• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

Altele

Mancare de castraveti murati

August 15, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Oltenii practici au obiceiul de a face din muraturi prajeli si tocanite – cum ar fi mancarea de gogonele -, ce vin cu inedit avand un aer de prospetime iarna si racoroase vara. In linia asta se incadreaza si aceasta mancare de castraveti murati aromata bine cu marar. Carnea poate fi de pui, porc, vita si chiar miel dar castravetii este obligatoriu sa fie din cei acriti la saramura ci nu in otet.

mancare de castraveti murati

Ingrediente de mancare de castraveti murati:

  • 1 piept pui sau 2 pulpe dezosate
  • 1 kg castraveti murati ( 7-8 bucati)
  • 2 rosii
  • 1 ceapa
  • 1 legatura marar
  • 2-3 linguri bulion
  • cimbru uscat, sare, ulei,
rumenim carnea
Peste ceapa calita adaugam carnea sa se rumeneasca

Curatam ceapa, o taiem marunt si o punem la calit intr-0 cratita, in 2 linguri de ulei. Atunci cand ceapa devine transparenta, taiem carnea in bucati potrivite si o adaugam peste ceapa calita.

mancare de castraveti murati
Adaugam un pahar cu apa si castravetii taiati rondele

Feliem castravetii rondele (mai mari sau mai mici dupa cum doriti sau ii puteti taia cubulete) si cand carnea s-a rumenit si a prins putina crusta, punem un pahar de apa, castravetii si lasam sa fiarba la foc incet cca. 30 minute. Intre timp mai completam cu apa calduta daca a scazut mancarea prea mult. Daca castravetii sunt excesiv de sarati ii spalam bine in apa rece.

mancare de castraveti murati
Adaugam rosiile maruntite si bulionul

Rosiile le decojim si le tocam cubulete marunte. Le adaugam in cratita impreuna cu bulionul si cimbru- de care avem- verde sau uscat si lasam sa mai fiarba 20 minute.

mancare de castraveti murati
La final presaram mararul tocat

Cand castravetii s-au inmuiat si tocanita este gata, tocam mararul si-l presaram peste mancare.

mancare de castraveti murati

Sa aveti pofta!

 

mancare de castraveti murati

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de pui, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Oltenia, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple Tagged With: castraveti murati, mancare, pui, tocanita de castraveti

Legume Umplute la Cuptor – Ardei, Dovlecei, Vinete, Rosii

August 13, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Legume umplute – mancare ce apartine patrimoniului otoman, cunoscuta sub numele “dolma” de la turcescul dolmak – a umple. Se regaseste intr-o mare diversitate in Balcani, Caucaz, Orientul Mijlociu, Europa centrala si mediteraneana. Fiecare popor si-a pus amprenta asupra retetelor “dolma”, asa incat, cu timpul, au intrat sub diverse variatiuni in meniul bucatariilor nationale. Ca fapt divers, ar fi interesant de spus ca aceasta mancare otomana a ajuns pana si in Suedia sub denumirea de kaldolmar, adusa de un rege suedez, Karl XII, tinut prizonier de turci… Daca au ajuns si la suedezi cum sa nu avem noi, aflati langa ei, atatea influente culinare otomane? Cel putin sunt influente gustoase si cu o tusa romaneasca de autenticitate si finete…

legume umplute

Ingrediente necesare legume umplute:

  • 400 gr carne tocata amestec, vita si porc
  • 2 dovlecei
  • 3-4 ardei grasi
  • 2 vinete
  • 2 rosii mai mari pentru umplut
  • 1 ceascuta smantana
  • bulion, ulei

Pentru umplutura:

  • 2 cepe potrivite
  • 100 g orez
  • 1 legatura marar
  • 1 legatura patrunjel
  • 1 ou
  • piper macinat, boia, cimbru, sare
legume umplute
Vanata, ardei, rosii si dovlecei

Preparare:

1. Se spala ardeii si se taie un capacel in jurul coditei, inlaturandu-se semintele. Vinetele si dovleceii daca sunt suficienti de lungi se taie in doua pe latime si se scoate miezul prin scobire cu o lingurita. Daca sunt mai micuti nu-i mai taiem in doua, dar trebuie sa fie suficient de rotunjori pentru a permite umplerea. Rosiile se taie in jurul coditei si cu o lingurita le inlaturam miezul.

2. Curatim si taiem ceapa marunt, o calim putin pana devine transparenta si o amestecam cu carnea tocata. Adaugam oul impreuna cu orezul spalat, piper, boia, un praf de sare si cimbru dupa cat dorim sa fie de aromata compozitia. Tocam mararul, il adaugam compozitiei si amestecam bine sa se omogenizeze.

 

carne tocata amestec
Amestecam carnea tocata cu ceapa calita, ou, orez, boia, piper, sare si marar

Pentru compozitie se poate folosi si carne de pui, caz in care va trebui sa mai completam cu miez de paine inmuiat in lapte, cartof fiert sau eventual morcov fiert deoarece prin fierbere, carnea de pasare din umplutura, neavand grasime, va deveni foarte inchegata si tare, ori la final legumele umplute trebuie sa fie putin zemoase. 

3. Umplem legumele cu compozitie si le capacim cu capacele de rosii, ardei, dovlecei inlaturate in momentul pregatirii si curatarii legumelor.

legume umplute
2 linguri bulion, rosie tocata, piper si sare

4. In cratita sau in vasul in care vom aseza legumele punem doua linguri de bulion, una de ulei si miezul tocat de la cele doua rosii maricele ce le-am pregatit pentru umplere. Dam un praf de sare si unul de piper. Acest sos poate fi prelucrat mai mult, prin adaugarea unui pahar de vin alb sau putem prepara un sos romanesc.

legume umplute
Aranjam legumele in vas astfel incat sa nu se rastoarne in momentul fierberii

5. Aranjam cu grija legumele in vas, astfel incat sa se sprijine reciproc si sa nu se rastoarne in timpul fierberii. Punem apa (sau supa de carne, daca avem) astfel incat sa fie legumele trei sferturi in sos. Acoperim vasul si-l dam la cuptor, la foc incet, o ora, sa scada. Cand a expirat timpul scoatem vasul, ii luam capacul, luam cu lingura din el sos fierbinte si amestecam incet, intr-un bol, cu smantana. Acest amestec il  turnam peste legume si bagam din nou la cuptor dar de data asta fara capac si mai lasam 10-15 minute sa se rumeneasca auriu, capacele legumelor.

legume umplute

Scoatem vasul si presaram patrunjelul tocat marunt. Aceste legume umplute se mananca fierbinte, eventual cu iaurt acrisor sau iaurt amestecat cu putin usturoi zdrobit.

Sa fiti bine!

legume umplute

Filed Under: Bucataria orientala, Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu vinete, Retete de mancaruri cu carne, Retete la cuptor Tagged With: ardei, carne tocata, dovlecei, rosii, smantana, sos, vinete

Platica pe pat de sare

August 13, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Aceasta reteta de platica pe pat de sare se intalneste destul de des in Spania, unde se prepara sub un “munte de sare” diversi pesti, dar in principal platica si biban de mare. Acest fel de preparare este specific zonei mediteraneene de vest, fiind considerata de sorginte punica – punii fiind denumirea data de romani cartaginezilor. Secretul consta in acoperirea completa a pestelui cu sare iar spaniolii sustin ca pestele nu trebuie eviscerat si eventual intestinele trebuie scoase cumva, pe la branhii. Tehnica o stapanesc propietarii spanioli de pescarii si o aplica la cererea clientului ce doreste sa prepare pestele pe pat de sare.

Ingrediente necesare platica pe pat de sare sau altfel spus – in crusta de sare.

  • 1 platica mai maricica, de 1kg
  • 1 kg sare grunjoasa
  • cimbru, patrunjel, rozmarin
platica
Am preparat o platica de cca. 1 kg

Preparare:

Evisceram, curatam si spalam platica in apa rece. Nu ii curatam solzi si nu inlaturam capul. Umplem platica cu verdeturi: cimbru, patrunjel si rozmarin. Intr-o tava, formam un pat de sare grunjoasa pe care asezam platica. Cea mai buna este sarea de mare. Punem restul sarii peste platica dar avand grija sa nu patrunda sarea in interiorul pestelui. Practic platica trebuie sa fie acoperita in totalitate cu sare.

platica pe pat de sare

Introducem tava la cuptor pentru 30 de minute sau 45, daca pestele este unul mai mare.  Sarea va forma o crusta pe care va trebui sa o inlaturam, operatiune cea mai dificila la aceasta reteta. Lovim (ciocanim)  incet cu o lingurita sau un cutit sarea si aceasta se va desprinde. Pielea cu solzi se poate inlatura, dupa coacere, foarte usor prin jupuire.

platica pe pat de sare

S-ar pute crede ca pestele, astfel preparat, este foarte sarat. Nimic mai fals. Daca nu bagam sare in burta pestelui, rezultatul final, nu este mai deloc sarat. Platica pe pat de sare se mananca cu lamaie,  salata, spanac ( care merge de cele mai multe ori cu pestele), dovlecei inabusiti, cu cartofi fierti stropiti cu ulei de masline.

Aceasta este reteta specifica acestui fel de peste, totusi trebuie mentionate unele aspecte despre acest mod de preparare:

Daca veti cauta aceasta reteta veti constata ca, de cele mai multe ori, sarea este amestecata cu albus de ou pentru a lega sarea in custra. Acest mod de pregatire al sarii eu nu l-am aplicat datorita faptului ca am preparat  platica de apa dulce, despre care se stie ca are mai multe oase mici si am fost interesat ca sarea sa ” respire” pentru a permite coacerea pestelui si astfel sa nu mai simti prea mult oasele mici.  Puteti amesteca sarea cu albus de ou la orice alt peste, oceanic sau de apa dulce si se va face in propiul suc. Alte variante recomanda umezirea sarii cu apa. Sarea are umezeala captata din aer si oricum se va forma crusta compacta. Daca preparati un alt fel de peste: dorada, crap, platica oceanica, somon etc, sfatul meu este sa-l acoperiti complet cu sare, sa nu se vada milimetru din peste ( nu cum am facut eu platica de apa dulce unde am fost interesat de coacere – vezi foto- unde pestele se vede sub sare).  Umplutura poate fi foarte variata functie de preferintele fiecaruia – menta, patrunjel, cimbru, usturoi, coaja de lamaie, marar, rozmarin.

Sa aveti pofta!

platica pe pat de sare

 

Filed Under: Bucataria europeana, Categorii retete, Retete cu peste, scoici, melci, Retete simple Tagged With: lamaie, peste, peste pe pat de sare, platica, platica in crusta de sare, verdeturi

Varza calita. Simpla si cu gust

August 12, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Face buna tovarasie cu postul dar cine-i cel ce nu aprecieaza varza calita langa un purcelus, langa o afumatura sau langa o pulpa rumena si zemoasa de curcan. O vad si azi pe mamaie la vatra de tina calind pe indelete la foc mic de vreascuri o tava mare cu varza rumena ce se intregea cu o mamaliga galbena, vartoasa pusa pe carpator si care-si astepta ata.

varza calita

Ingrediente varza calita:

  • 1 varza ( dulce sau murata)
  • o ceasca bulion
  • 1 legatura marar
  • ulei sau untura
  • piper, boia,  foi de dafin, cimbru, sare

varza calita

Preparare varza calita:

Se toaca varza proaspata marunt si se freaca, in maini, cu sare. Daca avem varza murata trebuie spalata sa se desareze daca este prea sarata. Se pune intr-o cratita cu putin ulei sau cu untura si se pune pe foc mic, sa fiarba incet, 20 de minute si sa-si lase apa. Se amesteca din cand in cand sa o cuprinda bine caldura. Daca doriti ca varza calita sa fie de post nu folositi untura.

varza calita

Dupa ce s-a inmuiat se opreste focul si se adauga ceasca cu bulion, piper boabe, 2 foi de dafin, o lingura de boia dulce ( sau iute daca va place mai condimentata) si o crenguta verde sau uscata cimbru. Se amesteca bine. Punem un paharel de apa si  bagam cratita la cuptor sa scada bine si sa se rumeneasca cca. o ora. Eu obisnuiesc sa  scot cratita din cuptor de 2-3 ori in aceasta ora si sa amestec varza. Ultima data toc si legatura de marar si o amestec in varza. Mai las cratita la cuptor cca. 20 de minute si opresc focul. La final varza trebuie sa fie bine scazuta si rumenita.

varza calita

Mancare apreciata in post varza calita poate fi mancata simplu, cu mamaliguta. In restul timpului poate insoti orice carne rumena si un vin rosu. Apreciez in mod deosebit varza calita preparata din varza acra, murata si calita cu untura (chiar daca este mai grea).

Sa  aveti pofta!

 

 

Filed Under: Bucataria romaneasca, Categorii retete, Retete cu varza, Retete de post, Retete garnituri, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: varza calita de post, varza calita garnitura, varza cu mamaliga, varza murata calita

Ficatei cu sos de rosii coapte

August 8, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Intotdeauna mi-au placut rosiile coapte fie in saramura, in salata de vinete sau in salata de ardei copti dar si in sosuri si ostropeluri. Azi m-am gandit ca niste ficatei rumeniti s-ar impaca bine cu un sos usturoiat din rosii coapte zdrobite,  mai cu seama daca sunt alaturi de o mamaliga vartoasa. Asa ca am preparat ficatei cu sos ….

ficatei cu sos de rosii

Ingrediente necesare ficatei cu sos de rosii coapte:

  • 500 gr ficat pui
  • 1 kg rosii
  • 1 capatana usturoi
  • mix condimente: cimbru, piper boabe, foi de dafin
  • sare, ulei

 

ficatei cu sos de rosii

Preparare:


Lasam ficateii in lapte pentru 30 minute, timp in care spalam rosiile si le punem pe gratar la copt. Laptele ia din gustul amarui si ii fragezeste. Curatam usturoiul, il pasam si il frecam cu sare si ulei pentru a-i potenta gustul.

usturoi cu ulei
Pasam si frecam usturoiul cu ulei si sare

Scoatem ficatul din lapte, il scurgem bine si il punem la prajit, lasandu-l sa se rumeneasca. Uneori se face greseala de a se pune sare pe ficat fapt ce duce la intarirea ficateilor in momentul prajirii. Sarea se presara la final, dupa ce a fost prajit ficatul. Nu-l prajim exagerat pentru ca isi schimba textura.

rumenim ficatul

Dupa ce s-au racit rosiile astfel incat sa nu ne friga la degete, inlaturam coaja, le pasam si le punem cu doua frunze de dafin intr-o cratita, la foc mic.

sos de rosii coapte
Punem rosiile pasate si foi de dafin pe foc

Adaugam ficatul prajit in sosul de rosii, mixul de condimente si lasam cratita 10 minute pe foc. Amestecam cu grija sa nu se faramiteaza ficatul. La final adaugam si usturoiul, ii dam sare dupa gust si oprim focul.

ficatei cu sos

Acesti ficatei cu sos sunt foarte buni cu mamaliguta, rosiile coapte avand o aroma deoasebita.

Sa aveti pofta!

ficatei cu sos

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de pui, Retete cu sos, Retete de mancaruri cu carne, Retete simple Tagged With: ficaciori, ficat cu rosii, mamaliguta, rosii coapte, sos de rosii copate

Pui Taranesc cu Sos de Rosii

August 7, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Aceata reteta de pui taranesc cu sos de rosii imi aminteste de zilele petrecute la bunici cand, mici fiind, intingeam cu pofta în tigaia cu carne si sos fara sa existe vreo conventie sociala care sa ne cenzureze manifestarea poftei cu care mancam. Apoi fugeam la drum, la joaca, desculţi pe nisipul fierbinte si parca totul era mai sanatos si mai inocent în acele zile.

Pui taranesc cu sos de rosii

Ingrediente necesare pui taranesc cu sos de rosii:

  • 4 pulpe
  • 1 kg rosii
  • 2 cepe
  • 1 capatana usturoi
  • 1 legatura marar verde sau uscat
  • faina, ulei, piper macinat, boia, zahăr, sare
  • pătrunjel verde

Preparare pui taranesc cu sos de rosii:

1. Dam pulpelor un praf de sare si unul de piper, le trecem prin faina si le prajim in tigaia incinsa pana se rumenesc. Faina va contribui la legarea sosului in momentul cand tava cu carne va fi bagata la cuptor.

pui taranesc cu sos de rosii
Dam pulpele prin faina si le rumenim in tigaia incinsa

2. Ceapa tocata marunt o calim in putin ulei cu un varf de cutit boia. Curatam capatana de usturoi, tocam marunt cateii si ii punem peste ceapa, la calit.

adaugam usturoiul pentru pui taranesc cu sos de rosii
Calim ceapa tocata cu putina boia si adaugam si usturoiul

3. Decojim rosiile si le maruntim bine, pasandu-le sau taindu-le cubulete. Pentru a decoji rosiile repede si bine fie le scufundam in apa fierbinte fie le razuim cu partea neascutita a lamei cutitului. Cand ceapa si usturoiul sau calit, la 1 minut după adaugarea usturoiului ( usturoiul se caleste putin), punem rosiile pasate si lasam sa fiarba, la foc mic, in suc propiu 10 minute. Adaugam si o lingurita de zahar sa echilibreze aciditatea rosiilor. La final adaugam mararul maruntit.

adaugam rosiile pentru pui taranesc cui sos de rosii
Rosiile pasate le adaugam peste ceapa si usturoiul calit

4. Pulpele rumenite le aranjam intr-0 tava si turnam sosul peste ele. Se poate folosi si o cratita sau o tava de jena, asa cum am folosit eu. Adaugam o ceasca cu apa calduta ( sau supa de pui daca este) sa aiba de unde sa scada si dam la cuptor 30 de minute, la foc mic.

pui taranesc cu sos de rosii
Asezam pulpele rumenite in tava

5. Dupa ce pulpele sau impregnat de gustul si aroma rosiilor, dupa ce a scazut si s-a format sosul se scoate si se da sare si piper dupa gust. Acest pui taranesc cu sos de rosii  se aromeaza cu pătrunjel proaspat sau busuioc si se mananca cu mamaliga sau cu turta calda si, daca va place, cu smantana.

Sa fiti bine!

pui taranesc cu sos de rosii

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de pui, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Oltenia, Retete simple Tagged With: buna cu mamaliga, pui, pui cu sos la cuptor, pui taranesc, sos cu usturoi, sos de rosii, taranesc

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 64
  • Page 65
  • Page 66
  • Page 67
  • Page 68
  • Interim pages omitted …
  • Page 72
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate