Retete de mancaruri cu carne

Cocos in vin. Coq au vin

October 14, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Legenda privind prepararea unui cocos in vin ne duce în timp pâna la razboaiele dintre Iulius Cezar şi Galia, când un conducător galez i-ar fi trimis cadou lui Cezar, ca semn al vitejiei galilor, un cocoş bătrân. Drept răspuns, Cezar l-ar fi invitat pe respectivul gal la masă, pentru a servi cocoşul gătit in vin. O altă variantă îl are ca protagonist pe Napoleon care, călătorind prin Franţa, a înnoptat la un han şi a solicitat ceva mâncare. Hangiul disperat , neavând decât un cocoş bătrân, puţine legume şi ceva verdeţuri, a ales să fiarbă cocosul în vin cu ceapa şi verdeţuri. Spre surprinderea tuturor a fost foarte gustos şi de aici nu a mai fost decât un pas pentru ca reţeta să intre în bucătăria tradiţională franceză. Ca şi la noi, ţăranul francez avea în curte un cocoş la mai multe găini iar când acesta îmbătrânea şi nu-şi mai îndeplinea atribuţiile faţă de găinii, ţăranul trebuia să-l înlocuiască. Cocoşul fiind bătrân şi având carnea tare şi fibroasă, ţăranul a ales să-l fiarbă încet în vin roşu până se înmuia carnea. Reţeta apare pentru prima dată într-o carte de bucate în anul 1864, iar în 1961 Julia Child, doamna bucătăriei franceze, o face populară.

Necesar cocos in vin:

un cocos – dacă se poate crescut la curte dacă nu, pui din magazin
1 litru vin roşu sec
20-25 cepe arpagic
250 gr sunculiţă împănată afumată – poate fi şi kaiser, bacon sau piept afumat
200 gr ciuperci
3 căţei de usturoi
40 gr unt
1 lingură pastă de roşii
1 lingură făină
foi de dafin, cimbru, piper, sare
1 legătură pătrunjel verde
ulei pentru prăjit
supă de pui

Preparare:

1. Curăţăm bine cocoşul, îl spălăm şi îl tăiem bucăţi. Am folosit pulpele, pieptul şi aripile. Dacă cocoşul este bătrân poate fi marinat în vin cu morcov, ceapă şi mirodenii, pentru câteva ore. Dacă este mai tânăr poate fi înlăturată etapa marinării. Se cunoaşte faptul că marinare dă un gust specific păsării aşa că dacă nu agreaţi acel miros şi gust puteţi înlătura marinarea inclusiv la un cocoş bătrân deoarece fierberea îndelungă la foc mic va asigura frăgezirea carnii.

2. Condimentăm bucăţile de carne cu sare şi piper şi le rumenim într-o tigaie mare, dacă avem, sau în tranşe, într-o tigaie normală.

Se pune carnea rumenită într-un ceaun sau cratiţă. Se adaugă piper măcinat, 2-3 foi de dafin, crenguţe de cimbru.

Se acoperă carnea cu vin roşu, de preferinţă sec şi se dă ceaunul acoperit la foc mic, să bolborosească încet. Timpul de fierbere este funcţie de vârsta cocoşului şi va trebui să gustăm pentru a verifica fierberea cărnii. Dacă scade prea mult şi carnea nu este încă fiartă mai adăugăm puţină supă de pui. Dacă se prepară un pui din magazin timpul de fierbere este scurt, ceva peste 30 de minute.

3. Curăţăm şi spălăm arpagicul, tăiem afumătura fideluţă. Într-o tigaie încinsă punem 2 linguri de ulei şi rumenim arpagicul 3-4 minute. Dăm un praf de sare şi unul de piper.

Peste arpagicul rumenit adăugăm şunculiţa fideluţă şi mai ţinem tigaia pe foc 2-3 minute. Când şi aceasta s-a rumenit punem usturoiul mărunţit. Amestecăm şi punem toată călitura într-un bol. În aceiaşi tigaie, în uleiul rămas rumenim ciupercile la foc iute. Le punem în acelaşi bol.

4. Când carnea este fiartă adăugăm în ceaun arpagicul, şunca şi ciupercile călite şi lăsăm să mai bolborosească încet 10 minute, la foc mic.

În tigaia în care am rumenit arpagicul, şunca şi ciupercile, fără a o curăţa, pentru a valorifica aromele rămase, topim untul şi călim o lingură de făină. Luăm un polonic cu zeamă din ceaun şi punem în tigaie, peste făina călită cu unt. Adăugăm o lingură pastă de roşii. Amestecăm să se formeze sosul iar dacă mai este nevoie, adăugăm mai multă fiertură cu polonicul. Potrivim după gust sosul, de sare şi piper şi îl punem în ceaun, peste cocoş. Mai lăsăm să fiarbă 5 minute şi oprim focul. Aromăm cu pătrunjel proaspăt.

Acest cocos in vin are un gust cu totul deosebit şi se mănâncă, de obicei, cu piure de cartofi, cartofi natur, orez sau paste. Eu l-am preferat cu cartofi natur peste care am tocat ceapă verde.

Să fiţi bine!

Dovlecei umpluti cu carne. Infierbantati la cuptor

September 27, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

După ce am umplut vinete albe, după ardeii bucovineni şi imam bayildi azi vom face de petrecanie, tot prin umplere, unor dovlecei tomnatici. Îs buni umpluţi sârguincios cu călitură de carne şi legumă, înfierbântaţi la cuptor în sos aromat, dulce acrişor şi mâncaţi, dacă vor muntenii, cu smântână sau, dacă vor vălenii, cu ciuşcă iar restul, să nu cumva să stea sfioşi deoparte ci să-i mănânce după cum îi rabdă inima şi pofta. Îs dovlecei umpluti cu carne tocata, pe cât de arătoşi, pe atât de savuroşi, nu cer mare îndemânare, nu-s costisitori ca timp, sunt doar gust.

Necesar dovlecei umpluti cu carne:

2 dovlecei potriviţi ( pentru 4 porţii)
250 gr carne tocată amestec
2 ciuperci
0 ceşcuţă mică de orez
2 cepe
1 ardei kapia
2 linguri cu morcov ras
4-5 roşii
1 lingură pastă de roşii
pătrunjel verde
piper, sare, cimbru, ulei pentru prăjit
1 lingură ulei de măsline

Preparare:

1. Amestecăm carnea tocată cu orezul, cu ciupercile mărunţite, cu morcovul ras. Adăugăm puţin pătrunjel proaspăt tocat, sare şi piper proaspăt măcinat şi omogenizăm umplutura. Curăţăm şi tocăm o ceapă şi tăiem cubuleţe ardeiul kapia roşu. Într-o tigaie încinsă, în puţin ulei călim sumar ceapa şi ardeiul roşu. Adăugăm amestecul pentru umplutură, amestecăm şi călim 2 minute până ce carnea îşi schimbă culoarea. Lăsăm tigaia deoparte şi ne ocupăm de dovlecei.

2. Curăţăm dovleceii de coajă şi îi înjumătăţim, pe lung. Cu o linguriţă, ca în fotografia de mai jos, curăţăm interiorul dovleceilor formând bărcuţe cu grosimea de cca. 0,5 cm.

3. Umplem dovleceii cu călitura din tigaie şi-i aşezăm ordonat într-o tavă.

4. Păstrăm 2 roşii pentru a căpăci dovleceii şi celelalte le tăiem cubuleţe. Tocăm cea de-a doua ceapă şi mărunţim miezul înlăturat de la dovlecei. Călim în puţin ulei ceapa, adăugăm roşiile cubuleţe şi miezul dovleceilor, punem o lingură cu pastă de roşii, condimentăm cu sare, piper şi cimbru, amestecăm şi lăsăm pe foc 2 minute să se formeze sos.

5. Punem sosul din tigaie în tava cu dovlecei şi completăm cu puţină supă de legume sau pui, dacă avem, sau cu apă, astfel încât dovleceii să fie trei sferturi în sos. Punem ploaie o lingură cu ulei de măsline, ce vine cu gust şi contribuţie la legarea sosului. Feliem 2 roşii şi punem felii de roşii peste umplutura dovleceilor.

6. Dăm tava la cuptor până scade, cca 1 oră, timp în care de vreo trei ori, tragem tava afară şi punem cu linguriţa supă în dovlecei, printre şi peste feliile de roşii, astfel încăt să saturăm umplutura cu supă. Dacă nu avem supă, luăm uşor, cu lingura, zeamă din tava dovleceilor şi punem peste umplutură, să o absoarbă. Când dovleceii şi roşiile sau rumenit, când sosul a scăzut suficient, oprim focul cuptorului.

Aşa cum am spus se pot mânca asemeni ardeiului umplut, cu smântână, ardei murat. Dovlecelul nu va deveni fârâmicios ci dimpotrivă va fi al dente, cu o constituţie fermă.

Să fiţi bine!

Pilaf de orez cu pui. La cuptor

September 23, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

În nenumăratele lor peregrinării războinice, la nord de Dunăre, otomanii îşi luau în raniţa culturală meniul bucătăriei lor încărcat de sarmalele, musacale, legumele umplute şi pilafuri. Când mă gândesc că tot în raniţa aia se afla şi ciubucul, cu care ne-au umplut de fală, parcă mi se strepezesc dinţii şi atunci aleg să văd partea bună a lucrurilor sau mai degrabă a mâncărurilor ce ni le-au lăsat, spre bucuria casei. Pilaful nostru de orez de la turci ni se trage şi al lor, la rândul lui, se trage de la persani. Se prepară în nenumărate feluri, de la casă la casă, este bine văzut de gospodine că satură şi mulţumeşte pe mai toţi mesenii normali în apetit. Azi preparăm un pilaf de orez cu pui, la cuptor sau cum i-ar zice bătrânii – băgăm orez în tavă.

Necesar pilaf de orez cu pui:

3-4 pulpe de pui ( eu am avut pui de ţară sau, ca să nu-l jignesc, pui organic de la care am prelevat pentru pilaf pulpele şi pieptul)
300 gr orez
2 cepe
1 ardei roşu
1 ardei verde
1 morcov
2-3 căţei de usturoi
3 linguri pastă de roşii
pătrunjel verde
piper, cimbru, sare

Preparare:

1. Punem carnea de pui la fiert pentru 30 minute ( eu, pentru că am preparat cu pui de ţară , fiind carnea mai tare, a trebuit s-o fierb mai mult). Spălăm, curăţăm şi tăiem ceapa, ardeiul roşu şi verde, morcovul, usturoiul şi le călim în 2-3 linguri de ulei încins. Adăugăm piper, un praf de sare şi puţin cimbru şi călim 4-5 minute. Punem şi pasta de roşii, amestecăm şi mai ţinem 2 minute pe foc.

2. Toată călitura o punem într-o cratiţă sau vas roman şi adăugăm orezul spălat. Turnăm puţină supă care să permită o bună omogenizare a orezului cu legumele călite.

3. Aşezăm carnea fiartă în vas şi mai completăm cu supa rezultată în urma fierberii până la 600 ml ( adică de două ori cantitatea de orez).

4. Punem capac la vas şi îl dăm în cuptorul încins. Verificăm peste 30-45 de minute şi dacă orezul s-a umflat îl gustăm şi dacă considerăm că mai cere supă mai adăugăm câte o ceşcuţă. La final luăm capacul şi lăsăm pilaful să prindă obraz. Scoatem vasul din cuptor şi ornăm cu pătrunjel verde.

După cum se vede, reţeta este simplă şi procedura la fel. Legumele se pot completa după cum apreciează fiecare, cu puţină fasole verde, mazăre sau chiar 2-3 cartofi tăiaţi cubuleţe. La condimente se poate de asemenea umbla.

Să fiţi bine!

Mamaliga pe Paturi. Felu’ Unu

September 17, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Câţi ciobani atâtea ceaune pline cu felurite pături de mămăligă, de brânzeturi şi afumături, de cârnaţi şi alte copturi. Mai că fiecare stână îşi are propiul obicei şi fiecare cioban îşi dă obolul de brânzeturi şi cărnuri, aşezându-l între mămăligi, în tuci, sub numele de mamaliga pe paturi. Este iluzoriu să încerci a argumenta că ne vom ridica cu o mamaliga pe paturi preparată la bloc la înălţimea şi rotunjirea finală a odorului ciobănesc cu nerv primitiv, realizat la ceaun ars, cu miros de fum de cetină, dar asta nu ne împiedică să fim nişte cinstiţi şi pofticioşi epigoni ai mămăligii, brânzei şi afumăturii, ai spectaculoaselor mâncăruri aflate la stânele purtate de munţii noştri. În timp, din stână în stână, vom drege mamaliga pe paturi în diferite feluri.

Necesar reteta mamaliga pe paturi ( sau în paturi):

500 gr mălai
500 gr brânza dulce, sărată, de oaie sau vacă după cum poftim
400 gr smântână
100 gr unt
300 gr afumătură – muşchi, kaiser, şunculiţă, ceafă afumată, pastramă afumată – cărnoasă dar şi cu ceva slană, grăsime
4-5 ouă
1 ceapă mare
3-4 linguri cu pastă de roşii
ulei, sare, boia, piper, cimbru

Preparare:

1. Tăiem îmbucături, franjuri sau cubuleţe, afumătura. Eu am combinat muşchi afumat cu şuncă ( slană, clisă) ţărănească afumată. Curăţăm, tăiem ceapa şi o punem la călit într-o tigaie cu 2 linguri de ulei. Când ceapa este bine înfierbântată şi începe să devină sticloasă, adăugăm afumătura. Mai păstrăm cam o treime din afumătură, pentru mai târziu. Punem o linguriţă boia, un praf de piper, cimbru frecat în mâini şi niscai sare. Amestecăm şi lăsăm să se călească 2-3 minute. În final adăugăm pasta de roşii şi mai lăsăm, la fel, 2-3 minute să se lege totul armonios. Luăm tigaie de pe foc şi lăsăm călitura să-şi aştepte rândul, până-i gata mămăliga.

2. Facem o mămăligă nici prea vârtoasă, dar nici plăpândă şi molatică rău, ci potrivită cât să o putem modela ce şi ce cât este caldă. Despre cum facem mămăliga, dacă sunt doritori care încă nu s-au iniţiat în mânuirea mămăligăului ( mestecău, brucelnic, făcăleţ, tocănău) am scris câte ceva aici.

3. Într-un ceaun, vas roman, tavă mai înaltă, cratiţă, al cărui fund îl ungem cu unt punem un prin strat de mămăligă de 1,5-2 cm grosime. Urmează un strat de brânză şi smântână ( folosim puţin peste jumătate din brânză şi smântănă, păstrând restul pentru ultimul strat). Dacă brănza este mai tare, o dăm pe răzătoare şi o amestecăm cu smântâna. Dacă este mai moale, o fărâmiţăm cu furculiţa şi o omogenizăm cu smântăna. Procedura asta cu amestecatul nu este obligatorie ( o prefer că se uniformizează şi întinde mai bine peste stratul de mămăligă), se poate presăra separat brânză fărâmiţată şi turna smăntână peste ea.

Peste acest strat întindem o altă pătură de mămăligă. Peste cel de-al doilea strat de mămăligă uniformizăm călitura cu afumătură pe care, bineînţeles, o acoperim cu o altă pătură de mămăligă.

Peste acest ultim strat de mămăligă adăugăm ce a mai rămas din brânză şi smântână. Facem cu dosul lingurii 4-5 lăcaşuri (vezi foto) pentru a pune ouăle mai târziu, să nu se împrăştie aiurea pe mămăligă. Presărăm uniform ce nu am călit şi am păstrat din afumătură. Tăiem untul bucăţele şi îl punem pe deasupra, să pătrundă, când va da de căldura cuptorului, în straturile lucrării noastre.

4. Dăm vasul cu capac pe el, la cuptor încins, la foc mai încet, pentru 45-60 de minute. În ultimele 10 minute, scoatem vasul, punem ouăle ochiuri în lăcaşurile formate cu dosul lingurii şi băgăm din nou la cuptor, fără capac. Este gata în scurt timp, când ouăle sunt coapte. Se mănâncă cu o acritură lângă, un castravete murat, un gogoşar, o gogonea. Puteţi folosi orice fel de brânzeturi: telemea, caşcaval, branză de burduf, brânză dulce, caş, urdă.

Să fiţi bine!

Ardei Gras Umplut ca-n Bucovina, cu Nuci si Ciuperci

September 11, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Cu o compoziţie mai încărcată decât ardeii clasici, acest ardei gras umplut de bucovineni este stilizat si imbogatit cu smântâna grasa specifică locului şi sunt personalizat cu nuci şi ciuperci. Au un gust mai subtil datorita compozitiei mai mai bogate, aromată cu cimbru, dar şi gust provensal, devreme ce sunt însoţiţi de afumătură. Nordul tarii, ceva mai rece dar si datorita influentelor germane, spre deosebire de sud, intotdeauna a plusat la ingrediente si tehnica, pentru a da o consistenta si savoare mai viguroasa. Acestui ardei gras umplut ca-n Bucovina ii stă bine în cratiţă, toamna, când se bat nucii şi când vinul cel nou îţi dă mai mult avânt şi dorinţă.

Necesar reteta de ardei gars umplut ca-n Bucovina:

15-20 ardei potriviţi, nu mari, dar nici prea mărunţi – mie mi-au intrat în vasul roman 19 bucăţi
150 gr. afumătură de porc
3-4 roşii coapte şi cărnoase
1 pahar de bulion
1 pahar de vin alb
sare, piper, cimbru, foi de dafin

Pentru compozitie ardei gras umplut:

500 gr carne amestec porc-vită, dacă se poate mai mult vită
200-300 gr ciuperci
1 pahar smantana
5-6 nuci
2 ouă
1 ceapă mare
1 morcov
1 pahar orez
1 legătură pătrunjel proaspăt
sare, piper boabe, cimbru
puţin unt, 30-40 gr pentru călit

Preparare:

1. Ceapa se taie mărunt şi morcovul se dă pe răzătoare. Punem ceapa, pentru scurt timp, la călit în unt şi punem carnea tocată peste ea. Amestecăm şi adăugăm şi morcovul ras.

2. Punem călitura într-un bol şi adăugăm ciupercile mărunţite din cuţit, smăntăna, miezul de nucă pisat, pătrunjelul tocat, orezul şi ouale. Condimentăm cu sare, piper proaspăt măcinat şi cimbru şi frământăm bine compoziţia să se omogenizeze. O lăsăm să se odihnească, să se maturizeze gustul, timp în care pregătim ardeii pentru umplut.

3. Tăiem capacele la ardei şi le înlăturăm seminţele. Păstrăm capacele cu codiţă pentru a acoperii ardeii cand ii ordonam în vas. Spălăm ardeii şi îi lăsăm să se scurgă apa. Cu o linguriţă umplem ardeii cu compoziţia formată şi îi arânjăm străns în cratiţă sau într-un vas roman. Le punem capacele tăiate anterior sau, dacă vreţi, îi căpăciţi cu felii de roşii. Tăiem afumătura felii şi o introducem printre ardei.

4. Tăiem roşiile cubuleţe mici şi le punem într-o tigaie mai mare sau o cratiţă împreună cu bulionul, vinul, cimbru, piper boabe, câteva foi de dafin şi sare. Punem un polonic de apă sau, dacă avem, supă de legume şi îi dăm 2-3 clocote pe foc. Punem acest sos mai subţire în vasul cu ardei, astfel încăt să cuprindă ardeii, trei sferturi din înălţimea lor.

5. Punem capac la vas şi îl introducem la cuptor. Lăsăm ardeii umpluţi să fiarbă, la foc încet, cca 1 oră după care luăm capacul şi-i lăsăm să se rumenească şi să scadă sosul. Cu ceva istorie in spate, razbind prin timp, acest ardei gras umplut ca-n Bucovina este fara indoiala de incercat, pentru a depasii cadrul clasic si a oferii bucurie tot gurmandului.

Să fiţi bine!

La Gratar, pe Tabla si in Jar. Pe Nisipurile Dunarii

September 5, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

De când Prometeu, în ciuda lui Zeus, a dat omului focul, bărbatul, fiind deja vânător şi pescar, a simţit că are o nouă chemare, că poate da mai mult şi mai bun şi astfel a încins primul grătar. De aici, de la gratar, de la litera A, se revendică probabil înclinaţia unor bărbaţi spre cratiţă, chemarea de a aprofunda la coada tigăii, arta culinară. Cum vara este aproape dusă, ne-am grăbit, prinşi de aceiaşi chemare, eu împreună cu Marian şi Cătălin, doi tovarăşi în ale fugii de betoanele oraşului, să ne mai îmbărbătăm la gratar, să mai facem o fiertură la oală de pământ şi de ce nu, să mai aruncăm câte o undiţă în Dunăre. Dacă iniţial nu aveam de gând să scriu ceva despre grătar, nepregătindu-mă dealtfel cu cărnuri sau alte odoare mai de fală culinară, m-am răzgândit după ce am redescoperit un gust pe care nu îl mai încercasem ani buni. Ca o paranteză, deşi presupun că se cunosc, nu ar fi rău să amintesc câteva reguli primare pentru ca un grătar să fie reuşit, să evităm obţinerea unei fripturi ca o talpă de pantof.

1. În primul rând feliile de carne trebuie să fie mai grosuţe, între 1,5 şi 2 cm, condiţie preliminară pentru a obţine o friptură suculentă. Dacă feliem carnea subţire, sucurile nu prea mai au unde să stea şi vom obţine, logic, o uscătură.

2. Când şi dacă vrei carne la gratar, prostul obicei de a te năpusti gospodăreşte cu ciocanul pe carne, reminiscenţă de la prea multe şniţele, nu-şi are locul. Am întâlnit destule persoane care procedează ca atare. Nu trebuie ruptă fibra cărnii cu ciocanul, nu trebuie stoarsă, vlăguită de sucuri pentru că din nou, obţinem o uscătură.

3. Am întâlnit, de asemenea, de multe ori situaţia, la amici, rude, adunării populare şi ad-hoc, în care persoane aflate în preajma grătarului nu se pot abţine să nu zăpăcească carnea întorcând-o întruna, dornici să monopolizeze grătarul, chiar dacă nu este treaba lor, aprigi în a arăta cât de pricepuţi sunt. Carnea întoarsă excesiv devine, de asemenea, uscătură. Normal, carnea se lasă mai mult timp pe o parte până prinde crustă şi apoi se întoarce şi se ţine mai puţin pe cea de-a doua faţă. Şi dacă o întorci de câte două ori pe fiecare parte este ok, dar nu trebuie abuzat.

4. O a patra regulă ar fi să-i dai sare mare la sfârşit ci nu la început, din acelaşi motiv, să nu extragă prematur sucurile cărnii.

În mare, acestea ar fi regulile de baza pentru un gratar cumsecade. Binenţeles că există mai multe chichiţe , funcţie de carnea folosită, grătar, etc, dar nu este cazul să intrăm în amănunte. Aş aminti doar o situaţie, asupra căreia am întâlnit mai multe discuţii, respectiv pentru a obţine un gust mai bun la grătar este bine ca iniţial să prăjim sumar carnea în tigaie, argumentându-se cum că formarea unei cruste ar izola sucurile în cărne. Într-adevăr carnea preparată astfel este mai gustoasă, dar asta nu se datorează crustei care ar proteja sucurile în interiorul cărnii ci se datorează reacţie Maillard, ce se produce la prăjire, în urma căreia se formează gustul, aroma şi culoarea cărnii. Despre această reacţie, foarte prezentă în bucătarie, se pot citi mai multe la ciuperci sote.

Revenind la ieşirea noastră la Dunăre, pot spune că am avut la noi ceva porcisme, carne şi ficat, pe care le-am armonizat cu o salată de ardei kapia şi cu cartofi copţi în jar. După cum se vede, nimic mai elaborat. Ştim că ficatul de porc are un preţ modic, că nu prea se consumă şi că, poate de multe ori, ne nemulţumeşte faptul că îl luăm tare din tigaie. Pe grătar, în aer liber, pe jar l-aţi mai încercat?

Uitasem cât de gustos, fraged şi pufos poate fi dacă îl facem cât trebuie pe grătar, îi dăm sare mare la sfârşit şi nu îl lăsăm să se răcească, să stea prea mult timp. Cumpărat în fugă, sub motivul ” să fie acolo”, ficatul de porc a fost pentru mine cea mai mare plăcere pe care mi-a furnizat-o grătarul. Am masat atât feliile de carne cât şi ficatul tăiat bucăţi mari cu cimbru proaspăt şi le-am lăsat să se odihnească până am copt ardeii kapia roşii, pe tablă. Am curăţat ardeii de pieliţele arse şi i-am făcut salată clasică, cu ulei, oţet şi usturoi. O salată acrişoară şi usturoiată, care să se îngăduie bine cu friptura şi să taie din greutatea cărnii de porc.

Mai apoi, cât timp s-a făcut carnea la gratar, am curăţat cartofii, le-am dat puţină sare şi i-am învelit în folie de aluminiu. Când carnea a fost gata, am ridicat grătarul şi am aruncat cartofii în jar să se coacă.

În cca 15 minute cartofii sunt gata şi vă asigur că sunt delicioşi. De multe ori am copt cartofii în coajă, fără folia de aluminiu, dar au ca dezavantaj faptul că munceşti mai mult la curăţat şi te cam mozoleşti. Se poate şi mai bine dacă dregi puţin cartofii cu unt şi verdeaţă, dar aşa cum am spus, la noi nu a fost cazul, pregătirea fiind pe fugă. Am avut în vedere, în principal, doar lucrarea făcută la oala de pământ, respectiv fasole cu costiţă afumată, despre care o să scriu curând.

Spre seară am copt probabil ultimul porumb din acest an. Ca desert. Să fiţi sănătoşi şi bine!