Amestecul de mamaligă cu cartofi vine din Bucovina pentru a da o notă de inedit şi savoare bucătăriei româneşti. Calitatea şi fineţea acestei mămăligi era, în tradiţia locului, aport important la lada de zestre a tinerelor bucovinene cărora le venise vremea de măritiş. Însoţim această mămăligă fudulă cu un sos uşor, de vară, din roşii şi ardei copţi şi cu un piept de pui şatirat pe grill.
mamaliga
Cum se Face Mamaliga?
Se pare că mămăliga a prins bine la noi, ca revoltă faţă de Înalta Poartă, care cerea biruri. Românii au început să cultive tot mai mult porumbul, din care făceau mămăliga şi totodată, să crească porci, deoarece pe acestea Poarta nu punea zeciuială. Pot spune că în timp, datorită celor două pasiuni, pescuitul şi bucătăria, am câştigat ceva experienţă în prepararea a tot felul de mămăligi. Un pescar autentic nu pleacă la baltă fără mămăligă, chiar dacă se poate întâmpla să nu prindă nimic la mămăligă. Cum se face mamaliga?
Rosioara cu mamaliga geandra
Astfel, mi-am amintit de geandra o veche variantă românească a mămăligii ce presupunea adăugarea şi altor ingrediente în mămăligă, ingrediente ce o puteau transforma într-o mâncare cu personalitate, într-un preparat dulce sau condimentat. Oarecum uitată, geandra românească trebuie readusă în atenţie şi sunt convins că ar avea succes deplin la gurmanzi. Aşa am ajuns să împletesc o plăcere de pescar împăcat cu balta cu o tradiţie aproape intrată în adormire: rosioara cu mamaliga geandra.
Costite de porc si ciuperci. Grijite pe mamaliga
Tot ce am reuşit să încropesc într-o pauză de biscuiţi, au fost costite de porc la tigaie cu ciuperci în unt, aşezate pe mămăliga aburindă, cautare şi dorinţă de trăiri mai înalte, peste perfidul biscuite popular şi a a lui gelozie.
costite de porc
Tochitura de miel cu mămăliguţă şi ceapă verde
Se apropie 25 de decembrie, se apropie Naşterea Domnului pentru spirit şi inefabile mese creştine pentru trup. Precursor, Ignatul. 20 decembrie, zi în care se sacrifică porcii. Devine imperativ să pregătesc lada frigorifică pentru a-şi primi musafirul. Pentru că este plină. Cu strânsură de furnică pe cântec de greiere trubadur.
Saramura de pui la frigare
Saramura asta se făcea tradiţional, în urmă cu ceva vreme, pe igle. Ce sunt iglele? Sunt un fel de andrele, dar mai lungi şi cu un mic cârlig la un capăt, cu care femeia satului românesc împletea zăbune, ilice (adică pulovere şi flanele) mânuşi sau ciorapi de lână. Procedeul este interesant şi arată o doză de creativitate şi originalitate care, de multe ori, le regăsim în viaţa şi tradiţiile satului românesc.