Pastele au atributul foarte util că de cele mai multe ori ne ajută să tranşăm rapid problema foamei într-un mod onorabil pentru papilele gustative. Dacă mai pui la socoteală că sunt săţioase, gustoase şi că de obicei au trecere, indiferent de viziunea culinară, la întreg personalul mâncător atunci cred că merită să le pui pe masă o dată sau de două ori pe lună.
ciuperci
Costite de porc si ciuperci. Grijite pe mamaliga
Tot ce am reuşit să încropesc într-o pauză de biscuiţi, au fost costite de porc la tigaie cu ciuperci în unt, aşezate pe mămăliga aburindă, cautare şi dorinţă de trăiri mai înalte, peste perfidul biscuite popular şi a a lui gelozie.
costite de porc
Ciuperci Marinate. La Care M-am Dedulcit
Le prepar pentru că îmi plac, au personalitate şi îşi păstrează fermitatea, vin cu inedit şi se însoţesc fără artificii inutile cu carnea, cu peştele dar şi cu vinul alb. Se comportă bine ca aperitiv, garnitură, fac impresie bună în salate şi se agreează cu pastele. Cad ieftin la socoteală şi ca bani şi ca timp şi ca efort. Astfel, am spus o mulţime de lucruri bune despre aceste ciuperci marinate…
Orez cu ciuperci şi legume. Mâncare de post
După aceste zile de sărbători încarcate culinar se impune o mică pauză care să ne echilibreze şi să ne pregătescă pentru încă un efort digestiv ce – vrem, nu vrem- va fi făcut în noaptea trecerii dintre ani. Azi am evitat carnea şi am preferat un orez cu ciuperci bine condimentat şi o supă uşoară cu tăiţei de casă.
Ciorba de bureti de fag cu zeama de varza
Este o ciorbă uşoară ce se prepară repede şi care este foarte bine venită după zilele încărcate culinar. Ciorba de bureti nu este o ciorbă săţioasă, care să ţină de foame şi poate fi o variantă pentru cei ce doresc să mai dea jos în greutate.
Tocanita de ciuperci. Langa mamaliga fierbinte
Mâncare ţărănească dar şi boierească, mânăstirească, de post şi rugăciune dar şi de huzur la vecina de lângă casă, tocaniţa de ciuperci devine graţie dacă găseşti hribi sau ghebe în pădure. Asta, dacă ai pădure şi mijloc de codru des unde hribi şi ghebe cresc.