Dictionarul explicativ al limbii romane defineste Rusaliile drept o sarbatoare religioasa crestina, cu stravechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a mortilor. La zece zile dupa Inaltarea lui Hristos, respectiv la 50 de zile de la Invierea Sa, praznuim Rusaliile – Pogorarea Sfantului Duh, cunoscuta si sub denumirea de Cincizecime. Ca vechime, Rusaliile crestine coboara pana in veacul apostolilor. In primele secole crestine, praznicul Cincizecimii era o dubla sarbatoare: a Pogorarii Duhului Sfant si a Inaltarii lui Hristos. In jurul anului 400, cele 2 sarbatori s-au despartit una de cealalta.
Exista obieiul ca in ziua de Rusalii, sa se aduca in biserica frunze de nuc sau de tei, simbol al limbilor de foc, ca semne ale coborarii Sfantului Duh asupra apostolilor. Ele sunt binecuvantate si impartite credinciosilor. Traditia crestina se impleteste de-a lungul timpului cu sarbatoarea romana Rosalia ce se celebara la inceputul verii, cand se puneau trandafiri pe morminte si se comemorau mortii. La sarbatoarea romana s-au adaugat fel de fel de alte traditii, ca Rusalcele slave sau interpretari populare cum ar fi ideea ca rusaliile sunt fiicele lui Rusalim imparat ce personifica Ierusalimul biblic.
Rusaliile desemneaza o fiinta fantastica, asemanatoare ielelor, reprezentata ca o zana rea, care dezlantuie furtuni, schilodeste pe oameni sau le ia mintile. In mitologia populara romaneasca (si nu numai) se crede ca aceste fiinte isi fac aparitia si isi dezlantuie puterile magice indeosebi de Rusalii. Ele sunt reprezentate ca niste tinere nebunatice si de o frumusete uimitoare, care in timpul noptii danseaza in cerc atat de aprig incat iarba pe care au dansat ramane parlita si nu mai creste niciodata. Daca sunt vazute de vreun pamantean acestea il blestema, schilodindu-l sau slutindu-l. De frica lor, oamenii se feresc sa mearga in padure in perioada Rusaliilor, si cresc in fereastra leustean astfel incat Rusaliile sa nu se apropie de casa lor. Ele nu au nume, caci e primejdios sa le strigi pe nume, de aceea au fost numite impropriu Ielele, Frumuselele, Dansele, Dragaice, Iudele, Cucuoanele etc. Pentru a se feri de ele, oamenii trebuie sa poarte asupra lor frunze de pelin, iar daca le intalnesc, sa nu le vorbeasca. Fiind zane ale apelor, de ziua lor e bine sa nu te scalzi, caci te paste inecul.
Exista în mentalitatea populara credinta ca spiritele mortilor vin in aceasta lume în Joia din Saptamâna Patimilor, de Joimari. Spiritele mortilor-mosilor se plimba liber si raman „vii”, timp de cincizeci de zile si se reîntoarc în lumea de dincolo la Rusalii. Pentru a fi îmbunate ca sa plece din aceasta lume, se faceau pomeni si se dadeau în ziua de Mosi. Pomenile se numesc chiar mosi si trebuie respectat un ritual al înmânarii acestora: niciun membru al familiei sa nu guste din ele, sa fie bogate în alimente-ofrande si bautura si sa fie date cu vasele în care se pun.
În Oltenia, de Rusalii se boceau mortii, iar datul de pomana consfintea ziua ca fiind dedicata memoriei lor. Nu ar fi de mirare, deci, ca în aceasta zi sa se regaseasca la cimitir rudele celor plecati în Lumea Cealalta, cu cosurile pline de bucate si bautura, slujite de preot. Iar incantatiile rostite la momentul despartirii de cel drag revin acum si vindeca de durere sufletele celor ce au ramas cu „sufletul pustiit”:
„- Fir-fir-fir
De ce n-ai înflorit?
– N-am mai înflorit
C-am mai zabovit
De m-am despartit
De frati si surori
De gradini cu flori
Si de lumea toata…”
(text cules de Ion Mocioi si publicat în vol. Cântece de pe Tismana, Tg. Jiu, 1978)
Se credea ca, in drumul catre cer, sufletele mortilor se puteau rataci si ramane pe pamant, transformandu-se in strigoi ce provocau neajunsuri oamenilor si animalelor. De aceea se practicau si se mai practica si astazi, ritualuri magice de aparare: sunt culese si sfintite plante despre care se crede ca au proprietati protectoare (leustean, alun, paltin); oamenii si animalele se ating cu ramuri de leustean; se buciuma la raspantia drumurilor si pe dealuri; femeile si fetele se incing peste brau cu ramuri de leustean; abunda pomenile pentru morti; se fac vraji si descantece.
Legat de Rusalii este si faimosul joc al calusarilor executat de cete de flacai, dans ritual de origine straveche si neclara, cu functie magica, pe de o parte patronat de iele, pe de alta capabil sa vindece relele acestora. In Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir nota: “Multimea superstitioasa crede ca ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: dupa ce bolnavul s-a asternut la pamant, aceia incep sariturile lor si la un anumit loc al cantecului, calca, unul dupa altul, de la cap pana la picioare, pe cel culcat; in sfarsit, ii sufla la ureche cateva cuvinte anume ticluite si poruncesc bolii sa iasa”. Daca bolnavul nu se lecuieste nici dupa aceasta, se zice ca el nu mai are scapare.
Conducatorul cetei, vataful, este cel care conducea si supraveghea intrega ceremonie. Era recunoscut ca cel mai bun jucator, cel mai iute de picior. Odata ales, vataful devenea un personaj sacru, respectat si temut, considerandu-se ca are o “putere magica asupra Calusarilor” . Acesta trebuia sa fie un barbat cu calitati si virtuti morale si de caracter deosebite, familiarizat cu toate tainele Calusului, cunoscator al descantecelor, farmecelor si vrajilor pe care nu avea voie sa le dezvaluie nimanui, decat viitorului vataf. In popor exista convingerea ca membrii cetei de Calus au ceva diavolesc, ca s-au indepartat de Biserica si de Dumnezeu, ca au incheiat un pact secret cu alta divinitate, numita in unele zone Zau (Zeu). Cu atat mai mult nu era acceptata situatia ca un preot sa faca parte din ceata calusarilor. Astfel, Nicolae Iorga a gasit o plangere prin care protopopul Petru de la Orastie este parat episcopului Dionisie Novacovici in 1764 ca “au fost in 9 ani caluseariu”. Desigur, cel incriminat facuse parte din ceata preot fiind, altfel acuzarea n-ar fi avut nici un temei. Calusul, a fost declarat la 24 noiembrie 2005 capodopera culturala a omenirii si inclus pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO
DEX – Dictionarul explicativ al limbii romane, Institutul de Lingvistica “Iorgu Iordan”, 1998, ed.Univers Enciclopedic
Dr.Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dictionar, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1997
M. Pop, Consideratii etnografice asupra calusului oltenesc, in “Despre medicina populara romaneasca”, Bucuresti, 1970
Conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Pasarin- Rusaliile- “ruga” pentru doua Lumi, revista Clipa
Razvan Codrescu- Obiceiuri populare de inaltare si rusalii- www.crestinortodox.ro
