porc

Sarmale in dovleac. Lucrare pioasă pentru stomac eretic

November 20, 2012 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Degustători din alte vremuri, înzestraţi în spirit şi gust, au făcut de notorietate faptul că, dintr-o perspectivă culinar – antropologică, românul a convieţuit în deplină armonie cu sarmaua, din timpuri cu mult mai vechi, când încă, otomanii de la care am împrumutat numele, derivat din sarmak, nu se stabiliseră în sud. Sarmalele au însoţit românii la sărbători, nunţi, botezuri, parastase, la evenimente mai mult sau mai puţin ritualice, mai vesele sau triste şi au dat acestor evenimente gustul necesar pentru a puncta acel dram de timp şi spaţiu. Se preparau fără grabă, cu ritual, cu pioşenie şi se mâncau cu un soi de religiozitate, nu oricând şi oricum, cu o undă de venerare a divinului şi de mulţumire pentru bucatele aflate pe masă. Sarmale in dovleac este lucrare din nordul ţării, de prin Maramureş, de la poalele munţilor Ţibleş, -cu toate că sunt vorbe că ar fi fost întâlnită şi în Moldova- şi are valenţe antropologice şi de pioşenie.

Ingrediente necesare sarmale in dovleac:

1 kg carne tocată amestec porc-vită
200 gr slănină
1 cană orez
3 cepe
1 ardei gras
1 ou
1 cană bulion
2 verze murate mari
1 legătură pătrunjel
cimbru uscat ( pentru compoziţia sarmalelor) şi crenguţe de cimbru, mărar, piper boabe şi măcinat, boia, foi de dafin, sare, ulei pentru călit
1 dovleac mare dulce

Preparare:

Dezveliţi varza murată şi pregătiţi foile înlăturând nervura principală, tare de la cotor. Gustaţi varza şi dacă este prea sărată o lăsaţi în apă rece timp de 30 minute, să-şi mai lase sarea. Tăiaţi foile de varză funcţie de cât de mari doriţi sarmalele, mici ca în Moldova, potrivite ca în Ardeal sau mai mari ca în Oltenia. Dacă preparaţi sarmale cu varză proaspătă, foile trebuie opărite în apă fierbinte cu puţin oţet pentru a se putea rula.

Curăţăm ceapa şi ardeiul gras şi le tocăm mărunt. Orezul îl spălăm bine în apa rece. Într-o tigaie încinsă, cu doua linguri de ulei, călim ceapa şi ardeiul până se înmoaie. Adăugăm peste ceapă şi ardei o linguriţă boia şi orezul spălat şi scurs. Amestecăm câteva minute până ce orezul devine sticlos, translucid. Boiaua se pune, întotdeauna, mai târziu peste călitură, deoarece poate deveni amăruie dacă este tratată termic un timp mai lung.

Într-o crăticioară punem carnea tocată, amestecul călit, un praf de cimbru, unul de piper, pătrunjelul tocat, un praf de sare şi un ou. Le amestecăm bine până se omogenizează. Învelim sarmalele – luăm compoziţie cu lingura şi punem pe foaia de varză pe care o rulăm şi o închidem la capete prin introducerea foii în interior.

Datorită faptului că sarmalele necesită un timp de fierbere mai mare, comparativ cu dovleacul, acestea se fierb o oră într-o oală (pe aragaz sau la cuptor) după care se mută în dovleac. Dacă se pun direct în dovleac fie sarmalele nu vor fi suficient de fierte, fie dovleacul se coace excesiv şi se face praf. Acest lucru este valabil atâta vreme cât pregătim sarmalele pe aragaz sau în cuptorul aragazului pentru că la un cuptor ţărănesc de cărămidă sau pământ lucrurile se pot schimba.

Tocăm varză pe fundul oalei, punem crenguţe de cimbru, mărar, 2-3 foi de dafin, boabe de piper şi aşezăm sarmalele ordonat, completând printre ele, din loc în loc cu felii de şunculiţă, afumată sau nu, ciolan, costiţă, slănina, cârnaţi după cum ne e plăcerea. Deasupra punem, din nou, crenguţă de cimbru şi mărar, varză tocată, o ceaşcă bună de bulion şi acoperim bine cu 2-3 foi de varză întregi. Punem apă încălzită în prealabil ( aici ar fi bună o zeamă de carne dacă este), cât să acopere sarmalele şi lăsăm să fiarbă încet cca. o oră.

Între timp pregătim dovleacul – tăiem pe rotund în jurul codiţei astfel încăt să obţinem un capac. Îl curăţim de seminţe şi de franjurii ce le ţin, răzuindu-l cu o lingură. Dovleacul trebuie să fie obligatoriu dulce, astfel nu are cu ce să contribuie la gustul şi savoarea întregii lucrări. Se spune că dovlecii pe care bruma i-a găsit în vrej sunt dulci. De asemenea, dovlecii bine copti devin mai grei raportat la volumul şi mărimea lor, comparativ cu cei care încă sunt cruzi. Dacă dovlecul este păstrat pe balcon până dă frigul, se coace şi devine gustos. Cea mai bună metodă rămâne gustatul, se răzuieşte puţin şi se gustă dacă este dulce. Dacă nu este dulce nu are rost să puneţi sarmale în dovleac pentru că nu o să obţineţi nici o noutate.

După ce sarmalele au fiert o oră, oprim focul şi le lăsăm să se răcescă pentru a le muta în dovleac.

Punem în dovleac, la fel ca şi în oală, 1-2 crenguţă de cimbru şi de mărar şi arânjăm sarmalele răcite în dovleac după aceeaşi procedură aplicată la oală. În dovleacul meu au intrat cca. 30 sarmale. Ideea este să “tragem” dovleacul spre sarmale ci nu invers. Spun asta pentru că am întâlnit păreri, cum că, în dovleac nu mai pui nici cimbru, nici mărar, nici piper pentru că ar afecta gustul dovleacului. Ori, nu gustul final al dovleacului ne interesează pe noi, ci gustul sarmalelor. Ele trebuie să tragă cât mai mult din savoarea dovlecului. Oricum, dovleacul, bineînţeles că se poate mânca.

După ce am umplut dovleacul, acoperim sarmalele cu varză tocată, bulion şi foi de varză întregi, care să nu le lase să respire prea mult. Nu adăugăm apa. Practic, de aici încolo vom prepara sarmale coapte în dovleac ci nu fierte. Zeamă va lăsa şi dovleacul, suficientă. Punem capacul cu codiţă la dovlec, îl aşezăm într-o oală de pământ ( dacă avem şi îl încape) sau într-o tavă sau vas dar cu ceva margine, să ţină zeama care, încet, în procesul de coacere, se va scurge prin dovlec. Altfel, vom avea parte de o surpriză neplăcută, se va scurge zeamă în cuptorul aragazului şi vom avea de muncă, după, cu frecatul. Lăsăm focul încet şi minim 4 ore lăsăm la cuptor.

Sarmalele, cu cât sunt mai fierte, cu atât sunt mai bune. Nu se fac sarmale în doua ore, sau se fac, dar fără “valoare adăugată”. Nu ne impacientăm dacă dovleacul pare prea copt sau dacă a lăsat prea multă zeamă în tavă pentru că la mijlocul lui totul este OK. Când sunt gata, oprim focul şi lăsăm tava, vasul cu dovlec să iasă încet din călduri, în cuptor. Dacă nu ne grăbim îl lăsam până a doua zi “să lucreze” în continuare şi metamorfoza să fie deplină.

Lucrul ăsta, cu lăsatul sarmalei să se odihnească, are o noimă şi am să exemplific cu ceva interesant (zic eu!) legat de asta şi de sarmale. În trecut, deşi sărăcia era mare prin satele noastre, totuşi, fiecare om avea, pe lângă casă, un porc sau purceluş de Craciun, că aşa cerea datina, dar mulţi ţărani aveau lipsă de lemne iarna şi atunci, când venea momentul să pregătească sarmalele mult aşteptate, de sărbători, nu prea le dădea inima şi buzunarul ghes să ardă lemne 4-5 ore lângă o oală de pământ. Dar Dumnezeu nu i-a lăsat şi le-a dat inspiraţia să procedeze în felul următor: umpleau oala de lut cu sarmale, o dădeau în câteva clocote, după care, pentru că nu mai aveau lemne, puneau oala fierbinte pe 2-3 mâini de paie şi o acopereau cu plapuma, cu perne, cu cojocul, cu ce avea fiecare mai ţiitor de căldură şi după ce o grijeau bine, o lăsau acolo peste noapte. A doua zi sarmalele din oală erau numai bune de pus pe masa ţăranului, erau fierte şi gustoase. Acest fenomen se petrece numai cu oala de pământ. Aşa se prepară sarmalele la plapumă. Sunt multe alte feluri de sarmale, cum ar fi aceste sarmale fierte in vin despre care am scris sau sarmale împreună cu raci olteneşti.

Cu siguranţă ca aceste sarmale in dovleac sunt mult mai gustoase preparate în cuptor de ţară, cu atât mai mult dacă nu sunt fierte a priori, pentru că sarmaua crudă are loc mai mult pentru savoarea dovleacului şi atunci obţinem a posteriori, sarmale in dovleac cu altă trecere la meseni.

Asta-i tot despre sarmale in dovleac! Vă doresc prosperitate, bucurie şi inspiraţie în bucătarie!

Varza de Bihor. Creatie cu smantana

November 5, 2012 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Se pare ca numele de varza de Bihor nu este contribuţia bihorenilor, ei fiind, doar cei ce au gătit şi cinstit cu asemenea deliciu pe cei ce le-au trecut pragul şi care, astfel onoraţi, i-au dat nume de Bihor ce peste ani şi graniţe a devenit renume. Vorbire frumoasă despre această varză, mâncată la Bihor, au făcut inaintaşii preocupaţi de creaţia noastră culinară, ultimul ce-a condimentat cu spirit găteala bihoreană fiind, de toţi indrăgitul, Radu Anton Roman.

Ingrediente necesare reteta varza de Bihor:

500 gr. carne de porc ( se potriveşte orice carne – porc, vită sau pasăre)
100 ml smântână
1 varză măricică
2 ardei graşi
1 gogoşar
3 roşii
1 ceapa
2-3 căţei de usturoi
1 legătură mărar
cimbru, piper, sare, ulei

Preparare:

Tocam ceapa, ardeii şi gogoşarul şi le punem la călit în puţin ulei. Taiem şi carnea in bucaţi potrivite, cât o îmbucătură. Din obişnuinţă (admit că nu prea sănătoasă) am adăugat 4-5 jumări. Completez carnea principală proaspătă- în acest caz, de porc – cu câteva bucăţele de şucă, jumări sau ceva afumătură.

Carnea marunţită o adăugăm peste călitură. Amestecăm şi prăjim până îşi schimbă carnea culoarea, apoi stingem cu o cană cu apă călduţa. Lăsăm să fiarbă la foc încet 20 de minute, până ce carnea se mai înmoaie.

Tocăm marunt varza şi o opărim. Când carnea s-a inmuiat, mutăm călitura într-o cratiţă sau vas roman şi punem varza tocată. Adăugăm căţeii de usturoi zdrobiţi, sare şi piper. Punem un pahar cu apă, feliem roşiile şi tapăm varza cu aceste felii. Presăram peste roşii cimbru uscat, punem capacul şi băgam vasul la cuptor. Lăsăm până scade bine.

Tocăm mărarul şi-l amestecăm cu smântâna. Când varza este gata, scoatem vasul şi turnăm smântâna, uniform peste varză.

Se mănâncă fierbinte cu ardei iute proaspăt sau murat. Plăcându-mi varza am tot postat retete cu varza: varza calita, varza cu costita sau varza cu carne.

Să fiţi bine!

Chiftele cu sos de rosii si paste

October 31, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Azi, toţi membri familiei, s-au sindicalizat şi mi-au solicitat imperativ chiftele şi eu, fără pic de ripostă masculină, a trebuit să execut. Tot ce am reuşit să obţin, pentru pofta mea, a fost libertatea de a le adăuga un sos de roşii şi paste. Cam asta se întâmplă când eşti bărbat la coada tigăii într-o casă sub al cărei acoperiş mai sunt şi trei fete. Ajungi sub papuc şi execuţi la cratiţă tot ce ţi se cere. Asa, aşa, ca să fac puţin pe victima, dincolo de plăcerea şi bucuria pe care o găsesc în mânuirea tigăii. La fel cum găsesc gust şi plăcere în chiftelele cu sos de rosii.

Ingrediente necesare chiftele cu sos de rosii:

500 gr. carne amestec vită – porc ( poate fi numai de porc sau numai de vită)
1 ceapă
2 ouă
5-6 căţei de usturoi
2 felii pâine
1 legătură pătrunjel
boia, piper măcinat, sare, ulei pentru prăjit, lapte
făină

Pentru sos:

1 litru suc de roşii sau bulion ( îndoit cu apă)
1 ceapă
piper, sare

Preparare:

Preparăm compoziţia pentru chiftele: amestecăm carnea tocată cu ouăle batute, usturoiul zdrobit, verdeaţa mărunţită, ceapa tocată fin sau dată pe răzătoare (eu am dat-o pe răzatoare), căte un praf de sare, boia (opţional) şi piper. Pâinea o fărâmiţăm şi o inmuiem în lapte. O stoarcem bine şi o amestecăm în compoziţie.

Omogenizăm bine amestecul şi formăm chiftele după cum dorim, rotunde sau turtite, cât palma unui copil mic.

Punem ulei în tigaie şi când s-a încins prăjim chiftele date prin făină, la foc potrivit, cât să prindă crustă, semiprăjite. Chiftele prăjite le punem pe şerveţele pentru degresare, să-şi lase uleiul.

Într-o cratiţa călim cea de-a doua ceapă, tăiată marunt şi stingem călitura cu suc de roşii sau bulion îndoit cu apă. Adăugăm o linguriţă de zahăr care compesează aciditatea roşiilor. Punem câteva boabe de piper şi presărăm cimbru uscat sau, dacă avem, punem o crenguţă de cimbru proaspăt. Lăsăm să bolborosească la foc mic 5 minute şi adăugăm chiftelele la sos. Trebuie calculată cantitatea de sos de roşii astfel incât să acopere toate chiftelele. Chiftelele incet, vor absorbi din sos. Lăsăm chiftele să fiarbă încet, în sos, 30 minute şi oprim focul. Se ornează cu verdeată, pătrunjel sau marar. Îmi place să adaug la sos şi puţină ţelină rasă, dar fetele preferă astfel, aşa ca le-am făcut pe plac.

Asta-i tot. La sos se pot adăuga condimentele preferate. Se mănâncă cu paste, cu piure sau orez. Eu prefer pastele sau piureul de cartofi sau castane lângă chiftele cu sos.

Să fiţi sănătoşi!

Tocanita moldoveneasca. In ulcica de pamant

October 29, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Spune datina noastră ca masa trebuie să stea sub icoane, la răsărit, sa fie acoperită cu faţă de masă alba şi pe masă să fie pâine şi sare, să nu fie goală. Şi o vorbă care străbate atăta amar de vreme, ca să-şi merite numele de datina, nu poate fi decât adevărată. Altfel, de unde Moldova ar fi adus atâtea bunătaţi pe masa românilor dacă nu ar fi avut mulţi, înapoi in vreme, masa sub icoane. Această tocanita moldoveneasca, gătită în vas de pământ căpăcit cu aluat a fost adusă astfel…

Ingrediente reteta de tocanita moldoveneasca :

1 kg muşchi de porc sau viţel
1 kg cartofi
2 cepe
2 morcovi
2 ardei graşi roşii
1 căpăţână usturoi
o ceşcuţă bulion
pătrunjel verde, piper măcinat, foi de dafin, sare, ulei pentru prăjit

Pentru aluat- la fel ca la pâine

o cana faină
1 ou
apă călduţă, sare

Preparare:

1. Ceapa se taie fideluţă şi se căleşte într-o tigaie cu 2 linguri de ulei. Când ceapa devine sticloasă se adaugă carnea tăiată bucaţi potrivite, cât o îmbucătură, să se rumenească puţin. Când s-au călit, punem ceapa şi carnea într-un bol, să aştepte.

2. Cartofii îi curăţăm şi îi tăiem sferturi. Punem, din nou, ulei în tigaie şi prăjim uşor cartofii. Îi lăsăm şi pe aceştia să aştepte, intr-un vas.

3. Tăiem morcovii rondele şi ardeiul gras cubuleţe şi de asemenea, îi călim. Când s-au călit uşor, punem peste ardei şi morcovi ceşcuţa cu bulion, două foi de dafin şi mai lăsăm 5 minute la foc încet.

4. Intr-un vas de pământ cu gura mai mică- vezi foto- (asemănător unei oale de pamânt ci nu cu gura larga ca la cratiţă. Se poate găti şi într-un vas mai mic de Jena) se pun cartofii semiprăjiţi, peste ei carnea cu ceapa călită şi, la final, ultimul strat format din ardei, morcovi şi bulion. Toate se scaldă cu o cană de apă călduţă (ar fi mai bine supă, dacă este) dar care să nu înece şi să depăsescă ultimul strat de ardei şi morcov. Dam un praf de sare.

5. Se pune capac şi se bagă la cuptor, la foc încet, pentru aproape o oră şi jumătate (se verifică dacă a scăzut zeama şi dacă carnea e bine făcută). Intre timp, se curăţă usturoiul şi se taie felii. Se pot pune şi alte condimente- cimbru, boia, maghiran, etc.- după gustul fiecăruia. Când s-a gatit carnea, se scoate ulcica de la cuptor, se ia capacul, se adaugă usturoiul şi piperul măcinat şi se acopera gura vasului cu aluat (gen tortillas) întins cu sucitorul, modelând-ul pe gura vasului. Se introduce din nou la cuptor pentru 5-10minute, pana se rumeneste capacul de aluat (se va mula etanş pe gura vasului).

Se scoate şi se lasă 5 minute. Cănd rupeţi aluatul copt trebuie să fiţi atenţi la aburi deoarece aluatul nu permite vasului să respire. După ce înlăturaţi aluatul, aromaţi tocanita moldovenească cu pătrunjel tocat proaspat.

Dacă aveti posibilitatea, respectiv accesul la un cuptor mai mare şi 4-5 străchini sau ulcele de pământ, puteţi prepara tocăniţa într-un vas roman mai mare şi când este gata formaţi porţii în ulcele de ceramică pe care le acoperiţi cu aluat şi le daţi la cuptor. Fiecare mesean primeşte câte o ulcică acoperită cu aluat rumen pe care se aşează o lipioară caldă sau o turtă rumenita pe plita sau in ceaun. La un restaurant tocanita moldoveneasca, servita astfel, ar fi cu siguranță un succes.

Să fiți bine!

Frigarui de porc. Pinchos Morunos via Spania

October 28, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

De ceva timp gătesc mai des cu carne marinată, dat fiind faptul ca prin marinare carnea capătă un plus de gust, frăgezime, savoare si culoare. Este cazul şi acestor frigarui de porc spaniole, pinchos morunos. Tradiţionale în sudul Spaniei, se preparau în vechime de către mauri din carne de vită, miel sau pui. Azi, se prepară foarte mult din carne de porc. O carne este mai gustoasă cu cat este marinată mai bine, adica un timp rezonabil. Este recomandat sa ţii carnea la marinat, in frigider, in pungi sau săcuţi de folie sigilaţi sa nu intre aerul, cca. 24 ore. Nu se ţine carnea in vase metalice. Se poate creşte timpul şi mai mult, de ex. carne marinată 3 zile, in iaurt si condimente, este foarte buna. Nu trebuie sa cauţi prea mult reţete de marinadă şi eventual, doar la inceput, orientativ, pentru ca dupa ce caştigi puţină experienţă ajungi la concluzia că cea mai bună marinada este aceea pe care o faci tu, este pe gustul tău şi iţi place ţie, folosind drept ingrediente aproape orice. Trebuie reţinut doar ca, in genere, se folosesc trei clase mari de ingrediente:
1. Grasimi- uleiuri diverse pentru a da şi pastra suculenţa
2. Acizi – vin, zeama de lămaie, diverse oţeturi – pentru fragezire (ruperea fibrelor din carne), gust şi aromă
3. Condimente – pentru culoare, aromă şi gust.
Asta nu inseamna ca nu poţi marina carnea doar cu cimbru, de exemplu.

Ingrediente reteta de frigarui de porc pinchos morunos:

1 kg ( sau cat aveţi şi doriţi) carne de porc muşchi sau pulpa.
1 lingura boia dulce şi se poate combina şi cu boia iute
o linguriţă de piper negru
o linguriţă cimbru uscat sau o crenguţă, proaspăt
o lingură de oregano
3-4 căţei de usturoi
3 linguri ulei de măsline
zeama de la jumătate de lămaie
sare

Preparare:

Carnea se curăţă de pieliţe şi se taie bucăţi, cubuleţe cu latura de cca 3 cm.

Se amestecă, cu excepţia sării, toate condimentele cu uleiul, zeama de la lămâie şi usturoiul zdrobit. Sarea se pune pe carne, să dea gust, după ce aţi dat jos carnea de pe grătar, regulă valabilă la orice grătar. Tot acest amestec de ingrediente se pune intr-o tigaie, crăticioară, etc. şi se încalzeşte 1 minut (uleiul nu începe să fiarbă ci doar se incălzeşte). Mixul de condimente se schimbă de la zonă la zonă (Andaluzia, Maroc- Nordul Africii), se mai scot sau se mai adaugă.

Se toarnă peste bucaţile de carne şi se frămantă cu mâna, să se ungă bine. Se pun bucăţile într-o pungă sănătoasă, cu tot cu marinadă, se leagă bine punga (să o putem învârtii şi intoarce in frigider la 5-6 ore) şi se lasă la frigider pentru câteva ore sau dacă aveţi răbdare, pentru a doua zi.

După marinare, carnea se înşiră pe beţe (pincho in spaniolă= băţ) şi se pune pe grătar acasă, pe aragaz sau în aer liber, unde le-ar sta mai bine. În vremea lor, maurii, în Andaluzia, preparau frigărui pinchitos pe cărbune mangal. Ca orice altă carne preparată la grătar şi aceste frigarui de porc nu se întorc de mai mult de 4 ori. Se presară la sfârşit sare grunjoasă.

PS. Specific frigarui Pinchos Morunos – sunt fără legume şi cu carne marinată. Se poate şi cu carne de vita, pui sau miel.

Sa fiti bine!

Ciorba de ciocanele. Cunoscuta drept pricopsita

October 8, 2012 by Ovidiu Slavulete 2 Comments

Poate cea mai muntenească dintre ciorbe, după cea de burtă, un fel de pomana porcului cu multa zeamă, fierbinte ca şi sudul băragănean, ciorba de ciocanele e accesibilă tuturor, dar într-un fel aparte: vine cine vrea, rămăne cine poate.” – aşa făcea vorbire despre această ciorbă Radu Anton Roman. Faţă de reţeta muntenească eu am mai umblat la ea şi am tras ciorba de ciocanele mai spre gurile Dunării, spre salba lor de porturi cu ale lor birturi. Ciorba asta ce se mânca la Chilia-n port, face parte din aceeaşi familie cu ciorba de burta si ciorba radauteana, zemuri de dres trupul şi sufletul pofticios.

Ingrediente necesare ciorba de ciocanele:

picioare de porc, parte de căpăţână, ureche de porc – să fie 2 kg ( cu tot cu os)
3 cepe
3 morcovi
1 păstârnac
1 rădăcină pătrunjel
1 ţelină
300 gr. smântână
4-5 gălbenuşuri de ou
4-5 căţei de usturoi
2 gogoşari acri
piper, foi de dafin, sare, oţet, ulei pentru prăjit

Preparare:

1. Am preparat ciorba de ciocanele din două picioare de porc şi partea mai fără grăsime din căpăţână. În general pentru prepararea acestei ciorbe se pot folosi orice periferice de la porc dar este bine să evităm părţile grase şi sa folosim picioarele şi urechile. Punem carnea la fiert în apă rece, într-o oală de 5 litri, la foc potrivit. Spumuim bine când începe fierberea şi adăugăm după ce înlăturăm spuma o lingură boabe de piper şi 3-4 foi de dafin. Lăsăm să fiarbă minim 2 ore până când, încercând carnea, constatăm că se desprinde uşor de pe oase. Pe parcurs, pe măsură ce scade apa, mai completăm.

2. Curăţăm şi spălăm legumele: cepele, pătrunjelul, păstârnacul, ţelina, 2 morcovi. Când carnea este aproape fiartă adăugăm cepele întregi şi rădăcinoasele tăiate bucăţi mari. Tot acum punem şi căţeii de usturoi întregi. Mai lăsăm 30 minute pe foc, să fiarbă legumele şi apoi, cu o paletă, scoatem carnea si legumele fierte, într-un vas şi strecurăm supa rezultată printr-o sită mai mare, înlăturând tot, inclusiv foile de dafin şi boabele de piper.

3. Carnea o lăsăm să se răcească puţin, o desprindem de pe oase şi o tăiem bucaţele şi franjuri. Şoriciul de pe picioarele de porc le tăiem ca şi burta folosită la ciorba de burta. Supa strecurată o punem din nou în oală şi o dăm din nou la foc mic. Dacă este prea multa grăsime în supă, tamponăm suprafaţa supei cu şervetele de bucătărie şi astfel “extragem” grăsimea. Punem carnea, tăiată franjuri, în oala aflată pe foc.

4. Cel de-al treilea morcov îl dăm pe răzătoare şi îl călim în 2 linguri de ulei, într-o tigaie încinsă, uleiul devenind astfel de o frumoasă culoare portocalie. Odată călit morcovul, îl punem în oală şi va colora ciorba.

5. Gogoşarul acru îl tăiem cubuleţe şi îl punem în ciorbă, făcând-o mai aspectoasă şi mai gustoasă. Adăugăm sare după gust şi lăsăm să mai bolborosească 5 minute.

6. Amestecăm şi omogenizăm bine gălbenuşurile de ou cu smântâna, formând liezonul. Luăm cu polonicul puţină zeamă fierbinte din oala si punem treptat peste amestecul de ouă cu smântână, amestecând continuu cu o furculiţă, pentru ai ridica treptat temperatura. Evităm astfel să se brânzească liezonul atunci când îl punem în oală, din cauza diferenţei de temperatură.

Liezonul îl punem la peste 5 minute după ce am oprit focul la oală. De asemenea, nu punem la nici o ciorbă liezonul odată cu oţetul deoarece apare fenomenul de brânzire ( reacţie chimică ce ţine de amestecul acid – bază/grasimi). Practic, il punem atunci cand oprim focul la oala. Acrim ciorba cu oţet în farfurie, atunci când mâncăm, ci nu în oală. La final se presară piper proaspăt măcinat.

Se mănâncă, aş zice obligatoriu, printre altele, cu hrean ce se prepara după cum am scris aici, la hrean în oţet, la borcan.

Ciorba de ciocanele se mănâncă fierbinte, înconjurând farfuria de un adevărat arsenal, aflat la îndemână şi menit să satisfacă fantezia culinară şi pretenţiile oricărui ciorbar: ceşcuţa cu smântână, cu hrean, cu mujdei, ardei iute acru sau iuţică, oţet şi piper.

Sa fiti bine!

P.S. La origini, acestă reţetă, se prepara cu zeama de varză şi cu orez si o vom reedita într-o zi din respect pentru tradiţia noastră culinară şi pentru un gust autentic.