• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

Turte la ceaun. De la bunici

June 27, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Din când în când, de parcă ne-am depărtat prea mult de prispă, ne întoarcem la turta noastră ţărănească, de vatră românească, ca într-o regăsire de sine. Conştientă sau nu, această chemare, acest imbold este ca o condiţionare a celulei noastre, se regăseşte în ADN-ul nostru aşa că oriunde am fi, pe orice drumuri am umbla, dorul de vatră ne bate la poartă. Aceasta înseamnă să ai rădăcină şi de aici seva necesară să fiinţezi, cu o vigoare poate prea tăcută, peste orice vremuri. Turta asta ne-a bucurat pe mulţi, ne-a crescut şi ne-a dat şi reper care, chiar dacă de multe ori nu-l vedem, cu siguranţă se află în noi. Aşa că, să mâncăm turte la ceaun, să cinstim şi să ne bucure amintirea bunicilor ce ni le coceau pe plită. Vă amintiţi când ne dădeau într-o mână turtă caldă şi în cealaltă un boţ de brânză? Puteai să concepi ceva mai bun? Azi, când poate nu mai este, ai definii aceea stare ca fiind sublimă.

turte la ceaun

Necesar turte în ceaun:

  • 1 kg făină
  • o linguriţă droşdie uscată sau un sfert cubuleţ mic
  • un praf de sare
  • apă calduţă

turte la ceaun

Preparare:

1. Punem drojdia într-o ceaşcă cu apă călduţă şi cu o lingură de făină, amestecăm cu o furculiţă şi o lăsăm să se dizolve şi să se umfle puţin. Nu punem niciodată sare în apa cu drojdie deoarece inhibă acţiunea drojdiei. Eventual, se poate pune puţin zahăr, care ajută drojdia, dar nu este obligatoriu. Într-o oală mai mare în lăţime sau alt vas mai mare punem kg de făină. Dăm un praf de sare făinii. Facem un lăcaş în mijloc şi turnăm amestecul de apă, făină şi drojdie.

turte la ceaun

2. Amestecăm cu mişcări concentrice în mijloc până ce se încorporează făină şi capătă consistenţă. Pentru a încorpora şi restul făinii adăugăm treptat apă călduţă şi amestecăm până ce se formează un aluat.

turte la ceaun

3. Ne pudrăm mâinile cu făină şi începem să frământăm acest aluat. Dacă este lipicios mai luam făină – deci trebuie să avem făină de rezervă– în pumn şi presărăm peste el în timp ce frămăntăm în continuare. Munca asta o facem preţ de cca. 5 minute şi trebuie să obţinem un aluat nelipicios şi omogen. Acoperim vasul cu aluat cu o folie sau tragem peste el o pungă, plasă de plastic şi îl aşezăm pe aragaz şi lăsăm lângă el un ochi de la aragaz aprins. Ca să crească mai repede trebuie să-l ajutăm cu ceva căldură, asta dacă nu este oricum cald în bucătărie, caz în care decât îl acoperim cu folie.

turte la ceaun

4. Îl lăsăm să se odihnească 30 minute – 1 oră. Verificăm după 30 de minute dacă a crescut – este suficient să-şi dubleze volumul – şi decidem dacă îl mai lăsăm sau nu. Când este gata, tăiem din aluat bucăţi ceva mai mari de un pumn bărbătesc, presărăm un pumn de făină pe masa de lucru şi formăm cu sucitorul turtiţe rotunde.

turte la ceaun

5. Punem ceaunul pe foc mediu şi când este încins, punem turtiţele la copt. Când s-au rumenit pe o parte, le întoarcem. Le putem face groase de un lat de palmă sau, dacă dorim, mai subţiri. Cele subţiri au tendinţa de a se umfla ca o pungă – ca în ultima foto –  şi dacă le rupem pe o parte se pot umple cu legume, cu carne şi ceva smântănă şi obţinem un fel de şaorma mult mai sănătoasă şi cu mare trecere la copii. Dacă le subţiem bine putem obţine tortillas.

turte la ceaun

6. Pe măsură ce le coacem, acoperim farfuria cu turte cu un prosop pentru a nu se răci mai brusc şi a le menţine pufoase – la pâinea caldă ingredientele lucrează şi după ce ai luat-o după foc.

P.S. Din experienţă, consider că cele coapte în ceaun de fontă se apropie cel mai mult de turtele coapte pe plita ţărănească. Turte se pot face şi la cuptor dar există riscul să se usuce mai mult. Dacă se coc în tigaia teflonată trebuie un foc mai mic pentru a nu se rumeni repede la suprafaţă şi să râmănă mai crude în interior.

Să fiţi bine!

turte la ceaun

 

Filed Under: Categorii retete, Cum se face?, Retete aluaturi, Retete de paste si pizza, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: drojdie, faina, turte pe plita, turte taranesti, turtiţe

Ciorba de Dovlecei Acrita cu Corcoduse

June 26, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Ciorba de dovlecei, acrişoară şi răcoroasă, ca mai toate ciorbele de legume este prielnică şi primită cu poftă când suntem atinşi de căldura verii. Ciorbele astea văratice se pot mânca atât fierbinţi – să te treacă apele, cum spuneau bătrânii – cât şi reci, să te răcorească în torida vară. Sunt ciorbe simple, fără mari secrete de preparare în care roşia, cartoful, dovlecelul, fasolea verde devin pe rând vedete în timp ce celălalte legume le ţin trena. Zeama asta de dovlecei am acrit-o cu corcoduşe verzi şi dacă-i mai alaturăm şi un ardei iute murat sau proaspăt, tocat, bună lucrare o să iasă!

ciorba de dovlecei acrita cu corcoduse

Necesar ciorba de dovlecei acrita cu corcoduse:

  • 3 dovlecei
  • 3 roşii coapte
  • 1 ceapă mare
  • 1 morcov
  • 1 ţelină micuţă
  • 1 ardei gras
  • 2 linguri de orez
  • 1 pumn de tăiţei
  • 1/2 legătură mărar
  • 1 legătură pătrunjel
  • 10-15 corcoduşe sau altceva de acrit
  • sare, piper, ulei

ciorba de dovlecei acrita cu corcoduse verzi

Preparare:

1. Într-o oală de 4-5 litri punem o lingură de ulei şi călim ceapa tocată până devine sticloasă. Adăugăm apoi morcovul şi ţelina tăiate mărunt şi mai călim 2 minute. Stingem cu apă şi lăsăm să dea în clocot.

calim legume pentru ciorba de dovlecei

2. Lăsăm să fiarbă 5 minute şi adăugăm orezul şi ardeiul gras tăiat cubuleţe.

3. După alte 5 minute adăugăm dovleceii tăiaţi cubuleţe şi roşiile, de asemenea. Lăsăm să fiarbă 10 minute la foc potrivit.

ciorba de dovlecei si corcoduse

4. Adăugăm tăiţeii. Dacă doriţi să încercaţi corcoduşele acum este momentul când le punem în oală. Dacă nu aveţi posibilitatea sau nu doriţi prezenţa corcoduşelor, puteţi acri cu zeama de varză, cu borş sau atunci când serviţi, cu oţet. Corcoduşele au o putere mai mare de acrire decât zeama de varză sau borşul şi nu trebuie prea multe. Dacă nu deranjeză, corcoduşele se pot pune întregi în oală şi se vor înmuia şi fărâmiţa, sâmburii rămânând, la final, pe fundul oalei. O altă variantă pe care o folosesc este să opăresc corcoduşele 2 minute, timp suficient pentru a se înmuia. Se scurge apa şi se trec corcoduşele printr-o sită mai rară, care să reţină sâmburii. Peste pasta rezultată se dă un praf de sare şi se poate pune în borcane pentru iarnă. Cu această pastă de corcoduşe se acreşte ciorba.

corcoduse pentru acrit ciorba

5. Mai lăsăm pe foc 5 minute astfel încât dovlecei şi tăiţeii să fie fierţi. Gustăm şi potrivim de sare. Aromăm cu mărar şi pătrunjel şi dăm un praf de piper proaspăt măcinat.

ciorba de dovlecei, legume si corcoduse

P.S. Ciorba de dovlecei se pretează a fi dreasă, în principal, cu iaurt. O prefer servită simplu, fără a fi dreasă, dar mâncată cu ardei micuţi, iuţi şi muraţi. Pe lângă legumele folosite de mine se pot pune şi altele cum ar fi păstărnacul sau rădăcina de pătrunjel, se poate adăuga un cartof tăiat cubuleţe sau un pumn de fasole verde. Dacă ar fi să consider ceva obligatoriu după părerea mea ar fi baza de rădăcinoase, peste care se vine cu dovlecei şi roşii.

Să fiţi bine!

ciorba de dovlecei si legume

 

Filed Under: Categorii retete, Retete de post, Retete de supe si ciorbe, Retete din Muntenia, Retete din Oltenia, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: ciorba, corcoduse, dovlecei, legume

Fasole Verde cu Carne Tocata. Preparata la Cuptor

June 23, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Surprinzătoare şi fără echivoc gustoasă această fasole verde cu carne tocata. Pentru că acum mi-a trecut prin minte să arânjez o întâlnire între cele două ingrediente – fasole verde şi carne tocată – am făcut acest demers şi vă asigur că rezultatul merită toată strădania care, dealtfel, este redusă. Preparată simplu, mancarea de fasole păstai cu carne tocată cu siguranţă se va dovedi a fi foarte gustoasă şi vă va mulţumi pofta.

fasole verde cu carne tocata

Necesar fasole verde cu carne tocata:

  • 1 kg fasole verde
  • 300 -400 gr carne tocată amestec sau de care preferaţi
  • 2 cepe
  • 1 morcov
  • 2-3 roşii coapte bine sau 200 gr. roşii decojite conserva
  • 3-4 căţei de usturoi
  • 1 legătură mărar
  • 1/2 legătură pătrunjel
  • piper, boia, sare, ulei

fasole verde cu carne tocata

Preparare:

1. Tocăm mărarul şi-l amestecăm cu carnea tocată. Adăugăm şi ceva piper proaspăt măcinat, o linguriţă de boia şi un praf de sare. Amestecăm să se omogenizeze şi lăsăm un sfert de ceas să se aromeze carnea şi să se întregească gustul.

2. Tocăm mărunt ceapa şi morcovul. Le călim într-o cratiţă, în 2-3 linguri de ulei încins până le ia căldura şi ceapa devine sticloasă.

fasole verde cu carne tocata . Calim ceapa

3. Adăugăm carnea tocată şi amestecăm cu călitura. Cu o spatulă omogenizăm bine amestecul, să se fărâmiţeze bine carnea şi să-şi schimbe culoarea. Carnea va lăsa ceva suc şi lăsăm să se călească 4-5 minute.

fasole verde cu carne tocata

4. Adăugăm un pahar de apă – sau supă de legume – şi lăsăm să fiarbă la foc încet. Spălăm fasolea verde, îi înlăturăm capetele şi tăiem tecile jumătăţi. Le punem peste carne, în cratiţă. Mai completăm cu apă până se acoperă tecile şi lăsăm să fiarbă încet. Despre fasolea verde am mai scris la mancarea de post cu ţucară şi la salata de fasole verde.

5. Peste 20 de minute adăugăm roşiile şi lăsăm să fiarbă în continuare, încet, să scadă şi să se formeze sos. Gustăm tecile de fasole să verificăm dacă sunt fierte. Nu le fierbem până se fărâmiţeză ci e bine să rămână mai ferme, al dente.

fasole verde cu carne tocata

6. Când fasolea este mulţumitor de fiartă, adăugăm căţeii de usturoi curăţaţi şi mărunţiţi. Gustăm şi potrivim de sare. Mai lăsăm 2 minute pe foc şi oprim aragazul. Pentru tuşa finală dăm un praf de piper proaspăt şi aromăm cu pătrunjel verde.

Să fiţi bine!

fasole verde cu carne tocata

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu fasole, Retete de mancaruri cu carne, Retete simple Tagged With: carne tocata, fasole păstăi, fasole teci, fasole verde, mancare de fasole verde

Raci oltenesti in sos de rosii si ardei copti

June 13, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Azi am improvizat pe tema racilor olteneşti o nouă reţetă. Racii sunt cunoscuţii ardei uscaţi, specifici Olteniei, pe care îi regăsiţi uneori pitulaţi printre sarmale, alteori în ciorba de raci cu praz şi tot oltenii îi mai pun pe orez, în tavă. Au o aromă deosebită, uneori pişcă puţin alteori nu sunt deloc iuţi. Ardeiul se pune toamna la uscat, înşirându-se pe aţă şi se valorifică în special iarna de multe ori cu contribuţia prazului şi a verzei murate. Pentru că Bogdana şi Lucista, oltence cu blog, mi-au făcut poftă cu racii lor şi pentru nostalgia faţă de racii bunicii, azi m-am bucurat de raci. Prin urmare făcui raci oltenesti in sos de rosii si ardei copti.

raci oltenesti

Necesar raci oltenesti în sos:

  • 10-15-20 raci – depinde de mărime
  • 300 gr carne tocată porc sau amestec
  • 1 ceapă mare
  • 2-3 linguri de orez
  • 1 legătură mărar
  • 6-7 roşii
  • 3-4 ardei graşi
  • 2 căţei de usturoi
  • piper, sare, zahăr, ulei

raci oltenesti

Preparare:

1. Se taie cotoarele la raci, se scutură seminţele şi se bagă în apă călduţă să se înmoaie.

raci oltenesti

2. Se coc roşiile şi ardeii graşi pe tigaia grill sau în tavă, la cuptor. După ce s-au copt se decojesc, se pasează roşiile şi se taie ardeii. Se pune o linguriţă de zahăr să compeseze aciditatea şi se dă sare şi piper după gust. Se pune sosul rezultat într-un vas, în aşteptare.

raci oltenesti

3. Ceapa se toacă mărunt şi se căleşte împreună cu orezul. Se pune călitura peste carnea tocată. Se adaugă piper măcinat, sare, mărar tocat şi un căţel de usturoi dat pe răzătoare. Se amestecă până se omogenizează. Se lasă să se odihnească compoziţia 10 minute.

raci oltenesti

4. Se scot racii din apă şi se scurg. Se taie puţin la capătul ascuţit şi se umplu cu compoziţia din carne. Sosul de roşii şi ardei se pune într-o tavă şi se aşează racii umpluţi în sos. Se pune un pahar cu apă, se acoperă tava cu folie de aluminiu şi se bagă la cuptor. Se ţine aproape o oră, până scade sosul iar în ultimele 10 minute luăm folia pentru a se rumeni raci.

raci oltenesti

5. Se rade un căţel de usturoi peste raci şi se ornează şi aromeză cu verdeaţă după plăcerea fiecăruia.

raci oltenesti

Se mănâncă calda sau rece cu pâine proaspătă. Bună ar fi o pâine ţărănească caldă sau chiar o pâine integrală.

Să fiţi bine!

raci oltenesti

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu sos, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Oltenia, Retete ieftine, Retete la cuptor Tagged With: ardei copti, ardei raci, Oltenia, raci, raci cu carne, raci oltenesti in sos, raci umpluti, rosii coapte

Tocana de Legume cu Carnati. Preparata la Ceaun

June 13, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Cu o tocana de legume cu carnati de porc mi-am ostoit azi, dorul de ceaunul ţărănesc şi pofta de mâncare săţioasă, de casă. Cu legumele participante trebuie să fim primitori şi cu îngăduinţă, astfel încât să-şi găsească locul în ceaun şi dovlecelul proaspăt şi ceva cartofi noi, ardeiul, roşia şi ce ne este la îndemână prin pieţe pentru că toate îşi merită locul. Pofta şi dorinţa fiecăruia face lista cu invitaţii la ceaun. Cârnaţii să fie de porc, mai corpolenţi, să aibă ce să dăruiască tocanei.

Tocana de legume cu carnati

Necesar tocana de legume cu carnati:

  • 400-500 gr de cârnaţi
  • 500 gr cartofi
  • 2 dovlecei
  • 1 ardei gras mai mărişor
  • 1 morcov
  • 2 cepe
  • 400 gr roşii conservă decojite sau proaspete
  • 3 căţei de usturoi
  • 1 legătură pătrunjel
  • boia, piper, sare, ulei

tocana de legume cu carnati

Preparare:

1. Curăţăm, tocăm mărunt ceapa şi o călim 2 minute. Tăiem morcovul şi îl adăugăm la ceapa. Dăm un praf de sare, unul de piper şi o linguriţă de boia şi mai lăsăm 2 minute pe foc potrivit.

2. Stingem cu o cană cu apă călitura şi lăsăm să dea în clocot. Curăţăm cartofii, îi tăiem îmbucături şi îi punem în ceaun. Punem apa astfel incat sa acoperim cartofii. Lăsăm să fiarbă încet 5 minute.

tocana de legume cu carnati

3. După 5 minute, deoarece fierb mai uşor, adăugăm dovleceii tăiaţi cubuleţe.

tocana de legume cu carnati

4. După câteva clocote la foc mic, tocăm ardeiul gras şi-l punem în ceaun.

tocana de legume cu carnati

5. Punem şi roşiile decojite sau roşii proaspete tăiate cubuleţe. Eventual, mai completăm cu apă.

tocana de legume cu carnati

6. Feliem cârnaţii şi îi punem în tocană, imediat după roşii. Lăsăm să fiarbă încet cca 20 minute, până scade şi se formează sos. Focul trebuie să râmănă încet pentru a nu se fărâmiţa excesiv legumele.

tocana de legume cu carnati

7. Ornăm şi aromăm, la final cu pătrunjel proaspăt tocat. Pentru un rezultat mai condimentat, dăm un praf de piper la final.

Să fiţi bine!

tocana cu carnati

tocana cu carnati

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu cartofi, Retete de mancaruri cu carne, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: carnati, cartofi, dovlecei, tocana, tocana cu carnati, tocana cu legume

Pulpa de miel la cuptor

June 11, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Azi ne mulţumim şi ne facem curaj cu o pulpa de miel la cuptor, rumenită la foc domol, aşezată pe un pat de legume, parfumată cu rozmarin, maghiran şi coriandru. Cât încă se mai găseşte, este îmbucurător când ne desfătăm cu ea, să avem alături un usturoi verde. Şi eventual un vin alb. În rest, nimic complex sau de pionierat, doar bucuria gustului.

pulpa de miel la cuptor

Necesar pulpa de miel la cuptor:

  • 1 pulpă miel
  • 3-4 cartofi
  • 2 ardei grasi
  • 1 morcov
  • 2 roşii
  • 3 căţei de usturoi
  • 1 legătură pătrunjel
  • coriandru, rozmarin, maghiran, piper, sare
  • ulei de măsline

pulpa de miel la cuptor

Preparare:

1. Tăiem pulpa sau o lăsăm întreagă, funcţie de mărime (a nu se confunda pulpa de miel cu cea de berbecuţ care este mai mare şi mai roşie), o ungem cu ulei şi o masăm cu maghiran, piper şi sare.

2. Curăţăm legumele, le feliem şi formăm într-o tavă, vas de jena, cratiţă, un pat pe care îl asezonăm cu coriandru zdrobit în mojar, rozmarin şi sare. Printre legumele feliate punctăm cu căţeii de usturoi feliaţi. Se pot folosi diverse condimente după gustul şi plăcerea fiecăruia. Peste patul de legume dăm 2-3 linguri de ulei de măsline.

pulpa de miel la cuptor

3. Aşezăm pulpa de miel pe legume şi punem o ceşcuţă de apă. Înfofolim, acoperim vasul cu folie de aluminiu şi dăm la foc încet la cuptor pentru ceva mai mult de o oră, depinde de mărimea pulpei. După 30 de minute scoatem tava şi întoarcem pulpa, reacoperim şi băgăm la cuptor. În ultimele 20 de minute înlăturăm folia de aluminiu.

pulpa de miel la cuptor

Ornăm la final cu pătrunjel verde. Se însoţeşte de obicei cu usturoi şi ceapă verde şi pentru digestie, cu vinul preferat.

Să fiţi bine!

pulpa de miel la cuptor

pulpa de miel la cuptor

 

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de miel si ied, Retete de mancaruri cu carne, Retete de Pasti, Retete la cuptor Tagged With: miel, miel cu legume, miel la cuptor, pulpa de miel

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 48
  • Page 49
  • Page 50
  • Page 51
  • Page 52
  • Interim pages omitted …
  • Page 89
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate