• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

Retete la cuptor

Pulpa de miel la cuptor

June 11, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Azi ne mulţumim şi ne facem curaj cu o pulpa de miel la cuptor, rumenită la foc domol, aşezată pe un pat de legume, parfumată cu rozmarin, maghiran şi coriandru. Cât încă se mai găseşte, este îmbucurător când ne desfătăm cu ea, să avem alături un usturoi verde. Şi eventual un vin alb. În rest, nimic complex sau de pionierat, doar bucuria gustului.

pulpa de miel la cuptor

Necesar pulpa de miel la cuptor:

  • 1 pulpă miel
  • 3-4 cartofi
  • 2 ardei grasi
  • 1 morcov
  • 2 roşii
  • 3 căţei de usturoi
  • 1 legătură pătrunjel
  • coriandru, rozmarin, maghiran, piper, sare
  • ulei de măsline

pulpa de miel la cuptor

Preparare:

1. Tăiem pulpa sau o lăsăm întreagă, funcţie de mărime (a nu se confunda pulpa de miel cu cea de berbecuţ care este mai mare şi mai roşie), o ungem cu ulei şi o masăm cu maghiran, piper şi sare.

2. Curăţăm legumele, le feliem şi formăm într-o tavă, vas de jena, cratiţă, un pat pe care îl asezonăm cu coriandru zdrobit în mojar, rozmarin şi sare. Printre legumele feliate punctăm cu căţeii de usturoi feliaţi. Se pot folosi diverse condimente după gustul şi plăcerea fiecăruia. Peste patul de legume dăm 2-3 linguri de ulei de măsline.

pulpa de miel la cuptor

3. Aşezăm pulpa de miel pe legume şi punem o ceşcuţă de apă. Înfofolim, acoperim vasul cu folie de aluminiu şi dăm la foc încet la cuptor pentru ceva mai mult de o oră, depinde de mărimea pulpei. După 30 de minute scoatem tava şi întoarcem pulpa, reacoperim şi băgăm la cuptor. În ultimele 20 de minute înlăturăm folia de aluminiu.

pulpa de miel la cuptor

Ornăm la final cu pătrunjel verde. Se însoţeşte de obicei cu usturoi şi ceapă verde şi pentru digestie, cu vinul preferat.

Să fiţi bine!

pulpa de miel la cuptor

pulpa de miel la cuptor

 

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de miel si ied, Retete de mancaruri cu carne, Retete de Pasti, Retete la cuptor Tagged With: miel, miel cu legume, miel la cuptor, pulpa de miel

Dovlecei cu pui. Pe deplin gustosi

June 6, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Nu mă dau în vânt după dovlecei despre care am considerat întotdeauna, spre deosebire de alte legume, că au nevoie de o susţinere mai amplă din partea altor ingrediente, pentru a fi puşi în valoare. Mi-au plăcut întotdeauna, prăjiţi sau copţi,  în clasica salata de dovlecei şi în chiftelele greceşti dar cam atât, în rest, erau o susţinere în plus la un ghiveci sau la nişte legume umplute. În fapt, cred că pe undeva mi-a scăpat ceva şi nu am reuşit să le văd potenţialul, să mă bucur de dovlecei, dealtfel o legumă foarte recomandată pentru sănătate.

Asta până azi când, preparând aceşti dovlecei cu pui, leguma în cauză a întrecut orice aşteptări şi s-a dovedit pe deplin gustoasă şi de apreciat. De obicei nu luam dovleceii ca bază pentru o mâncare, considerându-i lipsiţi de o personalitate viguroasă, dar această mâncare cu toată simplitatea ei a reuşit să-mi schimbe optica şi pe drept cuvânt trebuie să le acord mai mult credit. Aşa că, în următoarele săptămâni, vom supune aceste curcubitacee cu 95% apă mai multor încercări culinare.

Dovlecei cu pui la cuptor

Necesar dovlecei cu pui:

  • 3-4 dovlecei
  • 2 pulpe
  • 1 morcov
  • 1 ceapă
  • 1 legătură mărar
  • 4căţei de usturoi
  • 1 cutie roşii cubuleţe – 400 gr sau 2-3 roşii proaspete
  • cimbru, boabe de muştar şi coriandru, piper, sare
  • ulei

dovlecei cu pui, rumeniti la cuptor

Preparare:

1. Zdrobim în mojar coriandru şi muştarul. Curăţăm şi crestăm pulpele, le dăm un praf de sare şi le frecăm cu coriandru, muştar  şi piper. Le punem la prăjit într-o tigaie încinsă, cu 2 linguri de ulei şi 2-3 rămurele de cimbru. Le rumenim bine pe ambele părţi. La final, adăugăm un păhărel cu apă pentru a degresa tigaia şi a obţine un fel de sos condimentat, pentru a nu pierde aromele lăsate de carne.

Dovlecei cu pui. Prajim carnea

2. Continuăm în aceeaşi tigaie dacă este suficient de mare sau lucrăm cu o crăticioară. Punem sosul rămas de la carne în cratiţă şi adăugăm ceapa tăiată cubuleţe şi morcovul tăiat rondele. Adăugăm şi 2 căţei de usturoi feliaţi.

Dovlecei cu pui. pat de legume

3. Curăţăm de coajă dovleceii (nu este obligatoriu dacă dovlecei sunt foarte tineri) şi îi tăiem cuburi mai măricele. Punem dovleceii în cratiţă, peste ceapă şi dăm un praf de sare.

dovlecei cu pui. Asezam dovleceii

4. Adăugăm roşiile din conservă sau roşii proaspete decojite şi mărunţite şi amestecăm. Tot acum punem şi mărarul proaspăt mărunţit. Punem o ceaşcă cu apă şi lăsăm să bolborosescă încet spre înmuierea dovleceilor.

Dovlecei cu pui. Adaugam bulionul

5. Dovleceii nu trebuie să se fărâmiţeze ci să rămână fermi, să le simţim textura. Când dovleceii şi-au pierdut culoarea de crud, băgăm cratiţa la cuptor pentru 20 de minute, să scadă şi să se rumenească. Este foarte important pentru a ne bucura gustul dovleceilor să nu se facă praf ci să rămână cuburi al dente, rumene.

Dovlecei cu carne de pui, rumeniti la cuptor

6. Scoatem cratiţa de la cuptor şi arânjăm pulpele rumene pe dovlecei. Ornăm cu verdeaţă la alegere, după cum preferăm – mărar, pătrunjel sau chiar leuştean. Îmi plac cu usturoi aşa că am feliat ceilalţi doi căţei de usturoi şi i-am pus peste dovlecei. Dacă înlăturăm carnea putem obţine o mâncare de post reuşită.

Dovlecei cu pui, in tava la cuptor

Pe cât de simplă pe atât de mult mi-a plăcut găteala asta. Cred că păcătuim când preparăm excesiv dovleceii, în special în combinaţie cu alte legume şi în final nu mai putem să le identificăm şi apreciem gustul. De asemenea, la dovlecei ca şi la broccoli, usturoiul face o treabă excelentă şi sprijină leguma fără a-i submina gustul.

Să fiţi bine!

Dovlecei cu pui si usturoi

Dovlecei la cuptor cu carne de pui

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de pui, Retete de mancaruri cu carne, Retete la cuptor, Retete simple Tagged With: dovlecei, dovlecei la cuptor, mancare de dovlecei, pulpe de pui

Varza cu carnati la cuptor

June 3, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Varza nouă românească este prezentă în pieţe ceva mai devreme anul acesta şi se impune să-i alocăm câţiva cârnaţi de porc. Varza cu carnati este mult mai atragătoare când este preparată cu varza românescă mai puţin îndesată şi aţoasă ca varza de import şi mult mai fragedă. Pentru ai rotunji gustul puţină şuncă afumată este binevenită şi cu tradiţie. Ne mai trebuie mărar proaspăt din plin şi-i gata îndestulătoarea varza cu carnati. Ieftină, simplă, rapidă şi degrabă provocatoare de poftă.

varza cu carnati

Necesar varza cu carnati:

  • 2 kg de varză – 2-3 verze
  • 500  gr  carnaţi  de porc
  • 100 -200 şuncă afumată, după poftă
  • 1 ceapă mare
  • 2 roşii mari, coapte şi zemoase
  • 1 legătură bogată de mărar
  • 2-3 foi de dafin, boia, piper boabe, sare mare
  • ulei

varza cu carnati

Preparare:

1. Se curăţă, se toacă varza mărunt fideluţă şi se pune într-un vas roman – unde îi stă cel mai bine- sau în cratiţă. Se dă un praf de sare mare şi se frământă în mâini să se înmoaie şi să-şi lase sucul.

2. Tăiem şi crestăm cârnaţii după cum ne place şi împreună cu şunca mărunţită îi călim într-o tigaie încinsă.

carnati prajiti

3. Se taie ceapa şi se căleşte cu o lingură de boia şi 2-3 frunze de dafin în tigaia în care am prăjit cârnaţii, astfel încât să nu se piardă nimic din aroma lăsată de afumătură. După ce a devenit ceapa sticloasă, se taie roşiile cubuleţe mai mari şi se pun peste ceapă. Se mai ţine călitura 2-3 minute pe foc mic.

varza cu carnati

4. Se pune peste varză o lingură de boabe de piper şi mai mult de jumătate din legătura de mărar. În privinţa condimentelor, ca la multe alte mâncăruri, plăcerea fiecăruia este suverană. Mai mult sau mai puţin piper, coriandru, cimbru, chimen, ardei iute toate sunt bine primite de varză. Alături de condimente, peste varză, adăugăm şi călitura cu ceapă şi roşii precum şi afumătura călită. Amestecăm şi aşezăm cârnaţii deasupra.

5. Varza nu va face faţă cu sucul propiu aşa că punem un păhărel de apă, punem capac pe vasul roman sau cratiţă şi dăm la cuptor încins pentru 30-40 minute. În ultimele 10 minute luăm capacul vasului şi lăsăm să prindă varza culoare. Timpul este orientativ, funcţie de cum dorim varza mai moale sau mai al dente, aşa că trebuie gustată şi când suntem mulţumiţi oprim focul. La final, îi mai dăm o tuşă cu mărarul rămas.

varza cu carnati

Varza nouă prefer să o mănânc cu o pâine proaspătă, albă sau neagră pe când la o varză murată se impune o mămăligă.

Să fiţi bine!

varza cu carnati

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu varza, Retete de mancaruri cu carne, Retete la cuptor, Retete simple Tagged With: afumatura, carnati de porc, sunca, varza, varza noua

Putisoare la cuptor. Delicioase si fara ofensa

May 31, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Există putisoare preparate prin fierbere zise şi nudli şi care seamănă pe undeva cu colţunaşii – la partea cu fierberea – şi există putisoare coapte la cuptor ce se aseamănă cu cornuleţele. La cele fierte se mai pune şi un cartof şi se dau prin mac, pesmet, zahăr, etc iar cele rumenite la cuptor se umplu cu nuci, alune, rahat, stafide şi ce ne mai face plăcere. Una peste alta, este plină lumea de fel de fel de putisoare. M-am oprit asupra celor rumenite la cuptor pentru că de obicei sunt vitregite pe internet, cele fierte fiind mai prezente în mediul virtual.

putisoare la cuptor - www.papamond.ro

Necesar putisoare la cuptor:

  • 5 gălbenuşuri
  • 2 ouă întregi
  • 300 gr făină
  • 200 gr unt
  • 1 ceaşcă lapte
  • 1/2 cub drojdie mic
  • alune, nuci, stafide, rahat – pentru umplutură după plăcerea fiecăruia
  • zahăr pudră, scorţişoară
  • sare

putisoare la cuptor - www.papamond.ro

Preparare:

1. Punem 150 gr de unt într-un vas şi îl frecăm puţin cu o lingură de lemn până devine moale şi se face cremă. Dizolvăm drojdia în ceaşcuța cu lapte călduţ. Într-un bol, punem cele 5 gălbenuşuri şi cele 2 ouă întregi, făina, ceaşca de lapte cu drojdie şi un praf de sare, și amestecăm și frământăm până obţinem un aluat ferm, nelipicios. Dacă este nevoie, pentru a ieşi aluatul mulţumitor, se potriveşte din făină sau lapte.

aluat pentru putisoare - www.papamond.ro

2. Acoperim vasul cu aluat cu o pungă şi lăsăm aluatul să se odihnească 30 de minute.

3. Întindem aluatul foaie mai subţire şi tăiem dreptunghiuri de mărimea aproximativă a unor cărţii de joc, la fel ca în foto.  Punem pe fiecare dreptunghi alune sau nuci fărâmiţate, prăfuim cu scorţişoară şi cu zahăr vanilat şi rulăm dreptunghiurile, să rezulte puţele.

putisoare la cuptor - www.papamond.ro

Jumătate le-am făcut cu alune şi cealaltă jumătate cu rahat.

Aluat cu rahat, pentru putisoare - www.papamond.ro

În tava de la aragaz punem hârtie pergament şi arânjăm puţişoarele. Cu restul de 50 de grame de unt ungem din abundenţă, cu o pensulă, puţele. Acest unt are mare importanţă pentru calitatea finală. Mai lăsăm tava în aşteptare pentru 15-20 minute spre dospirea şi creşterea puţelor.

putisoare - www.papamond.ro

4. Băgăm tava în cuptorul încins până se rumenesc. La final, dupa ce le scoatem din cuptor, le pudrăm cu zahar.

Să fiţi bine!

Putisoare - www.papamond.ro

Filed Under: Categorii retete, Retete aluaturi, Retete desert, Retete din Ardeal, Retete la cuptor, Retete simple Tagged With: aluat, faina, nudli, oua, rahat, vanilie

Carnati cu cartofi

May 15, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Trecând peste simplitatea ideii de carnati cu cartofi – simplitate care, de altfel, ne şi atrage – valoarea acestei clasice combinaţii este dată de calitatea cârnaţilor. Rezultatul este irezistibil cu cârnaţi proaspeţi de calitate ce îşi lasă sucul şi aroma, să cuprindă cartofii pe care sunt aşezaţi. O nuanţă vagă de iute şi o aromă de usturoi trebuie să invăluie carnaţii şi cartofii. Acum este un moment foarte prielnic, pentru o asemenea combinaţie, deoarece cartofii noi sunt deja în pieţe şi pot fi un mare câştig pentru plăcere. La fel cum poate fi şi însoţirea acestora cu focaccia.

carnati cu cartofi

Necesar carnati cu cartofi:

  • 1 kg cartofi
  • 300-400 gr carnaţi
  • 2 roşii
  • 1 ceapă mare
  • 3 căţei de usturoi
  • busuioc proaspăt – sau altă verdeaţă la alegere
  • ardei iute, oregano, piper, sare, ulei de măsline

carnati cu cartofi

Preparare:

1. Curăţăm cartofii şi îi tăiem pe lung, bucăţi mai mari. Dacă sunt mai mici îi înjumătăţim.

2. Curăţăm ceapa şi o tăiem julien. Căţeii de usturoi îi mărunţim din cuţit.  Încingem o tigaie mai adâncă sau o cratiţă şi în 2-3 linguri de ulei, călim un minut ceapa, usturoiul şi ardeiul iute. Dăm un praf de piper, unul de sare şi aromăm cu oregano, cât iei între trei degete. Tigaia să fie cu mâner metalic pentru că o vom băga la cuptor.

Ceapa calita

3. Adăugăm cartofii şi amestecăm bine să-i cuprindă uleiul şi condimentele. Mai stropim cu puţin ulei de măsline şi îi mai dăm un praf de sare grunjoasă.

carnati cu cartofi

4. Tăiem cârnaţii şi îi aşezăm pe cartofi. Punem un capac pe tigaie – să se “coacă” în suc propiu şi cârnaţii proaspeţi să-şi lase sucul – şi o băgăm la cuptor pentru 25-30 minute. Când a trecut timpul – încercăm cartofii cu o furculiţă, să fie moi –, punem roşiile feliate şi mai lăsăm tigaia fără capac la cuptor încă 10 minute, să se rumenească.

carnati cu cartofi

5. Ornăm cu busuioc proaspăt sau altă verdeaţă. Busuioc vă puteţi pune în ghiveci, la fereastră şi creşte foarte frumos şi destul de repede. Seminţe de busuioc se găsesc în supermarket sau la magazine specializate. Am mâncat aceşti carnati cu cartofi cu pâine lipie focaccia, cu roşii si busuioc.

Să fiţi bine!

focaccia si carnati cu cartofi

carnati pe cartofi

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu cartofi, Retete de mancaruri cu carne, Retete la cuptor Tagged With: busuioc, carnati, carnati la cuptor, cartofi, cartofi la cuptor

Focaccia. Placere italiana

May 13, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Focaccia este o pâine specifică Italiei, foarte populară, aşezonată de obicei cu ulei de măsline, sare şi ierburi aromatice. Poate fi acoperită cu ceapă, măsline, carne, brânză sau diverse legume, aluaturile pentru focaccia fiind similare celor pentru pizza. Această pâine este cunoscută din timpul Romei Antice şi prezintă o mare varietate de reţete, funcţie de ingredientele locale specifice diverselor zone ale Italiei.

focaccia

Necesar focaccia:

  • 500 gr făină
  • 4 linguri ulei de măsline
  • o lingură drojdie uscată
  • 300 ml apă călduţă
  • 1 linguriţă rasă zahăr
  • 1 linguriţă rasă sare

Pentru ornare:

  • 3 linguri ulei de măsline
  • 2 roşii
  • măsline
  • busuioc
  • oregano
  • sare mare

focaccia

Preparare:

1. Se pune drojdia în puţină apă călduţă împreună cu linguriţa de zahăr şi un praf de făină. Se lasă 10 minute să se dizolve şi să se activeze drojdia. Punem făina într-un bol mai mare, presărăm sarea şi adaugăm 4 linguri de ulei de măsline. Peste această făină adăugăm maiaua şi amestecăm. Punem treptat apa călduţă şi frământăm până obţinem un aluat moale dar nelipicios. Ungem aluatul cu ulei pentru a nu prinde crustă şi îl lăsăm într-un vas acoperit cu o pungă, lângă un ochi aprins al aragazului, să crească timp de cca 2 ore.

2. În tava aragazului punem hârtie de copt şi o ungem cu ulei de măsline.  Întindem uşor aluatul în tavă şi ne asigurăm, încă o dată, că este bine uns cu ulei. Îl lăsăm în tavă să se odihnească şi să mai crească, 30 minute. Această lipie italiană nu ar trebui să depăşească în înălţime 2 cm.

focaccia

3. Cu degetul facem gropiţe în aluat până atingem fundul tăvii şi punem în aceste gropiţe felii de roşii, busuioc şi măsline. Jumătate din focaccia am ornat-o cu roşii şi busuioc şi cealaltă jumătate, cu măsline şi oregano. Am presărat pe toată suprafaţa pâinii, sare grunjoasă. După ce am ornat-o, o mai lăsăm 15 minute să stea.

focaccia

4. Băgăm tava la cuptor pentru 25-30 de minute, la cca 200 C până se rumeneşte. Se mănâncă caldă sau rece. Pentru a se menţine proaspătă mai mult timp putem adăuga la aluat un cartof fiert. De asemenea, se poate presăra pe focaccia brânză, ceapă tocată sau alte legume. Dintre plantele aromatice cele mai folosite sunt rozmarinul şi oregano.

Să fiţi bine!

focaccia

Filed Under: Bucataria europeana, Categorii retete, Retete aluaturi, Retete de paste si pizza, Retete la cuptor Tagged With: aluat de pizza, Italia, lipie, paine traditionala Italia

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 10
  • Page 11
  • Page 12
  • Page 13
  • Page 14
  • Interim pages omitted …
  • Page 17
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate