Uncategorized

Tocanita de Ardei si Rosii – Lecso Fara Carne

August 27, 2016 by Ovidiu Slavulete 3 Comments

Această tocanita de ardei şi roşii este o mâncare tradiţională în Cehia, Slovacia (lečo), Germania (Letscho) sau Polonia ( leczo), dar mai ales în Ungaria unde există o mare varietate de reţete şi este foarte populară. Recomandările spun că cel mai bun lecso se prepară în perioada august-octombrie când ardeiul este la maturitate şi roşiile de câmp au cel mai bun gust. Toate reţetele de tocanita de ardei se bazează pe combinaţia de ardei, roşii şi ceapă la care se adaugă diverse condimente şi uneori usturoi. Se spune că cea mai bună tocană de ardei se face cu untură din slănină afumată, untură în care se rumeneşte bine ceapa. Unele reţete sunt cu carne sau cârnaţi, altele cu orez sau cartofi, iar altele se prepară cu roşii verzi – plătăgele. Este foarte gustoasă şi poate fi mâncată simplu, cu pâine albă sau drept garnitură la diverse fripturi sau la peşte. Lecso sau tocanita de ardei pote fi uşor conservată la borcan, pentru cămară, pentru a fi consumată peste iarnă.

Ingrediente necesare tocanita de ardei – lecso:

1 kg ardei gras, kapia – diverse culori
2 cepe mari
3-4 roşii cărnoase şi bine coapte
2-3 ardei coarnă-bulgăreşti, uşor iuţi (opţional, dacă mâncaţi sau nu, puţin iute)
3-4 căţei de usturoi
sare, piper, boia
ulei de floarea soarelui sau untură

Curăţăm ceapa şi o tăiem julien. Încingem 2-3 linguri de ulei într-o tigaie mai încăpătoare şi călim ceapa cu un praf de sare. Ardeiul îl curăţăm de seminţe şi de vinişoare şi îl tăiem fideţuţă, nu foarte mic. După ce s-a călit ceapa, adăugăm ardeiul tăiat. Pentru că îmi place puţin iute, cât să pişte oleacă la limbă, am adăugat şi 2 ardei bulgăreşti uşor iuţi. Amestecăm şi lăsăm la foc potrivit cca 10 minute să se înmoaie cât de cât ardeiul, să-l ia bine înfierbinţeala şi să-şi lase gustul.

Condimentăm bogat cu piper şi două linguriţe de boia şi aromăm cu căţeii de usturoi mărunţiţi din cuţit. Cât timp se perpeleşte ardeiul, încălzim apă într-un vas, crestăm roşiile, le scufundăm în apă fierbinte şi apoi le înlăturăm coaja. Adăugăm roşiile tăiate cuburi sau felii micuţe şi omogenizăm bine. Lăsăm să bolborosească uşor în zeama lăsată de roşii timp de 10-15 minute până se înmoaie bine ardeiul. Dacă roşiile nu dau suficient suc, ajutam tocana cu o ceşcuţă de apă (nu va afecta cu nimic gustul). Nu lăsăm tocana în singurătate şi mestecăm destul de des în tigaie. Odată gatit ardeiul putem lasa sosul să scadă mai mult sau mai puţin, după cum preferăm. Gustăm de două-trei ori să verificăm dacă suntem pe calea cea bună. Potrivim de sare, după gust, la final, după ce sosul a scăzut.

Tocanita de ardei este bună, fie caldă fie rece, cu pâine albă, sau drept garnitură la friptură. De asemenea, poate fi servită alături de paste sau orez. Lecso poate fi pus în borcane şi sterilizat clasic, prin fierbere, caz în care poate fi pastrat în cămara fară a necesita neapărat temperaturi prea scăzute. La gust, tocanita de ardei se poate încadra în gama zacustelor, drept pentru care trebuie laudată şi mai ales mâncată. Drept condiment suplimentar poate fi încercat cu succes cimbrul, foaia de dafin sau piperul boabe iar ca aromă, cred că busuiocul ar fi bine primit. Cârnaţii mai de soi, rătăciţi în tocaniţă, pot umple de dorinţă gurmanzii. Boiaua sau paprika să fie obligatoriu de calitate ci nu praf de cărămidă, fără gust, cum se mai găseşte în plicurile din comerţul autohton.

Să fiţi bine!

Ciorba de Miel. Reteta Olteneasca

April 28, 2016 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Mâncată tradiţional de Paşti, ciorba de miel se prepară diferit în sud faţă de varianta ardelenescă, mult mai popularizată pe internet. Dacă smântâna este foarte mult prezentă în ciorbele şi mâncărurile ardeleneşti, în Oltenia, ea lipseşte aproape cu desăvârşire din bucătăria tradiţională. Tarhonul face loc bogatei arome de leuştean, folosit abundent, iar borşul este înlocuit de oţet, cel mai bun fiind oţetul preparat acasă, din vin. De asemenea, ciuşca uscată coaptă este nelipsită. Mielul porţionat se împarte pe destinaţii culinare clare, fară a se abate de la tradiţia venită din bătrâni. Astfel, ciorba de miel se prepară învariabil (în gospodăriile ţărăneşti) din cap, gât, coada, oasele cu cartilagii de la picioarele mielului. Pulpa şi coastele merg la friptură, organele la drob şi uneori la bureţi cu orez (bureţi = organe de miel). Ca un ritual, ciorba de miel se mănâncă prima, mai de dimineţa, după ce enoriaşul a fost la biserică, a luat paşti (expresie folosită în zonă) şi a ciocnit ouă roşii, restul preparatelor fiind servite pe parcursul zilei.

Necesar ciorba de miel, varianta oltenească

cap de miel, gât, oase de la picioare, coadă
2 morcovi
2 cepe
1 ţelină potrivită
1 păstârnac
200 ml bulion
1 legătură măcriş
1 legătură leuştean
sare, piper

Se pregăteşte carnea: capul bine curăţat şi spălat se sparge cu o toporişcă în două, pe lung iar gâtul se taie în 3-4 bucăţi potrivite polonicului. Oasele picioarelor şi coada fiind mici, se pot lăsă întregi. Toate bucăţile de carne se lasă în apă rece pentru o jumătate de oră după care se scot şi se pun la fiert într-o oală cu apă rece. Se adaugă o linguriţă de sare şi pe măsură ce se formează spuma, aceasta se înlătură.

Se taie mărunt zarzavatul – morcov, ceapă, ţelină şi păstârnac – şi se pun în oală după ce s-a spumuit bine fiertura. Se adaugă bulionul şi se dă un praf de piper. Carnea de miel este fragedă şi va fierbe repede. După o oră se adăugă macrişul tăiat mărunt. Se mai fierbe 10 minute, se opreşte focul şi se parfurmează din abundenţă cu leuştean. La ciorba de miel, părerea mea, leuştenul este obligatoriu. Cănd se serveşte la masă, fiecare îşi acreşte porţia după cum doreşte. Bună primenire îi dă zeama din borcanul cu ardei iuţi şi un parfum de ciuşcă coaptă.

Ciorba de miel se mănâncă primăvara şi în special de Paşti, în restul anului fiind rareori şi de puţini preparată. Varianta oltenească a ciorbei de miel este mai simplă, mai uşoară, fiind lipsită de aportul smântânei, oului şi orezului, având mai mult sarcină să deschidă pofta pentru preparatele mai cu greutate din meniul pascal: drob, friptură şi ouă.

Să fiţi bine!

Piftie de porc. Răcituri

December 21, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Crăciun fără piftie de porc nu se există și toți cei ce se ambiționează să poarte steagul tradiției, își găsesc timp și resurse să pregătească olecuță piftie. La sat, piftia de porc ține de ritual și ca atare este obligatorie, fiind de neconceput Crăciunul fără răcituri. De asemenea, răciturile au și o misiune religioasă, fiind împărțite pentru spiritele morților în sâmbăta care precede Lăsatul Secului, respectiv Sâmbăta Morților. Piftia de porc poate fi baza unor creații compozite și diversificate, funcție de regiune și chiar de bordei, suportând în rețetă, prezența legumelor sau a acriturilor de tot felul, a te miri ce cărnuri și condimente. De regulă, în prepararea piftiei – la fel se întâmplă și cu toba, caltabosii sau cârnatii – mai fiecare ține linia trasată de părinți și bunici, arătând fidelitate gustului cultivat încă din copilărie. Ici și colo, mai acordăm câte o șansă diversității de gust și compoziție și dacă ne satisface lucrarea finală, mai adăugăm la tradiția de familie un bonus culinar. Rețeta mea de piftie este una dintre cele mai simple și cunoscute, fără pretenții de ferchezuială, de culoare și claritate. Cum spuneam, așa am fost obișnuit de mic, cu acest gust, considerat de mine autentic. Nu mă încântă legumele în piftii pentru că nu pot aprecia dulceața acestora în tandem cu bogăția de usturoi (care îmi place nespus de mult), dar fiecare cu gustul lui…

Necesar piftie de porc

1 ciolan
3 urechi
2 picioare
1 bucată șorici
2 căpățâni de usturoi
sare, piper, foi de dafin

Preparare

1. Grijim toate cărnurile, le spălăm și le curățăm bine cu un cuțit. Dacă pe alocuri mai au păr le pârlim mai bine pe flacăra aragazului. Picioarele de porc le înjumătățim, tăindu-le în lung, printre unghii. Ciolanul îl crestăm circular, până la os. Aceasta ne va ajuta să curățăm bine carnea de pe oase. Punem cărnurile într-o oală și le acoperim cu apă, astfel încât să depășească cu două palme carnea. Adăugăm câteva boabe de piper și două frunze de dafin. Punem și o linguriță cu sare. Înlăturăm spuma formată și fierbem bine, 2-3 ore, până ce carnea cade de pe oase.

2. Scoatem cu o paletă carnea, într-un bol. O lăsăm să se răcească, înlăturăm oasele și carnea o tăiem bucăți. Zdrobim usturoiul și îl frecăm cu puțină sare, într-un bol. În zeama, ceva mai răcorită, punem usturoiul și îl lăsăm 10 minute să-și lase gustul. Gustăm zeama și mai adăugăm sare, dacă trebuie.

3. Punem în castroane carnea curățată după oase și tăiată bucăți. Acoperim carnea cu zeamă. În timp ce turnăm zeama peste carne o și strecurăm printr-o strecurătoare fină, astfel încât să reținem usturoiul, condimentele și eventualele resturi. Dacă avem multă grăsime aceasta se poate înlătura cu ajutorul unor prosoape de hârtie. Dacă punem căpățâna la piftie, vom obține mai multă grăsime. Dacă folosind ciolan, picioare și urechi, untura ce se va forma deasupra va fi redusă.

4. Punem vasele cu piftii la rece, de preferabil undeva afară. Cred că, pentru un gust mai bun, trebuie evitat frigiderul, iar piftiile să fie lăsate spre închegare natural, într-un loc rece, afară dacă se poate. Este bună cu hrean, iuțică sau simplă cu pâine țărănească.

Să fiți bine!

Mamaliga pe Paturi. Felu’ Unu

September 17, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Câţi ciobani atâtea ceaune pline cu felurite pături de mămăligă, de brânzeturi şi afumături, de cârnaţi şi alte copturi. Mai că fiecare stână îşi are propiul obicei şi fiecare cioban îşi dă obolul de brânzeturi şi cărnuri, aşezându-l între mămăligi, în tuci, sub numele de mamaliga pe paturi. Este iluzoriu să încerci a argumenta că ne vom ridica cu o mamaliga pe paturi preparată la bloc la înălţimea şi rotunjirea finală a odorului ciobănesc cu nerv primitiv, realizat la ceaun ars, cu miros de fum de cetină, dar asta nu ne împiedică să fim nişte cinstiţi şi pofticioşi epigoni ai mămăligii, brânzei şi afumăturii, ai spectaculoaselor mâncăruri aflate la stânele purtate de munţii noştri. În timp, din stână în stână, vom drege mamaliga pe paturi în diferite feluri.

Necesar reteta mamaliga pe paturi ( sau în paturi):

500 gr mălai
500 gr brânza dulce, sărată, de oaie sau vacă după cum poftim
400 gr smântână
100 gr unt
300 gr afumătură – muşchi, kaiser, şunculiţă, ceafă afumată, pastramă afumată – cărnoasă dar şi cu ceva slană, grăsime
4-5 ouă
1 ceapă mare
3-4 linguri cu pastă de roşii
ulei, sare, boia, piper, cimbru

Preparare:

1. Tăiem îmbucături, franjuri sau cubuleţe, afumătura. Eu am combinat muşchi afumat cu şuncă ( slană, clisă) ţărănească afumată. Curăţăm, tăiem ceapa şi o punem la călit într-o tigaie cu 2 linguri de ulei. Când ceapa este bine înfierbântată şi începe să devină sticloasă, adăugăm afumătura. Mai păstrăm cam o treime din afumătură, pentru mai târziu. Punem o linguriţă boia, un praf de piper, cimbru frecat în mâini şi niscai sare. Amestecăm şi lăsăm să se călească 2-3 minute. În final adăugăm pasta de roşii şi mai lăsăm, la fel, 2-3 minute să se lege totul armonios. Luăm tigaie de pe foc şi lăsăm călitura să-şi aştepte rândul, până-i gata mămăliga.

2. Facem o mămăligă nici prea vârtoasă, dar nici plăpândă şi molatică rău, ci potrivită cât să o putem modela ce şi ce cât este caldă. Despre cum facem mămăliga, dacă sunt doritori care încă nu s-au iniţiat în mânuirea mămăligăului ( mestecău, brucelnic, făcăleţ, tocănău) am scris câte ceva aici.

3. Într-un ceaun, vas roman, tavă mai înaltă, cratiţă, al cărui fund îl ungem cu unt punem un prin strat de mămăligă de 1,5-2 cm grosime. Urmează un strat de brânză şi smântână ( folosim puţin peste jumătate din brânză şi smântănă, păstrând restul pentru ultimul strat). Dacă brănza este mai tare, o dăm pe răzătoare şi o amestecăm cu smântâna. Dacă este mai moale, o fărâmiţăm cu furculiţa şi o omogenizăm cu smântăna. Procedura asta cu amestecatul nu este obligatorie ( o prefer că se uniformizează şi întinde mai bine peste stratul de mămăligă), se poate presăra separat brânză fărâmiţată şi turna smăntână peste ea.

Peste acest strat întindem o altă pătură de mămăligă. Peste cel de-al doilea strat de mămăligă uniformizăm călitura cu afumătură pe care, bineînţeles, o acoperim cu o altă pătură de mămăligă.

Peste acest ultim strat de mămăligă adăugăm ce a mai rămas din brânză şi smântână. Facem cu dosul lingurii 4-5 lăcaşuri (vezi foto) pentru a pune ouăle mai târziu, să nu se împrăştie aiurea pe mămăligă. Presărăm uniform ce nu am călit şi am păstrat din afumătură. Tăiem untul bucăţele şi îl punem pe deasupra, să pătrundă, când va da de căldura cuptorului, în straturile lucrării noastre.

4. Dăm vasul cu capac pe el, la cuptor încins, la foc mai încet, pentru 45-60 de minute. În ultimele 10 minute, scoatem vasul, punem ouăle ochiuri în lăcaşurile formate cu dosul lingurii şi băgăm din nou la cuptor, fără capac. Este gata în scurt timp, când ouăle sunt coapte. Se mănâncă cu o acritură lângă, un castravete murat, un gogoşar, o gogonea. Puteţi folosi orice fel de brânzeturi: telemea, caşcaval, branză de burduf, brânză dulce, caş, urdă.

Să fiţi bine!