• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

Retete cu peste, scoici, melci

Paste cu ton si masline

December 3, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Nu am mai preparat paste de mai bine de o lună şi ca atare nici nu am mai scris nimic despre preparatele macaronarilor. Cred că, raportat la cât de îndestulătoare sunt şi la bunul gust ce le caracterizează, comparativ cu alte mâncăruri, pastele sunt cel mai la îndemână şi uşor de preparat. Pe lângă plăcerea gustului, faptul că se pregătesc repede le-a ajutat să câştige popularitate. Practic aceste făinoase, dacă nu te limitezi şi cantonezi în clasicitatea unor reţete, se pot însoţi curajos şi fără fason, cu orice legumă sau carne. Cum, fiica mea, mi-a bătut zilele astea obrazul că nu i-am mai făcut spaghete, a trebuit să-mi fac mea culpa prin fapte şi să-i prepar paste cu ton si masline. Spaghetele cu ton au intrat de curând în topul plăcerilor ei culinare şi ca urmare, trebuie să prestez la tigaie în sensul ăsta. Lângă ton se pot alătura la alegere: măsline, porumb dulce, capere, ciuperci, broccoli, etc.

paste cu ton si masline

Ingrediente necesare reteta de paste cu ton si masline

  • 300 gr paste
  • 1 cutie roşii cuburi în bulion
  • 1 conservă ton
  • 1 ceapă
  • 3-4 căţei de usturoi
  • 1 mână de măsline
  • 1 legătură pătrunjel
  • piper, sare
  • ulei

paste cu ton si masline

Preparare

1. Mărunţim ceapa şi usturoiul şi le călim sumar în 2 linguri de ulei de măsline, într-o tigaie încinsă. Dăm un praf de piper şi puţină sare.

ceapa si usturoi pentru paste

2. Adăugăm roşiile cuburi în bulion, amestecăm şi lăsăm 3-4 minute pe foc mic.

paste cu ton si masline

3. După câteva minute de bolborosit încet adăugăm măslinele.

paste cu ton si masline

4. După alte 2 minute, desfacem conserva de ton şi o punem în sos. Adăugăm pătrunjelul tocat şi oprim focul. Pentru că îmi plac pastele mai condimentate şi usturoiate mai adaug la final 2 căţei de usturoi şi un praf de piper.

paste cu ton si maslinepaste cu ton si masline

5. Punem pastele la fiert în apă cu sare pentru cca 8 minute. Gustăm spaghetele, să nu le fierbem prea mult ci să rămână al dente. Le scoatem într-o strecurătoare mai mare să se scurgă apa. Nu trec pastele sub jet de apă rece decât atunci când le folosesc la salate, caz în care amidonul rezultat prin fierbere ar mozoli salata. Preparate cu sos, amidonul ajută sosul să adere bine la paste şi astfel să se împlinească gustul şi ca urmare nu le spăl.

spaghete cu ton si masline

Adăugăm pastele în tigaie şi amestecăm să le cuprindă sosul.

Să fiţi bine!

paste cu ton si masline

paste cu ton si masline

Filed Under: Bucataria europeana, Categorii retete, Retete cu peste, scoici, melci, Retete cu sos, Retete de paste si pizza, Retete rapide, Retete simple Tagged With: masline, paste, spaghete, ton

Obleti pe orez. In tava, la cuptor

November 28, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Cred că sunt mai mult de 10 ani de când nu am mai mâncat peşte pe orez. De regulă, mâncarea asta se mânca pe valea Dunării şi se prepara mai mult cu peşte sărat şi uscat, în lunile de iarnă, fiind însoţită de un castron cu murături asortate, de putină. În verile când se prindea mai mult peşte, o parte se freca cu sare mare, se înşira pe aţă şi se punea la uscat la streaşina casei. După ce se usca, se băga în sac şi se consuma iarna, fiind preparat, în special, saramură cu ceapă şi ciuşcă sau se băga în tavă, pe orez, la vatră. Tot peştele asta uscat se cocea iarna pe tablă, la vatră şi se mânca cu mămăligă tare, rece,  fiind motiv şi prilej de vorbă, la un pahar de vin în iernile înzepezite. Îmi place orice fel de peşte şi nu am nici o problemă cu oasele iar obletele, aşa mic cum este el, din punctul meu de vedere este un peşte special. Aşa că am pus obleti pe orez , după ce i-am ţinut o zi să-şi ia sare.

obleti pe orez. In tava, la cuptor

Ingrediente reteta de obleti pe orez

  • 10-15 obleţi mai mari, cât să acopere suprafaţa tăvii
  • 3 cepe
  • 1 fir praz
  • 1 ardei gras
  • 2 linguri pastă de roşii
  • 1 cană orez
  • boia, piper, sare
  • ulei

obleti pe orez. In tava, la cuptor

Preparare:

1. Pregătim peştele. Mie îmi place mult obletele şi de aceea l-am ales, dar nu este obligatoriu să aveţi obleţi pentru mâncarea asta. Se poate prepara atât cu peşte proaspăt dar şi cu peşte sărat cum ar plătica sărată, ce se găseşte mai des la pescării. Eu prefer ca peştele ce se prepară cu orez să fie, dacă nu sărat şi uscat, cel puţin lăsat să-şi tragă ceva sare. Curăţăm peştele şi îi dăm un praf de sare să piardă din apă şi îl punem într-un bol. Îl lăsăm peste noapte să-şi ia sare, timp în care scurgem de vreo două ori apa lăsată de acesta în bol.

2. Curăţăm cepele şi prazul şi le tocăm potrivit. La reţeta asta se pune multă ceapă să dea dulceaţă. Prazul, ce îl folosesc mult iarna la mâncăruri, de asemenea, vine cu dulceaţă. Tăiem julien ardeiul gras sau kapia. Într-o tigaie cu 2-3 linguri de ulei încins, călim ceapa, prazul şi ardeiul. Dăm căliturii puţină sare, un praf de piper şi o linguriţă de boia. Amestecăm şi punem 2 linguri de pastă de roşii. Omogenizăm şi mai ţinem 1 minut pe foc.

obleti pe orez. In tava, la cuptor obleti pe orez. In tava, la cuptor obleti pe orez. In tava, la cuptor

3. Într-o tavă sau cratiţă punem o cană bună de orez şi călitura de ceapă, praz şi ardei. Adăugăm 2 căni de apă fierbinte, dublu cantităţii de orez. Amestecăm bine orezul cu călitura şi apa fierbinte.

obleti pe orez. In tava, la cuptor obleti pe orez. In tava, la cuptor obleti pe orez. In tava, la cuptor

4. Aşezăm obleţii, aliniaţi frumos în tavă, la fel ca în fotografie. Băgăm tava la cuptor. Verificăm după 20-25 de minute dacă s-a umflat orezul şi îl gustăm să-i verificăm textura, dacă ne place. Dacă este prea al dente şi nu ne place, mai adăugăm o jumătate sau chiar o cană de apă fierbinte. Amestecul de orez cu ceapă călită va cere mai multă apă decât orezul simplu. Se ţine tava la cuptor 30-45 de minute şi se opreşte focul.

Foarte simplă şi foarte gustoasă această mâncare cu obleţi. Merge bine cu murături sau ceapă. Eu am mâncat-o cu ceapă roşie lungă, de apă sau de Buzău, cum îi spun pieţarii.

Să fiţi bine!

obleti pe orez. In tava, la cuptor obleti pe orez. In tava, la cuptor 14obleti pe orez. In tava, la cuptor

Filed Under: Categorii retete, Retete cu peste, scoici, melci, Retete din Dobrogea, Retete din Oltenia, Retete ieftine, Retete la cuptor, Retete simple Tagged With: la cuptor, obleti, orez, peste, praz

Salata de icre de crap

October 28, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Salata de icre cea mai gustoasă este considerată, de cei cu ştate vechi în ale conlucrării cu peştele, cea preparată din icre de ştiucă, urmată îndeaproape de cea din icre de crap. Icrele, atât în ce priveşte păstrarea lor cât şi în ce priveşte prepararea, necesită cunoaşterea unor mici secrete. În caz că avem icre proaspete, pentru a se lega mai bine, este recomandat să fie ţinute la rece, cu sare, minim 24 de ore. Probabil mulţi aţi întâlnit acele icre ţinute la sare, în borcan, de o culoare urâtă, cenuşie. Culoarea cenuşie se datorează faptului că icrele proaspăt recoltate din peşte sunt puse imediat la sare, iar sarea absorbind sângele din icre dă aceea culoare cenuşie. Reţinerea sângelui de către sare face ca gustul salatei de icre să fie afectat negativ.

Icrele se află într-un săculeţ împreună cu vase de sânge al căror rol este să hrănească icrele. În momentul în care s-au scos icrele din peşte, trebuie înlăturate bine toate pieliţele săculeţului în care se află, apoi aşezate pe o sită sau strecurătoare aflată deasupra unui bol. Bolul cu sita cu icre deasupra se bagă la frigider şi se lasă 8-10 ore să se scurgă sângele. După ce s-a scurs sângele se dă sare, cca 10 % şi se pun în borcan, adăugând deasupra un strat protector de ulei. Astfel se pot ţine 5-6 luni în frigider. Treptat, icrele vor căpăta o culoare frumoasă de portocaliu spre roşu. Referitor la preparare, dacă în trecut, miezul de pâine sau grisul, erau folosite numai în caz că se tăiau icrele, pentru a le drege, penuria din perioada comunistă a făcut ca înmulţirea icrelor cu pâine sau gris să devină regulă. Acest obicei de a înmulţi icrele se practică mult şi azi, rămânând oarecum “prins” în reţete. Am preparat salata de icre de crap fără gris, dar cine s-a obişnuit sau preferă prezenţa grisului, îl poate adăuga, că doar se ştie – gusturile nu se discută.

salata de icre de crap

Necesar reteta de salata de icre de crap:

  • 200 gr icre
  • 350-400 ml ulei
  • 2 cepe
  • 1 lămâie
  • sifon
  • pentru ornat – capere, măsline, etc

salata de icre de crap cu capere

Preparare:

1. Punem icrele într-un vas, adăugăm puţin ulei şi cu o lingură de lemn le frecăm până se desfac, adică încep să se albească. Reţinem deoparte, înainte de a le freca, o lingură cu icre. Pentru a le ajuta să se desfacă mai uşor, în timp ce frecăm cu lingura de lemn, putem ţine vasul deasupra aragazului aprins sau deasupra unui vas cu apă fierbinte, astfel încât să se încălzească încet fundul vasului cu icre.

salata de icre de crap - se freaca icrele

2. După ce s-au desfăcut şi albit putem lucra cu mixerul pe viteză mică. Adăugăm puţin ulei şi încorporăm bine. Nu punem alt ulei până nu este bine absorbit cel dinainte. Din când în când punem puţin sifon, icrele albindu-se treptat. Chiar dacă devin apoase când punem sifon, adăugând ulei şi mixând capătă din nou fermitate.

salata de icre de crap - se pune ulei si se foloseste blenderul

3. Această cantitate de icre poate “lua” mai mult ulei dar nu cred că este bine să exagerăm. Dacă doriţi să le înmulţiţi cu gris sau pâine, trebuie reţinut că grisul se fierbe tare şi se răceşte bine, iar miezul de pâine se stoarce bine. La final adăugăm lingura cu icre reţinută la început, ce va întării gustul. Tocăm mărunt ceapa şi o adăugăm la icre împreună cu zeama de la o lămâie. Mie îmi place să le adaug şi mărar tocat, ceea ce am şi făcut.

salata de icre de crap- se foloseste blenderul

Ornăm cu măsline, capere, ceapă verde, mărar.

Să fiţi bine!

salata de icre de crap, cu ceapa si capere

Filed Under: Categorii retete, Cum se face?, Retete cu peste, scoici, melci, Retete de salate, Retete din Dobrogea, Retete gustari, Retete pentru mic dejun Tagged With: capere, crap, icre, peste, salata

Salau cu rosii. Pe cartofi si praz

October 1, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Peşte răpitor ca specie dar şi răpitor de gustos, cu carne albă, delicioasă, lipsită de oase ce pot inhiba unii doritori de peşte, şalăul îl punem azi pe un pat de cartofi şi praz. Pentru o mâncare mai vioaie, armonizăm acest salau cu rosii si usturoi şi apoi îl echilibrăm dulce cu cartofi şi praz.

salau cu rosii

Necesar salau cu rosii pe cartofi si praz:

  • 1 şalău ( 4 porţii)
  • 300 gr roşii cherry
  • 1 kg cartofi
  • 1/2 fir praz
  • 4-5 căţei de usturoi
  • piper, sare, ulei de măsline
  • pătrunjel verde

salau cu rosii

Preparare:

1. Tăiem şalăul rondele, îi dăm sare şi piper şi îl prăjim câte un minut pe fiecare parte, într-o tigaie încinsă, cu 2 linguri ulei de măsline. În momentul în care îşi schimbă culoarea, îl scoatem din tigaie şi îl lăsăm în aşteptare pe o farfurie.

salau cu rosii

2. În aceeaşi tigaie încinsă punem roşiile cherry întregi, le călim 2-3 minute şi adăugăm usturoiul feliat, un praf de sare şi piper măcinat. După ce roşiile lasă ceva suc, luăm tigaia de pe foc.

salau cu rosii

3. Punem roşiile într-o tavă şi peste ele aşezăm rondelele de şalău. Dăm tava la cuptor încins pentru 15 minute.

salau cu rosii

4. Curăţăm cartofii, îi feliem rondele potrivite ca grosime şi le punem într-o cratiţă. Acelaşi lucru îl facem cu prazul, ce îl punem alături de cartofi. Adăugăm în cratiţă, 2-3 linguri de ulei de măsline, sare şi piper măcinat şi amestecăm astfel încât cartofii şi prazul să fie bine unşi cu ulei (dacă mai este nevoie mai adăugăm ulei suplimentar). Punem un capac la cratiţă şi o băgăm la cuptor. În maxim 30 de minute cartofii şi prazul for fi gata, fragezi şi gustoşi.

salau cu rosii

5. Punem cartofii şi prazul pe un platou şi aşezăm peste roşiile cu usturoi, rondelele de şalău. Aromăm cu pătrunjel verde tocat.

Să fiţi bine!

salau cu rosii

Filed Under: Categorii retete, Retete cu cartofi, Retete cu peste, scoici, melci, Retete la cuptor, Retete simple Tagged With: carne alba, cartofi, peste rapitor, praz, rosii cherry, salau

Paste cu sardine

September 23, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Cu toate că în ultimi ani pastele s-au evidenţiat destul de bine în preferinţele nostre, combinaţia de paste cu sardine are mai puţină trecere tocmai datorită acestei asocieri inedite, mai greu acceptabilă mental, ca idee. Tradiţională în Sicilia, unde sardina înoată la ea acasă şi organismul italianului conţine pe lângă cei 70% apă şi 30% făinoase, asocierea asta de paste cu sardine, îmi dau şi eu cu părerea, este o mâncare al cărei gust trebuie cultivat, pentru că din prima s-ar putea să nu meargă la inima ta pofticioasă.

reteta de paste cu sardine

Necesar paste cu sardine:

  • 200 gr spaghete
  • 1 conservă sardine în ulei sau suc de roşii, la alegere
  • 3 roşii coapte bine
  • 1 ceapă
  • 1 legătură pătrunjel proaspăt
  • 6-7 căţei de usturoi românesc
  • 1/2 lămâie
  • ceva capere sau măsline Kalamata
  • ulei de măsline
  • piper, sare, fulgi de ardei

reteta de paste cu sardine

Preparare:

1. Punem pastele la fiert, timp de 7-8 minute, cât să fie al dente. Tăiem ceapa mărunt şi roşiile cubuleţe, usturoiul îl feliem. Într-o tigaie punem 2 linguri de ulei de măsline şi călim puţin ceapa la foc mic, adăugăm roşiile cubuleţe, dăm un praf de sare, unul de piper proaspăt măcinat şi ceva fulgi de ardei. Amestecăm şi lăsăm puţin, 2-3 minute, să le ia căldura şi roşiile să-şi lase sucul. Adăugăm caperele (sau măsline Kalamata) şi usturoiul feliat. După ce au fiert, răsturnăm pastele într-o strecurătoare mare să se scurgă şi apoi le punem în tigaie imediat ce am adăugat usturoiul ( usturoiul de trebuie călit excesiv, e bine să rămână mai viu). Le amestecăm uşor timp de un minut, în tigaia aflată la foc mic, după care oprim focul.

2. Adăugăm imediat pătrunjelul tocat şi  sardinele. Amestecăm uşor şi stoarcem jumătate de lămâie.

Aşa cum am spus, combinaţia de peşte cu paste este mai dificil de acceptat dar dacă sunteţi curioşi încercaţi-o şi “reglaţi-o” după cum credeţi că v-ar plăcea. Eu o prefer cu usturoi mult, fulgi de ardei iute şi verdeaţă din abundenţă.

Să fiţi bine!

reteta de paste cu sardine

Filed Under: Bucataria europeana, Categorii retete, Retete cu peste, scoici, melci, Retete de paste si pizza, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple Tagged With: capere, masline, paste, peste, rosii, sardine, spaghete

Pastrav cu cartofi

September 7, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Aflat cu un amic în faţa televizorului,  la meciul România-Ungaria, emoţiunea ce ne-a cuprins, ne-a lăsat un gol în stomac, gol ce l-am interpretat ca find nimic altceva decât foame. Aşa că a trebuit să rezolvăm cât de cât rezonabil problema cu ceva de-ale gurii, care să nu ne răpească prea mult timp din faţa televizorului. Ne-am orientat scurt la pastrav cu cartofi, socotind noi că până la pauza meciului va fi gata şi ne vom îndestula. În mod normal nu prea asociez peştele cu cartoful, dar combinaţia s-a dovedit gustoasă. Ar fi fost şi mai bună dacă am fi avut timp să facem şi un mujdei. Dar cu un ochi la meci şi cu unul la tigaie, mai faci şi mici sacrificii, important este să învingă ai noştri.

pastrav cu cartofi

Necesar reteta pastrav cu cartofi:

  • 3-4 păstrăvi
  • 1 kg cartofi
  • 200 gr branză mai tare, de dat pe răzătoare
  • ulei de măsline
  • cimbru, piper, sare mare

pastrav cu cartofi

Preparare:

1. Eviscerăm peştele, îl curăţăm şi îl spălăm în apă rece. Dăm un praf de sare mare într-o tigaie teflonată o lăsăm să se încingă la foc potrivit şi punem peştele la copt. Dacă tigaia este bună peştele nu se va prinde şi îl întoarcem după circa 8-10 minute. În cca 20 de minute este gata.

pastrav cu cartofi

2. Spălăm cartofii şi îi punem într-o oală la fiert dar fără ai curăţa de coajă. Când intră furculiţa în ei sunt gata, în cca. 15 minute de fiert. Îi lăsăm să se răcească puţin, să nu ne frigă la degete şi îi curăţim de coajă.

pastrav cu cartofi

Îi înjumătăţim sau îi tăiem sferturi, funcţie de mărime şi îi punem într-un vas termorezistent sau o tavă. Îi prăfuim cu cimbru, piper şi sare şi îi stropim cu ulei de măsline. Răzuim brânza peste cartofi şi îi dăm la cuptor pentru 10-15 minute.

pastrav cu cartofi

3. Pregătim  un mujdei mai lung sau o combinaţie de zeamă de lămâie, puţin ulei de măsline, usturoi, piper, sare.

Cam atât am mâncat în pauza meciului şi ne-a priit, mai ales că am învins Ungaria cu 3-0.

Să fiţi bine!

pastrav cu cartofipastrav cu cartofi

Filed Under: Categorii retete, Retete cu branza, Retete cu cartofi, Retete cu peste, scoici, melci, Retete simple Tagged With: branza, cartofi, pastrav, peste

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Page 2
  • Page 3
  • Page 4
  • Page 5
  • Page 6
  • Page 7
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate