• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

Bucataria romaneasca

Pilaf cu Spanac Proaspat si Costite de Ied

June 11, 2016 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Cum în ultimul timp în bucătăria mea am făcut politica verdeţurilor de tot felul, încercând să le integrez şi valorific în cât mai multe reţete, şi azi, prin pilaf cu spanac, voi urma acelaşi program şi voi da întâietate spanacului în încercarea de a îmbogăţi cu gust şi savoare o reţetă simplă, la îndemâna oricui. Toate aceste bolbotine, cum auzeam bătrânii, în copilărie, că le numeau, cred eu că ne priesc la sănătate şi este bine să le valorificăm mai bine şi mai mult, devreme ce grădina noastră este atât de rodnică în ce le priveşte. Eu am însoţit acest pilaf cu spanac cu o coastă de ied, carne fragedă şi mai săracă în calorii decât puiul dar, cum iedul nu paşte tot timpul în supermarket, fiecare poate rumeni ce proteină pofteşte, devreme ce pilaful cu spanac este foarte primitor şi deschis la colaborări.

Pilaf cu Spanac si Costite de Ied (1)

Ingrediente pilaf cu spanac si costite de ied

  • 500 gr spanac
  • 200 gr orez
  • 1 ceapă
  • 1 morcov
  • 2 fire de ceapă verde
  • 1 ardei semi-iute, roşu dacă se poate pentru aspect
  • piper, sare
  • ulei

Pentru friptură

  • 1 coastă de ied sau carne de miel, pui, porc, vită
  • mix de condimente – piper, boia, cimbru, usturoi, sare, ulei

Pilaf cu Spanac si Costite de Ied (12)

Curăţăm şi tocăm mărunt ceapa, tăiem rondele ardeiul semi-iute şi le punem la călit în 2-3 linguri de ulei, într-o tigaie, la foc mediu. Dăm un praf de sare, să extragă apa din ceapă şi aceasta să se înmoaie fără a-şi schimba culoarea. Dăm morcovul pe răzătoarea mică şi îl punem peste ceapă. Morcovul prin călire va da o culoare frumoasă, portocalie, şi dulceaţă. Ardeiul poate fi mai mult sau mai puţin iute, după preferinţe. Deşi mânânc iute, eu folosesc ardei mai puţin iute deoarece trebuie să mânânce şi fetele.

Pilaf cu Spanac si Costite de Ied (3)

După ce s-au călit ceapa şi morcovul adăugăm orezul şi amestecăm pentru a-l învălui bine uleiul încins. Adăgăm un polonic de supă de legume sau apă fierbinte şi amestecăm. Când acestă primă supă este absorbită de orez, adăugăm următorul polonic şi tot aşa, până ce orezul se umflă şi devine pufos. În final vom folosi o cantitate de supă mai mare de 3 ori decât cantitatea de orez. După ce orezul s-a umflat adăugăm ceapa verde mărunţită rondele şi amestecăm. Gustăm şi potrivim de sare. Tot acum, înainte de a adăuga spanacul, dăm un praf de piper proaspăt măcinat.

Pilaf cu Spanac si Costite de Ied (4)

Spălăm spanacul proaspăt şi rupem eventualele codiţe prea lungi ale frunzelor. Îl scurgem bine de apă. Adăugăm (eventual în tranşe, că este uşor voluminos) spanacul prospăt la pilaf şi amestecăm uşor să fie încorporat. Fierbinţeala pilafului va face ca spanacul să-şi reducă volumul şi să se omogenizeze foarte bine cu orezul. Nu trebuie amestecat excesiv şi cât să fie bine primit spanacul în orez, acesta fiind bine şi frumos să-şi păstreze din personalitate, în pilaf. Acest pilaf cu spanac nu trebuie să devină un terci prin anularea prestanţei spanacului.

Pilaf cu Spanac si Costite de Ied (5)

Coasta de ied, după ce am grijit-o oleacă, am frecat-o bine cu mix-ul de condimente de mai sus şi am dat-o la cuptor, în vas de pământ. Condimentele au rolul de a potenţa gustul, coasta de ied fiind foarte fragedă fapt pentru care nu necesită lucrări suplimentare. Am servit coasta de ied pe pilaf cu spanac şi mare mi-a fost mulţumirea de gurmand. La o garnitură de pilaf cu spanac, puteţi prepara orice carne, dar, ca o părere, dacă alegeţi carnea de porc sau vită, eu aş opta pentru o preparare la cuptor, un timp mai lung, la foc încet, până ce devine foarte fragedă, ca la reţeta de osso buco.

Să fiţi bine!

Pilaf cu Spanac si Costite de Ied (6)

Pilaf cu Spanac si Costite de Ied (9)

Pilaf cu Spanac si Costite de Ied (10)

Pilaf cu Spanac si Costite de Ied (2)

Pilaf cu Spanac si Costite de Ied (11)

Filed Under: Loboda, leurda si altele, Retete cu carne de miel si ied, Retete cu orez, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Oltenia, Retete garnituri, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: carne de ied, ceapa verde, orez, pilaf, spanac

Ostropel de Curcan cu Piure de Cartofi

June 2, 2016 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Pentru că îmi plac mâncărurile cu sos, azi m-am îndeletnicit cu un ostropel de curcan servit cu piure de cartofi noi îmbogăţit cu ceapă verde. Ostropelul l-am preparat ceva mai consistent în sensul că am contribuit cu ardei gras, iar tomata, a fost reprezentată de combinaţia roşii proaspete – bulion. Din piureul de cartofi noi nu a lipsit untul, încercând totodată să-i dau mai multă prestanţă cu trei fire de ceapă verde. Chiar dacă putem găsi corespondenţi în alte bucătării, ostropelul este mai degrabă o mâncare de sorginte autohtonă, de casă, de familie şi de masă gustoasă.

Ostropel de Curcan cu Piure de Cartofi (1)

Ingrediente ostropel de curcan cu piure de cartofi:

  • 2 pulpe superioare de curcan
  • 2 ardei graşi
  • 2 roşii
  • 200 ml bulion de casă sau roşii pasate din comerţ
  • 4-5 căţei de usturoi
  • pătrunjel verde
  • sare, piper
  • ulei

Pentru piure de cartofi

  • 1 kg cartofi – pentru că este sezonul, eu am folosit cartofi noi
  • 3 fire de ceapă verde
  • 50 gr unt
  • piper, sare

Ostropel de Curcan cu Piure de Cartofi (4)

Dezosăm pulpele de curcan şi le tăiem bucăţi potrivite. Încingem puţin ulei într-o tigaie şi prăjim carnea. După ce carnea s-a prăjit, în uleiul rămas după prăjire, punem ardeiul gras tăiat mărunt şi roşiile tăiate cubuleţe. Asezonăm cu sare şi piper. După ce ardeiul şi roşiile s-au înmuiat adăugăm bulionul. Amestecăm şi în sosul format întoarcem bucăţile de carne prăjite anterior. Completăm cu un pahar de apă (150 ml) sau de supă de legume, dacă avem, dăm focul mic, punem un capac pe tigaie şi lăsăm să bolborosescă uşor, să scadă şi să se formeze sos.

Ostropel de Curcan cu Piure de Cartofi (5)

Între timp spălăm cartofii noi şi îi punem la fiert. Când prepar piure cu cartofi noi, de regulă, nu înlătur coaja firavă a cartofilor. Aşa am procedat şi de data aceasta. Odată fierţi, pasăm cartofii şi îi asezonăm cu sare şi piper. La final, adăugăm untul şi ceapa verde tăiată rondele. Folosim numai partea verde a firelor de ceapă.

Ostropel de Curcan cu Piure de Cartofi (6)

După ce s-a format sosul şi are consistenţa dorită, adăugăm căţeii de usturoi tăiaţi felii fine. La ostropel, obişnuiesc – aşa şi este tradiţional – să tai usturoiul felii ci nu să îl zdrobesc.  Deci, adăugăm usturoiul, amestecăm, şi aromăm cu pătrunjel proaspăt. Astfel, alăturăm ostropel de curcan cu piure de cartofi noi, formăm un tandem gustos şi ne ostoim pofta!

Să fiţi bine!

Ostropel de Curcan cu Piure de Cartofi (2)

Filed Under: Retete cu carne de curcan, Retete cu cartofi, Retete cu sos, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Oltenia Tagged With: ardei gras, cartofi noi, curcan, ostropel, piure, sos de rosii

File de Macrou pe Pat de Orez cu Unt

May 27, 2016 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Peştele alături de orez constituie o combinaţie clasică foarte cunoscută şi destul de apreciată, versatilă în ce priveşte alte ingrediente şi potrivită pentru multe specii de peşte. De altfel, am mai prezentat două reţete bazate pe aceasta combinaţie: obleţi pe orez şi hamsii cu orez. Azi am preparat macrou şi am să vă scriu câteva rânduri despre modul cum asociez eu un file de macrou cu orezul, având obiectiv nu numai gustul ci şi un timp redus de preparare. Fără a avea ceva special, pe cât este de simplu de preparat acest file de macrou pe orez pe atât este de gustos.

File de Macrou pe Pat de Orez (4)

 Necesar file de macrou pe orez

  • 2 peşti macrou
  • 150 gr orez
  • 1 ceapă
  • 1 ardei gras sau kapia roşu
  • 50 gr unt
  • supă de legume
  • 1 legătură pătrunjel verde
  • sare, piper
  • ulei

File de Macrou pe Pat de Orez (1)

Spălăm, eviscerăm, curăţăm şi taiem fileurile de peşte. Le porţionăm în două sau trei bucăţi, funcţie de mărimea peştelui. Le dăm un praf de sare şi le lăsăm 20 de minute, dacă se poate la loc mai aerisit, în care este puţin curent.

Spălăm, curăţăm şi tăiem foarte mărunt ceapa şi ardeiul roşu. Încingem puţin ulei într-o tigaie şi prăjim bucăţile de peşte, dar nu decisiv ci doar 1 minut pe fiecare parte. Scoatem peştele cu o paletă pe o farfurie. Peştele va da gust uleiului şi totodată, prin această semi-prăjire, va căştiga un plus la gust, pe care îl va aduce, puţin mai târziu, alături de orez.

File de Macrou pe Pat de Orez (2)

În acelaşi ulei în care am prăjit peştele, călim ceapa şi ardeiul gras bine mărunţit. Dacă doriţi, participarea legumelor poate fi mai bogată: morcov ras, dovlecel, ţelină, etc. Dăm un praf de sare şi unul de piper proaspăt măcinat. Când legume s-au înmuiat adăugăm orezul spălat în prealabil. Tot acum adăugăm şi untul. Amestecăm şi călim uşor orezul, astfel încât să fie bine învelit de unt.

Aşezăm uşor bucăţile de file de macrou, una lângă alta, peste orez şi adăugăm 3 polonice de supă. Cantitatea de supă să fie de trei ori mai mare decât cea de orez. Dacă nu avem supă, folosim apă. Dăm focul mic, punem un capac pe tigaie şi după ce începe fierberea, lăsăm să bolborosească uşor de câteva ori după care oprim focul. Lăsăm acoperit timp de 10 minute până ce se umflă bine orezul. După ce a fost absorbită toată supa şi s-a umflat orezul, parfumăm din abundenţă cu pătrunjel verde tocat.

Toată activitatea nu are de ce să dureze mai mult de o jumătate de oră. Chiar dacă simplu şi nu foarte bogat în ingrediente, acest preparat cu file de macrou, este o plăcere culinară deosebită, şi care, zic eu, este posibil să vă devină drag!

Să fiţi bine!

File de Macrou pe Pat de Orez (3)

File de Macrou pe Pat de Orez (5)

File de Macrou pe Pat de Orez (7)

 

Filed Under: Retete cu orez, Retete cu peste, scoici, melci, Retete din Oltenia, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple Tagged With: macrou, orez, peste

Ciorba de Miel. Reteta Olteneasca

April 28, 2016 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Mâncată tradiţional de Paşti, ciorba de miel se prepară diferit în sud faţă de varianta ardelenescă, mult mai popularizată pe internet. Dacă smântâna este foarte mult prezentă în ciorbele şi mâncărurile ardeleneşti, în Oltenia, ea lipseşte aproape cu desăvârşire din bucătăria tradiţională. Tarhonul face loc bogatei arome de leuştean, folosit abundent, iar borşul este înlocuit de oţet, cel mai bun fiind oţetul preparat acasă, din vin. De asemenea, ciuşca uscată coaptă este nelipsită. Mielul porţionat se împarte pe destinaţii culinare clare, fară a se abate de la tradiţia venită din bătrâni. Astfel, ciorba de miel se prepară învariabil (în gospodăriile ţărăneşti) din cap, gât, coada, oasele cu cartilagii de la picioarele mielului. Pulpa şi coastele merg la friptură, organele la drob şi uneori la bureţi cu orez (bureţi = organe de miel). Ca un ritual, ciorba de miel se mănâncă prima, mai de dimineţa, după ce enoriaşul a fost la biserică, a luat paşti (expresie folosită în zonă) şi a ciocnit ouă roşii, restul preparatelor fiind servite pe parcursul zilei.

Ciorba de miel. Reteta Olteneasca (8)

Necesar ciorba de miel, varianta oltenească

  • cap de miel, gât, oase de la picioare, coadă
  • 2 morcovi
  • 2 cepe
  • 1 ţelină potrivită
  • 1 păstârnac
  • 200 ml bulion
  • 1 legătură măcriş
  • 1 legătură leuştean
  • sare, piper

Ciorba de miel. Reteta Olteneasca (1)

Se pregăteşte carnea: capul bine curăţat şi spălat se sparge cu o toporişcă în două, pe lung iar gâtul se taie în 3-4 bucăţi potrivite polonicului. Oasele picioarelor şi coada fiind mici, se pot lăsă întregi. Toate bucăţile de carne se lasă în apă rece pentru o jumătate de oră după care se scot şi se pun la fiert într-o oală cu apă rece. Se adaugă o linguriţă de sare şi pe măsură ce se formează spuma, aceasta se înlătură.

Ciorba de miel. Reteta Olteneasca (2)

Se taie mărunt zarzavatul – morcov, ceapă, ţelină şi păstârnac – şi se pun în oală după ce s-a spumuit bine fiertura. Se adaugă bulionul şi se dă un praf de piper. Carnea de miel este fragedă şi va fierbe repede. După o oră se adăugă macrişul tăiat mărunt. Se mai fierbe 10 minute, se opreşte focul şi se parfurmează din abundenţă cu leuştean. La ciorba de miel, părerea mea, leuştenul este obligatoriu. Cănd se serveşte la masă, fiecare îşi acreşte porţia după cum doreşte. Bună primenire îi dă zeama din borcanul cu ardei iuţi şi un parfum de ciuşcă coaptă.

Ciorba de miel. Reteta Olteneasca (3)

Ciorba de miel se mănâncă primăvara şi în special de Paşti, în restul anului fiind rareori şi de puţini preparată. Varianta oltenească a ciorbei de miel este mai simplă, mai uşoară, fiind lipsită de aportul smântânei, oului şi orezului, având mai mult sarcină să deschidă pofta pentru preparatele mai cu greutate din meniul pascal: drob, friptură şi ouă.

Să fiţi bine!

Ciorba de miel. Reteta Olteneasca (4)

Ciorba de miel. Reteta Olteneasca (9)

Filed Under: Retete cu carne de miel si ied, Retete de mancaruri cu carne, Retete de Pasti, Retete de supe si ciorbe, Retete din Oltenia, Uncategorized Tagged With: ciorba, macris, miel, Pasti

Creier de Porc Preparat Macelareste

April 23, 2016 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

A trecut ceva timp de când nu am mai mâncat creier de porc, un preparat destul de prezent în copilăria mea, aşa că, devreme ce azi l-am remarcat evidenţiat într-un galantar, mi-am zis că e timpul să-mi înnoiesc celulele nervoase cu o porţie de creier. M-am oprit la o reţetă de sorginte măcelărească la care am plusat cu o garnitură picantă de roşii sotate. Probabil, sunt mulţi cei ce din motive de natura estetica resping orice preparat cu creier de porc dar, sunt convins, nici tabăra celor care găsesc plăcere într-o asemenea gustare nu este chiar mică. Această reţetă este şi pentru unii şi pentru alţii adică atât pentru convertirea celor sceptici la cele gustoase cât şi pentru gurmanzii încercaţi şi cu greutate, ca invitaţie la masă.

Creier de Porc Preparat Macelareste (9)

Necesar creier de porc preparat măcelăreşte

  • 500 gr. creier de porc
  • 5 ouă
  • 1 ceapă
  • 1 ardei gras sau kapia
  • 100 gr măsline picante (măsline verzi umplute cu ardei iute)
  • 1 legătură pătrunjel
  • 1 legătură mărar
  • 5-6 roşii
  • 4-5 căţei de usturoi
  • 1 ardei iute
  • piper, sare,
  • ulei

Creier de Porc Preparat Macelareste (8)

Spălăm creierul şi înlăturăm eventualele vase de sânge şi cât se poate din pieliţe. Îl punem într-un bol şi spargem peste el cele 5 ouă. Tocăm mărunt pătrunjelul şi mărarul şi le punem în bol. Condimentăm cu piper proaspăt măcinat şi un praf de sare. Amestecăm uşor cu o furculiţă până se formează un amestec omogen dar fară a fărâmiţa excesiv creierul.

Creier de Porc Preparat Macelareste (3)

Tăiem mărunt ceapa, ardeiul kapia şi 4-5 măsline condimentate. Încingem o tigaie cu două linguri de ulei şi călim ceapa cu un praf de sare, pănă ce devine translucidă. Acum adăugăm ardeiul cubuleţe şi măslinele. Amestecăm, mai ţinem 2 minute pe foc, şi adăugăm creierul amestecat cu ouăle şi verdeaţa. Amestecăm în mod constant, 10-15 minute, până ce constatăm că s-a gătit creierul. Bineînţeles, ouăle se vor prăji repede şi ceva mai târziu şi creierul, dar trebuie să amestecăm pentru a nu se lipi. În final, totul va arăta, ca să mă exprim mai plastic, ca un talmeş-balmeş, că doar este reţetă măcelărească.

Creier de Porc Preparat Macelareste (2)

Tăiem roşiile sferturi sau jumătăţi dacă sunt mai mici sau cherry. Încingem o tigaie cu o lingură de ulei de măsline şi punem ardeiul iute mărunţit şi căţeii de usturoi tăiaţi felii fine. Adăugăm roşiile tăiate. Dăm un praf de sare. Nu le ţinem pe foc decât două minute, cât le învăluie uleiul, aroma usturoiului şi a ardeiului iute.

Aranjăm pe farfurie creierul cu ouă şi roşiile sotate, ornând cu măsline condimentate. Garnitura asta de roşii condimentate merge foarte bine cu creierul de porc, echilibrându-se reciproc.

Să fiţi bine!

Creier de Porc Preparat Macelareste (4)

Creier de Porc Preparat Macelareste (5)

Creier de Porc Preparat Macelareste (6)

Filed Under: Retete cu carne de porc, Retete cu oua, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Muntenia, Retete gustari, Retete pentru mic dejun, Retete simple Tagged With: creier de porc, masline, oua, rosii

Friptura de Miel la Cuptor, in Vas Roman

April 22, 2016 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

M-am obişnuit ca cele mai multe fripturi să le grijesc şi să le întregesc cu un pat aromat de diverse legume şi condimente, spre un mai convingător “vino-ncoace” al respectivei fripturi. Cam la fel am purces a prepara şi acestă friptură de miel, ademenind-o şi învăluind-o în aromele unui primitor pat de ciuperci, apio, ardei, ceapă şi alte cele, necesare unei instigării mai aprige a meseanului dornic de friptură de miel. În fapt, nu este vreun mare meşteşug, lucrarea fiind simplă şi la îndemâna oricărui gospodar înarmat cu suficientă poftă de miel. Un alt avantaj este dat de faptul că obţinem ceva sos bogat în legume, care este un liant excelent cu orice garnitură am dori să asociem friptura de miel.

Friptura de Miel la Cuptor. In Vas Roman (5)

Necesar friptura de miel la cuptor

  • 1 pulpa de miel
  • 200 gr ciuperci proaspete sau conservă
  • 2 morcovi
  • 1 tupină apio (poate fi înlocuită cu ţelină tăiată cuburi)
  • 2 cepe
  • 1 ardei gras sau kapia
  • 1 căpăţână de usturoi
  • foi de dafin, piper, cimbru, rozmarin, sare
  • 2 linguri de ulei

Friptura de Miel la Cuptor. In Vas Roman (3)

Ceapa, morcovul, tulpina de apio, ardeiul se taie şi se pun într-un vas roman (sau tava). Se adaugă ciupercile, 2-3 foi de dafin, boabe de piper, cimbru, rozmarin şi un praf de sare. Adăugăm două linguri de ulei. Pulpa de miel se spală, se curăţă de pieliţe şi după cum doreşte fiecare se înlătură, mai mult sau mai puţin, grăsimea. Se taie bucăţi potrivite. În principiu, carnea de miel nu se curăţă excesiv de grăsime, pentru că ajută la obţinerea unei fripturi suculente. Înţepăm bucăţile de carne cu vârful unui cuţit şi le împănăm cu căţei de usturoi.

Friptura de Miel la Cuptor. In Vas Roman (1)

Aşezăm carnea pe patul de legume. Adăugăm un păhărel (100 ml) de apă sau supă, punem capac pe vas şi îl băgăm la cuptor. Peste o oră scoatem vasul, întoarcem bucăţile de carne, şi verificăm dacă este suficient sos în vas. Dacă se impune, mai adăugăm puţină apă. Punem din nou capacul şi reintroducem tava la cuptor pentru încă o oră. La final, înlăturăm capacul pentru 10 minute. Chiar dacă carnea de miel nu necesită un timp lung de preparare, am crescut acest timp pentru a obţine o friptură extrem de suculentă şi fragedă.

Dacă doriţi o friptură de miel mai condimentată puteţi forma un mix de condimente cu care să frecaţi bine bucăţile de carne, înainte de a le aşeza pe patul de legume. Eu am ales să servesc la masă friptura de miel alături de o garnitură de risotto (orez, unt, piper, sare, supă, ceapă) cu ceapă verde.

Să fiţi bine!

Friptura de Miel la Cuptor. In Vas Roman (2)

Friptura de Miel la Cuptor. In Vas Roman (4)

Friptura de Miel la Cuptor. In Vas Roman (6)

Friptura de Miel la Cuptor. In Vas Roman (7)

Filed Under: Bucataria romaneasca, Retete cu carne de miel si ied, Retete de mancaruri cu carne, Retete de Pasti, Retete la cuptor Tagged With: apio, friptura, ied, miel, paste

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Page 2
  • Page 3
  • Page 4
  • Page 5
  • Page 6
  • Interim pages omitted …
  • Page 30
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate