Mâncată tradiţional de Paşti, ciorba de miel se prepară diferit în sud faţă de varianta ardelenescă, mult mai popularizată pe internet. Dacă smântâna este foarte mult prezentă în ciorbele şi mâncărurile ardeleneşti, în Oltenia, ea lipseşte aproape cu desăvârşire din bucătăria tradiţională. Tarhonul face loc bogatei arome de leuştean, folosit abundent, iar borşul este înlocuit de oţet, cel mai bun fiind oţetul preparat acasă, din vin. De asemenea, ciuşca uscată coaptă este nelipsită. Mielul porţionat se împarte pe destinaţii culinare clare, fară a se abate de la tradiţia venită din bătrâni. Astfel, ciorba de miel se prepară învariabil (în gospodăriile ţărăneşti) din cap, gât, coada, oasele cu cartilagii de la picioarele mielului. Pulpa şi coastele merg la friptură, organele la drob şi uneori la bureţi cu orez (bureţi = organe de miel). Ca un ritual, ciorba de miel se mănâncă prima, mai de dimineţa, după ce enoriaşul a fost la biserică, a luat paşti (expresie folosită în zonă) şi a ciocnit ouă roşii, restul preparatelor fiind servite pe parcursul zilei.
Necesar ciorba de miel, varianta oltenească
- cap de miel, gât, oase de la picioare, coadă
- 2 morcovi
- 2 cepe
- 1 ţelină potrivită
- 1 păstârnac
- 200 ml bulion
- 1 legătură măcriş
- 1 legătură leuştean
- sare, piper
Se pregăteşte carnea: capul bine curăţat şi spălat se sparge cu o toporişcă în două, pe lung iar gâtul se taie în 3-4 bucăţi potrivite polonicului. Oasele picioarelor şi coada fiind mici, se pot lăsă întregi. Toate bucăţile de carne se lasă în apă rece pentru o jumătate de oră după care se scot şi se pun la fiert într-o oală cu apă rece. Se adaugă o linguriţă de sare şi pe măsură ce se formează spuma, aceasta se înlătură.
Se taie mărunt zarzavatul – morcov, ceapă, ţelină şi păstârnac – şi se pun în oală după ce s-a spumuit bine fiertura. Se adaugă bulionul şi se dă un praf de piper. Carnea de miel este fragedă şi va fierbe repede. După o oră se adăugă macrişul tăiat mărunt. Se mai fierbe 10 minute, se opreşte focul şi se parfurmează din abundenţă cu leuştean. La ciorba de miel, părerea mea, leuştenul este obligatoriu. Cănd se serveşte la masă, fiecare îşi acreşte porţia după cum doreşte. Bună primenire îi dă zeama din borcanul cu ardei iuţi şi un parfum de ciuşcă coaptă.
Ciorba de miel se mănâncă primăvara şi în special de Paşti, în restul anului fiind rareori şi de puţini preparată. Varianta oltenească a ciorbei de miel este mai simplă, mai uşoară, fiind lipsită de aportul smântânei, oului şi orezului, având mai mult sarcină să deschidă pofta pentru preparatele mai cu greutate din meniul pascal: drob, friptură şi ouă.
Să fiţi bine!
