Retete cu carne de vita

Osso Buco cu Hrean si Mamaliga cu Cartofi

October 3, 2014 by Ovidiu Slavulete 4 Comments

Osso Buco este o mâncare milaneză, cu tradiție în bucătaria italiana, al cărei gust pe deplin delicios se bazează pe gătirea înceată a rasolului de vită, secționat cu os cu măduvă. Acest “os cu gaură” – asta e traducerea – se acompaniează tradițional cu risotto alla milanese – risotto cu sofran – și se mănâncă, pentru echilibrarea gustului mai dulce, cu gremolata – o mixură de usturoi, pătrunjel și coajă de lămâie rasă. Deontologii bucătăriei afirmă că decuplarea uneia din cele trei componente: rasol, risotto sau gremolata anulează porția de Osso Buco din farfurie. Totuși, pentru a nu lua totul de-a gata de la italieni, depășim conservatorismul și cu spirit de inițiativă înlocuim risotto cu mămăligă cu cartofi și gremolata cu hrean sau sos de hrean cu smântână. Rețeta clasică este foarte prezentă pe net, așa că, pentru a nu ne plictisi alergând după același os, fie el și cu gaură și cu măduvă, introducem, pentru efervescență, puțin stimul culinar românesc.

Necesar Osso Buco

rasol de vită cu os, feliat
1 ceapă mare
1 morcov mai mare
2 tije de țelină
2-3 roșii mai mari, coapte bine sau roșii cuburi de conservă
3-4 căței de usturoi
1 pahar de vin roșu sau alb, sec
supă de vită, pui sau legume
2 foi de dafin, 2 frunze de salvie, piper, cimbru, sare
făină
o lingură de unt
ulei

Pentru mămăligă cu cartofi

500 gr mălai
2-3 cartofi mari
sare, ulei

Preparare

1. Tăvălim bine rasolul de vită prin făina amestecată în prealabil cu un praf de sare și unul de piper.

Încingem ulei într-o cratiță și rumenim carnea pe toate părțile. Eu am preparat 0 bucată de rasol mai mare. Se pot prepara două sau chiar patru bucăți de rasol de vită secționate din partea superioară a piciorului de vițel. După ce s-a rumenit carnea o scoatem pe o farfurie, o lăsăm deoparte și trecem la faza următoare.

2. Curățăm și tăiem ceapa, morcovul și tijele de țelină. Zdrobim sau tăiem felii cățeii de usturoi. În cratița în care am rumenit carnea, rumenim legumele tăiate timp de 2-3 minute până se înmoaie sumar. Nu rebuie pierdută prăjeala ce a rămas după rumenirea cărnii. Este importantă pentru contribuția sa la gust.

3. Adăugăm paharul cu vin, foi de dafin, salvie, piper, 2 crenguțe de cimbru frecate în mână. Așezăm bucata de rasol în mijlocul cratiței și lăsăm să fiarbă cât să se evapore puțin din vin. Adăugăm supă fierbinte de legume, vită sau pui, acoperind carnea.

4. Punem capac cratiței și o dăm la cuptor pentru cca 1 oră. După o oră o scoatem și adăugăm roșiile decojite și tăiate cubulețe. Reintroducem cratița la cuptor și o lăsăm până scade bine. Toată treaba poate dura pâna la două ore. La 30-45 de minute întoarcem cu grijă bucata de rasol.

5. La final adăugăm untul în cratiță, oprim cuptorul dar lăsăm cratița în interior să se păstreze caldă până ce preparăm mămăliga. Fierbem cei trei cartofi și îi facem piure. Pregătim o mămăligă clasică, mai moale și când este fiartă, adăugăm piureul de cartofi. Amestecăm bine, gustăm și potrivim de sare, dacă este cazul.

6. Așezăm mămăliga pe farfurie și în mijloc așezăm rasolul nostru. Peste toată lucrarea putem presăra hrean preparat cu oțet sau același hrean în oțet îl putem prepara cu smântână. Hreanul se potrivește excelent cu Osso Buco și vă asigur că este un deliciu.

Să fiți bine!

Ciorba de Vacuta. Taraneasca, Bogata in Legume

August 13, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Cu mare încredere investită în capacitatea ciorbei de a aduce beneficii consistente sănătăţii românului, mă declar, cinstiţi meseni, ca fiind ciorbagiu. Că-i ciorba de vacuta, de puicuţă vioaie sau curcă melancolică, de lobodă sau coadă de peşte, sunt un captiv al cazanului cu ciorbă. Libertatea de a te declara ciorbagiu, azi, este deplină şi nu implică riscuri decât, eventual, de pondere. În secolele trecute, un asemenea moment de sinceritate, creştea considerabil şansele să serveşti o palmă grea de răzeş sau vreun şut de pandur. În vremea aia drept ciorbagii erau cunoscuţi şefii regimentelor de spahii ce, în peregrinările lor prin Ţările Româneşti, îşi purtau vicios ceauanele şi cazanele de ciorbă, pentru a evita ca, fără o bolborosită ciorbă de burtă sau berbecuţ, să fie total neinspiraţi în lupta cu oşteanul mioritic. Astfel, punând pirostiile pe pământ românesc, spahiul Imperiului Otoman, între două ciomăgeli, a punctat cultural cu ciorba sa. Probabil, strategic, s-a dorit ca, mai târziu, istoricii cârcotaşii să nu comenteze că otomanul imperialist nu ar fi avut amprentă culturală. Revenind la ciorba nostră, după ce în urmă cu ceva vreme am preparat o reţetă de ciorba de vită la ceaun şi am acrit-o cu aguridă, azi ne bucurăm de o reţetă casnică şi de o aromă de leuştean.

Ingrediente necesare ciorba de vacuta

1 os de vită măricel, cu ceva cărniţă şi ligamente
rasol de vită, coastă sau altă carne
2 cepe
2 morcovi
1 ţelină mică
1 păstârnac
1 ardei gras
3 roşii mari, zemoase
2 cartofi
pătrunjel verde
leuştean prospăt
sare, piper, o lingură oţet

Preparare

1. Spălăm osul şi carnea, fără a o tăia bucăţi, şi le punem la fiert în apă rece cu un praf de sare. Pe măsură ce fierb, spumuim bine zeama. Dacă zeama scade excesiv, completăm cu apă. Lăsăm focul potrivit, să fiarbă molcom. Când carnea este fiartă o scoatem cu o paletă pe o farfurie şi o lăsăm să se răcească. După ce s-a răcit, curăţăm carnea de pe oase şi o tăiem cubuleţe cât o îmbucătură. O lăsăm deoparte, să aştepte.

2. Tăiem mărunt ceapa, morcovul, ţelina, păstârnacul şi ardeiul gras. Le punem la fiert în zeama în care a fiert carnea. Si ciorba de vacuta, ca mai toate ciorbele, pentru un gust bogat, se bazeaza pe o abundenta a legumelor si in special a radacinoaselor.

3. Într-o crăticioară punem roşiile şi apă şi o punem pe foc. Când apa se încălzeşte coaja roşiilor crapă puţin, putându-se astfel a se înlătura foarte uşor. Scoaten roşiile, le decojim şi le tăiem mărunt. După ce legumele au fiert zece minute adăugăm roşiile mărunţite. Lăsăm să fiarbă încet minim 20 de minute, să se rotunjească gustul.

4. Curăţăm cartofii şi îi tăiem cubuleţe. Gustăm ciorba, verificăm dacă legumele sunt fierte, dacă roşiile şi-au lăsat gustul şi culoarea. Potrivim de sare. Spre final adăugăm cartofii tăiaţi şi odată cu ei întoarcem şi carnea fiartă în ciorbă. Mai fierbem ciorba cca. 10 minute.

Gustăm din nou şi dacă o preferăm puţin acrişoară (mie aşa îmi place) adăugăm puţin oţet. Dăm şi un praf de piper proaspăt măcinat.

5. Oprim focul şi aromăm cu pătrunjel tăiat mărunt şi leuştean.

Atunci când mănânc ciorba de vacuta, adaug din plin leuştean proaspăt în farfurie. Dacă obişnuiţi şi vă place astfel, puteţi să o dregeţi cu 1-2 ouă bătute cu smântănă (clasicul liezon), la 2-3 minute după ce opriţi focul.

Să fiţi bine!

Ciorba de Varza a Unui Neamt Pripasit la Craiova

March 6, 2014 by Ovidiu Slavulete 3 Comments

Se cunoaşte faptul istoric că, dupa ce Ginghis Han a adus în Europa varza murată, neamţul a devenit foarte ataşat culinar de aceasta, promovând-o în fel şi chip, mai ales lângă mândria lor de cârnat tradiţional. Cinstit vorbind – chiar dacă în alte privinţe ne-a cam umflat buza şi înnegrit ochiul – în ce priveşte varza murată, nici noi nu am fost lăsaţi de izbelişte de Ginghis Han şi încă din acele vremuri depărtate alocăm în iarnă câte o putină de varză murată pentru plăcerea şi pofta noastră. Prin nu ştiu ce împrejurări, coborât de la poala munţilor, după nevastă, la Craiova (o fi aflat ce pomeni extraordinare fac oltencele) un neamţ, mi-a susurat la ureche cum ştie el din bătrâni (au şi nemţii bătrânii lor!) a face o ciorba de varza pricopsită. Numită krautsuppe – bănăţenii probabil ştiu cum stă treaba cu această ciorba – zeama asta dă dovadă de o mare bogăţie de cărnuri şi gusturi. Chiar dacă ciorba krautsuppe este populară pe mese în mai multe variante, neamţul meu mi-a recomandat să folosesc dinspre partea leguminoasă numai albitură, adică: ţelină, păstârnac şi rădăcină de pătrunjel.

Necesar reteta ciorba de varza krautsuppe

2 aripi de curcan
os de vită cu ceva carne
cârnat de porc afumat
afumătură de porc – oase garf
1 ţelină mică
1 păstârnac
1 rădăcină pătrunjel
1 verză murată mai măricică
1 ciuşcă – ardei iute uscat
2-3 linguri de bulion
leuştean
piper, foi de dafin, cimbru, sare

Preparare

1. Spălăm cărnurile, le tăiem bucăţi şi le punem la fiert în 4-5 litri de apă rece. Cârnatul afumat îl lăsăm deoparte, că încă nu i-a venit vremea. De la vită ar fi bună o bucată de piept cu os. Dacă nu găsim, merge şi altă bucăţică, dar cel mai important şi obligatoriu este să avem un os falnic, cu măduvă. Ca la orice ciorbă, pe măsură ce fierbe, spumuim bine.

2. Până fierbe carnea, curăţăm rădăcinoasele albe – ţelina, păstârnacul, rădăcina de pătrunjel – şi le tăiem cubuleţe.

De asemenea, varza o tăiem fideluţă, cât de fin ne permite mâna şi răbdarea. Tăiem cârnatul îmbucături.

Când constatăm că putem curăţa carnea de pe os o scoatem din fiertură, o lăsăm puţin să se răcească şi o curăţăm. Repunem carnea curăţată în oală. Dacă fiertura a scăzut prea mult, mai punem o cană cu apă. Adăugăm albitura tocată şi lăsăm să bolborosească încet, câteva minute.

3. Este timpul să punem şi varza tăiată fideluţă. Condimentăm cu 2-3 foi de dafin, piper şi puţin cimbru uscat. Lăsăm să reînceapă fierberea şi adăugăm cârnaţii şi 2-3 linguri de bulion.

4. Coacem pe flacăra aragazului ardeiul iute uscat şi îl mărunţim din cuţit. Tocăm verdeaţa. Gustăm ciorba şi dacă varza este fiartă, oprim focul şi aromăm cu ardeiul copt şi verdeaţa tocată. Ardeiul iute trebuie folosit numai cât să întărâte pofta, să te îndeamne să mai ceri o porţie, vezi doamne, că ar fi nevoie să stingi iuţeala. Binenţeles că, după ce o gustăm, dacă este nevoie, o potrivim şi de sare.

Ei bine, nu rămâne decât să va spun că această ciorba de varza, cu gustul rotunjit de aceste felurite cărnuri, este o desfătare, o ciorbă de-a dreptul de pus în vitrină. Reţeta asta de ciorba nemţească este a treia reţetă de ciorba de varza, după varza cu şir de porc şi ciorba cu cozi afumate, pe care o scriu pe acest site. Mai am planificată o singură variantă şi anume ciorba de varza cu carne de oaie, o ciorba pe care s-a bazat multă vreme, ţăranul şi satul nostru atunci când a fost timpul să facă nuntă.

Să fiţi bine!

Perisoare cu Sos de Rosii si Ciuperci

December 27, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Ştim cât de mult plac şi cât de sus se află în preferinţe, chiftelele cu sos de roşii, uşor usturoiate şi aromate, mâncate fie cu paste fie cu piure de cartofi. Aşa că, despre chiftele, numai de bine. Totuşi pentru cei ce doresc să evite prăjeala sau pur şi simplu pentru varietate vă propun să înlocuim chiftelele cu perişoarele şi prăjitul cu fierberea. Bineînţeles că schimbăm şi compoziţia tocăturii şi de la carnea tocată cu usturoi şi miez de pâine trecem la compoziţia pentru perişoare, introducând şi orezul. Astfel, a rezultat această mâncare, perisoare cu sos de rosii, sos ce l-am îmbogăţit şi a cărui valoare am crescut-o cu sprijinul şi aportul unor ciuperci călite.

Necesar perisoare cu sos de rosii si ciuperci

500 gr carne tocată amestec vită-porc
1 ceapă
2 ouă
1 pumn de orez
1 legătură pătrunjel
piper, sare

Pentru sos:

1 ceapă mare
200 gr. ciuperci
3-4 căţei de usturoi
puţin ghimbir – opţional, pentru cei ce agreează gustul acestuia
2 cutii mici de roşii decojite cubuleţe
sare, piper boabe, piper măcinat, 2 foi de dafin, verdeaţă
ulei

Preparare

1. Preparăm compoziţia pentru perişoare amestecând carnea tocată, ceapa bine mărunţită, orezul, ouăle, verdeaţă tocată, piper şi sare.

Amestecăm bine să se omogenizeze şi o lăsăm 15 minute să stea pentru a se forma gustul şi armoniza ingredientele. Cu mâna umezită formăm perişoare potrivite ca mărime şi le aşezăm pe un tocător mai mare sau pe un platou.

Într-o oală punem apă de un lat de palmă şi lăsăm pe foc să înceapă fierberea la foc potrivit. După ce a început fierberea, luăm perişoarele formate şi le punem în oală. Le lăsăm să fiarbă 5 minute, să se întărească. Dacă sunt mai multe le punem în două tranşe. Pe măsură ce fierb, vor ieşi la suprafaţă. Le scoatem cu o paletă şi le punem într-un bol. Zeama rezultată în urma fierberii nu o aruncăm.

2. Tocăm mărunt ceapa mare, pentru sos. Curăţăm 3-4 căţei de usturoi şi îi tăiem felii subţiri. La fel procedăm şi cu bucăţica de ghimbir (dacă doriţi un gust ceva mai exotic). Ciupercile le ştergem cu un prosop uscat de resturile de compost şi le tăiem felii nu foarte subţiri. Încingem o tigaie mai mare sau o cratiţă şi călim sumar ceapa tocată. Adăugăm ciupercile tăiate şi le lăsăm să se rumenească odată cu ceapa.

Dăm un praf de sare şi câteva boabe de piper. Când sunt gata punem usturoiul şi ghimbirul.

Amestecăm, lăsăm încă un minut pe foc şi adăugăm roşiile din conservă şi 2 foi de dafin. Omogenizăm totul într-un sos.

3. Luăm perişoarele din bol şi le punem în tigaia cu sos. Adăugăm zeamă din oala cu fiertură, cât să fie aproape acoperite perişoarele.

Punem un capac pe cratiţă, dăm focul mic şi lăsăm să fiarbă cca. 30 de minute, să scadă şi să obţinem un sos după cum dorim de gros. Datorită faptului că îmi place şi mănânc mult usturoi, la final, cu 2 minute înainte de a opri focul, am mai adăugat 3-4 căţei de usturoi feliaţi. De asemenea, cum îmi place mult sosul, las să se formeze mai mult sos şi mai puţin gros. Cu usturoiul fiecare procedează după propia-i plăcere.

Gustăm, potrivim de sare şi eventual îi mai dăm un praf de piper proaspăt măcinat (boabele de piper dau aromă iar piperul măcinat dă şi iuţeală). Oprim focul şi aromăm mancarea de perisoare cu sos de rosii cu verdeaţă proaspata. În genere, în privinţa condimentelor, fiecare poate completa după cum îl atrag diverse arome şi mirodenii.

Să fiţi bine!

Chili con carne. Fierbinte si iute din Tex – Mex

December 18, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Cu toate că, aproape peste tot, chili con carne este prezentată ca fiind o mâncare mexicană, datele istorice arată că de fapt este o mâncare specifică statului american Texas, neregăsindu-se în tradiţiile culinare mexicane. În fapt, chili con carne a fost inventată de cowboy şi aventurierii texani, ca mâncare pentru vremuri grele, atunci când cutreierau preeria şi munţii în căutare de aur. Au găsit drept soluţie să usuce carnea de vită şi ardeiul iute, să formeze pacheţele rezultând aşa zisa cărămidă iute care putea fi rehidratată prin fierbere şi transformată în mâncare. Aceasta este reţeta originală americană şi conţine numai carne de vită şi ardei iute, nici o altă legumă în plus. De altfel, chili con carne este mâncare oficială a statului Texas, lucru stabilit prin legislaţia statului încă din 1977. Influeţa mexicană şi sud-americană s-a manifestat mult mai târziu, ei find, mai mult decât texanii, creditaţi cu apariţia fasolei şi a roşiilor în reţeta clasică. Reţetele din zona Texas şi Mexic au căpătat cu timpul apartenenţă şi încadrare la bucătăria Tex – Mex. Uite aşa am aflat, citind despre istoria acestui aprig preparat, ce mâncau cowboy-i (aşa s-o fi scriind?), la foc de tabără, în filmele alea după care ne dădeam în vânt, de rare ce erau, în timpul comunismului: chili con carne.

Necesar reţeta de chili con carne

400-500 gr carne tocată vită sau amestec
2 conserve de fasole boabe de 400 gr
1 conserva mică de roşii cubuleţe
1 ceapă mare
3-4 căţei de usturoi
ardei iute uscat, ardei iute verde, boia de ardei – la alegere sau toate împreună, după dorinţă şi putinţă
piper, sare
pătrunjel verde
ulei

Preparare:

1. Curăţăm, tocăm ceapa şi o călim în 2 linguri de ulei, într-o tigaie mai mare. Lăsăm ceapa la călit doar până devine transparentă şi adăugăm carnea tocată. Dăm un praf de sare şi unul de piper şi cu o spatulă de lemn amestecăm şi fărâmiţăm carnea până se omogenizează cu ceapa. Lăsăm să se călească la foc mic cca 10 minute, până carnea îşi schimbă culoare şi se rumeneşte puţin.

2. După ce s-a rumenit carnea adăugăm ardeiul iute tocat, atât cel uscat cât şi cel proaspăt, boiaua şi usturoiul feliat. Nu este deloc obligatoriu să folosim toate cele trei ingrediente. S-a întâmplat să am în casă ardei iute proaspăt, altfel nu l-aş fi folosit. Ardeiul uscat şi boiaua sunt suficiente. Acum, chiar dacă mâncarea asta, prin tradiţie, este iute şi focoasă, cei care nu pot mânca aşa condimentat, să folosescă ardei dulce sau boia dulce, că nu se supără nici un texan. Mâncarea este delicioasă atât cu ardei iute dar şi cu multă boia dulce. Amestecăm şi mai lăsăm 1 minut pe foc, să-şi lase usturoiul şi ardeiul gustul.

3. Adăugăm roşiile cubuleţe şi lăsăm să bolborosească de câteva ori, 1-2 minute, în tigaie.

4. Desfacem conservele de fasole, în total 800 de grame, şi le punem în tigaie. Am folosit o conservă cu fasole roşie şi una cu fasole albă să obţin o mâncarea mai pestriţă şi mai atrăgătoare. Am pus tot din conservă, inclusiv zeama. Nu obişnuiesc să scurg fasolea din conservă decât în cazul în care o folosesc la salată.

Tocăm puţin pătrunjel verde, eventual codiţele la crenguţele de pătrunjel (frunzele le păstrăm pentru ornat, la final) şi le punem peste fasole. Codiţele astea nu se aruncă deoarece conţin vitamine şi dau aromă. Amestecăm mâncarea, punem un capac la tigaie şi o lăsăm să fiarbă uşor cca 20 de minute.

Dacă cumva observăm, înainte de a pune capacul, că mâncarea este prea groasă, că sosul de roşii şi zeama din conservă nu asigură suficient lichid pentru fierbere, putem să mai adăugăm puţin suc de roşii sau în ultimă instanţă, o ceşcuţă cu apă. Trebuie să aibă zeamă să fiarbă şi ce să se evapore, să se formeze sosul, în cele 20 de minute. Mie, mâncarea asta, chili con carne, îmi place mai cu sos aşa că nu o las pe foc până se pierde tot sosul.

Să fiţi bine!

Tuslama Regala. Fiertura Munteneasca de Burta

November 23, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Mâncare moştenită de la turci, tuslamaua este oarecum o ciorbă de burtă mai nervoasă, scăzută bine şi dreasă puternic cu iaurt, de către turci, sau cu smântână de către noi. A fost foarte populară până la jumătatea secolului trecut când orice restaurant se fălea cu tuslamaua preparată. De altfel, o găsim lăudată şi apreciată de mulţi scriitori ai vremii, iubitorii de viaţă, de la Nicolae Filimon la Caragiale. A venit din Orient odată cu musacaua, cu ciulamaua sau cu baclavaua şi s-a stabilit prima dată la masa dobrogeanului, crescător de vite, ce gătea tuslama atât din burta de vită cât şi din burtă de oaie. Din Dobrogea s-a întins şi a cuprins în mreje toată Muntenia. Azi, a rămas doar povestea vestitei tuslama, că de cunoscut este mai greu, devreme ce n-o mai prezintă în meniu restaurantele de azi şi nici, ca mâncare de casă, nu mai are rădăcină. Încerc să vă prezint mai jos tuslamaua şi ţin să-i sigur pe iubitorii de ciorbă de burtă sau de mâncare de burtă că merită s-o cunoşti şi să te bucuri de ea.

Necesar reteta de tuslama:

1 kg burtă de vită
1, 5 kg piciore de vită, oase de vită cu cartilagii
500 ml smântână vărsată, de gătit
200 ml iaurt gras
2 morcovi
1 păstârnac
1 căpăţână usturoi
2 cepe
3-4 foi de dafin, o lingură boabe piper
1 lingură oţet de vin
1 ardei iute, hrean

Preparare:

1. Se spală oasele de vită, se sparg şi împreună cu burta se pun la fiert în 4 litri de apă. Dacă aveţi burtă proaspătă –în sensul că nu este prefiartă, de la magazin-, este mai bine pentru că se câştigă mult la gust. Cum se curăţă şi se pregăteşte burta am scris în pagina despre burta de vită.

2. După ce spumuim bine fiertura, dăm un praf de sare, adăugăm foile de dafin şi piperul boabe. Fierbem cât este nevoie, 4-6 ore, să se înmoaie burta şi să fiarbă bine oasele. Când apreciem că burta este aproape fiartă, adăugăm în oală cepele întregi curăţite, morcovii, păstârnacul şi câţiva căţei de usturoi întregi. După ce burta este fiartă şi în oală a mai rămas zeamă de-o palmă, se scot oasele, burta şi legumele.

3. Se strecoară zeama şi se pune înapoi în oală. Burta, dacă a fost fiartă în bucăţi mai mari, după ce se răceşte, se taie fideluţă şi se pune înapoi în zeamă. Dacă oasele de vită au avut carne se pune şi aceasta în oală. Eu prefer să întorc şi morcovul fiert în oală, tăiat rondele. Se aduce din nou la fierbere, se mai lasă pe foc să mai scadă până rămân aproximativ 500 ml de zeamă (să zicem 2 căni) şi se opreşte focul.

4. Restul de usturoi se dă pe răzătoarea mică şi se freacă cu oţet, cu sare şi cu o lingură de smântână. Cei 500 ml de smântâna se amestecă bine cu iaurtul gras. Eu prefer această combinaţie de smântână şi iaurt. Turci folosesc numai iaurt iar la noi se folosea mai mult smântână. Merge bine şi laptele prins, bătut. Se pune usturoiul frecat şi amestecul de smântână-iaurt peste fiertura fierbinte, bine scăzută. Se amestecă bine să devină cremoasă. Se adaugă, opţional, în oală o linguriţă cu hrean ras în oţet şi se toacă fin puţin ardei iute.

Când se mănâcă se potriveşte încă odată de hrean, sare, ardei iute şi usturoi după cât de nervoasă doriţi fiertura.

Să fiţi bine!