• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

Retete din Moldova

Ciorba cu Tocmagei. Din Puicuta Grasa Crescuta in Batatura

September 16, 2014 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Ce păţeşte tradiţional un român-naş atunci când are un fin? De cele mai multe ori, cu diverse ocazii, el păţeşte câte un plocon. Iar dacă finul are bătătură, iar în bătătură are şi puicuţe, ploconul va conţine invariabil şi o puicuţă dintre cele mai grase. Aceasta este, pe foarte scurt, provenienţa înaripatei ce va face subiectul meniului de astăzi, meniu ce va cuprinde o ciorba cu tocmagei şi o mâncare mai boierească, pui cu smântână. Vom prepara două feluri având în vedere că statutul de gospodar, responsabil în bucătăria sa, se păstrează cu grijă şi valorificare maximă de resursă păsărească, fără a face prăpăd în specia găinii şi nici în ograda finului. Primul fel, ciorba cu tocmagei (sau borş de găină cu tocmăgei) este lucrare consistentă, de esenţă moldovenească, preparată îndeosebi cu borş, fiind apelată inclusiv pentru propietăţile tămăduitoare în dimineţile obosite, lipsite de avânt şi dorinţă. Tocmagi, cuvânt provenit din turcescul tokmak , nu reprezintă altceva decât nişte tăiţei făcuţi în casă. În trecut, termenul denumea resturile de aluat ce rămâneau după ce străbunicile noastre preparau pâinea sau colacii şi pe care le fărâmiţau cu mâna şi le puneau în ciorbă.

Ciorba cu tocmagei - www.papamond.ro (13)

Necesar ciorba cu tocmagei

  • 1 puicuţă grasă
  • 1 ceapă mare
  • 2 morcovi
  • 1 ţelină mică
  • 1 păstârnac
  • 1 ardei gras sau kapia
  • 3-4 roşii coapte bine
  • 1 litru borş sau zeamă de varză
  • 1 legătură pătrunjel sau/şi leuşten – la alegere
  • 1 ou
  • 200 gr smântână
  • sare, piper

Pentru tocmagi

  • 2 ou
  • 200 gr făină
  • sare

Ciorba cu tocmagei - www.papamond.ro (14)

Preparare

1. După ce facem cu grijă toaleta puicuţei fie o porţionăm, fie o punem întreagă într-o oală, la fiert.

Ciorba cu tocmagei - www.papamond.ro (1)

Spumuim, când este cazul, fiertura. Până fierbe carnea ne ocupăm cu preparatul tocmageilor.

Ciorba cu tocmagei - www.papamond.ro (7)

2. Amestecăm făina cu ouăle şi un praf de sare şi formăm un aluat mai tare.

Ciorba cu tocmagei - www.papamond.ro

Formăm două bile şi le întindem pe rând cu sucitorul până obţinem câte o foiţă subţire.  Foiţa fiind destul de mare, o tăiem în două şi rulăm cele două jumătăţi asemeni clatitelor.

Ciorba cu tocmagei - www.papamond.ro (3)

Înainte de a le rula, pentru a nu se lipi, le prăfuim bine cu făină. Tăiem aceste clătite în fâşii după cum dorim tocmageii să fie, mai laţi sau mai subţiri.

Ciorba cu tocmagei - www.papamond.ro (4)

Odată tăiate, rulourile de tăiţei, fiind presărate în prealabil cu făină, se vor desface foarte uşor. Desfacem toţi tocmăgeii şi îi lăsăm deoparte, până când le vine rândul. Puneţi în ciorbă, mai multi sau mai puţin, după cum doriţi, iar dacă o să mai rămână, puneţii pe o hârtie, la uscat. Se usucă foarte repede şi se păstrează foarte bine într-o pungă de hârtie.   

Ciorba cu tocmagei - www.papamond.ro (5)

3. Pregătim legumele, curăţindu-le şi tăindu-le pe toate cubuleţe. Eu obişnuiesc să toc odată cu legumele inclusiv codiţele la firele de pătrunjel, ce sunt pline de aromă şi gust. Frunzele de pătrunjel le păstrez, ca de obicei, pentru a da ciorbei aroma finală.

4. Când carnea este destul de fiartă şi puicuţa şi-a lăsat gustul în fiertură, o scoatem din oala într-un vas. După ce se răceşte puţin tăiem găina bucăţi, punând deoparte, pulpele, parte din piept şi eventual aripile (pentru felul doi – pui cu smântână), restul întoarcem în ciorbă. Adăugăm legumele tăiate, litrul de borş sau zeamă de varză, un praf de sare şi unul de piper. Din când în cînd mai gustăm şi dacă nu suntem mulţumiţi de cât de acră este ciorba mai putem adăuga borş sau zeamă de varză.

Ciorba cu tocmagei - www.papamond.ro (8)

5. Când legumele sunt fierte, adăugăm tocmăgeii şi lăsăm să mai fiarbă cca 10 minute. Tocmageii fierţii se vor ridica destul de repede la suprafaţă. Gustăm şi potrivim de sare.

Ciorba cu tocmagei - www.papamond.ro (9)

6. La final, într-un bol, bătem oul cu smântăna şi formăm liezonul. Punem peste el, în bol, un polonic de fiertură fierbinte să-i ridicăm temperatura. Îl punem şi pe al doilea şi amestecăm să se omogenizeze.

Ciorba cu tocmagei - www.papamond.ro (10)

Oprim focul la oală şi punem uşor liezonul în ciorba cu tocmagei. Mărunţim verdeaţa şi dăm aroma finală.

Să fiţi bine! Daţi click pe pui cu smântână pentru felu’ doi!

Ciorba cu tocmagei - www.papamond.ro (12)

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de pui, Retete de supe si ciorbe, Retete din Moldova Tagged With: ciorba, Moldova, pui, taitei, tocmagei

Papanasi cu dulceaţă şi smântână

January 29, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Chiar dacă internetul este plin de reţete de papanasi mi-am propus, din respect pentru bucătaria noastră, uneori nedrept minimalizată, să trec prin toate reţetele de dulciuri tradiţionale româneşti. Aşa cred eu că este bine, să te bucuri şi să cauţi să apreciezi ce este în bucătăria ta, după care să îndrepţi privirea spre bucătăria vecinului şi să-ţi globalizezi tigaia. Şi din asta derivă, printre multe altele, participarea la o identitate, de care uneori prea repede şi uşor ne lepădăm, uitând să consolidăm şi să apărăm ce-am primit ca zestre. Spun asta, pentru că încercând să cunosc mai multe despre istoria papanaşilor am gasit pe, probabil, cel mai mare site culinar al nostru, o scriere de-a dreptul prostească care, sub titlul Legenda papanaşilor, încearcă să strecoare o porţie de papanaşi într-o legendă daneză. Am arătat, pentru că aşa este drept, de mai multe ori pe acest site, urmele bucătăriei turceşti, a celei ruseşti sau austro-ungare, în reţete ce, cu timpul, au înflorit în bucătăria noastră. Asta este normalitatea culinară în mai toate bucătăriile lumii şi ar fi ridicol să credem (şi totuşi unii cred) că există peste tot bucătării de o alchimie pură în timp ce a noastră-i de împrumut. Totuşi, să ajungi să treci gaura de la papanaşul moldovenesc în dreptul creativităţii daneze este certamente un lucru de sminteală slugarnică ce anulează identitatea dincolo de nivel personal. Danezii or fi inventat gaura din gogoaşa lor, căci gaura din papanaşul moldovenesc sigur este inventată de un moldovean. Şi eu care credeam că vorba aia despre gaura de la covrig este o glumă!

papanasi cu dulceata si smantana 7

Necesar reteta de papanasi

  • 500 gr. brânză dulce de vacă
  • 3 linguri de faină
  • 2 linguri de gris
  • 2 ouă
  • 100 gr zahăr
  • 2 pliculeţe zahăr vanilat
  • o mână de stafide
  • un sfert de linguriţă bicarbonat de sodiu
  • smântână
  • dulceaţă

papanasi cu dulceata si smantana

Preparare:

1. Într-un vas punem branza de vacă, zahărul, bicarbonatul de sodiu, zahărul vanilat, stafidele şi ouăle. Le amestecăm bine până se omogenizează. Branza de vacă trebuie să fie cât mai bine scursă. O frământăm-fărămiţăm bine înainte şi o lăsăm să se scurgă, dacă este cazul. Ca o paranteză, v-aţi întrebat vreodată cum este corect spus:  branza de vaci sau branza de vacă? Ţăranul care are o singură vacă în gospodărie ce îi dă laptele din care face branza, cum îi spune brânzei, de vacă sau de vaci? De ce în unele magazine brânza la calup, la bucată, este de vacă iar brânzica dulce, bulgăraşi, este de vaci?

Să ne întoarcem la papanasi, să adăugăm făina şi grisul şi să amestecăm bine. Combinaţia făină-gris nu este obligatorie, putând fi preparat aluatul numai cu făină sau numai cu gris. În orice caz, dacă, după ce punem făina şi grisul, observăm că aluatul nu este foarte consistent (din motive de brânză îmbibată cu zer) putem să mai completăm cu făină până avem un aluat suficient de tare. Eu prefer, după ce prepar aluatul, să îl las 30 de minute la frigider să se răcească bine. Astfel, odihnit şi răcit bine, aluatul devine mai uşor modelabil.

papanasi cu dulceata si smantana

2. Cu mâna pudrată cu făină, preparăm din aluat gogoşi cu o gaură în mijloc şi gogoşele bile, la fel ca cele din fotografie. Pentru fiecare gogoaşă câte o bilă, un moţ pentru papanaş. Într-o tigaie punem ceva mai mult ulei (papanaşi cam trebuie să plutească în baie de ulei) şi rumenim perechile de gogoşi şi bile ce împreună vor împlini atingerea obiectivului nostru. După ce le rumenim bine pe ambele părţi, scoatem gogoşelele pe o farfurie cu prosop de hârtie, să absoarbă uleiul în exces.

papanasi cu dulceata si smantana

papanasi cu dulceata si smantana

3. Montăm papanaşii în felul următor:

– aşezăm gogoaşa cu gaură pe farfurie şi punem o linguriţă de dulceaţă în gogoaşă;

papanasi cu dulceata si smantana
– montăm peste dulceaţă, în mijloc, moţul cel rotund

papanasi cu dulceata si smantana 5

– punem cu o lingură smântănă. peste papanaş. Smântâna o bătem bine înainte, să devină mai fluidă şi să nu aibă cocoloaşe.
– peste smântână, adăugăm dulceaţă sau, dacă preferaţi, puteţi folosi diverse toppinguri

papanasi cu dulceata si smantana 6

Eu îi prefer cu smântână şi dulceaţă din abundenţă, dar fiecare îşi împodobeşte papanaşul cum doreşte. De asemenea, îmi plac stafidele în papanasi, dar dacă nu le agreaţi le puteţi tăia de pe listă. Denumirea de papanaşi vine din latinescul papa care înseamnă mâncare pentru copii şi prin urmare vă doresc, de câte ori mâncaţi papanaşi, să redeveniţi copii şi să trăiţi aceeaşi bucurie.

Să fiţi bine!

papanasi cu dulceata si smantana 8

Filed Under: Categorii retete, Retete aluaturi, Retete cu branza, Retete desert, Retete din Moldova Tagged With: branza, dulceata, smantana

Dresala, zărbușcă sau năcreală

January 21, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Dresala este o ciorbă de obârșie ciobănească, rotunjită în gust la stânele românești de munte, cu oarece variațiuni de la baci la baci. Fără de apartenență regională dar cu prezență mioritică, zărbușca se mănâncă la stână, fie că aceasta este în Apuseni, în Parâng sau Ceahlău, fie în Munții Neamțului. Ciorba este simplă și are la bază două ingrediente principale respectiv cartofii și un produs de stână: lapte acru, zer de la brânza de oi sau vaci, jintință și în unele locuri și smântâna. Daca de obicei se folosește zer, în unele locuri, prin Moldova, se pune și smântână pentru a o îndesii. Variante de preparare sunt mai multe, cu legume călite sau nu, fierte în zer sau fierte în apă și apoi drese cu lapte acru. Mai jos va prezint o variantă de dresala, ce mi-a fost mie mai la îndemână.

Dresala, sarbusca sau nacreala

Necesar dresala

  • 500 gr. cartofi
  • 1 morcov
  • 1 ceapa
  • 1 bucată de praz, lungă de-o palmă
  • 1/2 ardei gras
  • 1 l lapte acru
  • 2 ouă
  • 2 linguri de mălai
  • frunze de țelină, pătrunjel și leuștean
  • sare, piper, ulei

Preparare:

1. Tocăm mărunt ceapa, prazul, ardeiul și morcovul și le călim în două linguri de ulei. Dăm un praf de sare și puțin piper proaspăt măcinat. Dacă dorim ca ciorba să aibă o frumoasă culoare portocalie dăm puțin morcov pe răzătoarea mică. Acesta prin călire va colora uleiul în portocaliu.

Dresala, sarbusca sau nacreala 2

2. Curățăm și tăiem cartofii cubulețe și îi punem în oală după ce s-au călit sumar legumele. Acoperim totul cu apă călduță cât să înece bine cartofii și lăsăm să fiarbă încet.

Dresala, sarbusca sau nacreala 3

3. Într-un bol punem două linguri cu mălai, cele 2 ouă, puțin laptele acru și bătem bine până se omogenizează. Punem apoi și restul de lapte acru și mai bătem odată. Când cartofii sunt aproape fierți, luăm cu polonicul fiertură și punem în bol să ridicăm temperatura amestecului. După ce am crescut temperatura punem ușor tot amestecul în oala cu ciorbă. Mai lăsăm ciorba pe foc mic pentru câteva minute.

Dresala, sarbusca sau nacreala 4

4. Oprim focul și adăugăm din plin verdeață tocată. Îmi place să-i adaug și puțin gogoșar acru tăiat cubulețe. Dresala se mănâncă în special rece.

Dresala, sarbusca sau nacreala 6

Aceasta este varianta cu lapte acru și legume călite. La fel de bine se gătește și cu legume fierte, fără călire. Trebuie să recunosc și să-mi fac mea maxima culpa pentru prezența apei în rețetă. Denumirea de zărbușcă, întâlnită în Apuseni, vine de la zăr, iar în unele locuri devine sârbușcă. Dacă avem zer așa cum spune rețeta originală, fierbem totul în 2 litri de zer iar apa nu iși mai are locul aici. Năcreala întâlnită în Moldova se preapară prin fierberea cartofilor în zer, adăugarea legumelor într-o cantitate mai mare decât la ciorbele obișnuite, continuarea fierberii la foc mic. Preparată la ceaun, pe pirostrii, la foc încet de lemne, rezultanta este delicioasă. Verdețurile finale pot fi mult îmbogățite cu lobodă, urzică, salată, spanac, limba boului (ștevie creață), măcriș. De asemenea, poate fi adăugată ceva șunculiță tăiată subțire și călită.

Să fiți bine!

Dresala, sarbusca sau nacreala 7

Filed Under: Categorii retete, Loboda, leurda si altele, Retete de supe si ciorbe, Retete din Moldova Tagged With: ciorba, nacreala, sarbusca, zer de branza

Mamaliga pe Paturi. Felu’ Unu

September 17, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Câţi ciobani atâtea ceaune pline cu felurite pături de mămăligă, de brânzeturi şi afumături, de cârnaţi şi alte copturi. Mai că fiecare stână îşi are propiul obicei şi fiecare cioban îşi dă obolul de brânzeturi şi cărnuri, aşezându-l între mămăligi, în tuci, sub numele de mamaliga pe paturi. Este iluzoriu să încerci a argumenta că ne vom ridica cu o mamaliga pe paturi preparată la bloc la înălţimea şi rotunjirea finală a odorului ciobănesc cu nerv primitiv, realizat la ceaun ars, cu miros de fum de cetină, dar asta nu ne împiedică să fim nişte cinstiţi şi pofticioşi epigoni ai mămăligii, brânzei şi afumăturii, ai spectaculoaselor mâncăruri aflate la stânele purtate de munţii noştri. În timp, din stână în stână, vom drege mamaliga pe paturi în diferite feluri.

reteta de mamaliga pe paturi

Necesar reteta mamaliga pe paturi ( sau în paturi):

  • 500 gr mălai
  • 500 gr brânza dulce, sărată, de oaie sau vacă după cum poftim
  • 400 gr smântână
  • 100 gr unt
  • 300 gr afumătură – muşchi, kaiser, şunculiţă, ceafă afumată, pastramă afumată – cărnoasă dar şi cu ceva slană, grăsime
  • 4-5 ouă
  • 1 ceapă mare
  • 3-4 linguri cu pastă de roşii
  • ulei, sare, boia, piper, cimbru

reteta de mamaliga pe paturi

Preparare:

1. Tăiem îmbucături, franjuri sau cubuleţe, afumătura. Eu am combinat muşchi afumat cu şuncă ( slană, clisă) ţărănească afumată. Curăţăm, tăiem ceapa şi o punem la călit într-o tigaie cu 2 linguri de ulei. Când ceapa este bine înfierbântată şi începe să devină sticloasă, adăugăm afumătura. Mai păstrăm cam o treime din afumătură, pentru mai târziu. Punem o linguriţă boia, un praf de piper, cimbru frecat în mâini şi niscai sare. Amestecăm şi lăsăm să se călească 2-3 minute. În final adăugăm pasta de roşii şi mai lăsăm, la fel, 2-3 minute să se lege totul armonios. Luăm tigaie de pe foc şi lăsăm călitura să-şi aştepte rândul, până-i gata mămăliga.

reteta de mamaliga pe paturi

2. Facem o mămăligă nici prea vârtoasă, dar nici plăpândă şi molatică rău, ci potrivită cât să o putem modela ce şi ce cât este caldă. Despre cum facem mămăliga, dacă sunt doritori care încă nu s-au iniţiat în mânuirea mămăligăului ( mestecău, brucelnic, făcăleţ, tocănău) am scris câte ceva aici.

3. Într-un ceaun, vas roman, tavă mai înaltă, cratiţă, al cărui fund îl ungem cu unt punem un prin strat de mămăligă de 1,5-2 cm grosime. Urmează un strat de brânză şi smântână ( folosim puţin peste jumătate din brânză şi smântănă, păstrând restul pentru ultimul strat). Dacă brănza este mai tare, o dăm pe răzătoare şi o amestecăm cu smântâna. Dacă este mai moale, o fărâmiţăm cu furculiţa şi o omogenizăm cu smântăna. Procedura asta cu amestecatul nu este obligatorie ( o prefer că se uniformizează şi întinde mai bine peste stratul de mămăligă), se poate presăra separat brânză fărâmiţată şi turna smăntână peste ea.

reteta de mamaliga pe paturi

Peste acest strat întindem o altă pătură de mămăligă. Peste cel de-al doilea strat de mămăligă uniformizăm călitura cu afumătură pe care, bineînţeles, o acoperim cu o altă pătură de mămăligă.

reteta de mamaliga pe paturi

Peste acest ultim strat de mămăligă adăugăm ce a mai rămas din brânză şi smântână. Facem cu dosul lingurii 4-5 lăcaşuri (vezi foto) pentru a pune ouăle mai târziu, să nu se împrăştie aiurea pe mămăligă. Presărăm uniform ce nu am călit şi am păstrat din afumătură. Tăiem untul bucăţele şi îl punem pe deasupra, să pătrundă, când va da de căldura cuptorului, în straturile lucrării noastre.

reteta de mamaliga pe paturi

4. Dăm vasul cu capac pe el, la cuptor încins, la foc mai încet, pentru 45-60 de minute. În ultimele 10 minute, scoatem vasul, punem ouăle ochiuri în lăcaşurile formate cu dosul lingurii şi băgăm din nou la cuptor, fără capac. Este gata în scurt timp, când ouăle sunt coapte. Se mănâncă cu o acritură lângă, un castravete murat, un gogoşar, o gogonea. Puteţi folosi orice fel de brânzeturi: telemea, caşcaval, branză de burduf, brânză dulce, caş, urdă.

Să fiţi bine!

reteta de mamaliga pe paturi

Filed Under: Categorii retete, Retete cu branza, Retete cu carne de porc, Retete cu oua, Retete de mancaruri cu carne, Retete de mezeluri, Retete din Ardeal, Retete din Banat, Retete din Dobrogea, Retete din Moldova, Retete gustari, Retete la cuptor, Uncategorized Tagged With: afumatura, branza, mamaliga, oua, smantana, sunca, unt

Ardei Gras Umplut ca-n Bucovina, cu Nuci si Ciuperci

September 11, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Cu o compoziţie mai încărcată decât ardeii clasici, acest ardei gras umplut de bucovineni este stilizat si imbogatit cu smântâna grasa specifică locului şi sunt personalizat cu nuci şi ciuperci. Au un gust mai subtil datorita compozitiei mai mai bogate, aromată cu cimbru, dar şi gust provensal, devreme ce sunt însoţiţi de afumătură. Nordul tarii, ceva mai rece dar si datorita influentelor germane, spre deosebire de sud, intotdeauna a plusat la ingrediente si tehnica, pentru a da o consistenta si savoare mai viguroasa. Acestui ardei gras umplut ca-n Bucovina ii stă bine în cratiţă, toamna, când se bat nucii şi când vinul cel nou îţi dă mai mult avânt şi dorinţă.

Ardei Gras Umplut ca-n Bucovina, cu Nuci si Ciuperci

Necesar reteta de ardei gars umplut ca-n Bucovina:

  • 15-20 ardei potriviţi, nu mari, dar nici prea mărunţi – mie mi-au intrat în vasul roman 19 bucăţi
  • 150 gr. afumătură de porc
  • 3-4 roşii coapte şi cărnoase
  • 1 pahar de bulion
  • 1 pahar de vin alb
  • sare, piper, cimbru, foi de dafin

Ardei Gras Umplut ca-n Bucovina, cu Nuci si Ciuperci

Pentru compozitie ardei gras umplut:

  • 500 gr carne amestec porc-vită, dacă se poate mai mult vită
  • 200-300 gr ciuperci
  • 1 pahar smantana
  • 5-6 nuci
  • 2 ouă
  • 1 ceapă mare
  • 1 morcov
  • 1 pahar orez
  • 1 legătură pătrunjel proaspăt
  • sare, piper boabe, cimbru
  • puţin unt, 30-40 gr pentru călit

Ardei Gras Umplut ca-n Bucovina, cu Nuci si Ciuperci

Preparare:

1. Ceapa se taie mărunt şi morcovul se dă pe răzătoare. Punem ceapa, pentru scurt timp, la călit în unt şi punem carnea tocată peste ea. Amestecăm şi adăugăm şi morcovul ras.

Ardei Gras Umplut ca-n Bucovina, cu Nuci si Ciuperci

2. Punem călitura într-un bol şi adăugăm ciupercile mărunţite din cuţit, smăntăna, miezul de nucă pisat, pătrunjelul tocat, orezul şi ouale. Condimentăm cu sare, piper proaspăt măcinat şi cimbru  şi frământăm bine compoziţia să se omogenizeze. O lăsăm să se odihnească, să se maturizeze gustul, timp în care pregătim ardeii pentru umplut.

Ardei Gras Umplut ca-n Bucovina, cu Nuci si Ciuperci

3. Tăiem capacele la ardei şi le înlăturăm seminţele. Păstrăm capacele cu codiţă pentru a acoperii ardeii cand ii ordonam în vas. Spălăm ardeii şi îi lăsăm să se scurgă apa. Cu o linguriţă umplem ardeii cu compoziţia formată şi îi arânjăm străns în cratiţă sau într-un vas roman. Le punem capacele tăiate anterior sau, dacă vreţi, îi căpăciţi cu felii de roşii. Tăiem afumătura felii şi o introducem printre ardei.

Ardei Gras Umplut ca-n Bucovina, cu Nuci si Ciuperci

4. Tăiem roşiile cubuleţe mici şi le punem într-o tigaie mai mare sau o cratiţă împreună cu bulionul, vinul, cimbru, piper boabe, câteva foi de dafin şi sare. Punem un polonic de apă sau, dacă avem, supă de legume şi îi dăm 2-3 clocote pe foc. Punem acest sos mai subţire în vasul cu ardei, astfel încăt să cuprindă ardeii, trei sferturi din înălţimea lor.

Ardei Gras Umplut ca-n Bucovina, cu Nuci si Ciuperci

5. Punem capac la vas şi îl introducem la cuptor. Lăsăm ardeii umpluţi să fiarbă, la foc încet, cca 1 oră după care luăm capacul şi-i lăsăm să se rumenească şi să scadă sosul. Cu ceva istorie in spate, razbind prin timp, acest ardei gras umplut ca-n Bucovina este fara indoiala de incercat, pentru a depasii cadrul clasic si a oferii bucurie tot gurmandului.

Să fiţi bine!

Ardei Gras Umplut ca-n Bucovina, cu Nuci si CiuperciArdei Gras Umplut ca-n Bucovina, cu Nuci si Ciuperci

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu ciupeci, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Moldova, Retete la cuptor Tagged With: ardei, Bucovina, carne tocata, ciuperci, orez, porc, smantana, vita

Piure de Urzici cu Friganele

April 22, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Presupun că cei mai mulţi dintre noi au mâncat piure de urzici sau urzici cu usturoi şi probabil a şi plăcut verzitura primăvăratică. Am mâncat urzici cu mămăligă la grătar, urzici cu cartofi prăjiţi, cu ou sau cu orez şi urzica a făcut ca toate aceste combinaţii să câştige aprecieri. Dar, vă întreb, piure de urzici cu frigănele aţi mâncat? Dacă nu, este bine s-o faceţi pentru că mare bucurie trupească o să vă aducă. În privinţa piureului de urzici, am procedat la o combinaţie care îi dă delicateţe şi o cremozitate ridicată, respetiv l-am preparat cu sos bechamel.

piure de urzici cu friganele

Necesar piure de urzici cu frigănele:

  •  1 kg urzici
  • 4-5 căţei de usturoi
  • 80-100 gr unt
  • 2 linguri făină
  • 300 ml lapte
  • ulei de măsline
  • sare

piure de urzici cu friganele

Preparare:

1. Spalăm bine urzicile în apă rece şi le rupem codiţele mai groase. Le opărim şi le scoatem într-o strecurătoare să se scurgă. Le mărunţim cu un cuţit pe un tocător şi le punem într-un vas.

2. Zdrobim usturoiul cu presa de usturoi şi îl adăugăm, peste urzici, în vas. Dăm un praf de sare şi adăugăm o lingură ulei de măsline. Mixăm urzicile cu usturoi până se macină bine şi devin piure. D[m un praf de piper proaspăt zdrobit.

piure de urzici cu friganele

3. Topim untul într-o tigaie şi adăugăm două linguri de făină. Amestecăm să încorporeze făina untul şi stingem cu lapte cald. Lăsăm să fiarbă la foc mic până se leagă sosul bechamel.

sos bechamel

4. Punem sosul bechamel în vasul cu urzici şi mai mixăm încă odată, pentru 2-3 minute, până rezultă o cremă legată. Gustăm şi eventual îi mai dăm sare. Usturoi se pune după cum mănâncă fiecare de usturoiat, mai mult sau mai puţin.

5. Preparăm frigănelele din felii de pâine date prin lapte apoi prin ou bătut şi rumenite în tigaia încinsă. Am mai scris pe site despre cum se prepară acest french toast când am mâncat frigănele cu sote de mazăre.

friganele

Combinaţia asta de urzici şi frigănele calde este foarte gustoasă şi delicioasă şi sunt convins că o să vă încânte. De câte ori o prepar am senzaţia că se termină prea repede şi nu mă satur.

Să fiţi bine!

piure de urzici cu friganele

piure de urzici cu friganele

Filed Under: Categorii retete, Loboda, leurda si altele, Retete cu oua, Retete de mancaruri cu legume fara carne, Retete din Moldova, Retete gustari, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple Tagged With: friganele, mancare de urzici, urzici cu usturoi

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Page 2
  • Page 3
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate