Retete din Oltenia

Scoici si melci cu verzituri. Arheologie culinara

May 30, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Unii le vor blama, alţii le vor aprecia, mulţi vor rămâne indiferenţi şi mai mulţi vor fi curioşi! Cam aşa se prezintă situaţia acestor scoici si melci de râu, de baltă sau de apă dulce, după cu vreţi să le spunem. Scoicile astea se mănâncă de când lumea şi încă sunt foarte prezente în special în sudul dunărean. Melcii de râu, deşi se mâncau bine în trecut, azi nu se mai întâlnesc decât sporadic. Accesul la scoici si melci este destul de restrâns şi poţi obţine aceste moluşte numai dacă ai vreo legătura cu satul unde încă se mai consumă sau dacă ai un pescar în familie şi le întâlneşte în peregrinări pe râuri, bălţi sau Dunăre. Prin sud, vara, când Dunărea scade destul de mult, rudarii îşi umplu căruţele cu scoici din Dunăre şi le vând prin sate sau fac troc cu cereale.

Necesar scoici si melci cu verzituri:

500 gr carne scoici
200 gr melci – opţional, se găsesc greu
3 fire ceapa verde
8-10 fire de usturoi verde tânăr
3 căţei de usturoi
2 roşii
1 pahar mic vin alb
1 ardei iute
1 legătură bogată de pătrunjel proaspăt
piper, sare

Preparare:

1. Scoicile si melcii se fierb 10 minute şi se scoate carnea din cochilii. Despre scoici în general şi despre cum se curăţă am mai scris la chiftele din scoici şi la drob de scoici aşa că nu mai rescriu. Cum arată melcii de baltă şi câte ceva despre ei găsiţi la saramură de melci. Se încinge tigaia cu 2 linguri de ulei, se aromează cu căţeii de usturoi feliaţi şi ardei iute tocat şi se rumenesc 2 minute scoicile şi carnea de melci. Nu se prăjesc foarte mult pentru că devin tari, cauciucate.

2. Se stinge cu cu vin alb şi se lasă să se evapore alcoolul. Se adaugă ceapa şi usturoiul verde mărunţit. Se amestecă cu spatula de lemn.

3. Se pun roşiile tăiate cubuleţe mai mari. Se dă un praf de piper şi unul de sare. Se mai perpelesc 1 minut la foc mic să lase roşiile ceva suc.

4. Se adaugă o legătură bună de pătrunjel verde, tocat mai mare. Se amestecă şi se opreşte focul.

Cei ce au mâncat cu plăcere asemenea moluşte ştiu să citească semnele acestui amestec cu verzituri şi să-l aprecieze ca atare. Pentru ceilalţi, nu pot decât să-i încurajez ca, în caz că întâlnesc aşa ceva, să guste cu îndrăzneală. Mai am câteva reţete cu scoici de râu şi când voi pleca la pescuit şi apa va fi suficient de scăzută voi culege ceva scoici pentru nişte sarmale în foi de viţă şi un drob în cochilie, la cuptor.

Să fiţi bine!

Mancare de gogonele murate

May 8, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Această mancare de gogonele murate este specifică primăverilor din sudul însorit al ţării şi se mănâncă îndeosebi după ce porcul s-a terminat şi postul Paştelui îşi intră în drepturi. Se prepară din ultimele gogonele rămase în beci şi care, să nu le prindă căldura verii, işi găsesc obştescul sfârşit prin cratiţe şi tigăi. Găteală foarte simplă, asemănătoare mult mai cunoscutei surate de castraveţi muraţi, nu ştiu în ce măsură se mai mănâncă azi, dar măcar din dambla patriotardă sau poate chiar din dor de vatră, ar trebui încercată într-o zi, cu mai puţină carne în planificare. Şi obligatoriu cu mămăligă caldă.

Necesar mancare de gogonele murate:

7-8 gogonele ( pentru două persoane)
1 ceapă
3-4 căţei de usturoi
un pahar bulion – 200-250 ml
1 legătură mărar
piper, sare
ulei

Preparare:

1. Se taie gogonele în sferturi iar dacă sunt micuţe în jumătaţi. Se pun la fiert în mai multă apă rece să-şi mai piardă din acreală şi sărătură. Se fierb 30 -45 minute.

2. Se curăţă ceapa, se toacă şi se căleşte în două linguri de ulei, într-o tigaie încinsă, timp de 3 minute. Se mărunţeşte usturoiul din cuţit şi se adaugă peste ceapă. Se amestecă şi se mai căleşte 1 minut.

3. Se stinge călitura cu bulionul şi se piperează. Se lasă să dea căteva clocote, la foc mic.

4. Se adaugă gogonelele fierte peste sos şi se mai lasă 2-3 minute la foc mic. Se gustă şi se potriveşte de sare dacă este cazul şi gogonelele nu au venit cu sare.

5. Se toacă mărunt mărarul şi se aromeză mâncarea.

Asta-i tot. Se mănâncă cu mămăligă caldă. Există şi varianta de preparare când gogonelele sunt prăjite – fără a fi fierte – cca. 20 de minute înainte de a adăuga celelalte ingrediente.

Să fiţi bine!

Cocartau oltenesc. Din vremuri imemoriale

April 24, 2013 by Ovidiu Slavulete 2 Comments

Când iarna încă nu se da dusă, când porcul era gătat şi verziturile primăvăratice nu erau decât în dor şi poftă, ţăranul îşi găsea sprijinul în ulcica cu untură, în lada cu mălai, în ultimele murături din putină şi în prazul pus la fereală în groapă. Din sărăciile astea încropea mâncăruri ce îl scoteau din iarnă şi chiar dacă nu s-ar crede, era mai împăcat cu el însuşi şi cu lumea decât suntem noi astăzi. Dacă peste toate astea mai găsea câte un ou în cuibar şi câte un boţ de brânză tare, de oaie, putea spune că are alb în căpistere. Mămăliga rămasă de pe o zi pe alta, fărâmiţată şi coaptă în tigaie cu untură până căpăta un iz de rumenire şi fermitate crocantă se chema cocartau oltenesc. Dacă la lucrare participau şi ceva jumări sau şuncă – slănină, firimituri de brânză sau vreun ou, mare era desfătarea. Cu gândul la echilibrul nutriţional ţăranul însoţea cocârţăul cu o strachină mare de zeamă de varză în care se scăldau, după posibilităţi, ce se găsea prin beci, ardei kapia, un morcov doi, frunze de ţelină, o inimă de varză, o pătlăgea sau o lubenicioară – harbuz. La asemenea găteală, ţăranul din Oltenia, ţinea prazul în dreapta, să-i vină bine, să cadă pe regulile ergonomiei.

Necesar cocartau oltenesc:

1 bucată mămăligă rece
3 felii slănină
2 ouă
ceapă verde

Preparare:

1. Tăiem trei felii lungi de şuncă în Oltenia sau slană, clisă, slănină în Ardeal şi Moldova. Le crestăm pe lăţime, pătrăţele, până la şorici şi le punem într-o tigaie încinsă fără ulei. Feliile de şuncă se vor rumeni şi vor lăsa untură în tigaie. Totodată, datorită crestăturilor, se arcuiesc odată cu prăjirea şoriciului, ce devine crocant. Odată devenite crocante, se scot din tigaie şi se pun deoparte.

2. Mămăliga tare se sfărâmă în tigaia cu untura lăsată de şuncă şi se prăjeşte – 10-15 minute – până devine puţin crocantă şi începe să capete culoare caramel în urma rumenirii.

Mămăliga va absorbi toată untura şi se va sfărâma mai mult.

3. Se pune mămăliga prăjită într-o farfurie mai largă, se prăjesc două ouă şi împreună cu şunca prăjită, se pun peste mămăliga caldă. Se poate împodobi cu ceapă verde sau rondele de praz şi i se alocă o acritură. Se bea vin uşor, rose, cum ar fi o roşioară sudistă.

Este cu untură, poate prea greu şi de nedorit pentru consumul nostru energetic, ce nu se compară cu consumul alor bătrâni, ai noştri, ce se trezeau când cântau cocoşii şi nu le stăteau mâinele toată ziua. Atunci, o tragem mai spre timpurile nostre şi în loc de untură, prăjim mămăliga în unt, în locul slăninei putem pune ceva îmbucături de kaiser sau costiţă. Mai putem fărâma peste mămăligă în tigaie nişte brânză iar ouăle le putem face, peste toate, în tigaie, jumări. Pe această bază de mămăligă prăjită în unt – ce are un gust excelent – putem încropi orice fantezie comestibilă.

Să fiţi bine!

Ciorba de urzici cu zdrente de ou

April 17, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

În multe case româneşti, la ieşire din iarna carnivoră, verzitura asta agresivă este tratată ca o trufanda, ca o vedetă primăvăratică trecătoare ce-şi lasă fierul – de care este plină- în fiertura românului. Ciorba de urzici se mănâncă acrişoară, însoţind vitamina C cu fierul, ajutoare în confruntarea cu astenia de primăvară. Baza acestei ciorbe diferă de la bordei la bordei şi poate fi iaurt, lapte bătut, zer, borş sau, aşa cum prefer eu în cele mai multe fierturi, zeama de varză.

Necesar ciorba de urzici cu zdrente de ou

500 gr urzici
1 ceapă
1 morcov
1/2 – 1 l zeamă de varză ( funcţie de cât de acră şi sărată este)
1 căpăţână usturoi
3-4 linguri de orez
1 ou
1 lingură mălai
1 lingură hrean ras
leuştean
sare, piper

Preparare:

1. Se curaţă urzicile de eventualele tulpini mai groase, mai tari, se spală în apă rece şi se opăresc în 2 litri de apă fierbinte. Se scot din apă şi se taie mare ( nu se mărunţesc).

2. Apa în care sau opărit, se strecoară încet şi se aruncă numai apa de pe fundul oalei unde probabil a rămas ceva nisip şi alte reziduri (de obicei rămân oricât de bine ai spăla urzicile). Nu obişnuiesc să arunc această apă deoarece urzicile, prin opărire, au lăsat gust şi nutrienţi în ea.

3. Se toacă mărunt ceapa şi morcovul şi se pun la fiert în apa strecurată (este verzuie) împreună cu urzicile tocate. Chiar dacă au fost opărite urzicile, fiertura va mai face puţină spumă negricioasă pe care o înlăturaţi uşor cu o lingură. După ce au fiert 30 minute se adaugă orezul şi zeama de varză. Dacă zeama de varza este prea acră sau prea sărată puneţi mai puţină, dacă este zeamă “normală” puneţi un litru. Fiecare după cum ştie că mănâncă de acru.

4. Se bate oul cu o lingură de mălai. Se zdrobeşte usturoiul cu presa de usturoi. După ce a fiert orezul, cca. 15- 20 minute, se pune usturoiul în ciorbă împreună cu o lingură de hrean ras. Se pune oul bătut, vânturându-l cu o furculiţă să se împrăştie în ciorbă şi să se facă ” zdrenţe”. Obiceiul de a pune o lingură de mălai în oul cu care se drege o ciorba l-am observat la bunica mea şi la alte bătrâne din satul copilăriei mele.

Se mai lasă să fiarbă două minute, se gustă, se drege de sare şi se dă un praf de piper. Se opreşte focul, se aromează cu leuştean ( leuştean pe care eu nu l-am avut dar trebuie spus de el) şi se pune un capac pe oală pentru 5 minute, să se odihnească.

Dacă nu aveţi zeama de varză, puteţi pune borş, numai că îl puneţi ceva mai târziu, nu odată cu orezul ci cu 5 minute înainte de a opri focul. De asemenea se poate drege cu iaurt, bătându-se odată cu oul. Fără ou devine atrăgătoare pentru cei ce ţin postul. Am mai scris pe site despre mancare de urzici cu usturoi şi mămăligă coaptă la grătar. Ciorba de urzici se aseamănă oarecum cu ciorba de salata verde.

Să fiţi bine!

Mancare de Dragavei sau Stevie Creata

April 3, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Ştevia creaţă sau dragavei în Oltenia, dar şi limba boului în alte zone, se mănâncă de când lumea – o mâncau şi dacii – în ciorbe, salate, mâncăruri ba chiar şi pe gratar sub forma păpuşilor de dragavei. Este asemănătoare cu spanacul dar pe care îl întrece în vitamine deoarece are de două ori mai mult fier. Are gust acrişor de unde şi denumirea populară de macrişul calului şi dacă vă uitaţi pe fereastră în gradiniţa din faţa blocului se prea poate să-l vedeţi deoarece creşte cam peste tot. Nu trebuie confundat cu ştevia dulce, dragaveiul având marginile frunzei încreţite şi puţin aspre. Reţetele pe bază de dragavei sunt de cele mai multe ori extrem de simple, fără tehnici speciale şi secrete de preparare. Am preparat mancare de dragavei clasică pe care am mâncat-o cu ou prăjit. Dacă ţineţi postul înlăturaţi oul şi mâncaţi-o cu pâine caldă sau pâine prăjită.

Necesar mancare de dragavei:

1 kg dragavei
1 ceapa
1 legătură ceapa verde
1 legătură usturoi verde
2 linguri pastă de roşii
1 legătură mărar şi 1 legătură pătrunjel
piper, sare, ulei

Preparare:

1. Se spală bine în apă rece frunzele de ştevie pentru a se înlătura nisipul şi alte resturi. Se pune într-o oală apă la încălzit şi când aceasta a dat în clocot se pun frunzele de ştevie şi se opăresc 2 minute. Se scot şi se pun într-o strecuratoare mare să se scurgă. Din experienţă spun că nu este necesară curăţarea codiţelor şi nervurilor la dragavei deoarece nu sunt aţoase şi devin moi prin gătire. Dacă obiceiul vă cere să le curăţaţi, procedaţi ca atare. În principiu, ştevia se poate găti şi fără opărire dar este mai incomod şi este acelaşi rezultat. Se opreşte într-un vas zeamă din oala în care a fost opărită ştevia. Când sau scurs de apă se pun frunzele pe un tocător şi se mărunţesc.

2. Se toacă mărunt ceapa uscată, ceapa verde şi usturoiul verde şi se călesc în 2-3 linguri de ulei într-o cratiţă. Am pus şi o ceapă uscată pentru dulceaţă. Când sau călit, punem 2 linguri de pastă şi amestecăm. Adăugăm un pahar cu zeamă de dragavei din fiertură şi lăsăm 2 minute să bolborosească.

3. Punem dragaveiul mărunţit şi lăsăm să fiarbă încet 5 minute. Potrivim cu sare şi piper. Tocăm mărunt pătrunjelul şi mărarul şi aromăm mâncarea. Punem capac pe cratiţă şi lăsăm 5 minute.

Pentru fiecare porţie servită preparăm câte un ou prăjit pe care îl aşezăm pe dragavei, în farfurie. Aceasta mancare de dragavei se mănâncă tradiţional cu mămăligă. Merge foarte bine şi cu pâine caldă sau prăjită. Am avut pâine caldă cu măsline făcută în casă.

Să fiţi bine!

Rosioara cu mamaliga geandra

February 13, 2013 by Ovidiu Slavulete 4 Comments

Da, ştiu că are oase şi că nu este vreun peşte de soi. Ştiu, de asemenea, că nu se compară cu un file îndestulător. Dar nu se compară, chiar dacă se înscriu sub genericul peşte şi pentru faptul că una-i una şi alta-i alta. Cei ce iubesc malul bălţii şi orice coadă de peşte ştiu ce vreau să spun, ştiu ce înseamnă atracţia dintre pescar şi peşte, vechea legătură dintre pradă şi prădător. Într-un fel se cunosc, se simt, se leagă oamenii între ei în jurul unui platou mare cu roşioară, caras, plătică, obleţi sau bibani, însoţiţi cu mămaligă aburindă şi cu vin roşu spumegând şi alt fel de gastronomie se plămădeşte din peşti mari, fără oase sau fileuri consistente. Sunt registre de lucru diferite. Am observat, parcurgând informaţie culinară că în delicatul Occident începe să crească încet dar sigur cota gastronomică a polentei, respectiv mămăliga noastră cunoscută sub numele italian polenta, crescând diversitatea reţetelor prin adăugarea de către vesticii a tot felul de ingrediente mămăligii clasice. Astfel, mi-am amintit de geandra o veche variantă românească a mămăligii ce presupunea adăugarea şi altor ingrediente în mămăligă, ingrediente ce o puteau transforma într-o mâncare cu personalitate, într-un preparat dulce sau condimentat. Oarecum uitată, geandra românească trebuie readusă în atenţie şi sunt convins că ar avea succes deplin la gurmanzi. Aşa am ajuns să împletesc o plăcere de pescar împăcat cu balta cu o tradiţie aproape intrată în adormire: rosioara cu mamaliga geandra.

Ingrediente necesare rosioara cu mamaliga geandra:

1 kg peşte roşioară sau, după pofta fiecăruia, oricare alt peşte cu sau fară oase
2 ardei kapia
3-4 căţei de usturoi
ulei, sare

Preparare:

Se curăţă peştele de solzi şi se eviscerează. Se crestează pe lăţime, până la os, tăieturi dese pe întreaga lungime a peştelui. Această metodă se poate aplica la roşioară, cum este cazul de faţă, la caras, plătică sau alt peşte autohton cu oase. Aceste tăieturi ajută ca, în timpul prăjirii, uleiul încins să pătrundă la oasele mici şi să le coacă, topească.

Înainte de a-l cresta i-am dat un praf de sare şi l-am lăsat căteva ore să se odihnească, să piardă apă, să se zvânte aşa cum se spune popular. Operaţiunea asta de zvântare permite ca peştele să poată fi prăjit fără să mai fie necesară tăvălirea lui prin făină sau mălai. Dacă nu-i lăsa-ţi timp să piardă umezeala este obligatoriu tăvălirea peştelui prin făină sau mălai, astfel se va destrăma la prăjire. Încingem ulei într-o tigaie şi prăjim bine peşti pe ambele părţi.

Coacem ardeii kapia şi îi curăţăm de coajă. Îi tocăm mărunt şi îi punem într-un bol. Curăţăm usturoiul, îl zdrobim şi îl punem peste ardei în acelaşi bol. Adăugăm o picătură de ulei, puţină sare şi frecăm ardeiul şi usturoiul până se omogenizează şi aproape devin pastă.

Într-un ceaun facem o mămăligă moale, cremoasă, bine amestecată în care raportul mălai/apă este de 1/4 sau chiar 1/5.

Când a devenit cremoasă şi aproape de final adăugăm ardeiul cu usturoi, amestecăm bine să se omogenizeze şi oprim focul. Pe măsură ce se răceşte se va mai întării. Este bună atât caldă cât şi rece.

Cremozitatea unei mămăligi este dată de gelatinizarea amidonului din cereală, proces ce depinde de cantitatea de apă, timpul de fierbere şi amestecatul viguros. Geandra este o mămăligă mai moale, cremoasă în care se adăuga pe lângă mălai şi alte ingrediente: lapte, brânză, unt, sau ardei, usturoi, ceapă, ciuperci, cartofi şi ce își mai permitea ţăranul nostru. Era o mâncare a satului românesc care se putea întâlni personalizată de la bordei la bordei. Aşa cum multe mâncăruri au apărut ca soluție improvizată, din necesitate, unele deveniind foarte cunoscute – de ex. pizza margherita (şi pizza în general), numită aşa după regina Margherita, care iniţial era preparată, din cauza sărăciei, din roşii sau untură întinsă pe aluat – şi geandra noastră poate fi reevaluată şi introdusă în diverse combinaţii culinare, cu atât mai mult că este gustoasă, săţioasă şi sănătoasă.

Să fiţi sănătoşi!