Mâncată tradiţional de Paşti, ciorba de miel se prepară diferit în sud faţă de varianta ardelenescă, mult mai popularizată pe internet. Dacă smântâna este foarte mult prezentă în ciorbele şi mâncărurile ardeleneşti, în Oltenia, ea lipseşte aproape cu desăvârşire din bucătăria tradiţională. Tarhonul face loc bogatei arome de leuştean, folosit abundent, iar borşul este înlocuit […]
miel
Friptura de Miel la Cuptor, in Vas Roman
M-am obişnuit ca cele mai multe fripturi să le grijesc şi să le întregesc cu un pat aromat de diverse legume şi condimente, spre un mai convingător “vino-ncoace” al respectivei fripturi. Cam la fel am purces a prepara şi acestă friptură de miel, ademenind-o şi învăluind-o în aromele unui primitor pat de ciuperci, apio, ardei, […]
Drob de Miel – Cinstire Culinara a Pastelui
Gândind la ce am a vă spune despre drobul de miel și menirea lui, mi-am amintit de cuvintele lui Radu Anton Roman despre această cinstire culinară a trupului și sufletului, aflate în sărbătoarea și bucuria Învierii. Recitindu-le și părându-mi la fel de dragi, frumusețea acestei definiții a drobului mă împinge să o re-împărtășesc aici, spre […]
Coaste de miel la cuptor. Pe pat de dovleac, cartofi si dovlecei
Plăcut la cuptor sau în diverse dulcegării, în vreme de toamnă, când dă bruma, dovleacul își poate face un rost și în mâncăruri, fiind o curcubitacee suficient de versatilă încât să vină cu gust și vitamină atât în supe ușoare cât și în lucrări culinare mai laborioase. Este drept că repetiția naște și în gust […]
Ciorba de Ied cu Macris si Loboda Rosie
Mai săracă în grăsimi decât carnea de vita şi chiar decât carnea de pui, carnea de ied este recomandată ca fiind foarte sănătoasă, inclusiv prin prisma faptului că aceste animale mănâncă şi cresc natural ci nu într-un regim intensiv. Nu prea obişnuim să mâncăm în mod constant carne de ied sau de miel şi după […]
Tocana de miel la ceaun. Cu ceapa si usturoi verde
Obişnuiesc să prepar tocana în acest mod atunci când am carne de vânat – iepure, fazan sau chiar căprioară. Dat fiind rezultatul unanim apreciat dar şi raritatea întâlnirilor cu carnea de vânat am extins aplicabilitatea la carnea de miel sau de ied. Celor ce apreciază carnea de miel sau de iepure le spun că această […]