• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

Retete simple

Salata de porumb copt, rosii si castraveti

October 11, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Toamna aceasta, atracţia mai mare decât de obicei faţă de porumb, m-a făcut să-l plasez mai des în diverse reţete şi salate. Dacă la ultima salată am asociat porumbul cu fasolea, de data aceasta am pregătit o salata de porumb copt, roşii, castraveţi, etc cu intenţia de a aduce alături texturi diferite. Porumbul copt, puţin crocant este deosebit şi plăcut în salate.

salata de porumb copt, rosii, castraveti si ardei

Necesar salata de porumb copt, rosii si castraveti:

  • 2 porumbi
  • 250 gr roşii cherry
  • 1 castravete
  • 1 ceapă roşie
  • 1/2 ardei gras
  • 1/2 legătură de pătrunjel
  • ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare, piper

salata de porumb copt, rosii, castraveti si ardei

Preparare:

1. Depănuşăm porumbul şi îl punem la copt pe grill. Înjumătăţim roşiile cherry, tăiem felii subţiri castravetele şi ceapa roşie şi ardeiul îl tăiem rondele sau cubuleţe.

2. Punem toate legumele într-un bol şi curăţăm peste ele porumbul copt. Pregătim dressingul din 2 linguri ulei de măsline, o lingură zeamă de lămâie, un praf sare şi unul piper, amestecându-le într-un borcanel. Punem dressingul peste legume şi porumb şi amestecăm toate ingredientele. Tocăm pătrunjelul proaspăt peste salată.

3. Lăsăm salata 10 minute să se formeze sucurile şi să se armonizeze aromele după care o mai amestecăm odată, înainte de servire.

salata de porumb copt, rosii, castraveti si ardei

Filed Under: Categorii retete, Loboda, leurda si altele, Retete de salate, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple Tagged With: ardei, castravete, ceapa rosie, porumb copt, rosii cherry

Salau cu rosii. Pe cartofi si praz

October 1, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Peşte răpitor ca specie dar şi răpitor de gustos, cu carne albă, delicioasă, lipsită de oase ce pot inhiba unii doritori de peşte, şalăul îl punem azi pe un pat de cartofi şi praz. Pentru o mâncare mai vioaie, armonizăm acest salau cu rosii si usturoi şi apoi îl echilibrăm dulce cu cartofi şi praz.

salau cu rosii

Necesar salau cu rosii pe cartofi si praz:

  • 1 şalău ( 4 porţii)
  • 300 gr roşii cherry
  • 1 kg cartofi
  • 1/2 fir praz
  • 4-5 căţei de usturoi
  • piper, sare, ulei de măsline
  • pătrunjel verde

salau cu rosii

Preparare:

1. Tăiem şalăul rondele, îi dăm sare şi piper şi îl prăjim câte un minut pe fiecare parte, într-o tigaie încinsă, cu 2 linguri ulei de măsline. În momentul în care îşi schimbă culoarea, îl scoatem din tigaie şi îl lăsăm în aşteptare pe o farfurie.

salau cu rosii

2. În aceeaşi tigaie încinsă punem roşiile cherry întregi, le călim 2-3 minute şi adăugăm usturoiul feliat, un praf de sare şi piper măcinat. După ce roşiile lasă ceva suc, luăm tigaia de pe foc.

salau cu rosii

3. Punem roşiile într-o tavă şi peste ele aşezăm rondelele de şalău. Dăm tava la cuptor încins pentru 15 minute.

salau cu rosii

4. Curăţăm cartofii, îi feliem rondele potrivite ca grosime şi le punem într-o cratiţă. Acelaşi lucru îl facem cu prazul, ce îl punem alături de cartofi. Adăugăm în cratiţă, 2-3 linguri de ulei de măsline, sare şi piper măcinat şi amestecăm astfel încât cartofii şi prazul să fie bine unşi cu ulei (dacă mai este nevoie mai adăugăm ulei suplimentar). Punem un capac la cratiţă şi o băgăm la cuptor. În maxim 30 de minute cartofii şi prazul for fi gata, fragezi şi gustoşi.

salau cu rosii

5. Punem cartofii şi prazul pe un platou şi aşezăm peste roşiile cu usturoi, rondelele de şalău. Aromăm cu pătrunjel verde tocat.

Să fiţi bine!

salau cu rosii

Filed Under: Categorii retete, Retete cu cartofi, Retete cu peste, scoici, melci, Retete la cuptor, Retete simple Tagged With: carne alba, cartofi, peste rapitor, praz, rosii cherry, salau

Hrean la borcan. Leac din batrani

September 30, 2013 by Ovidiu Slavulete 12 Comments

Dacă ar fi să fac un top al ingredientelor ce le apreciez cel mai mult în bucătărie şi fără de care multe mâncăruri ce la prepar ar fi anoste, patru s-ar afla cu siguranţă în vârf, respectiv ardeiul iute, usturoiul, zeama de varză şi hreanul. În timp, preferinţa pentru aceste ingrediente s-a transformat oarecum în manie încât nu prea mai agreez ciorba fără zeama de varză, iar absenţa usturoiului şi ardeiului iute din mâncare sau de lângă mâncare îmi cam subminează pofta. Hreanul la borcan, odată preparat, nu rezistă prea mult deoarece am constatat că-mi place să-l mănânc inclusiv pe pâine. Hreanul este o plantă perenă ce nu necesită nici o îngrijire specială, aşă că odată pus în grădină îşi cam vede singur de creştere în fiecare an. În cultura indiană, se spune că persoanele mai temperamentale, mai agitate nu neapărat fizic ci şi mental, ajung să mănânce mai mult ardei iute, mai mult hrean pentru a se echilibra. Pentru a afla că sunt foarte folositoare organismului nu trebuie să ne uităm mai departe de ograda bătrânilor noştri ce având aliaţi aceste patru ingrediente, nu prea erau atinşi de răceli şi alte boli. Bineînţeles că mai existau şi alte ajutoare, cum sunt gazul şi ţuica. În altă ordine de idei, fără a trece prea des pe la nutriţionist, reuşea ţăranul nostru să-şi găsească natural echilibrul între alimentaţie şi efort, iar spitalul reprezenta cel mult o curiozitate. Azi, odată cu răcirea vremii, mă îndeletnicii cu preparare primei tranşe de hrean la borcan.

hrean

În satul românesc hreanul era valorificat pentru sănătate în diverse moduri: amestecat cu miere pentru hipertensiune, cataplasme călduţe cu hrean pentru nevralgii, infuzie pentru tuse sau amestecat cu ţuică. Era şi este folosit din plin la murături deoarece se consideră a fi cel mai bun conservant natural. În fine, cine doreşte să afle mai multe despre ale sale calităţi, internetul este plin, eu dorind să mai adaug, deoarece am întâlnit această întrebare, că pentru a se păstra pentru o perioadă mai lungă se înveleşte necurăţat în hârtie şi se ţine la frigider. De asemenea, vreau să mai spun că la cumpărare trebuie evitată rădăcina cu o nuanţă mai verzuie deoarece este mai amăruie, rădăcina excesiv de mare, matură şi veche deoarece şi-a pierdut din aromă şi a devenit fibroasă. Eu folosesc hreanul la mai toate ciorbele cu carne, ca este de pasăre, vită sau porc, obligatoriu la ciorba de burtă, ca acompaniament pentru orice fel de carne (cu carne de vită merge extraordinar), pentru sosuri, amestecat cu smântână. Pentru ciorbă, hreanul la borcan îl prepar extrem de simplu, aşa cum l-am preluat de la bătrâni, cu oţet şi sare, fără a adăuga miere sau zahăr.

reteta de hrean la borcan

Necesar hrean la borcan:

  • rădăcină proaspătă de hrean
  • oţet de mere
  • sare

reteta de hrean la borcan

Preparare:

1. Curăţăm hreanul de coajă prin răzuire cu un cuţit şi îl dăm pe răzătoarea mică, cea mai fină. Din punctul meu de vedere, a prepara hrean fără să-l mărunţeşti cât mai fin, nu are nici o valoare. Aşa că oricât o să plângem şi o să ne usture ochi, nu trebuie să ne predăm ci să rămânem pe baricadă până la victoria finală, până umplem borcanul de 800. Nu am încercat vreodată să folosesc robotul sau maşina de tocat, aşa că nu am ce să spun despre comportamentul acestor ustensile în raport cu hreanul. Dăm ce dăm la răzătoare şi când nu mai vedem nimic şi nu mai putem deschide ochi, mergem bâjbăind până la un scaun sau un pat (preţioasă indicaţie de reţetă datorată realităţii obiective) unde stăm şi cugetăm la binefacerile hreanului şi când ne revine curajul şi vederea, mai facem o tură în bucătărie.

reteta de hrean la borcan

2. Punem hreanul ras în borcan şi-l îndesăm puţin cu lingura, astfel încât să nu stea prea răsfirat, aerisit în borcan şi să fie inundat de oţet. Dăm o linguriţă rasă de sare în gura borcanului şi punem uşor oţet până când tot hreanul este îmbibat cu oţet dar, foarte important, fără a fi inundat. Nu obişnuiesc să îndoi oţetul cu apă. Oţetul ( acidul) neutralizează iuţeala hreanului şi îi stabilizează aroma care de altfel la hrean, dacă nu-l prepari imediat, se pierde rapid. Acest hrean la borcan eu îl folosesc în special la ciorbe. Ţinut un timp mai lung, peste 45-60 de zile, începe să-şi pierdă din propietăţi şi din aromă şi capătă o culoare maronie. O lingură cu hrean din borcan se poate amesteca de ex. cu smântână şi poate însoţi friptura, sau se poate amesteca cu sfeclă roşie coaptă pentru o garnitură – salată. Merge, de asemenea, foarte bine cu cartofi fierţi. Hreanul ras proaspăt se poate folosi la diverse reţete cu condiţia să fie adăugat în fazele finale pentru a i se valorifica aroma şi propietăţile.

Să fiţi bine!

reteta de hrean la borcan

Filed Under: Categorii retete, Cum se face?, Loboda, leurda si altele, Retete de muraturi si conserve, Retete simple Tagged With: hrean, hrean in otet, hrean pentru ciorba

Mancare de arpacas cu ciuperci

September 28, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Cred că cei mai mulţi dintre noi am mâncat arpacaşul doar în colivă, nemaiîntâlnind o altă reţetă care să-l aibă ca ingredient. Chiar dacă la noi nu se obişnuieşte, sunt bucătării cum ar fi cea orientală, cea asiatică sau mai aproape de noi, bucătăria italiană unde arpacaşul, meiul, ovăzul, secara, orzul, grâul sunt tradiţional valorificate şi a căror prezenţă în meniu nu s-a diminuat sub influenţa unor curente culinare mai mult sau mai puţin moderne. În trecut genul acesta de alimente, seminţe, cereale erau mult mai prezente în bucătăria românească şi cred că era bine aşa, pentru sănătate şi nutriţie în general, devreme ce azi se recomandă tot mai mult produsele din cereale integrale, din seminţe cât mai puţin prelucrate. Arpacasul se obţine prin decorticarea boabelor de grâu, orz sau mei, dar cum cererea este predominant de arpacas de grâu pentru colivă, acesta se întâlneşte cel mai des în comerţ. Este bine dacă încercăm să aducem în alimentaţia noastră asemenea seminţe şi cereale fapt pentru care azi am preparat o mancare de arpacas cu ciuperci, ceapă şi ardei, foarte simplă şi care nu cere timp, surprinzător de gustoasă, de care eu sunt mulţumit. Bineinţeles că se pot aduce completări reţetei, se poate adăuga carne, legume sau condimente, funcţie de imaginaţia şi gustul fiecăruia.

reteta de mancare de arpacas cu ciuperci

Necesar mancare de arpacas cu ciuperci:

  • 300 gr arpacas
  • 400 gr ciuperci
  • 1 ardei roşu
  • 1 ardei verde
  • 1 ceapă
  • 20-30 gr unt
  • 1 legătură pătrunjel proaspăt
  • sare, piper, ulei de măsline

reteta de mancare de arpacas cu ciuperci

Preparare:

1. Arpacasul îl preparăm asemeni orezului. Punem într-o oală o cană de arpacas şi două căni de apă, lăsăm 5 minute la fiert, după care acoperim oala şi lăsăm arpacaşul să se umfle, să ia apă.

2. Curăţăm ciupercile de eventuale urme de compost şi le sotăm în ulei încins, să se rumenească puţin. Despre cum sotăm ciupercile astfel încât să obţinem o culoare caramel am scris la ciuperci sote. După ce sunt gata punem ciupercile într-un bol şi le lăsăm în aşteptare.

3. Tocăm ceapa şi tăiem ardeii. Într-o tigaie mai mare, încinsă, în 2-3 linguri de ulei de măsline, punem ceapa la călit şi după 2 minute adăugăm şi ardeiul.

reteta de mancare de arpacas cu ciuperci

Dăm un praf de piper proaspăt măcinat şi sare mare (şi cine doreşte, ceva fulgi de ardei iute) şi după ce ardeiul este puţin călit adăugăm arpacaşul. Amestecăm şi gustăm, să verificăm dacă ne convine cât este de fiert arpacaşul. În caz contrar mai putem adăuga puţină apă ( sau dacă este, supă de legume sau de pui).

reteta de mancare de arpacas cu ciuperci

4. Adăugăm ciupercile rumenite şi amestecăm uşor să se încorporeze şi să se armonizeze aromele. Punem untul tăiat cubuleţe şi amestecăm în continuare. Gustăm şi potrivim de sare şi piper.

reteta de mancare de arpacas cu ciuperci

5. Tocăm mai mare pătrunjelul verde şi-l adăugăm peste mancare. Amestecăm, omogenizăm şi oprim focul.

reteta de mancare de arpacas cu ciuperci

Aceasta mancare de arpacas este foarte bună ca preparat de post dar şi ca garnitură lângă o friptură suculentă. Este sănătoasă şi plină de fibre. Încercaţi-o!

Să fiţi bine!

reteta de mancare de arpacas cu ciuperci

Filed Under: Categorii retete, Retete cu ciupeci, Retete de mancaruri cu legume fara carne, Retete de post, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: ardei, arpacas, ciuperci, garnitura, patrunjel

Dulceata de Sfecla Rosie Aromata cu Lamaie

September 27, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Nu am oftat niciodată prea mult după dulceţuri dar, în timp, mi-am descoperit simpatia pentru dulceţurile ce-şi prezintă curajos fructul sau leguma, în bucăţi ferme, confiate în siropul dulce. Astfel, îmi plac în mod deosebit dulceaţa de morcovi, de nuci, de dovleac, de ardei sau de coajă de pepene verde, tocmai pentru că mă atrag rondelele de morcov confiate sau cubuleţele de coajă de lubeniţă. Nu am preparat până acum dulceata de sfecla rosie, dar cum în ultimul an am gătit ceva mai mult sfecla rosie, încercând s-o aduc periodic în alimentaţia copiilor, am exitat să mai fac încă o mâncare cu sfeclă pentru a nu fi prea insistent şi astfel, gândindu-mă ce pot face nou şi mai inedit cu sfecla, mi-a venit ideea cu dulceaţa, gândind tot la bucăţica dulce, al dente, confiată despre care v-am spus că-mi place. Am preparat-o clasic şi mie, care mai greu mă apropii de o dulceaţă, mi se pare excelentă.

dulceata de sfecla rosie

Necesar dulceata de sfecla rosie:

  • 1 kg sfecla rosie
  • 500 gr zahăr
  • 2 lămâi

dulceata de sfecla rosie 1

Preparare:

1. Curăţăm sfecla roşie de coajă, o feliem şi în final o tăiem cubuleţe, nu excesiv de mici. Punem sfecla tăiată într-o oală, adăugăm apă cât să acopere de două degete cubuleţele de sfecla şi le fierbem până se înmoaie. Sfecla fierbe destul de repede aşa că nu va dura mult şi va trebui verificata textura, prin gustare .

dulceata de sfecla rosie

2. Scurgem fiertura şi repunem pe foc, într-un alt vas, zeama împreună cu zahărul şi cu lămâiile tăiate cubuleţe. Lăsăm să se topească zahărul şi să mai scadă, să se formeze siropul. Punem siropul format peste cubuleţele de sfeclă fierte şi le repunem pe foc. Fierbem până ce scade şi observăm ca se leagă. Pentru a verifica dacă este făcută, picurăm cu o linguriţă sirop din dulceaţă într-un pahar cu apă şi dacă se dizolvă repede înseamnă că mai trebuie ţinută pe foc. Ţinem cont că prin răcire dulceaţa se va mai închega.

dulceata de sfecla rosie

Lăsăm să se răcească şi o punem în 2-3 borcane. Cantitatea de zahăr folosită se poate creşte dacă doriţi un rezultat mai dulce. De asemenea, se poate adăuga, pentru arome, de ex. scorţişoară sau anason. Toamna, sfecla se găseşte şi este şi ieftină aşa că vă invit să o încercaţi, pentru că se face repede şi este -părerea mea- foarte bună.

Să fiţi bine!

Filed Under: Categorii retete, Retete de gem si dulceata, Retete de muraturi si conserve, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: dulceata, lamaie, sfecla rosie

Salata cu porumb si fasole rosie. Mexicana

September 26, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Îi spun eu salata cu porumb si fasole, dar la cât este de consistentă şi generoasă lucrarea asta cu origine mexicană, cred că depăşeşte acest cadru. Este cunoscut apetitul mexicanilor pentru fasole şi porumb pe care le regăseşti în mai toată bucătăria lor într-o mare diversitate de preparate, de gusturi şi culori. Fasolea în salată, se dovedeşte a fi foarte gustoasă chiar dacă o mâncăm, scoasă din oala în care fierbe ciorba de fasole, numai cu ceapă tocată şi puţină acritură.

salata cu porumb si fasole

Necesar salata cu porumb si fasole rosie:

  • 1 cutie fasole roşie
  • 2 stiuleţi de porumb sau din conservă
  • 1 ceapă roşie mare
  • 1 gogoşar

Pentru dressing:

  • piper, sare, fulgi de ardei iute
  • ulei de măsline, zeama de la o jumătate de lămâie
  • o mână de pătrunjel verde proaspăt

salata cu porumb si fasole

Preparare:

1. Desfacem conserva de fasole roşie şi o golim într-o strecurătoare pentru a scurge sosul. Depănuşăm ştiuleţii de porumb şi îi punem la fiert. Câtă vreme se mai găseşte porumb prin pieţe,  prefer porumbul fiert celui din conservă.

2. Tăiem cubuleţe gogoşarul. La asemenea salate este mai indicat gogoşarul decât ardeiul kapia, acesta fiind mai cărnos şi mai dulce. Ceapa roşie o tăiem, de asemenea, cubuleţe. Punem fasolea, gogoşarul, ceapa într-un bol şi răzuim ştiuleţi de boabe.

3. Într-un borcănel punem 3 linguri de ulei de măsline, stoarcem lămâia şi dăm câte un vârf de cuţit de sare, piper şi fulgi de ardei. Punem capacul la borcan şi agităm să se formeze suspensie. Punem dressing-ul peste salată, adăugăm pătrunjelul proaspăt tocat şi amestecăm să omogenizăm. Lăsăm să stea 10 minute să se armonizeze.

Gustoasă, săţioasă şi plină de culoare această salata cu porumb şi fasole. Poate fi mâncată şi drept garnitură lângă o carne suculentă, preparată la grill sau la cuptor.

Să fiţi bine!

salata cu porumb si fasole

Filed Under: Bucataria americana, Categorii retete, Retete cu fasole, Retete de salate, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple Tagged With: ceapa rosie, fasole, gogosar, Mexic, porumb

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 21
  • Page 22
  • Page 23
  • Page 24
  • Page 25
  • Interim pages omitted …
  • Page 47
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate