Bucataria romaneasca

Tochitura de miel cu mămăliguţă şi ceapă verde

December 14, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Se apropie 25 de decembrie, se apropie Naşterea Domnului pentru spirit şi inefabile mese creştine pentru trup. Precursor, Ignatul. 20 decembrie, zi în care se sacrifică porcii. Devine imperativ să pregătesc lada frigorifică pentru a-şi primi musafirul. Pentru că este plină cu strânsură de furnică pe cântec de greiere trubadur. Cu melci, curcan, miel, scoici, oaie, peşte, raţă, clienţi mai vechi ce trebuie îndrumaţi cu blândeţe spre alte orizonturi fierbinţi, în cratiţe, tigăi, oale, tăvi, grătare. Azi, o pulpă de miel mi-a stârnit pofta şi i-am dat împlinirea într-o tochitura de miel, cu gust ardeiat, mămăliguţă aburindă şi ceapă verde. Pofta ce-am poftit!

Ingrediente necesare reteta de tochitura de miel cu mamaliga:

400-500 carne de miel, fară os
2 linguri carne de porc tocată
1 ceapă mare
1 morcov
1 rădăcină pătrunjel
2 ardei graşi (culori diferite pentru aspect)
1 cutie roşii decojite în bulion
1 legătură pătrunjel
6 căţei usturoi, ghimbir, 1 ardei iute uscat mic, piper proaspăt măcinat, piper boabe, coriadru, 2 crenguţe de cimbru, sare grunjoasă de mare, ulei

Preparare tochitură de miel:

1. Carnea de miel se curăţă de pieliţe şi se taie îmbucături. Se pune carnea într-un ceaun (sau cratiţă sau oală mai mică) cu 3 linguri ulei, o foaie dafin, câteva boabe piper , câteva boabe coriandru, 2 crenguţe cimbru şi se acoperă cu apă ( 2-3 ceşcuţe). Se lasă să fiarbă încet la foc mic până se evapora apa şi rămâne uleiul. Se înlătură crenguţele de cimbru şi foaia de dafin ( incomodează să le găsim prin mâncare şi oricum nu mai au de nimic de dat pentru că şi-au lăsat gustul).

2. Se adaugă cele două linguri de carne tocată de porc şi se rumeneşte, în uleiul încins, împreună cu carnea de miel. Tot acum se pune şi ardeiul iute uscat (sau chili micuţ, uscat, de la market ) rupt in două. Carnea tocată de porc contribuie pe lângă completarea gustului şi la legarea sosului, prin granulaţia mică.

3. Se curăţă ceapa şi se toacă cubuleţe. Morcovul şi rădăcina de pătrunjel se taie rondele. Morcovul şi rădăcina de pătrunjel se completează bine pe palierul dulce al gustului. Recomand rădăcina de pătrunjel crudă şi în salate. Ardeiul gras se rupe bucăţi mai mari, cu mâna (Rupt astfel, ardeiul gras vine cu un gust mai rotund, aşa îl simpt eu). Am feliat 3 căţei de usturoi şi am mărunţit 3 rondele de ghimbir. Când carnea s-a rumenit adăugăm ceapa tocată. Amestecăm des în ceaun să nu se ardă. O lăsăm să se înmoaie şi peste 2-3 minute adăugăm morcovul şi pătrunjelul. Îi călim un minut şi adăugăm usturoiul feliat şi ghimbirul tocat. Amestecăm un minut să se aromeze uleiul din ceaun şi carnea, dar fără să se ardă usturoiul şi ghimbirul. Punem şi ardeiul gras. Amestecăm cu paleta de 2-3 ori să se omogenizeze ingredientele din ceaun. De la punerea cepei şi până la ardei, timp de cca. 5 minute, se lucrează ca şi cu wok-ul, adică cu o mână pe ceaun şi cu o paletă de lemn în cealaltă.

După adăugarea ardeiului punem în ceaun 2 ceşti cu apă călduţă, cât să înece tochitura din ceaun şi lăsăm să dea căteva clocote. Desfacem conserva cu roşii decojite cubuleţe şi o punem în ceaun. Lăsăm să bolborosească la foc încet cca. 30 de minute. O urmărim cu coada ochiului şi când a scăzut, după cum poftim sosul de gros, feliem ceilalţi 3 căţei de usturoi şi-i punem în sos împreună cu un praf de piper proaspăt măcinat. Gustăm şi-i dăm sare după poftă. Mai lăsăm două minute să dea câteva clocote şi oprim focul.

Acum punem în ceaun un pumn de pătrunjel verde, mărunţit. Îi punem capac şi lăsăm tochitura de miel să capete personalitate.

Pregătim mămaliga în 10 minute. Mâncăm cu ceapă verde sau, dacă nu este, cu ceapă uscată, spartă în mâini să-şi elibereze celula cepei sulfiţii (aia care ne fac să plângem) şi să vină cu dulceaţă. Se bea vin demi, rece. Culoare la alegere. Această tochitură seamănă pe undeva cu gulaşul de miel. Dacă nu place mielul, încercaţi tochitura de pui cu ciuperci.

Sa fiţi bine!

Rață pe Cartofi Dulci. Băgată în Tavă la Cuptor

December 13, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Ai Leano, ce mai gătişi? Uite, băgai în tavă. Un asemenea dialog poţi surprinde pe orice uliţă oltenească, purtat de Ioane, Stane, Leane, Flori, Mării, daici sau muici ce vorbesc peste gard d’ale femeilor. Un om inteligent, deci curios, s-ar întreba contrariat ce mâncare este aia băgai în tavă, care nu-i dă nici un reper despre ce tavă este vorba, despre cine şi ce este băgat în tavă şi de ce? Daicile nu-şi pierd timpul cu amănunte, pentru că, băgatul asta, în tavă, este în lumea satului ca un certificat de calitate a gustului şi care nu mai necesită nici o risipă de cuvinte în ce priveşte conţinutul tăvii, conţinut ce poate varia de la Mărie la Ioană, de la Stană la Leană, funcţie de ce a dat Domnul prin obor, o gâscă, o puică, o raţă, o bibilică . Orice orătanie se poate aşeza pe legumele ce se află în rod, în grădină, pe pat de cartofi sau orez, toate îndulcite din dărnicie cu ceapă rumenă. Şi pe ce iese din mâna acestor leliţe te poţi baza aşa cum, Petre Ţuţea, vorbind despre noi, şi-a pus speranţa în potenţialul lor de a mulge vaca cu casca de soldat pe cap. Am încercat să le urmez exemplu şi am băgat în tavă rata pe cartofi….

Ingrediente necesare reteta de rata pe cartofi, în tavă:

carne de raţă – piept, pulpe, aripi, ficat, pipota
1, 5 kg cartofi
3 cepe
1 pahar cu bulion dulce, de casă
3-4 caţei de usturoi
piper măcinat, boia dulce, sare, ulei

Preparare rata pe cartofi:

Carnea de rata se crestează şi se rumeneşte într-o tigaie încinsă, cu puţin ulei, până prinde crustă aurie.

Se curaţă cele 3 cepe şi se toacă, fără pretenţii, dar nu foarte mărunt. Se pune ceapă multă pentru că va da dulceaţă din plin, cartofilor. Se căleşte în 3 linguri de ulei şi când este rumenă se toarnă bulionul în tigaie. Se amestecă, se mai dau câteva clocote şi se opreşte focul.

Se curăţă cartofii şi se taie sferturi sau jumătăţi, în orice caz, mai mari. Se pun în tavă ( tava poate fi o cratiţă, un vas roman ). Se pune călitura cu bulion peste cartofi, se dă un praf de piper proaspăt măcinat, unul de boia dulce şi unul de sare. Se taie felii căţeii de usturoi şi se pun peste cartofi. Se amestecă bine să se omogenizeze şi să cuprindă călitura cartofii.

Se aşează deasupra carnea rumenită, se pune supă de carne sau apă călduţă cât sa înece trei sferturi, cartofii. Se pune capac şi se dă la cuptor să scadă cca 1 oră.

La final se ia capacul la tavă şi se mai ţine 10 minute la cuptor, făra capac. Se poate da peste, un pumn de verdeaţă proaspătă.

Se mănâncă fierbinte cu pâine pe vatră şi cu murături asortate, proaspăt scoase de la loc ferit. Se sparge alături, cu podul palmei o ceapă roşie, lungă, de Buzău. Vinul să fie roşu. La fel de gustoasă este şi carne de curcan pe cartofi.

Să fiţi sănătoşi şi bine!

Ostropel de Pui la Ceaun Servit cu Mamaliga

December 4, 2012 by Ovidiu Slavulete 2 Comments

Ostropel de pui – o mâncare românească autentică ce nu are un corespondent prea apropiat în străinătate (cel mai asemănător cred că este puiul cacciatore al italienilor) şi asupra originii căreia nu există divergenţe cum întâlnim, de exemplu, în cazul sarmalelor sau mititeilor. Având un gust deosebit şi fiind uşor de preparat ostropelul are mare trecere la gurmanzi şi nu întâlneşti pe nimeni să refuze o porţie. Ar trebui promovat mai mult, cum ar trebui să promovăm orice bun, cuvânt scris, colţ de pământ, obicei, muzică, atinse de un bun simţ românesc autentic. Din conştientizarea şi promovarea unor asemenea perle simple de autenticitate românească se poate construi un tot bine definit şi solid care să ne împingă la un alt nivel de conştiinţă naţională.

Ingrediente necesare ostropel de pui:

4 pulpe de pui întregi
1 cutie roşii decojite în bulion
1 căpăţână usturoi
1 ceapă mare
1/2 pătrunjel proaspăt
piper boabe, foi de dafin, sare, ulei pentru prăjit

Preparare:

1. Ceapa se curăţă, se taie mărunt şi se căleşte într-o tigaie cu 2-3 linguri ulei. Ceapa călită se pune în ceaun.

2. Pulpele se înjumătăţesc, se presară cu sare şi se rumenesc uniform în aceeaşi tigaie. Odată rumenite se pun, de asemenea, în ceaun împreună cu 2 linguri din uleiul în care şi-au lăsat gustul.

3. Se pune în ceaun, peste pulpe, supă de pui sau apă încălzită, cât să acopere carnea. Se lasă să fiarbă la foc mic.

Ostropel de pui - adăugăm supa peste carne — Adăugăm apă cât să acopere carnea. Am pus şi cele 2 roşii coapte bine, tăiate cuburi

4. În mod normal, ostropelul se prepară cu roşii bine coapte, zemoase dar dacă nu sunt se folosesc roşii decojite de conservă. Din roşiile ce le aveam în casă decât două mi-au convenit (oricum roşiile din cultura noastră s-au terminat şi la magazin găseşti turceşti sau olandeze care nu sunt zemoase, aşa că nici nu am mai încercat să caut) , le-am taiat cubuleţe şi le-am pus în ceaun. Am apelat la o conservă de roşii în bulion care cred că iarna este mai indicată decât roşiile din market.

Peste roşii am pus câteva boabe de piper şi o foaie de dafin. Am lăsat să fiarbă încet cca. 15 minute până ce sosul, prin evaporare a început să capete consistenţă.

5. Usturoiul curăţat se feliează ( tradiţional, la ostropel usturoiul nu se zdrobeşte ci se feliează, chiar mai mare) şi se adaugă în ceaun. Se mai lasă la bolborosit 5 minute, se dă sare după gust şi eventual, piper proaspăt măcinat. Se opreşte focul şi se aromează cu pătrunjel verde tocat.

La bază reţeta de ostropel de pui presupune în principal, trei ingrediente: carne, roşii şi usturoi. De aici, s-au diversificat reţete ce includ de ex. mai multe legume, dar cu cât se diluează gustul de roşie usturoiată ne îndepărtăm de ostropel şi ne apropiem de tocanita de pui. Am adăugat o ceapă ca să ajut sosul la consistenţă şi să evit legarea acestuia cu făină. Îmi plac sosurile legate cu făină, dar nu sunt prea sănătoase şi caut alte alternative ajutătoare.

Acest ostropel de pui se poate mânca cu mămăligă, piure, cartofi natur, orez dar cred că mămăliga este perechea ideală cu care, în primul rând, l-aş însoţi. Ceea ce am şi făcut. Recomand şi pui cu masline si sos de rosii

Să fiţi sănătoşi şi prosperi!

Sarmale in dovleac. Lucrare pioasă pentru stomac eretic

November 20, 2012 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Degustători din alte vremuri, înzestraţi în spirit şi gust, au făcut de notorietate faptul că, dintr-o perspectivă culinar – antropologică, românul a convieţuit în deplină armonie cu sarmaua, din timpuri cu mult mai vechi, când încă, otomanii de la care am împrumutat numele, derivat din sarmak, nu se stabiliseră în sud. Sarmalele au însoţit românii la sărbători, nunţi, botezuri, parastase, la evenimente mai mult sau mai puţin ritualice, mai vesele sau triste şi au dat acestor evenimente gustul necesar pentru a puncta acel dram de timp şi spaţiu. Se preparau fără grabă, cu ritual, cu pioşenie şi se mâncau cu un soi de religiozitate, nu oricând şi oricum, cu o undă de venerare a divinului şi de mulţumire pentru bucatele aflate pe masă. Sarmale in dovleac este lucrare din nordul ţării, de prin Maramureş, de la poalele munţilor Ţibleş, -cu toate că sunt vorbe că ar fi fost întâlnită şi în Moldova- şi are valenţe antropologice şi de pioşenie.

Ingrediente necesare sarmale in dovleac:

1 kg carne tocată amestec porc-vită
200 gr slănină
1 cană orez
3 cepe
1 ardei gras
1 ou
1 cană bulion
2 verze murate mari
1 legătură pătrunjel
cimbru uscat ( pentru compoziţia sarmalelor) şi crenguţe de cimbru, mărar, piper boabe şi măcinat, boia, foi de dafin, sare, ulei pentru călit
1 dovleac mare dulce

Preparare:

Dezveliţi varza murată şi pregătiţi foile înlăturând nervura principală, tare de la cotor. Gustaţi varza şi dacă este prea sărată o lăsaţi în apă rece timp de 30 minute, să-şi mai lase sarea. Tăiaţi foile de varză funcţie de cât de mari doriţi sarmalele, mici ca în Moldova, potrivite ca în Ardeal sau mai mari ca în Oltenia. Dacă preparaţi sarmale cu varză proaspătă, foile trebuie opărite în apă fierbinte cu puţin oţet pentru a se putea rula.

Curăţăm ceapa şi ardeiul gras şi le tocăm mărunt. Orezul îl spălăm bine în apa rece. Într-o tigaie încinsă, cu doua linguri de ulei, călim ceapa şi ardeiul până se înmoaie. Adăugăm peste ceapă şi ardei o linguriţă boia şi orezul spălat şi scurs. Amestecăm câteva minute până ce orezul devine sticlos, translucid. Boiaua se pune, întotdeauna, mai târziu peste călitură, deoarece poate deveni amăruie dacă este tratată termic un timp mai lung.

Într-o crăticioară punem carnea tocată, amestecul călit, un praf de cimbru, unul de piper, pătrunjelul tocat, un praf de sare şi un ou. Le amestecăm bine până se omogenizează. Învelim sarmalele – luăm compoziţie cu lingura şi punem pe foaia de varză pe care o rulăm şi o închidem la capete prin introducerea foii în interior.

Datorită faptului că sarmalele necesită un timp de fierbere mai mare, comparativ cu dovleacul, acestea se fierb o oră într-o oală (pe aragaz sau la cuptor) după care se mută în dovleac. Dacă se pun direct în dovleac fie sarmalele nu vor fi suficient de fierte, fie dovleacul se coace excesiv şi se face praf. Acest lucru este valabil atâta vreme cât pregătim sarmalele pe aragaz sau în cuptorul aragazului pentru că la un cuptor ţărănesc de cărămidă sau pământ lucrurile se pot schimba.

Tocăm varză pe fundul oalei, punem crenguţe de cimbru, mărar, 2-3 foi de dafin, boabe de piper şi aşezăm sarmalele ordonat, completând printre ele, din loc în loc cu felii de şunculiţă, afumată sau nu, ciolan, costiţă, slănina, cârnaţi după cum ne e plăcerea. Deasupra punem, din nou, crenguţă de cimbru şi mărar, varză tocată, o ceaşcă bună de bulion şi acoperim bine cu 2-3 foi de varză întregi. Punem apă încălzită în prealabil ( aici ar fi bună o zeamă de carne dacă este), cât să acopere sarmalele şi lăsăm să fiarbă încet cca. o oră.

Între timp pregătim dovleacul – tăiem pe rotund în jurul codiţei astfel încăt să obţinem un capac. Îl curăţim de seminţe şi de franjurii ce le ţin, răzuindu-l cu o lingură. Dovleacul trebuie să fie obligatoriu dulce, astfel nu are cu ce să contribuie la gustul şi savoarea întregii lucrări. Se spune că dovlecii pe care bruma i-a găsit în vrej sunt dulci. De asemenea, dovlecii bine copti devin mai grei raportat la volumul şi mărimea lor, comparativ cu cei care încă sunt cruzi. Dacă dovlecul este păstrat pe balcon până dă frigul, se coace şi devine gustos. Cea mai bună metodă rămâne gustatul, se răzuieşte puţin şi se gustă dacă este dulce. Dacă nu este dulce nu are rost să puneţi sarmale în dovleac pentru că nu o să obţineţi nici o noutate.

După ce sarmalele au fiert o oră, oprim focul şi le lăsăm să se răcescă pentru a le muta în dovleac.

Punem în dovleac, la fel ca şi în oală, 1-2 crenguţă de cimbru şi de mărar şi arânjăm sarmalele răcite în dovleac după aceeaşi procedură aplicată la oală. În dovleacul meu au intrat cca. 30 sarmale. Ideea este să “tragem” dovleacul spre sarmale ci nu invers. Spun asta pentru că am întâlnit păreri, cum că, în dovleac nu mai pui nici cimbru, nici mărar, nici piper pentru că ar afecta gustul dovleacului. Ori, nu gustul final al dovleacului ne interesează pe noi, ci gustul sarmalelor. Ele trebuie să tragă cât mai mult din savoarea dovlecului. Oricum, dovleacul, bineînţeles că se poate mânca.

După ce am umplut dovleacul, acoperim sarmalele cu varză tocată, bulion şi foi de varză întregi, care să nu le lase să respire prea mult. Nu adăugăm apa. Practic, de aici încolo vom prepara sarmale coapte în dovleac ci nu fierte. Zeamă va lăsa şi dovleacul, suficientă. Punem capacul cu codiţă la dovlec, îl aşezăm într-o oală de pământ ( dacă avem şi îl încape) sau într-o tavă sau vas dar cu ceva margine, să ţină zeama care, încet, în procesul de coacere, se va scurge prin dovlec. Altfel, vom avea parte de o surpriză neplăcută, se va scurge zeamă în cuptorul aragazului şi vom avea de muncă, după, cu frecatul. Lăsăm focul încet şi minim 4 ore lăsăm la cuptor.

Sarmalele, cu cât sunt mai fierte, cu atât sunt mai bune. Nu se fac sarmale în doua ore, sau se fac, dar fără “valoare adăugată”. Nu ne impacientăm dacă dovleacul pare prea copt sau dacă a lăsat prea multă zeamă în tavă pentru că la mijlocul lui totul este OK. Când sunt gata, oprim focul şi lăsăm tava, vasul cu dovlec să iasă încet din călduri, în cuptor. Dacă nu ne grăbim îl lăsam până a doua zi “să lucreze” în continuare şi metamorfoza să fie deplină.

Lucrul ăsta, cu lăsatul sarmalei să se odihnească, are o noimă şi am să exemplific cu ceva interesant (zic eu!) legat de asta şi de sarmale. În trecut, deşi sărăcia era mare prin satele noastre, totuşi, fiecare om avea, pe lângă casă, un porc sau purceluş de Craciun, că aşa cerea datina, dar mulţi ţărani aveau lipsă de lemne iarna şi atunci, când venea momentul să pregătească sarmalele mult aşteptate, de sărbători, nu prea le dădea inima şi buzunarul ghes să ardă lemne 4-5 ore lângă o oală de pământ. Dar Dumnezeu nu i-a lăsat şi le-a dat inspiraţia să procedeze în felul următor: umpleau oala de lut cu sarmale, o dădeau în câteva clocote, după care, pentru că nu mai aveau lemne, puneau oala fierbinte pe 2-3 mâini de paie şi o acopereau cu plapuma, cu perne, cu cojocul, cu ce avea fiecare mai ţiitor de căldură şi după ce o grijeau bine, o lăsau acolo peste noapte. A doua zi sarmalele din oală erau numai bune de pus pe masa ţăranului, erau fierte şi gustoase. Acest fenomen se petrece numai cu oala de pământ. Aşa se prepară sarmalele la plapumă. Sunt multe alte feluri de sarmale, cum ar fi aceste sarmale fierte in vin despre care am scris sau sarmale împreună cu raci olteneşti.

Cu siguranţă ca aceste sarmale in dovleac sunt mult mai gustoase preparate în cuptor de ţară, cu atât mai mult dacă nu sunt fierte a priori, pentru că sarmaua crudă are loc mai mult pentru savoarea dovleacului şi atunci obţinem a posteriori, sarmale in dovleac cu altă trecere la meseni.

Asta-i tot despre sarmale in dovleac! Vă doresc prosperitate, bucurie şi inspiraţie în bucătarie!

Salata de gogonele. Prajite sau coapte

November 8, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

A venit şi vremea gogonelelor şi gospodinele concurează frenetic la borcaniada acestui rest de toamnă, cât încă se mai găsesc prin pieţe una alta de acrit. Mie, cu gogonelele, deocamdată, nu mi-a reuşit borcaniada, fiind deturnat de poftele firii mele pământeşti şi până să ajung cu preparatul la borcan, m-am lăsat atras de salata de gogonele. Aşa că, probabil, atunci când iarna îşi va intra în drepturi, mă voi adresa în mod deschis şi notoriu, ca un greiere pribeag, părinţilor, posesori de pivniţă dotată cu suficient de multe preparate la borcan. La domiciliul, această salata de gogonele a provocat ceva controverse: soţia a mâncat şi a zis ca e OK; fata cea mare , când i-am oferit, m-a privit de sus, superior, şi m-a uitat imediat; fata cea mică, la oferta mea, mi-a răspuns peltic -Mie îmi place dovleacul!; mie mi-a plăcut, lucru ştiut, că doar asta mă împinsese la coada tigaii. Aşa că nu vă pot spune decât că este de încercat salata asta şi apoi fiecare să-şi dea verdictul.

Ingrediente reteta de salata de gogonele:

1 kg gogonele
1 ceapă roşie
1 legătură mărar
piper, sare, ulei pentru prăjit

Preparare:

Salata de gogonele se poate prepara în doua variante, cu gogonele prăjite în ulei şi cu gogonele coapte la cuptor.

Punem câteva gogonele într-o tavă sau vas de jena şi le băgăm la cuptor. Se numeste si se scrie sticla de jena datorita faptului ca această sticla rezistentă a fost produsă pentru prima oară de chimistul german F.O. Schott, care, împreună cu E. Abbe și C. Zeiss, a întemeiat în oraşul german Jena un atelier de sticlărie (1884). Le coacem cca. 30 minute până observăm că s-au înmuiat şi a inceput să se înegrească pieliţa ce le acoperă. Le scoatem de la cuptor şi le lăsăm să se răcească, dându-le un praf de sare. Când s-au răcit le curaţăm pieliţa, le înlăturăm partea tare de la cotor şi după ce se scurg puţin le tocăm aşa cum procedăm şi cu vinetele pentru salată. Tocăm ceapa roşie mărunt.

Le frecăm în castron cu ulei şi încorporăm ceapa roşie marunţită. Gustăm şi potrivim cu sare şi piper proaspăt măcinat, după placerea personală. Trebuie spus- folosiţi piper prospăt măcinat ci nu din plic, gata măcinat, pentru că şi-a pierdut propietăţile. Este valabil pentru orice reţetă care cere piper măcinat.

În cea de-a doua variantă, tocam gogonelele mărunt, cubuleţe şi le călim în 2-3 linguri de ulei, până îşi lasă apa ce trebuie să se evapore. Adăugăm de asemenea, ceapa mărunţită, mărarul tocat ( la prima variantă cu gogonelele coapte nu am adăugat mărar) omogenizăm şi-i dăm condimente după gust.

Salata de gogonele este veche, de pe vremea când românul şi-a hotărât microuniversul, stabilind vatra satului, când gogonelele stăteau şi se pârguiau pe vrej până ce dădea bruma. Salata asta, simplă şi săracă, ca multe alte mâncaruri sărăcăcioase, era mâncată în post, de multă suflare românească cu mult mai puţin făţarnică, dar cu mult mai aproape de cer. Se mănâncă cel mai spornic, cu mămăligă tare, feliată, coaptă pe grătar. Din gogonele, murate de data aceasta, se poate face şi o mancare.

Să fiţi bine!

Varza de Bihor. Creatie cu smantana

November 5, 2012 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Se pare ca numele de varza de Bihor nu este contribuţia bihorenilor, ei fiind, doar cei ce au gătit şi cinstit cu asemenea deliciu pe cei ce le-au trecut pragul şi care, astfel onoraţi, i-au dat nume de Bihor ce peste ani şi graniţe a devenit renume. Vorbire frumoasă despre această varză, mâncată la Bihor, au făcut inaintaşii preocupaţi de creaţia noastră culinară, ultimul ce-a condimentat cu spirit găteala bihoreană fiind, de toţi indrăgitul, Radu Anton Roman.

Ingrediente necesare reteta varza de Bihor:

500 gr. carne de porc ( se potriveşte orice carne – porc, vită sau pasăre)
100 ml smântână
1 varză măricică
2 ardei graşi
1 gogoşar
3 roşii
1 ceapa
2-3 căţei de usturoi
1 legătură mărar
cimbru, piper, sare, ulei

Preparare:

Tocam ceapa, ardeii şi gogoşarul şi le punem la călit în puţin ulei. Taiem şi carnea in bucaţi potrivite, cât o îmbucătură. Din obişnuinţă (admit că nu prea sănătoasă) am adăugat 4-5 jumări. Completez carnea principală proaspătă- în acest caz, de porc – cu câteva bucăţele de şucă, jumări sau ceva afumătură.

Carnea marunţită o adăugăm peste călitură. Amestecăm şi prăjim până îşi schimbă carnea culoarea, apoi stingem cu o cană cu apă călduţa. Lăsăm să fiarbă la foc încet 20 de minute, până ce carnea se mai înmoaie.

Tocăm marunt varza şi o opărim. Când carnea s-a inmuiat, mutăm călitura într-o cratiţă sau vas roman şi punem varza tocată. Adăugăm căţeii de usturoi zdrobiţi, sare şi piper. Punem un pahar cu apă, feliem roşiile şi tapăm varza cu aceste felii. Presăram peste roşii cimbru uscat, punem capacul şi băgam vasul la cuptor. Lăsăm până scade bine.

Tocăm mărarul şi-l amestecăm cu smântâna. Când varza este gata, scoatem vasul şi turnăm smântâna, uniform peste varză.

Se mănâncă fierbinte cu ardei iute proaspăt sau murat. Plăcându-mi varza am tot postat retete cu varza: varza calita, varza cu costita sau varza cu carne.

Să fiţi bine!