Bucataria europeana

Cu o gradină românească suficient de bogată, cu o diversitate suficient de mare de mâncăruri şi reţete, chiar dacă multe derivate, inspirate şi împrumutate de ici şi colo, bucătăria şi leguma românească este foarte abordabilă şi versatilă, astfel încât cu ingrediente simple şi foarte la îndemână poţi prepara mâncăruri dintre cele mai gustoase. Cu puţină imaginaţie şi creativitate, depăşind obişnuinţa şi rutina ce, de obicei, ne împing să nu vedem pădurea de copaci, o legumă de sezon, uşor accesibilă, poate deveni pentru activiştii din bucătărie motivul unor preparate şi încercări culinare încununate cu estetică, aromă şi gust. După cca 2 ani de scris pe Papamond, perioadă în care am ales să scriu, în principal, despre mâncăruri cu filon românesc, ce se bazează pe oferta de legume din orice piaţă de cartier, din orice oraş, constat că diversitatea potenţială de reţete este mult mai mare decât previzionam eu la începutul experienţei online. Mă refer la diversitatea reţetelor ce se pot aduce cu succes la masă folosindu-ne de pleiada legumelor de sezon şi a ingredientelor de sorginte românească, facil de procurat. Am ales să nu folosesc potenţiatori de arome sau alte artificii de natură chimică, să gătesc în principal mâncare de casă, să pun accentul pe gust şi pe prospeţimea legumei noastre autohtone, pe ingredientul românesc, uşor accesibil oricui doreşte să încerce o reţetă.

Traficul la care a ajuns treptat acest website culinar, având în vedere şi numărul relativ scăzut de articole, puţin peste 300, îmi spune că noi încă iubim mâncarea făcută în casă, că nu ne-am depărtat prea mult de casa bunicilor astfel încât să uităm de unde venim, că ne regăsim în gustul necosmetizat şi autentic, dar mai ales sănătos, dăruit de ceaunul românesc. Dacă urmăreşti emisiuni culinare observi cu uşurinţă că, de ex., bucătari celebri englezi realizează emisiuni cu scopul de ai aduce pe englezi înapoi în bucătaria de acasă, la cratiţă, de a le aminti că odată aveau şi ei ceaunul lor, de a le reda o minimă identitate culinară. Sper ca noi să nu uităm de ceaunele noastre şi de grădinile noastre, să ţinem de bucătăria noastră “de casă”, indiferent că este un amalgan de origini, să o reinventăm dacă este nevoie şi să ne bucurăm de ea. Azi, pentru că vânăta este în plin sezon şi bogat expusă peste tot, ne bucurăm de ea şi preparăm vinete la cuptor, tăvălite prin ou şi pesmet, cu brânză telemea şi parfumate cu sos ţărănesc de roşii uşor usturoiate.

Necesar vinete la cuptor

• 2 vinete
• 1 kg roşii
• 300 gr brânză de oaie sau altă brânză la alegere
• 200 gr cascaval
• 3 ouă
• pesmet
• 3-4 caţei de usturoi
• piper, cimbru (sau oregano), o linguriţă zahăr, sare
• puţin ardei iute (opţional)

Preparare

1. Opărim roşiile şi le decojim. Le tăiem mărunt şi le punem într-o tigaie cu o lingură de ulei, un praf de piper, unul de sare, căţeii de usturoi daţi pe răzătoare şi puţin ardei iute bine mărunţit. Adăugăm o linguriţă de zahăr să reducem aciditatea. Le lăsăm 5 minute pe foc, să-şi lase sucul, să se formeze un sos.

2. Tăiem vinetele felii de cca. 1 cm. Spargem ouăle, le punem într-un bol şi le bătem sumar.

Dăm feliile de vinete prin ou şi apoi prin pesmet.

Într-o tavă punem un prim strat de sos. Pe măsură ce dăm feliile de vinete prin pesmet le aşezăm ordonat în tavă, în sos.

3. După ce am aşezat un prim strat de vinete, răzuim jumătate din brânza deasupra vinetelor, uniform, pe întreaga suprafaţă a stratului de vinete. Peste brânză răzuim jumătate din caşcaval.

4. Peste brânzeturi punem restul de sos de roşii şi îl întindem uşor cu o lingură peste caşcaval şi brânză.

5. Dăm din nou felii de vânătă prin ou şi pesmet şi mai formăm în tavă un strat.

Răzuim brânza şi caşcavalul rămas, formând un alt strat. Peste acest ultim strat presărăm oregano.

Introducem tava la cuptor cca 30 de minute, până se gătesc vinetele. Se taie asemeni musakalei şi se mănâncă caldă. Eu la porţia mea îi adaug nişte busuioc proaspăt.

P.S. Sosul trebuie să fie suficient pentru ca să aibă de unde să scadă şi ce să absoarbă pesmetul. Dacă nu este suficient ultimul strat de vinete, de deasupra, se va găti mai greu şi va rămâne al dente. Cei ce consideră că nu le prieşte coaja de vânătă, să o cureţe. Mie îmi place să las coaja vinetei, dar din punct de vedere al frăgezimi mâncarea asta iese mai bine cu felii de vânătă curăţate de coajă, care nu opun pic de rezistenţă la mâncat. Dacă se doreşte şi mai mult sos, fiecare îşi poate prepara sosul preferat şi să-şi “stropescă” porţia. Vă asigur că rămâne delicioasă şi că suportă şi mai multă imaginaţie. 

Să fiţi bine!