• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

Retete cu varza

Salata de Varza Rosie cu Mere si Hrean

October 17, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Salata de varza rosie cu mere îmi place mai mult decat salata clasică de varză şi merge excelent lânga o pulpă de pasăre, fiind cu totul specială alături de raţă sau vânat. Merele şi hreanul pun în valoare varza şi scot salata din banalul care, să fim sinceri, planează asupra acestui preparat des întâlnit în restaurantele de la noi.

salata de varza rosie cu mere

Necesar salata de varza rosie cu mere:

  • 1 varza rosie
  • 2 mere verzi potrivite ca mărime
  • 1 rădăcină mic de hrean
  • oţet din vin, ulei de măsline, sare

salata de varza rosie cu mere

Preparare:

1. Înjumătăţim varza şi o tăiem fideluţă, din cuţit, cât se poate de fin. Dăm un praf de sare mare, amestecăm bine şi freacăm puţin varza în mâini. O lăsăm să stea 5-10 minute, să lase suc şi o stoarcem bine.

varza rosie

2. Într-un vas micuţ diluăm 3 linguri de oţet cu 3-4 linguri de apă şi dăm şi un praf de sare. Punem vasul pe foc să dea oţetul diluat în clocot. Oţetul îl diluăm, cu mai puţină sau mai multă apă, funcţie de cât de acră ne place salata. Punem oţetul fierbinte peste varză şi amestecăm bine 1-2 minute.

3. Dăm merele pe răzătoarea mare şi le amestecăm cu varza. Prefer să folosesc mere verzi granny smith pentru că sunt mai acrişoare.

salata de varza rosie cu mere

După ce am pus merele în salată, adăugăm 2-3 linguriţe de ulei de măsline şi amestecăm încă odată. Când mâncăm, adăugăm hrean ras peste salată.

salata de varza rosie cu mere

Salata de varza preparată în acest mod, cu oţet diluat fierbinte, cu mere şi hrean mie îmi pare mult mai gustoasă şi ieşită din banal. Încercaţi-o şi îmi scrieţi mai jos dacă merită mica strădanie!

Să fiţi bine!

salata de varza rosie cu mere

Filed Under: Categorii retete, Retete cu fructe, Retete cu varza, Retete de salate, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple Tagged With: hrean, mere, salata, varza rosie

Ciorba de cozi de porc afumate si varza. Ardeiata cu ciusca

September 9, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Este de notorietate culinară faptul că afumătura de porc se asociază de minune cu varza, că rezultatul, dacă pofta şi dorinţa mesenilor este aţâţată, te poate trimite grabnic, ca bucătar, la cules de lauri. O afumătură mai exotică dar şi mai vitregită de cratiţă, pe falsul motiv că nu ar avea potenţial, este coada de porc afumată. Este drept că nu se prea înscrie în estetica zilei, dar se încadrează fără eroare în ceaunul cu varză, sub semnul vremii, care dă aprecierea finală la orice, respectiv gust garantat pentru ciorba de cozi de porc afumate si varza. Hai să-i dăm bice, că mi-e dor de ciuşcă coaptă.

reteta de ciorba de cozi de porc cu varza

Necesar reteta de ciorba de cozi de porc afumate si varza:

  • 2-3 cozi de porc mai înstărite
  • 1 varză, să fie de cca 1 kilogram
  • 3-4 roşii mari cărnoase şi bine coapte
  • 1 morcov
  • 1 ardei gras roşu sau un ardei kapia
  • 1 tulpină de ţelină cu frunze cu tot sau o ţelină mică
  • 1 legătură mărar
  • 2-3 foi de dafin, 1 lingură boabe piper, cimbru proaspăt sau uscat, sare
  • 4-5 ciuşti, ardei uscat de raci, pentru aromă
  • 500 ml zeamă de varză, dacă nu este acrim cu puţin oţet

reteta de ciorba de cozi de porc si varza

Preparare:

1. Tăiem bucăţi cozile de porc, pe la îmbinarea vertebrelor. Le spălăm în apă rece şi le punem la fiert în 5 litri de apă rece. Spumuim bine pe măsură ce fierbe. Fiertura va căpăta o culoare galben-roşiatică de la afumătură.

reteta de ciorba de cozi de porc

2. După cca o jumătate de oră de la începerea procesului de fierbere adăugăm varza tocată fideluţă, mărunt. O lăsăm să fiarbă încet 10 minute şi adăugăm ceapa tocată, ardeiul, morcovul şi ţelina mărunţite. Tot acum condimentăm cu foi de dafin, piper boabe şi cimbru. În genere, evit la orice fel de ciorbă cu afumătură ce conţine şi suficientă grăsime, prăjirea iniţială în ulei a cărnii împreună cu legumele, tehnică pe care probabil mulţi o cunoaşteţi, pentru a reduce excesul de grăsimi. De exemplu la ciorba de varză noua cu oase de porc, unde nu a fost mai deloc grăsime am ales să călesc puţin legumele. Am preferat întotdeauna ciorbele cu o componentă acidă, mai acrişoare, cu zeama de varza, borş sau puţin oţet  sau mâncate cu hrean, în cazul celor legate cu smântână şi ou, cum este cazul de ex. al ciorbei de burtă sau de ciocănele. Ajutăm astfel digestia şi mai inhibăm procesul de depunere a grăsimilor pe respectabilele noastre trupuri sensibile.

reteta de ciorba de cozi de porc si varza

3. Când ciorba îşi ia iarăşi avânt la bolborosit, pe foc potrivit, adăugăm şi roşiile tăiate cubuleţe, să vină cu ceva acreală, cu roşeaţă şi gust. Dacă tăiem roşiile cubuleţe micuţe nu este cazul să le decojim dar dacă sunt tăiate bucăţi mai mari le putem decoji, ca să nu-şi facă simţită prezenţa cojile. Când ciorba a scăzut peste un lat de palmă este timpul să completăm cu zeama de varză sau, dacă nu avem, îi mai dăm ceva apă, urmând s-o acrim la final.

reteta de ciorba de varza cu afumatura

4. După ce mai fierbe 30 de minute, gustăm să verificăm cât de fiartă este varza şi legumele. Dacă sunt fierte îi dăm sare după gust şi 2 linguri de oţet din vin. Să evitaţi folosirea oţeturilor obţinute invers, prin diluarea acidului acetic. Scrie pe etichetă – obţinut din acid acetic, adică se ia acid acetic pur şi se diluează. La acid acetic, respectiv oţet, trebuie să se ajungă prin fermentarea vinului sau a merelor. Obţinut astfel, prin fermentare, oţetul pe lângă acidul acetic mai conţine acidul citric şi acidul tartric, folositoare organismului. Lăsăm să mai fiarbă 5 minute şi mai gustăm odată să vedem dacă mai trebuie sare sau oţet (mai trage varza din sare şi s-ar putea să o găsiţi puţin nesărată). Când suntem mulţumiţi de gust, oprim focul.

reteta de ciorba de cozi de porc

5. După ce am oprit focul, adăugăm mărarul tocat mărunt. Coacem pe flacără ardeiul uscat, ciuştile, ardeiul de raci, în fine ce ardei uscat avem (chiar iute dacă cere inima) şi îl punem în ciorbă. Aroma aia de ardei uscat copt trebuie să parfumeze ciorba ( şi scara blocului ca victimă colaterală) şi să o pregătească de întălnire. Acoperim oala şi o lăsăm 10 minute să devină operă rotundă şi care nu lasă loc la interpretări şi bârfe răutăcioase.  Mai la iarnă, când putinile sunt pline cu varză şi zeama s-a limpezit, trebuie reiterată cu varză murată.

Să fiţi bine!

reteta de ciorba de cozi de porc

reteta de ciorba de cozi de porc

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu varza, Retete de supe si ciorbe, Retete din Oltenia Tagged With: ciorba, ciorba cu afumatura, ciuşcă, cozi de porc, porc, varza

Varza cu carnati la cuptor

June 3, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Varza nouă românească este prezentă în pieţe ceva mai devreme anul acesta şi se impune să-i alocăm câţiva cârnaţi de porc. Varza cu carnati este mult mai atragătoare când este preparată cu varza românescă mai puţin îndesată şi aţoasă ca varza de import şi mult mai fragedă. Pentru ai rotunji gustul puţină şuncă afumată este binevenită şi cu tradiţie. Ne mai trebuie mărar proaspăt din plin şi-i gata îndestulătoarea varza cu carnati. Ieftină, simplă, rapidă şi degrabă provocatoare de poftă.

varza cu carnati

Necesar varza cu carnati:

  • 2 kg de varză – 2-3 verze
  • 500  gr  carnaţi  de porc
  • 100 -200 şuncă afumată, după poftă
  • 1 ceapă mare
  • 2 roşii mari, coapte şi zemoase
  • 1 legătură bogată de mărar
  • 2-3 foi de dafin, boia, piper boabe, sare mare
  • ulei

varza cu carnati

Preparare:

1. Se curăţă, se toacă varza mărunt fideluţă şi se pune într-un vas roman – unde îi stă cel mai bine- sau în cratiţă. Se dă un praf de sare mare şi se frământă în mâini să se înmoaie şi să-şi lase sucul.

2. Tăiem şi crestăm cârnaţii după cum ne place şi împreună cu şunca mărunţită îi călim într-o tigaie încinsă.

carnati prajiti

3. Se taie ceapa şi se căleşte cu o lingură de boia şi 2-3 frunze de dafin în tigaia în care am prăjit cârnaţii, astfel încât să nu se piardă nimic din aroma lăsată de afumătură. După ce a devenit ceapa sticloasă, se taie roşiile cubuleţe mai mari şi se pun peste ceapă. Se mai ţine călitura 2-3 minute pe foc mic.

varza cu carnati

4. Se pune peste varză o lingură de boabe de piper şi mai mult de jumătate din legătura de mărar. În privinţa condimentelor, ca la multe alte mâncăruri, plăcerea fiecăruia este suverană. Mai mult sau mai puţin piper, coriandru, cimbru, chimen, ardei iute toate sunt bine primite de varză. Alături de condimente, peste varză, adăugăm şi călitura cu ceapă şi roşii precum şi afumătura călită. Amestecăm şi aşezăm cârnaţii deasupra.

5. Varza nu va face faţă cu sucul propiu aşa că punem un păhărel de apă, punem capac pe vasul roman sau cratiţă şi dăm la cuptor încins pentru 30-40 minute. În ultimele 10 minute luăm capacul vasului şi lăsăm să prindă varza culoare. Timpul este orientativ, funcţie de cum dorim varza mai moale sau mai al dente, aşa că trebuie gustată şi când suntem mulţumiţi oprim focul. La final, îi mai dăm o tuşă cu mărarul rămas.

varza cu carnati

Varza nouă prefer să o mănânc cu o pâine proaspătă, albă sau neagră pe când la o varză murată se impune o mămăligă.

Să fiţi bine!

varza cu carnati

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu varza, Retete de mancaruri cu carne, Retete la cuptor, Retete simple Tagged With: afumatura, carnati de porc, sunca, varza, varza noua

Musaca de Varza Murata cu Carne Tocata si Orez

April 15, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Musaca de varza murata, o mâncare din sud vestul Olteniei ce se aseamănă cu mult mai cunoscuta varza a la Cluj sau cu sarmalele împrăştiate. Diferenţa consta în faptul că este prezent ardeiului gras, lipseşte smântâna în faza de preparare şi carnea folosită este tocată mărunt din cuţit. Rezultantă a imaginaţiei şi spiritului practic al bunicilor noştri, mâncarea asta este inspirată, pe de o parte, de cunoscuta musaca de cartofi şi pe de altă parte, de sarmalele tradiţionale. Aceasta musaca de varza murata se mănâncă, cu onestitate tradiţională, cu mămăligă şi cu ardei iute murat. Este gustoasă, rustică şi se însoţeşte cu vin roşu, uşor şi tineresc.

musaca de varza murata

Necesar musaca de varza murata

    • 500 gr carne porc
    • 2 verze murate potrivite
    • 200 gr orez
    • 2 cepe
    • 4 ardei gras sau kapia
    • 4 roşii
    • 3 linguri de bulion sau roşii decojite cuburi
    • 1 legătură pătrunjel
    • 1 cană supă de carne

<li>cimbru, piper, boia de ardei, foi de dafin, sare, ulei

musaca de varza murata

Preparare:

1. Se toacă carnea din cuţit cât mai mărunt. Se pune la călit pentru 3-4 minute, împreună cu ceapa tocată, în 2-3 linguri de ulei. Se aromează şi condimenteză cu o crenguţă de cimbru verde sau cimbru uscat fărâmiţat împreună cu un praf de piper măcinat şi o linguriţă de boia. După ce s-au călit, se adaugă un pahar cu apă să se înăbuşe.

calim carnea si ceapa - musaca de varza murata

2. Se fierbe orezul al dente, două măsuri de apă la una de orez. Se pune orezul împreună cu 3 linguri de roşii decojite cuburi peste carne şi ceapă. Se amestecă şi se omogenizează un minut, pe foc.

musaca de varza

3. Se taie un ardei cubuleţe, se toacă jumătate din pătrunjelul verde, se pun în călitură şi se amestecă. Se potriveşte de sare, după gust.

musaca de varza

4. Varza murată se spală în apă rece şi se toacă mărunt, fideluţă. Dacă varza este prea sărată se ţine la desărat, 2 ore în apă rece. Se păstrează 4-5 foi de varză întregi.

5. Pe fundul cratiţei sau vasului roman se aşează un strat de varză tocată cu ardei gras tăiat, o lingură de bulion şi condimente: 2 foi de dafin, piper, boabe, cimbru. Se mai pun şi 2 linguri de ulei.

musaca de varza murata

6. Peste varză se pune un strat de carne cu orez, ardei, roşii. Urmează din nou un strat de varză, un al doilea strat de carne şi se încheie totul cu varză.

7. Se căpăceşte totul cu felii de roşii şi ardei taiat mai mare, se aromează cu cealaltă jumătate de pătrunjel verde. Se condimentează iarăşi cu piper boabe, cimbru şi 2 frunze de dafin. Se acoperă totul cu foile de varză întregi.

musaca de varza

8. Se pune o cană de supă sau, în lipsă, apă călduţă. Se pune capac pe cratiţă şi se bagă la cuptor pentru cca. o oră. Se ia capacul ultimele 10 minute, sa se rumeneasca putin. Aceasta musaca de varza se serveste la masa cu mamaliga si ciusca iute.

Să fiţi bine!

musaca de varza murata

musaca de varza murata

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu varza, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Ardeal, Retete din Banat, Retete la cuptor Tagged With: carne tocata, musaca, musca de varza murata, porc, sarmale rasfirate, varza murata

Sarmale de Post cu Ciuperci

April 2, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Pentru că o zi sau două fără carne nu strică nimănui şi pentru faptul că-mi place mult varza murată, în orice reţetă aş găsi-o, ieri am preparat sarmale de post cu ciuperci. Carnivor din fire, trebuie să recunosc că nu sunt deloc rele aceste sarmale de post cu ciuperci, rezultatul mulţumind mesenii ce, astfel, au decretat că pot fi introduse în meniul anual. Este o soluţie foarte bună şi consistentă pentru cei ce ţin postul bisericesc şi trebuie mâncate cu umilinţă şi fără mândrie interioară. Se cunoaşte că în post opţiunile sunt mai reduse ca numar şi saţietate, iar foamea îţi poate da târcoale oricâte verzituri, de altfel sănătoase, ai mânca. Referitor la post consider că ar trebui să aibă în primul rând o semnificaţie şi încărcătură spirituală ce ar trebui să se manifeste prin lipsa lăcomiei, a urii, a egoismului şi răutăţii. S-a ajuns cu denaturarea până acolo încât se întâlnesc în magazine acele produse hilare cum sunt salamul de post sau prăjiturile de post. Adică ţinem postul trupeşte dar inima şi mintea saltă de bucurie că am găsit soluţia şmecherească să mâncăm totuşi salam şi ceva dulce. Lipsă de sinceritate! Mă gândesc că cel mai valoros post ar fi dacă, măcar o zi pe an, am putea zice Eu nu sunt! ci Tu eşti!. O zi în care să nu mai conteze ce vrem noi, ce dorim, ce pofte avem, supărările nostre, o zi în care eu-lui nostru nu-i mai acordăm atenţie şi în schimb, toţi cei din jur, să beneficienze de toată atenţia noastră. Iubindu-i pe cei din jur, îl iubim pe Dumnezeu ci nu mâncând salam de post.

sarmale de post cu ciuperci

Necesar sarmale de post cu ciuperci:

  • 2 verze murate potrivite sau una mare
  • 500 gr ciuperci proaspete sau 2 cutii ciuperci conservate
  • 200 gr orez
  • 2 cepe
  • 2 morcovi potriviţi
  • 1 ţelină mică
  • 1 ardei kapia sau gras roşu
  • 200 ml bulion
  • 2 legături mărar
  • cimbru, foi de dafin, piper boabe şi măcinat, sare, ulei

sarmale de post cu ciuperci

Preparare:

1. Se ţin verzele, mai mult sau mai puţin, funcţie de cât sunt de sărate, în apă rece să se desăreze. Se curăţă foile bune pentru sarmale, se taie nervurile şi se lasă deoparte împreună cu mijlocul verzei. Dacă avem varză dulce trebuie să opărim frunzele în apă fiartă cu sare sau să lăsăm varza la congelator cu 2 zile înainte de preparare. Scoatem din timp, varza îngheţată din lada frigorifică şi pe măsură ce se dezgheaţă vom obţine nişte foi tocmai bune pentru sarmale.

sarmale de post cu ciuperci

2. Încingem o tigaie mai mare şi punem în 4-5 linguri de ulei şă se călească ceapa şi ardeiul tocate mărunt, morcovul şi ţelina rase. Lăsăm la foc încet 5 minute şi adăugăm ciupercile tăiate mărunt din cuţit sau mărunţite cu robotul de bucătărie. M-ai călim câteva minute şi tragem tigaia de pe foc.

sarmale de post cu ciuperci

3. Adăugăm o legătură de mărar tocată mărunt, un praf de piper măcinat, sare după gust, câteva frunzuliţe de cimbru şi amestecăm compoziţia. Finalizăm compoziţia prin adăugarea orezului, a unei linguri de bulion şi omogenizare.

4. Prefer întotdeauna un vas de lut pentru sarmale dar, în caz că nu avem, folosim o oală mai groasă. Tocăm nervurile de varză şi mijlocul unei verze şi le aşezăm pe fundul vasului împreună cu câteva crenguţe de cimbru, cu o linguriţă boabe de piper, cu 2-3 frunze de dafin şi cu jumătate din cea de-a doua legătură de mărar. Învelim sarmalele şi le aşezăm straturi ordonate suprapuse pe patul de varză tocată.

sarmale de post cu ciuperci

5. La final punem bulionul peste sarmale şi de asemenea, câteva crenguţe de cimbru şi cealaltă jumătate de legătură de mărar. Peste toate aşezăm un strat de varză tocată şi “sigilăm” aromele cu o pătură de foi de varză. Am pus mai multe crenguţe de mărar şi cimbru pentru a le potenţa gustul şi a le îmbogăţii caracterul deoarece ciupercile nu prezintă o aromă puternică – în special dacă sunt fierte – care să dea distincţie acestor sarmale.

sarmale de post cu ciuperci

6. Punem apă călduţă la un deget peste sarmale, punem capac şi dăm la cuptor. Trebuie să fim atenţi să nu înghesuim prea mult sarmalele şi nici să umplem vasul până-n buză pentru că o să se umfle orezul şi o să pice zeamă din vas în cuptor. Ţinem la cuptor cca. 2 ore. Probabil apa o să sece aşa că mai completăm pe parcurs. Timpul depinde de cât de repede fierbe varza aşa că gustaţi şi edificaţivă când sunt gata aceste sarmale de post.

Sarmale am tot gătit în ultimele 7-8 luni de când am acest site aşa că poate găsiţi interesante sarmale în dovleac, sarmale fierte în vin sau sarmale împănate cu raci olteneşti. Asta ca să vă ispitesc în post.

Să fiţi bine!

sarmale de post

 

Filed Under: Categorii retete, Retete cu ciupeci, Retete cu orez, Retete cu varza, Retete de mancaruri cu legume fara carne, Retete de post, Retete la cuptor Tagged With: sarmale cu ciuperci, sarmale cu orez, sarmale de post

Mancare de varza cu masline. De post

March 28, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Această mancare de varza cu masline poate fi o soluţie pentru o zi de post aşa cum, însoţită de afumătură, îţi poate înnobila masa şi răsplăti pofta într-o zi cu mai puţină pocăinţă trupească. În complexitate nu depăşeşte cadrul impus de tradiţionala şi simpla varză călită şi certifică reuşita asocierii dintre savoarea măslinelor şi personalitatea ingredientului produs local. Deschizător de drum pentru această asociere gustoasă este prazul cu ale lui măsline. Şi dacă sănătoasa noastră varză murată constituie bază pentru călitură în post, nu văd de ce nu ar fi un câştig pentru gustul enoriaşului dacă i-am da o nuanţă mediteraneană cu savoarea măslinei.

mancare de varza cu masline

Necesar mancare de varza cu masline:

  • 2 verze murate
  • 1 ceapă mare
  • 3 linguri bulion
  • 200 gr măsline
  • 1 legătură mărar
  • piper, foi de dafin, boia dulce, cimbru
  • ulei pentru prajit

mancare de varza cu masline

Preparare:

1. Se curăţă, se toacă ceapa şi se căleşte într-o cratiţă cu 3 linguri de ulei şi o lingură de boia dulce.

2. Se toacă varza murată fideluţă şi se pune în cratiţă după ce s-a călit ceapa. Se condimenteză cu piper boabe, 2-3 foi de dafin, cimbru uscat sau proaspăt, se adaugă un pahar bun de apă şi se lasă să fiarbă încet, înăbuşit cca 45 de minute.

mancare de varza cu masline

3. Cu 10 minute înainte de a o lua cratiţa de pe foc adăugăm bulionul şi măslinele şi amestecăm.

mancare de varza cu masline

4. Oprim focul şi aromăm din plin cu mărar tocat.

varza cu masline

Cele mai bune măsline pentru această mâncare sunt cele mari, cărnoase, tari şi puţin sărate. De asemenea varza nu trebuie să fie excesiv de sărată caz în care trebuie ţinută 2-3 ore în apă rece. Mancarea de varza cu masline se mănâncă fierbinte, eventual cu mămăliguţă şi ardei iute.

Să fiţi bine!

mancare de varza cu masline

Filed Under: Bucataria europeana, Categorii retete, Retete cu varza, Retete de post, Retete garnituri, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: mancare de post, masline, varza cu masline, varza de post, varza murata

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Page 2
  • Page 3
  • Page 4
  • Page 5
  • Page 6
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate