Bucataria romaneasca

Rinichi de porc cu usturoi

January 21, 2015 by Ovidiu Slavulete 2 Comments

Organele de porc, vită sau oaie sunt considerate, în multe bucătării, respectabile cărnuri din care, bucătari cu mână bună, prepară delicioase mâncăruri cu ștaif. Știu că la o primă vedere, aceste mâncăruri, pot părea mai degrabă dedicate bărbatului vânător, pescar și culegător (cum era el organizat mai demult) dar cred că și doamnele mai cochete pot să arunce o ocheadă și chiar să le facă de-ncercare. Pofta vine mâncând! În cazul rinichilor și al fuduliilor (le băgăm tot aici) ar fi etapa de pregătire, dar asta nu este mare lucru. Acum ceva timp am preparat rinichi cu sos de roșii și mămăligă urmând ca de data asta să simplificăm puțin lucrurile și să gătim ceva mai rapid, respectiv rinichi de porc cu usturoi. Moromete din mine nu poate să vadă acest gen de preparate rustice decât însoțite de mămăligă sau de pâine țărănească, din aia cu coaja bine rumenită și crocantă și cu miezul pufos.

Necesar rinichi de porc cu usturoi

4 rinichi
1 căpățănă bună de usturoi
ulei, sare, piper
Pentru acompaniament: mămăligă cu murături, inclusiv ceva coarnă mai iute

Preparare

1. Pregătim rinichi. Îi tăiem în două pe lungime și curățăm, pe cât se poate, rețeua de vinisoare și grăsime din interior. Îi băgăm în apă rece cu puțin oțet sau în lapte. Lăsăm minim o oră să-și mai piardă din miros. Despre un mod de curățare a rinichilor am scris mai amănunțit aici.

2. Tăiem rinichi în bucăți. Încingem o tigaie cu 3 linguri de ulei și punem la prăjit rinichi în ulei încins. Rinichi vor lăsa apă și se for strânge destul de mult. Lăsăm să scadă și să se rumenească bine. Când rinichi sunt rumeniți dăm un praf de sare și unul de piper proaspăt măcinat. Tot acum punem usturoiul zdrobit sau tăiat mic din cuțit. Nu mai ținem mult pe foc să nu se piardă tăria usturoiului, decât amestecăm și oprim focul. Punem un capac la tigaie și trecem la ceaun, să preparăm mămăliga. Punem mămăliga fierbinte în farfurie și rinichi cu usturoi peste mămăligă. Alăturate acestei simple lucrări de tigaie, murăturile fac o treabă excelentă.

Să fiți bine!

Geandra. Mamaliga gustoasa, cu oua si branza

January 11, 2015 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Sub numele de geandra se identifică o mămăligă foarte moale, un terci țărănesc din mălai, care mai conține diverse alte bucate, diferite de la bordei la bordei. Astfel, putem adăuga la geandra nostră diverse legume coapte, ciuperci, jumări, ouă, brânză, bucățele de carne sau cârnat. Despre cât este de bună, nu am cuvinte să vă spun, dar vă invit să vă convingeți prin intermediul propiului vostru ceaun. Am optat pentru varianta de mamaliga cu oua si branza, dar pe care fiecare o poate îmbogăți după cum dorește. Se prepară rapid și are succes deplin la mămăligari. Geandra face parte din colecția de mâncăruri bazate pe mămăligă, rețete vechi și îndeosebi cu caracter regional. Am deschis seria acestor rețete cu mămăligă cu un bulz ciobanesc, cu brânză de burduf, și va continua cu alte câteva, atâtea câte știu eu sau pot descoperi, așa că, dacă aveți în minte vreo asemenea mâncare, ce a dat gust copilăriei, trimiteți-mi vorbă să o scoatem în lume.

Necesar geandra

300-400 mălai
minim 6 ouă
200-300 gr. brânză
sare

Preparare

1. Punem ceaunul pe foc, pentru mămăligă. Punem apă ceva mai multă, ca pentru o mămăligă moale, dăm sare și un praf de mălai. Până începe să fiarbă, spargem ouăle și le punem într-un bol. Brânza o fărâmițăm sau o tăiem cuburi. Putem prepara cu orice fel de brânză, începând de la brânza sărată de oaie, telemea, până la brânza proaspătă de vacă. Amestecăm ouăle cu brânza.

2. Dacă apa a început să fiarbă în ceaun, punem restul de mălai. Lăsăm să fiarbă oleacă și o amestecăm. Trebuie să le pregătim în același timp cele două componente: mămăliga moale și brânza cu ouă. Punem ulei într-o tigaie mai mare, încingem tigaia și punem ouăle și brânza. Într-un minut ouăle cu brânza se fac jumări. Acum este momentul să turnăm mămăliga moale în tigaie, peste ouă și brânză. Amestecăm și o mai perpelim în tigaie 1-2 minute. Asta-i geandra, o simplă, delicioasă și consistentă rețetă când nu prea ai chef de gătit și nu numai. Eu i-am alăturat niște murături și praz.

PS. Un alt fel de mamaliga geandra, cu ardei kapia copt și usturoi, am preparat cu ocazia prăjirii unor pești, roșioară cu mamaliga.

Să fiți bine!

Tochitura haiduceasca. La o cana cu vin

January 8, 2015 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Haiducul mânca mai rar. El nu avea timp de mâncare, fiind ocupat cu haiducitul încolo și-n coace. În acele vremuri el era un fel de corporatist, muncind foarte mult pentru fala haiduciei. Pentru acest motiv, când în cale, la răscruci, îi ieșea câte un han el mânca și bea în baza unei viziuni pe termen lung, că nu putea anticipa pe termen scurt când se va mai întâlni cu strachina. Astfel, haiducul nostru, mânca mult și cu de toate. Probabil, în acele vremuri mai spontane, își are rădăcina obiceiul de a-și lua fiecare libertatea să facă din tochitura haiduceasca o mâncare cu un “de toate” foarte personal și cuprinzător. Astfel, făcând o cercetare asupra diverselor tochituri haiducesti, vom descoperi o mare bogăție de ingrediente: ouă, brânzeturi, ciuperci, șunculiță sau bacon, cârnaț, mușchi, pulpă, pastramă, organe, cărnuri pe ales de la diverse vietăți ce cresc pe lângă casa omului. Fiecare își construiește această tochitură după cum dorește că doar legătura cu haiducia presupune un soi de rebeliune la cratiță. Toate aceste lucrări culinare, înfăptuite haiducește, se sprijină, în delicioasa lor rotunjime, pe o mămăligă ce nu-și trădează niciodată gustoasa participare. În tochitura mea, m-am bazat pe parfumul și însuflețirea dată de ciușca coaptă tocmai pentru a da cănii de vin și rostul de a stinge fierbințeala acestei haiducii culinare. Ciușca asta coaptă, oleacuță iute, face ca între tochitura haiduceasca și cana de vin să se lege o frumoasă prietenie.

Necesar tochitura haiduceasca

1, 5 kg carne porc – pulpă, mușchi, dar și cărniță mai împănată
300 gr piept de porc usturoiat sau bacon sau șunculiță
un cârnaț de-un cot, trandafir tradițional, dacă se poate dat oleacă la fum
2 cutii roșii cubulețe sau bulion de casă
4-5 ardei copți
2 cepe
5-6 căței de usturoi românesc
2-3 ciuști uscate, iuți și neiuți (dacă iute nu priește, nu se pune)
un pahar de vin, merge și roșu și alb
piper, cimbru, boia, sare
ulei

Preparare

1. Curățăm și tăiem ceapa juliene. Carnea o tăiem bucăți cât un pumn de copil mic. Pieptul de porc îl tăiem cubulețe. Încingem o cratiță cu 2 linguri de ulei și punem ceapa la rumenit. Dăm un praf de piper proaspăt măcinat, sare și puțin cimbru uscat. Când ceapa se înmoaie, dăm un praf de boia și adăugăm cubulețele de piept (sau de șuncă sau bacon). Amestecăm și lăsăm la foc potrivit 2-3 minute să-și lase gustul și să se rumenească puțin.

2. Adăugăm carnea tăiată, amestecăm și lăsăm focul potrivit. Lăsăm până ce apa lăsată de carne (va lăsa destulă apă) se evaporă și începe carnea să prindă culoare rumenă. Punem paharul de vin și lăsăm, din nou, până se evapora tot.

3. Desfacem cutiile de roșii și le punem în cratiță. Ardeiul gras copt îl tăiem franjuri sau cubulețe și îl punem în cratiță. Amestecăm și lăsăm să fiarbă molcom cca 30 de minute. Dacă este nevoie adăugăm un pahar cu apă. Când scade, încercăm carnea dacă este gătită și ne satisface ca frăgezime.

4. Coacem pe flacără ciușca uscată și o mărunțim cât se poate din cuțit. Sunt convins că, mulți, după ce folosiți ciușca coaptă, o să fiți încântați de valoarea ei și o să o mai folosiți la tot felul de tocane. Încercați-o! Când carnea este gata, punem ciușca tocată în cratiță. Pregătim cârnatul, tăindu-l bucăți. Putem alege să punem cârnatul crud sau prăjit înainte (eu l-am prăjit înainte, pierde ceva din grăsime, devine mai ferm și i se potențează gustul). Eu am folosit cârnați de casă afumați, pentru că este perioada Crăciunului și s-a găsit. Dacă folosesc cârnat cumpărat, uscat și afumat, nu îl mai prăjesc înainte. Punem bucățile de cârnat în cratiță. Amestecăm ușor și lăsăm ca sosul să învăluie totul, la foc mic. Lăsăm să scadă până ce obținem consistența dorită la sos. Nu este nici o greșeală dacă mai adăugăm puțină apa și apoi lăsăm să scadă la consistența dorită.

5. Când tochitura este gata, gustăm și potrivim de sare. Acum este momentul să tocăm din cuțit cățeii de usturoi și să îi punem în cratiță. Mai lăsăm pe foc 2-3 minute și oprim focul. Punem capac și lăsăm mâncarea să se așeze la gust.

6. Cât tochitura haiduceasca se odihnește în oală, pregătim mămăliga și scoatem murăturile. De asemenea, a nu se uita vinul pentru haiduci, să doar nu-i tochitură mânăstirească.

Să fiți bine!

Lebar. Carnat de ficat de porc – leberwurst

December 29, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Mezelic de casă, mâncat din Germania – de unde își ia numele de leberwurst- și întreaga Europa până în America de Nord, acest cârnat de ficat a căpătat și la noi o notă tradițională, îndeosebi în Transilvania. Rețete de lebar sunt multe, în Germania având pronunțat specific regional, toate având, bineînțeles, în prin plan ficatul de porc și uneori de vită. Preparat mai puțin în Oltenia, eu datorez obiceiul de a-l prepara, faptului că am vrut să înlocuiesc pateul din comerț cu cel făcut în casă. Așa am ajuns să prepar, pe lângă alte feluri, și pateu din ficat de porc care, parte din el, a fost bază pentru cârnatul de ficat dorit de mine. Lebărul îmi place iarna, alături de caltaboș și tobă, să-l mănânc cu muștar iar, parte din compoziție, fie că rămâne sau opresc eu, fiind tartinabilă, este foarte bună întinsă pe pâine bine coaptă.

Necesar preparare lebar

1,5 kg ficat de porc
500-700 g slănină împănată
2 buc splină
2 cepe
1 ceșcuță cu lapte – cca 100 ml
sare, foi de dafin, piper, coriandru, ienibahar
minim 1 m mațe

Preparare

1. Se fierbe timp de 30-45 de minute ficatul, splina, slănina cu 3-4 foi de dafin, piper boabe, coriandru și o linguriță de sare. Se spumuiește zeama. Se scot din fiertură, se lasă să se răcească, după care se taie toate cubulețe. Eu obișnuiesc să folosesc și splină dar, dacă nu găsiți în magazin splină, nu-i problemă, deoarece nu-i o prezență obligatorie pentru un lebar bun. Strictul necesar și obligatoriu este ficatul și slănina împănată cu carne.

2 Se dă prin mașina de tocat carnea tăiată bucăți și cele două cepe. Dacă considerați că nu sunt foarte mărunt tocate, mai dați-le o dată prin mașină. Se condimentează tocătura cu o lingură de piper proaspăt măcinat, o lingură sare, o lingură boabe de coriandru zdrobite, și câteva 5-6 boabe de ienibahar zdrobite în mojar. Sfatul meu este să evitați să folosiți în bucătărie, inclusiv la această rețetă de lebar, condimente cumpărate deja măcinate, deoarece și-au pierdut semnificativ din gust și aromă. Veți vedea cu adevărat diferența de calitate atunci când veți măcina sau zdrobi condimentele în momentul în care vă trebuie să preparați o mâncare. Au o aromă mult mai puternică. Adăugăm laptele la compoziția noastră. Amestecăm bine compoziția până se obține o pastă. Dacă mai este nevoie, mai adăugați un polonic de zeamă, din oala în care au fiert cărnurile.

3. Umplem mațele cu pasta obținută și le legăm la capete cu sfoară. Le înțepăm cu acul și le punem la fiert, în aceeași zeamă în care au fiert cărnurile. Le fierbem la foc mic timp de cca 30 de minute. Mațul se va strânge și cârnatul de ficat se va mai întări. Le scoatem, le lăsăm să se răcească după care le dăm la rece. Se vor întări bine, astfel încât să se poată tăia felii, și a doua zi lebarul va fi tocmai bun de mâncat.

Aceasta este una din multele rețete de lebar. Nemții folosesc de regulă lapte praf și mai multe condimente. Genul ăsta de cârnat este foarte versatil și suportă bine multă varietate și imaginație, în ce privește condimentele și cărnurile participante.

Să fiți bine!

Bulz Ciobanesc. Reteta de Stana, de la Poala Muntelui

December 22, 2014 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Coborât de la munte, din jarul de la stână, bulzul a fost introdus – fie și numai ca denumire – în meniul orășenesc, câștigând pe de o parte popularitate dar pierzând-și pe cealaltă parte identitatea sa ciobănească. Mâncărica, de altfel, întru totul onorabilă, cu mămăligă, brânză, cârnaț și ou, cunoscută și acceptată drept bulz ciobanesc, este foarte bună și degrabă apreciată, numai că nu are a face cu bulzul ciobanului moldovean, ardelean sau de oriunde. Ciobanul își cocea bulzul, de cele mai multe ori, direct pe jar, acesta având forma unor ghiulele de mămăligă umplute cu brânză de burduf. Acești bulgări de mămăligă cu brânză de burduf se mai numesc la unele poale de munți, urs de mămăligă sau gâscă de mămăligă.

Cât este de bun?… Păi să ne imaginăm că suntem pe poteca muntelui, că se lasă seara și umbrele încep să joace, că se lasă cu frig peste foamea care deja ne-ncearcă și încă mai avem de mers până la prima stână…No, în fine, odată ajunși, te primește un cioban cu o ospitalitate mai puțin vorbită, care, șezut lângă un foc târziu, păstorește, de data asta, niște boțuri de mămăligă așezate pe jar. Le învârte rar și răbdător cu un retevei, să se coacă mămăliga, să capete parfum și coajă crocantă. Obosit și înfometat, vei desface bulgărele copt și alături de mămăliga crocantă, cu miros de cetină, o brânză de burduf topită se va revărsa spre a-ți potoli foamea. Ei bine, atunci, peste tăciunele și cenușa ce întinează galbenul mămăligii, vei descoperi linsul pe degete din motive de bulz. Cam atât este de bun…

Necesar bulz ciobanesc

brânză de burduf – maxim 100 gr. la gogoloiul de mămăligă
mămăligă vârtoasă – mălai, apă, sare

Preparare

1. Preparăm o mămăligă vârtoasă și o lăsăm să se răcească pentru a nu ne arde când formăm gogoloaie. Dacă se întâmplă să fiți începător în ale mămăligii dați click pe această mămăligă și aflați unele repere.

2. După ce s-a răcit cât de cât, luăm o bucată de mămăligă, de mărimea unui pumn, și o modelăm dându-i forma unui bol. În mijloc punem brânza de burduf și o acoperim cu o a doua bucată de mămăligă. Modelăm totul obținut în formă de bilă, având grijă ca cele două părți de mămăligă să se lege. Dacă nu sunt cât de cât bine sudate s-ar putea să curgă brânza atunci când le coacem, aceasta topindu-se.

3. Repetăm operațiunea și formăm câți bulgări de mămăligă dorim, după cât ne e pofta de viguroasă. Între timp, am grijit de foc și de jar. Se spune că lemnul de brad ar fi cel mai bun pentru bulz, dar cum nu se găsește peste tot putem folosi și alte lemne de prin curte. Trebuie totuși să avem grijă să nu tăiem prunul care face prune pentru rachiu. Punem bulgării de mămăligă direct pe jar sau pe grătar, după cum suntem inspirați în momentul respectiv. Îi lăsăm să se coacă bine pe o parte, să se formeze coaja crocantă și parfumată, apoi îi rostogolim. Odată copți, când îi veți desface brânza de burduf topită va curge ca lava vulcanului Etna. Gogoloaiele de bulz ciobanesc se mănâncă așa, calde.

Să fiți bine!

Plachie de Praz cu Ciuperci

December 11, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Cum suntem în post, încerc să-i sprijin pe cei ce au puterea de a ține post – eu fiind, de cele mai multe ori, neputincios în treaba asta – și să le ofer spre încercare o plachie de praz cu ciuperci, cu măsline și sos de roșii. Mă refer la cei ce fac încercarea de a se curăța prin post atât trupește, prin ușurarea și echilibrarea organismului, cât și sufletește, luptând să înlăture pornirile de lăcomie, clevetire, invidie, fățărnicie, îngâmfare și egoism (toți suntem supuși greșelii ci nu sus-puși), și totodată să ridice spre ceilalți ceva mai multă iubire și iertare, cele două esențe cuprinse și manifestate în stare pură de Cel pe care îl sărbătorim în această lună, Isus. De obicei, evit să fac discuții pe teme religioase, pentru a nu cădea în fățărnicie și pentru că nu religia mă preocupă ci credința. Încă odată, ca și în alte perioade de post, obiceiul de a căuta prin magazine prăjituri de post, salam de post, pateu de post și alte fripturi de post, capătă vigoare în numele așa zisei credințe. Acest obicei m-a împins să abordez, pe scurt, tema. Ei bine, trebuie spus, că postul nu este o chestiune obligatorie peste bătrânețea și sănătatea omului (mai ales), peste voința slabă și puțina tărie în credință, astfel încât să aluneci pe panta minciuni și a fariseului care spală blidul pe dinafară și lasă mizeria în interior. Un om care alege să mănânce în fiecare zi carne în perioada postului poate fi mai cinstit în neputința lui decât unul care alege să mimeze postul cu fripturi de post și să fie, astfel, necinstit în așa zisa lui credință. Postul nu este o chestiune care trebuie bifată, ca fiind făcută, așa cum credința nu este o afacere de duminică. Când alegi să ții postul cu prăjituri de post, mezeluri de post și alte asemenea prostii, alegi de fapt să cosmetizezi credința strâmbă și lăcomia în raport cu fructul oprit. La fel falsezi și când, cu vigoare, te abții de la mâncăruri în post, și tot cu vigoare, în același timp, judeci pe alții, bârfești, invidiezi vecinul pentru mașină și nevastă sau te înghesui în grămada dezorganizată de la intrarea în supermarket-ul cu tigăi 3 in 1-a. Închid această paranteză despre post, scrisă fără intenție de verdict, și revin la ce ne mână-n luptă la coada tigăii, respectiv la valorificarea (iarăși) a prazului autohton într-o plachie de praz cu alte cele.

Necesar plachie de praz

patru fire de praz trupeșe și de înaltă ținută
500 gr ciuperci champignon
150-200 măsline fără sâmburi, rondele
2 cepe
o ceașcă de bulion
3-4 căței de usturoi
3-4 roșii
piper, boia, cimbru, sare
ulei

Preparare

1. Grijim și curățăm prazul de mustăți și de eventuala foaie urâtă și îl tăiem bucăți de 2-3 cm lungime. Încingem o tigaie cu puțin ulei și rumenim bucățile de praz până ce se îmbujorează oleacă. Scoatem prazul rumenit pe o farfurie și îl lăsăm în așteptare.

2. Tăiem ciupercile mai mare, jumătăți sau sferturi. Le rumenim în tigaie până ce capătă culoare. Cum obținem culoarea aceea frumoasă, evitând să se înnegrească, am explicat la ciuperci sote. Asezonăm cu piper proaspăt măcinat.

3. Tăiem, cât de mărunt, cepele și le călim. Când a devenit ceapa sticloasă adăugăm bulionul, un praf de boia și puțin cimbru. Lăsăm să bolborosească puțin și adăugăm rondelele de măsline. Punem un strop de apă și lăsăm 4-5 minute pe foc mic. Gustăm și funcție de cât de sărate sunt măslinele, mai potrivim sau nu de sare. Oprim focul.

4. Într-un vas ceramic, tavă sau cratiță punem prazul și ciupercile și le amestecăm ușor să fie bine distribuite. Cu ajutorul unei linguri, repartizăm uniform sosul cu măsline peste amestecul de praz și ciuperci. Curățăm cățeii de usturoi, îi tăiem felii subțiri și le punem peste sos.

5. Tăiem roșiile felii și tapăm, bine rânduit, toată mâncarea. După voință, rândul de roșii poate fi chiar dublat pentru o prezență mai generoasă a roșiilor. Odată încheiată lucrarea, introducem vasul în cuptorul încins și îl lăsăm până ce roșiile se gătesc și rumenesc. La final, fiecare poate aroma cu ce ierburi dorește, dacă dorește. No, asta-i rețeta de plachie de praz ce v-o propun spre încercare!

Să fiți bine!