Cum se face?

Ciuperci Sote. Cum se Prepara?

April 2, 2013 by Ovidiu Slavulete 3 Comments

Probabil multora ni s-a întâmplat ca preparând ciuperci sote sau, altfel spus, prăjind ciuperci să obţinem un rezultat nu tocmai mulţumitor şi în schimbul unor ciuperci bine rumenite, cu o frumoasă culoare caramel să obţinem ciuperci apoase, negricioase şi urâte. Aspecte similare se pot întâlni şi în privinţa carnii, cu o rumenire mai mult sau mai puţin reuşită. Care este cauza şi cum se pot obţine ciuperci frumos rumenite? Cauza este, în câteva cuvinte spus şi în termeni de chimie, o inhibare a reacţiei Maillard. Aceasta este o reacţie complexă între zaharuri şi aminoacizi şi este specifică tuturor alimentelor care conţin proteine. Culoarea caramel a ciupercilor sote, gustul acestora şi aromele obţinute sunt rezultatul reacţiei Maillard.

Necesar ciuperci sote:

Baza necesară:

500 gr ciuperci champignon
ulei
sare, piper

Pentru arome:

unt, usturoi, vin alb şi diverse condimente după plăcerea fiecăruia

Preparare ciuperci sote:

1. Ştergem ciupercile cu un prosop uscat sau ne rezervăm o periuţă de dinţi pentru acest lucru. Cu o periuţă de dinţi se curăţă foarte uşor şi bine ciupercile. Dacă sunt mai murdare putem folosi un prosop umed dar este preferabil să cumpărăm ciuperci cât mai curate. Ciupercile champignon nu le spălăm pentru a nu se îmbiba cu apă în partea cu “branhii”. Există ciuperci care au un grad scăzut de absorţie a apei şi care pot fi spălate. Dacă ciupercile sunt micuţe le putem prăji întregi, dacă sunt mari, le feliem.

2. Încingem tigaia la foc mare, cu 3-4 linguri de ulei şi punem ciuperci astfel încât să nu fie “aglomeraţie” în tigaie. Aglomeraţia de ciuperci înseamnă apă mai multă eliminată şi care va domina pentru un timp uleiul din tigaie deoarece ritmul de evaporare va fi scăzut. Apa eliminată de ciuperci va face ca temperatura să scadă şi reacţia Maillard, dintre zaharuri şi aminoacizi să nu se producă ratând astfel să obţinem acel caramel frumos. Dacă avem mai multe ciuperci le rumenim în tranşe. Prăjim ciupercile obligatoriu la foc mare până se rumenesc. Se consideră că ciupercile prăjite light- adică un timp mai redus – sunt întotdeauna mai gustoase. De asemenea când preparăm ciuperci sote nu acoperim niciodată tigaia pentru că se face condens ce se întoarce în tigaie.

3. Când ciupercile sunt rumenite dăm sare şi piper şi după dorinţa fiecăruia se pot adăuga diverse verdeţuri, unt şi eventual usturoi pisat. De asemenea, putem pune un pahărel de vin alb şi mai ţinem pe foc 2 minute, până se evaporă. Bucătari cunoscuţi susţin că untul se pune în faza finală deoarece pus de la început, temperatura ridicată şi timpul de prăjire pot da untului un gust amărui. Umiditatea din untul pus la final va deglazura tigaia şi va asigura un plus de savoare ciupercilor.

Duşmanul reacţie şi implicit al gustului, aromei şi culoarei este apa în exces. De aceea trebuie obligatoriu evitarea umplerii exagerate a tigăii cu ciuperci şi obligatoriu focul mare pentru a se evapora apa mai repede, grăbind astfel apariţia reacţiei Maillard şi implicit a ceea ce ne interesează pe noi: gust, culoare şi aromă. Ciupercile trebuie să sfârâie în tigaie permanent în timpul prăjirii, semn că apa se evaporă. Dacă nu mai sfârâie înseamnă că este prea multă apă şi atunci avem fierbere sau că alimentul prăjit nu mai are apă în el şi prin urmare este pe cale să se ardă.

Louis Camille Maillard (1878 -1936) a fost un medic şi chimist francez ce a făcut cercetării la începutul secolului trecut în domeniul tulburărilor renale. În 1912, el a întreprins studii ale reacției dintre aminoacizi și zaharuri . Modul cum reacţionează cei doi compuşi a primit denumirea de reacţie Maillard. Pentru acest soi de muncă, el a primit mai multe premii, inclusiv premiul Academiei Franceze de Medicină, atribuit în 1914. Binenţeles că cercetările lui Maillard nu aveau nici o legătură cu bucătaria dar reacţia cei poartă numele este cea mai întâlnită în bucătărie şi a explicat procesul de prăjire, rumenire, coacere sau mai bine zis cum se formeză gustul, aroma şi culoarea. Cercetările doctorului Maillard au dus indirect la apariţia industriei aromelor. Pâinea frumos rumenită se datorează acestei reacţii. Ciocolata, cafeaua sau whisky-ul au gustul cunoscut datorită reacţiei Maillard. Gustul, culoarea şi aroma oricărei fripturi, aroma de pâine coaptă, ceapa călită şi exemplele pot fi nenumărate, se datorează toate acestei reacţii. Acesta este motivul pentru care se rumenesc frumos mucenicii moldoveneşti de ex. sau covrigii când îi ungem cu ou sau cu apă cu zahăr şi îi băgăm la cuptor. Oul vine cu proteină care determină reacţia Maillard iar zahărul se descompune prin încălzire în fructoza şi glucoza ce vor contribui la reacţie.

Prin adăugarea unor compuşi care cresc PH se poate obţine o rumenire mai frumoasă, mai rapidă şi un preparat mai gustos. De ex., un experiment interesant ar fi cu bicarbonatul de sodiu adăugat când rumenim ceapa, ce va duce la o culoare aurie mai rapid obţinută şi un gust mai bun. O gamă de temperatură indicată pentru o reacţie Maillard reuşită este 110 -170 C. Depăşită această temperatură încep să apară compuşi ce dau gustul amar şi mai apoi culoarea de ars. Aceasta este o altă reacţie numită piroliză ce dă naştere la alimente de gust ars şi amar. De multe ori se confundă caramelizarea cu o reacţie Maillard, ceea ce este fals, caramelizarea fiind o piroliză a zaharurilor.

Cam atât despre ciuperci sote şi reacţia Maillard. Să fiţi bine!

Piure de cartofi. Cum se face?

March 25, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Piure de cartofi – probabil cea mai preparată şi mâncată garnitură de la noi, concurată eventual numai de cartofii prăjiţi dar şi cea mai versatilă fiind bine primită lângă orice fel de carne. Si pireul de cartofi, cum i se mai spune popular, are la fel ca oricare alt preparat mici tabieturi preparatorii. Pentru un piure de cartofi reuşit, bucătari cu renume recomanda a se folosi cartofi albi cu o umiditate scăzută şi conţinut ridicat sau mediu de amidon cum ar fi cei din soiul Russet si Yukon Gold. Cum sunt mai greu de identificat este suficient să ştim că pentru piure sunt recomandaţi cartofii albi ci nu roşii. De asemenea, untul şi laptele sunt obligatorii. Reţeta de piure de cartofi de mai jos, ca tehnică de bază, întruneşte cele mai multe aprecierii din partea bucătarilor experimentaţi şi aparţine lui Joel Robuchon declarat bucătarul secolului în 1989 de către ghidul Gault Millau şi cel mai bun bucătar al Franţei în 1976. Robuchon a fost preşedintele comitetului pentru ediţia actuală a Larousse Gastronomique şi a obţinut cu restaurantele sale un total de 28 stele Michelin, mai multe decât oricare alt bucătar al lumii. A fost profesorul lui Gordon Ramsay cel pe care îl vedem azi foarte prezent în emisiuni culinare.

Necesar piure de cartofi:

1 kg cartofi
100 gr. unt
200 ml lapte
piper alb
sare

Preparare:

1. Se fierb cartofii cu coajă, în apă suficientă astfel încât să fie în totalitate acoperiţi cu apă pe durata fierberii. Pentru fiecare litru de apă se pun 10 gr. de sare. Se fierb la foc moderat, fără capac pe oală, timp de 25-35 minute până ce o furculiţă intră uşor în cartof. După fierbere se scot imediat din apă sau se înlătură prin scurgere apa. Cartofii nu trebuie, după finalizarea fierberii, să rămână în apa fierbinte. Se fierb în coajă pentru a limita pe cât posibil absorbţia de apă şi distrugerea celulelor de amidon.

2. Când s-au răcit suficient încât să nu ardă la degete se curăţă de coajă şi se pasează. Aici intervine o operaţiune cu care cred că noi nu suntem obişnuiţi şi pe care nu o facem: uscarea cartofilor. Se pune vasul, oala cu cartofi pasaţi pe foc se amestecă 2-3 minute pe foc pentru a înlătura apa cât mai bine. Practic, piureul se prepară în oala aflată pe foc mic.

3. Se adaugă untul puţin câte puţin şi se amestecă cu o spatulă până ce se încorporează tot untul. Untul trebuie să fie la temperatura camerei.

4. Se adaugă treptat laptele cald până se obţine consistenţa dorită. Cantitatea de lapte este orientativă funcţie de soiul cartofilor, cantitatea de unt şi gustul personal. Se amestecă energic până se omogenizează.

5. Se bate cu un tel pentru a deveni pufos prin încorporarea de aer. Se poate folosi şi un mixer dar pe viteza mică şi pentru scurt timp pentru a nu deveni piureul cleios. Mixerul poate provoca ceea ce se numeşte stres mecanic ce deteriorează celula de amidon aşa că nu este recomandat celor fără experienţă. Dacă se doreşte o fineţe peste medie se trece piureul de mai multe ori printr-o sită deasă cu ajutorul unei spatule.

6. Se dă sare şi eventual piper alb măcinat.

De ce se recomandă această procedură:

Din punct de vedere chimic amidonul este format din două polizaharide: amilopectină şi amiloză, care diferă între ele prin structură şi reactivitate. Amiloza are structură liniară şi amilopectina are structură ramificată. Moleculele de amidon au capacitatea de a forma geluri şi emulsii şi nu se dizolvă în apă rece. Amilopectina este solubilă numai la temperaturi foarte mari iar amiloza este solubilă de la 131 C în sus. Ce se întâmplă când preparăm piure? Atunci când fierbem cartofii, apa fierbinte dizolvă, rupe moleculele de amiloză şi schimbă structura amidonului în sensul că acesta se umflă şi începe să apară treptat procesul de gelificare şi chiar să observăm o creştere în volum a cartofilor, devenind umflaţi şi apoşi. În cazul în care cartofii devin apoşi, piureul poate deveni lipicios. Apa este duşmanul piureului. Acesta este motivul pentru care se recomandă uscarea cartofilor după fierbere. De ce lapte, unt şi eventual, smântână? Atunci când cartofii întâlnesc laptele, amidonul reacţionează diferit: proteina cazeină din lapte – cea care prin coagulare formează baza brânzeturilor– blocheză ruperea celulelor de amiloză şi deteriorarea amidonului fapt ce creşte mult calitatea piureului. Cazeina este un important agent de emulsionare şi este obligatorie. Un piureu excelent rezultă prin folosirea untului, laptelui şi smântânei pentru că toate conţin cazeină, cantităţile alegându-se funcţie de gustul personal. Recomandările spun un raport de 4:1 – cartofi : unt mergând până o prezenţă enormă a untului de 2:1, jumătate cartofi – jumătate unt, când se servesc porţii micuţe. Untul face diferenţa de gust şi ar fi interesant să experimentăm cu cantităţi diferite de unt.

Video cu Joel Robuchon vorbind despre şi preparând piure de cartofi.

Variaţiuni de piure de cartofi ale unor diverşi bucătari:

David Bouley foloseşte uneori ulei de măsline în schimbul untului şi adaos de piure de ceapă prăjită în piureul de cartofi.
Chef Robuchon prepară uneori cu ulei de măsline sau grăsime de gâscă în schimbul untului şi condimenteză cu nucşoară şi şofran.
Thomas Keller foloseşte puţină supă de pui.
Gordon Ramsay face emulsie din lapte, smântână şi unt şi apoi adaugă în piure.
Mulţi bucătari folosesc diverse rădăcinoase: napi, păstârnac sau rădăcină de ţelină care sunt adăugate la piure pentru aromă.
Usturoiul fiert sau prăjit, făcut pastă şi adăugat la piureul de cartofi dă un plus.
Ceapa sau prazul sotate, până sunt moi şi aurii, adăugate la piure, dau un aspect rustic.
Uleiul de trufe aduce piureului excelenţă.
Amestec de smântână şi hrean ras proaspăt adăugat la final în piure îl fac extraordinar pentru carnea de vită sau coaste de porc.
Wasabi – hreanul japonez – ce se găseşte la tub în market-uri dă piureului o altă claritate şi o frumoasă culoare verde.
Brânza, în special parmezan ras sau brânză moale de capră creşte valoarea piureului. Mulţi bucătari, acolo unde ei profesează, folosesc brânzeturile locale.

Piure de broccoli. Sanatate verde

March 5, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Obișnuiţi cu conopida noastră autohtonă nu prea ne întrecem în a consuma broccoli, un fel de conopidă “verde” mai puțin vânjoasă și îndesată. Este drept că şi gustul acestuia, luat singular, nu are pe vino-ncoace dar are câteva caracateristici nutriţionale ce ar trebui să-l facă mai atractiv: conţine calciu aproape la acelaşi nivel ca laptele, este foarte sărac în calorii şi conţine un compus care se luptă cu bacteria care provoacă gastrita şi ulcerele gastrice. Ce mă atrage pe mine foarte mult la broccoli este piureul ce rezultă din această legumă şi în special cel preparat cu usturoi. De ce? Pentru că seamănă foarte mult cu urzicile frecate cu usturoi după care mă dau în vânt, urzici care, după cum ştim, nu se găsesc tot anul aşa că le înlocuiesc cu piure de broccoli. Vă recomand să încercaţi acest piure – mai ales că acum broccoli se găseşte cel puţin congelat în supermarket- uri şi la preţuri rezonabile – pentru că sunt şanse mari să vă cadă cu tronc.

Ingrediente necesare piure de broccoli:

1 kg broccoli
4 linguri cu unt
2 căţei de usturoi
sare, piper

Preparare piure de broccoli:

1. Se desface broccoli în bucăţele şi se spală. Se fierbe în apă cu sare 15 minute. Broccoli fierbe repede şi se verifică cu o furculiţă când este gata.

2. Se înlătură apa şi se adaugă untul şi usturoiul zdrobit prin presa de usturoi. Se asezonează cu un praf de sare şi unul de piper. Se pasează broccoli sau se mixează până se obţine un piure cremos.

Usturoiul se adaugă funcţie de gustul fiecăruia, mai mult sau mai puţin. Îl prefer mai usturoiat pentru că se aseamănă cu urzicile.

Este o garnitură deosebită şi foarte sănătoasă ce se poate servi cu orice fel de carne sau cu peşte. Este delicios dacă îl mâncați cu păine prăjită. Dacă îl doriţi mai dulce şi cremos adăugaţi smântână şi lăsaţi usturoiul să rămână în spate, secundar. De asemenea, se combină bine cu iaurtul sau brânza dulce. Dacă se înlătură toate lactatele este foarte ok pentru post, cu pâine prăjită.

Să fiţi sănătoşi!

Icre de fasole. Sau cum se minte fasolea

March 1, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Despre icre de fasole sau fasole mintita voi lăsa fotografiile să vorbească, dorind în schimb să spun câteva lucruri despre mâncare, în general. Dacă am vedea mâncarea doar ca hrană ce ne alimentează, în condiţii de gust, aspect, etc. decente, organismul cu energie, cred că am neglija optuz potenţialul ei intrinsec. Dacă am evalua-o doar ca gust şi estetică, cred de asemenea, că ar fi insuficient şi am putea greşi. Privind în substanţă o mâncare, dar şi gastronomia în general, cred că putem descoperi valenţe, cel puţin la fel de importante, complementare funcţiei de aliment şi calităţilor organoleptice. O mâncare oricât de bine s-ar prezenta, fără aport valoric intrinsec, sufletesc, rămâne “rece” şi nu poate să se ancoreze decât, cel mult, în trendul efemer al zilei. Una din valenţele intrinseci care dă şi consistenţă valorică unui preparat, este capacitatea, calitatea de a aduna, a ţine şi a lega peste timp oamenii. Această calitate se află în spatele unei stari de fapt, pe care unii nu pot să o înţelegă şi anume, de exemplu, cum de slana/şunca cu ceapă şi cu turtă/pită poate puncta la capitolul aprecieri. Unii nu o înteleg şi alţi, mai mult, o nesocotesc, luând-o în râs. O nesocotesc pentru că ei nu i-au cunoscut valenţa ascunsă, ei nu s-au adunat cu oamenii, nu s-au sudat şi nu s-au legat peste timp, prin amintirea acelor momente, când dezbrăcaţi de secrete şi cu sufletul pe masă se stătea la o taină, cu slanină, ceapă şi turtă caldă pe masă. Şi încă se mai stă. În fapt ei se nesocotesc pe ei, nesocotesc rădăcina lor. Aşa cum nesocotesc existenţa unei bucătării româneşti căutând-o în forma sofisticată, dar moartă, din farfurie când ea este artă gastronomică vie. Pentru că dacă nu ar fi vie nu am vedea străinii, oameni simpli ca şi noi, ce ne calcă pragul, mâncănd cu poftă şi lăudându-ne bucatele, dar mai ales nu i-am vedea înlăturând încorsetajul în care şi-au pitit sufletul, din prea multă lipsă de valoare intrinsecă. Sunt multe bucătării valoroase dar înainte de a nega, privind în farfurie, existenţa bucătăriei româneşti în raport de nu ştiu ce criteriu trebuie privit înăuntru şi verificat ca nu cumva să fi căpătat neobservat vreun corset sufletesc care ne întunecă privirea. Să ne bucurăm de icre de fasole…

Ingrediente necesare icre de fasole:

500 gr fasole uscata
1 ceapă mare
ulei de măsline
zeama de la 1 lămâie
sare, boia, piper

Preparare icre de fasole:

1. Se pune fasolea cu o seară înainte la înmuiat. A doua zi se fierbe în mai multe ape – trei la numar-, în ultima adăugându-se două linguri de ulei. Am mai scris de fieberea fasolei la ciorba de fasole si la fasolea cu carnati.

2. Când boabele sunt fierte şi apa a scăzut bine ( atenţie să nu se lipească fasolea, eventual se mai scurge din apă dacă nu a secat suficient) se lucrează cu mixerul, picurând 2-3 linguri de ulei ca la maioneză, până se face pastă. Dacă nu avem mixer o luăm temeinic la “bătut” asa cum facem la fasolea facaluita.

3. Se stoarce zeama de la lămâie funcţie de gust, mai multă sau mai puţină.

4. Se toacă, pe cât posibil de mic, ceapa, se adaugă în fasole şi se omogenizează.

5. Se dă piper proaspăt măcinat, boia şi sare după preferinţa fiecăruia.

Se lasă la odihnă 30 de minute să se răcească bine. Aceste icre de fasole sunt de vis mâncante reci cu turtă caldă sau pâine prăjită. Am încropit şi o tocătură de măsline, roşii, verdeaţă asezonată cu ulei de măsline şi sare, ce a însoţit icrele de fasole pe pâinea prăjită. Asta-i cu fasolea minţită.

Să fiţi sănătoşi!

Papacioaca. Ruda cu lutenitsa si zacusca

November 3, 2012 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Bulgarii au lutenitsa. Sârbii au ajvar. Noi avem zacusca. Toate sunt, intr-un fel, variaţiuni pe aceeaşi tema şi cu aceleaşi personaje prinse în piesă: roşii, vinete, ardei, ceapă şi usturoi. Toate aceste personaje sunt coapte, fierte, jupuite, tocate, în-borcănate, capsate cu sârg de către toate popoarele balcanice, fiecare exclamând mândru, pe limba lui, la sfârşitul piesei, evrika. Ei bine, aţi crede ca este meci nul. Nu este chiar aşa deoarece babele din satul nostru (o spun cu respect), hâtre dar şi orgolioase, sătule de atâtea evrika de la vecini, au răsturnat meciul, introducând pe sub mână, cu dibăcie şi rafinament, o altă lucrare – binenţeles cu aceleaşi personaje– căreia i-au dat un nume conspirat, format jumătate din papa, ca să-ţi dea de înţeles că se mănâncă şi cealaltă jumătate, cioaca, ca să te ducă cu mintea aiurea şi să nu se prindă vecinii. Papacioaca! Apoi, au strigat peste gard, la sârbi şi la bulgari, în limba noastră tradiţională, latina: Acta, non verba! ( fapte, nu vorbe!)

Ingrediente reteta papacioaca:

3 vinete
5 ardei kapia
4 roşii, mari, carnoase, coapte bine
5-6 căţei de usturoi
ulei de masline, sare grunjoasă

Preparare:

1. Spălăm legumele, încingem grătarul, mai mic sau mai mare, pe aragaz sau în aer liber. Coacem roşiile, vinetele şi ardeiul, le dăm un praf de sare şi le lăsăm să se odihnească 10 minute şi să le treacă căldurile. Lăsăm vinetele să se scurgă şi astfel să-şi lase amăreala.

2. Le decojim şi le tocăm mărunt, din cuţit sau se pot da prin blender. Curăţăm căţeii de usturoi, îi zdrobim în mojar şi îi frecăm cu sare şi cu o lingură cu ulei de măsline.

3. Adăugăm usturoiul la legumele mărunţite, amestecăm şi omogenizăm bine. Mai adăugăm încă o lingură de ulei, gustăm şi adăugăm sare după gust. Asta-i tot. Simplu şi bun. Îi stă bine lângă orice carne dar şi solistă pe pâine. În zilele de toamnă, papacioaca se alătură, spornic, unor felii tari de mămăligă coapte pe grătarul unde, mai devreme s-a perpelit plătică uscată. Se cere vin nou, ce spumegă şi căciula pe urechi. Combinaţiile astea de legume coapte sunt reuşite, gustoase şi cu mare trecere: salata de vinete cu roşii coapte sau salata de ardei cu roşii coapte.

Să fiţi bine!

Lutenitsa cu Rosii Coapte si Ardei Iute. S.O.S. din Bucataria Bulgareasca

September 25, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Lutenitsa este un preparat similar cu zacusca, specific bucătăriei bulgăreşti în special, dar şi celei macedonene şi sârbeşti. Existând şi variante româneşti, a devenit foarte apreciat în Balcani şi în regiunea acestora şi în prezent a pătruns şi se întâlneşte şi în market-urile occidentale. Ca orice produs popular, prezintă diverse variaţiuni de la o regiune la alta, respectiv, mai iute sau mai puţin iute, cu vinete sau fără vinete, cu ardei sau fără. Prepar lutenitsa (lutenita) şi are mare succes de cate ori ies la un grătar cu prietenii sau stăm 2-3 zile la baltă, la pescuit. Am sau nu chef, vine întrebarea Faci şi tu un borcan cu sos din’ ăla iute?.

Ingrediente necesare lutenitsa:

5-6 roşii
2 ardei graşi sau kapia nu prea mari
1 ceapă potrivită
1 căpăţână usturoi
1 ardei iute
1 legătură pătrunjel
piper, sare, ulei de măsline

Preparare lutenitsa:

Spălăm roşiile şi le dăm la cuptor, într-o tavă, să se coacă bine.

Curăţăm ceapa şi o dăm pe o răzătoare mică, să fie o prezenţă cât ma delicată în sos. Usturoiul îl curăţăm şi îl zdrobim bine în mojar sau cu presa. Tocăm mărunt ardeiul iute, înlăturând sau nu seminţele după cum doreşte fiecare. Conform preferinţelor, puteţi pune un ardei mai iute sau mai puţin iute, sau îl puteţi înlătura din reţetă dacă ştiţi că nu vă prieşte. Ardeiul kapia îl coacem pe grill, îi dăm un praf de sare, îl curăţăm de pieliţa arsă şi îl tocăm mărunt. Dacă preferaţi, puteţi să coaceţi ardeiul şi la cuptor împreună cu roşiile, dar eu îl prefer pe grătar deoarece, zic eu, este mai gustos şi aromat.

Presărăm sare şi piper proaspăt măcinat peste usturoiul zdrobit şi ardeiul iute tocat şi le frecăm cu o lingură de ulei de măsline, pentru a extrage şi valorifica sucul usturoiului şi iuţeala ardeiului. Adăugăm ceapa dată pe răzătoare şi ardeiul copt tocat şi omogenizăm totul cu o lingură de lemn. Roşiile rumenite la cuptor şi răcite, cât să nu frigă la degete, se curăţă de pieliţe, se pun într-un castron şi se zdrobesc bine cu furculiţa. După ce au stat cca. 30 de minute la cuptor se vor curăţa şi zdrobi foarte uşor. Adăugăm în castronul cu roşii, usturoiul, ceapa şi ardeiul, mai punem o lingură de ulei şi le amestecăm bine cu lingura de lemn.

Tocăm pătrunjelul mărunt şi-l presărăm peste lutenitsa, amestecând. Gustăm sa vedem cum stăm cu sarea şi eventual mai adăugăm după gust.

Asta-i tot! Aceasta este una din variantele de preparare a lutenitsei. Dacă doriti să preparaţi mai mult, se poate conserva sosul si păstra ca şi bulionul, murăturile, etc. Lutenitsa merge de minune cu orice carne la grătar sau în tigaie, cu chifteluţe, cu peşte sau pur şi simplu pe pâine prăjită, aşa cum de multe ori o mănâncă bulgarii. Eu am dat nişte peştişori prin mălai amestecat cu boia şi sare şi cu lutenitza a fost très bon, cum ar zice latinul.

Sa fiti bine!