melci

Erau alte vremuri! De câte ori nu folosim această expresie atunci când depănăm amintiri şi evocăm un trecut în care timpul se scurgea altfel, cu mult mai încet, dându-ne parcă răgaz sa privim în jur si astfel sa găsim bucurie si crânpeie de fericire în simplitatea unor lucruri si manifestări umane pornite dintr-o conştiinţă neatârnată ataşamentelor materiale. Atunci nu era viteză, era ritm si puls. Era o copilărie prelungită spre 20 de ani, trăită pentru cei norocoşi, desculţi în vacanţele de vară, intr-un sat ce-şi purta bunicile şezute pe ţol, la poartă, învârtind fusul si puzderia de copii, în ţărână, pe uliţă, jucând pita, purceaua, castel, pituluşul sau raţele si vânătorii. Nu existau prea multe mijloace tehnice de comunicare sau socializare dar oamenii erau mai apropiaţi, se simţeau unii pe alţii, se bucurau unii de alţii, formele aveau fond. Azi, aceste mijloace, ne împing nevăzut sa creăm forme fără fond, să ne trimitem mesaje si să nu ne mai sunăm, să credem că avem prieteni dar să ne simţim singuri. Viteza de azi ne-a făcut sa ne pierdem inocenţa de ieri. Atunci o saramura de melci, săracă în simplitatea ei, îi strângea pe toti la masă, azi o friptură mare desparte pe mulţi.

Ingrediente saramura de melci de apa dulce:

• 1 kg melci
• 2 cepe
• sare
• ciuşca
• patrunjel, sare

Preparare:

Se lasă melcii de apa dulce o zi, în apă rece. Aceşti melci se recunosc usor deoarece au un căpăcel ce închide cochilia. Dealtfel, sunt melcii ce predomină în bălţile noastre. Cei ce iubesc pescuitul trebuie sa-i ştie deoarece se întâmplă sa prindă, rar, câte unul la undită. Se recoltează cu mâna din apele puţin adânci, aflandu-se în bălţi şi râuri. În trecut femeile din sat, pentru că, nu ştiu de ce, lor le revenea rolul de a aduce melci de la rau, îi culegeau cu minciogul cu care prindeau şi peşte. Azi nu prea se mai întâlnesc asemenea mincioage şi nici oameni care să ştie să le împletească.  Se pun într-o strecurătoare mare sa se scurgă apa bine. Se coc in cochilie, pe o tablă pusă pe flacară. Sunt gata când cochilia capăta puţină culoare de copt (ca un ardei). Lângă ei se coc şi câţiva ardei uscaţi- ciuşti.

Se ia de pe tablă şi se pun intr-o cratiţă cu apă clocotită în care în prealabil s-a pus ceapa tocată şi sare. Se adaugă şi ciuşcă. Se aromează cu verdeaţă.

Sunt convins ca foarte mulţi ar refuza să mănînce aşa ceva. Este treaba lor. Este şi o chestiune de obişnuinţă. Eu cu aceşti melci sunt obişnuit, cu toate că nu am mai mancat de mult, dar am mâncat des în copilărie. Nu sunt aşa obişnuit cu cei de crescătorie ( sau de prin grădină), care, dealtfel, sunt buni şi am mancat de cateva ori în Franţa, dar nu pot spune că mental, m-am obişnuit. Aceştia de baltă, copţi au o aromă deosebită, puternică şi foarte plăcută. In urmă cu 20-25 de ani se mâncau des, vara, in satele dunărene. Azi, cred că se consumă foarte rar.

Era să uit, o parte importantă. Cum credeţi că se mănâncă?… Cu acul de siguranţă. Cel puţin aşa se mâncau atunci. Se înlătură căpacelul cochiliei, se înţeapă melcul cu acul şi se trage din cochilie. Nu are rost să vă ascund faptul că după ce am terminat saramura, a fost imposibil să găsesc un ac de siguranţă în casă. Oare se mai fabrică sau au dispărut odată cu saramura de melci? Am încercat cu scobitoarea şi nu merge. În final am găsit goblenul soţiei şi i-am luat acul şi aşa am mâncat melcii. Din cauza melcilor era să primesc o sapuneala. Când s-au prezentat fetele la domiciliu şi au vazut saramura de melci,  m-au acuzat că sunt un egoist care găteşte numai pentru poftele lui excentrice. Ce să le spun? Că am pregătit şi chiftele de scoici? Ce-or avea cu melci mei?

Asta-i  saramura de melci, aşa cum am găsit-o şi mâncat-o pe valea Dunării, la Ostroveni.

Să fiţi bine!