• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple
Tu esti aici: Retete culinare Ingrediente Retete cu carne de porc Pulpa de porc cu cartofi taranesti

Pulpa de porc cu cartofi taranesti

Cartofii taranesti, placuţi de toti gurmanzii, au fost introduşi in circuitul culinar de pe poziţia de solişti – adica se mancau de capul lor, fiind imperecheaţi cu ceva şunculiţa – si cu timpul au ajuns sa joace şi in roluri de acompaniament – adica de insoţitor – pentru a pune în valoare alt personaj culinar, acesta fiind de obicei porcul de pe langa casa romanului şi derivatele lui. Aşa am facut şi eu, am însoţit pulpa de porc cu cartofi taranesti si ca urmare am pregatit reteta mama – cartofi, ceapa si boia, baza de la care imaginaţia poate lucra.

Pulpa de porc cu cartofi taranesti

Ingrediente necesare pulpa de porc cu cartofi ţaraneşti:

  • 1, 5 kg pulpa de porc – pentru mai multe guri ce trebuie hranite
  • 1 kg cartofi
  • 2 cepe
  • 1 lingura boia
  • 1 legatura patrunjel
  • condimente pentru pulpa – sare, boia, piper, cimbru, maghiran, patrunjel, ceapa, usturoi, ulei, vin roşu, ierburi de Provence

Pentru început trebuie să procurăm pulpa…

Pulpa de porc cu cartofi - Taierea porcului
Cand porcul doarme, tragem uşor patura şi…
Pulpa de porc cu cartofi - Taiere porcului
… îi dam cu sare şi îi luam pulpa.

Preparare:

1. Tăiem pulpa de porc felii mai grosuţe de 2,5 cm si le punem într-un vas pentru marinare. Ungem feliile de carne cu 2 linguri de ulei de măsline. Marinada o preparăm din ceapă tocată, 4-5 căţei de usturoi zdrobiti, un pahar mai maricel de vin roşu ( folosesc vin rosu la carne roşie şi vin alb la carne alba), ierburi aromatice de Provence, piper proaspăt măcinat, boia dulce si sare mare, cimbru uscat si maghiran, pătrunjel verde. Uleiul va păstra carnea suculentă, vinul (acidul din vin) va ataca fibra şi o va fragezi iar condimentele vor potenţa gustul. Lăsăm carnea la marinat, peste noapte, pentru a doua zi.

Pulpa de porc marinata
Pulpa de porc marinata pregatita pentru cuptor in vas roman

2. Carnea cu tot cu marinadă o aşezăm într-o tavă sau un vas pentru cuptor (am folosit vasul de pământ, roman), acoperim vasul şi îl introducem la cuptor, la foc încet pentru cca. 1,5 ore astfel încât carnea să se înmoaie, să se frăgezească şi să nu mai opună nici o rezistenţă.

3. Cât timp carnea este la cuptor, cartofii îi spălăm şi îi punem la fiert, fără a le curăţi coaja, în apă cu un praf de sare. După cca 30 minute, când începe să se exfolieze coaja cartofilor, îi scoatem şi îi lăsăm să se răcească. Odată răciţi, le înlăturăm coaja şi îi tăiem cubuleţe.

Cartofi taranesti pregatiti pentru pulpa de porc cu cartofi
Taiem cartofi fierţi …

4. Ceapa o tăiem fideluţa, julien si o punem la călit într-o tigaie cu 3-4 linguri de ulei. Când ceapa este sticloasă, adăugăm o lingură de boia dulce, amestecăm, mai lăsăm 1 minut şi adăugăm şi cubuleţele de cartofi. Dăm un praf de sare după gust şi întoarcem cartofii cu o atitudine grijulie sa nu-i zdrobim prea rău. Mai ţinem tigaia pe foc 5 minute şi oprim. Punem cartofii într-un bol şi ornăm cu pătrunjel tocat. Eu i-am dotat şi cu nişte rondele de praz, ca să nu mă dezmint de origine. Acoperim castronul.

pulpa de porc cu cartofi taranesti
Cartofi ţaraneşti – reţeta mama: cartofi, boia si ceapa – cu verdeaţa

Aşa cum am spus la început, aceşti cartofi fiind însoţiţi de pulpă, am considerat ca nu este cazul sa mai adaug bacon, kaiser sau altă şunculiţă la ei. De asemenea, nu am plusat nici cu condimente, carnea fiind suficient de condimentată. Aceasta este baza pentru cartofii ţărăneşti: ceapă, boia si cartofi. Plecând de la această bază- mamă puteţi pregăti o mare varietate, pentru gusturile fiecăruia: clasica reţetă cu bacon, cu cârnaţi, cu usturoi, cu bulion, cu cimbru şi piper, cu ardei iute şi chiar cu ceva caşcaval.

Pulpa de porc cu cartofi taranesti

Împerechem pulpa de porc cu cartofii pe farfurie, scoatem nişte acritură din beci, pivniţa, putină, borcan, bidon, cămară sau de unde o ţinem dosită si mâncăm pe săturate. La această pulpă preparată la cuptor se potriveşte de minune, un hrean ras cu oţet, care să ajute digestia.

Vă doresc sănătate!

Pulpa de porc cu cartofi taranesti

Primary Sidebar

Rețete Diverse

dulceata de sfecla rosie

Dulceata de Sfecla Rosie Aromata cu Lamaie

salata marocana de sfecla rosie

Salata marocana de sfecla rosie

Iepure pe Varza Murata Preparat la Cuptor

Varza cu carne tocata sau cum am rasfirat sarmalele

chiftele în sos cu legume

Chiftele si legume în sos de roşii

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate

Copyright © 2025