitatea preparată, în special cu varza care de obicei este triplul cantităţii de carne. Acelaşi lucru îl păţesc şi cu varza călită, adică prepar multă, datorită faptului că îmi place foarte mult varza murată.

1. Prepararea este foarte simplă şi nu necesită abilităţi speciale. Pentru început gustăm varza şi dacă este cazul o lăsăm în apă rece pentru 30 minute să se desăreze. Se taie costiţa bucăţi rezonabile şi se rumeneşte într-o lingură de untură, în tigaie, la foc potrivit. Cei care nu suportaţi untura sau nu aveţi, folosiţi ulei.

2. Varza o tocăm fideluţă, cât se poate de subţire. Slănina afumată o tăiem cubuleţe mici.

3. Într-o oală punem un strat de varză tocată fideluţă, apoi un strat de costiţă şi slănină, repetăm alternanţa şi încheiem cu varză.

4. Adăugăm condimentele: piper boabe, o crenguţă cimbru, o foaie dafin, două linguri boia dulce şi o linguriţă chimen. Chimenul dă o aromă aparte.

5. Punem 2-3 pahare de apă până se îneacă toată varza. Adăugăm 150 gr bulion.

6. Acoperim oala şi lăsăm să fiarbă, la foc potrivit cca. 1,5 ore. Dacă pe timpul fierberii apa scade prea mult şi varza nu ne mulţumeşte ca textură, mai completăm cu apă caldă astfel încăt, varza să fiarbă şi la final să obţinem gustul dorit. Varza se gustă şi deşi trebuie să fie fiartă, nu o lăsăm să se moleşească ci să-şi păstreze din fermitate. Dacă varza nu a fost suficient de sărată, îi dăm sare după gust.

Poate este surprinzătoarea pregătirea verzei cu costiţă în oală, pe foc ci nu în cratiţă la cuptor. Este un preparat diferit de varza călită ci pe undeva se aseamănă ca metodologie cu fierberea sarmalelor. Se poate mânca cu mămăligă, cu ardei iute murat şi dacă se pofteşte, cu smântână.

Să fiţi sănătoşi!

Paste cu pui si ciuperci. Cu sos provensal

February 14, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Pastele au atributul foarte util că de cele mai multe ori ne ajută să tranşăm rapid problema foamei într-un mod onorabil pentru papilele gustative. Dacă mai pui la socoteală că sunt săţioase, gustoase şi că de obicei au trecere, indiferent de viziunea culinară, la întreg personalul mâncător atunci cred că merită să le pui pe masă o dată sau de două ori pe lună. De cele mai multe ori nu programez că o să prepar paste ci este o decizie instant care, mai totdeauna, devine realitate bazându-mă pe ce se găseşte în frigider fără să-mi dea ghes hărnicia să ies la cumpăraturi. Azi mi-a venit pofta şi având la îndemână pulpe de pui, câteva ciuperci am preparat paste cu pui si ciuperci cu sos provensal.

Ingrediente necesare paste cu pui si ciuperci:

300 gr paste – depinde ce fel doreşte fiecare
2 pulpe de pui sau piept de pui
200 gr. ciuperci
1 cutie de roşii decojite cubuleţe
1 ardei gras roşu sau ardei kapia
1 ceapă
4-5 căţei de usturoi
1/2 legătură de pătrunjel
ierburi aromate de provence sau busuioc verde/ uscat, piper, sare, zahăr, ulei

Prepararea:

1. Dezosăm pulpele şi tăiem carnea cubuleţe. Ciupercile le curăţăm şi le feliem. Încingem tigaia ( sau wok-ul), punem 2 linguri de ulei şi sotăm carnea.

2. Când carnea este aproape gata adăugăm şi ciupercile feliate pentru a se sota. Dăm un praf de sare şi unul de piper proaspăt măcinat. Oprim focul, punem carnea şi ciupercile deoparte, în aşteptare.

3.Tocăm mărunt ardeiul şi ceapa şi le punem în tigaie cu o lingură ulei, pentru a se căli sumar 2 minut.

4. Desfacem cutia cu roşii şi adăugăm conţinutul în tigaie împreună cu usturoiul feliat (usturoi se adaugă după gustul fiecăruia, mai mult sau mai puţin) . Unele asemenea conserve de roşii stau prost cu dulceţa caz în care, după gust, mai adăugăm o linguriţă cu zahăr. Adăugăm o linguriţă cu ierburi aromatice de Provence sau, dacă nu avem, aromăm cu busuioc sau cimbru şi lăsăm să fiarbă încet 10 minute. Condimentăm la final cu sare şi piper proaspăt măcinat şi adăugăm şi pătrunjelul mărunţit. Dacă aveţi prin frigider câteva măsline sau capere le puteţi adăuga la sos ( măslinele, bineînţeles, tocate). De bază la sosul provensal – numit aşa după zona de sud a Franţei, Provence unde se consumă foarte mult- sunt rosiile, ceapa si usturoiul.

5. Fierbem pastele în multă apă cu sare până când, gustându-le, constatăm că sunt al dente. Le răsturnăm într-o strecurătoare mare şi le lăsăm să se scurgă apa.

La final, avem două variante, după cum este obişnuit şi doreşte fiecare: fie aşa cum procedează de obicei italienii -punem carnea şi ciupercile în sos, în tigaie şi peste toate adăugăm pastele şi le mai dăm, amestecându-le uşor, 1-2 minute la foc încet- fie punem pastele în farfurie şi punem peste ele carnea, ciupercile şi sosul urmând ca fiecare să-şi amestece singur pastele.

Să fiţi sănătoşi!