Ingrediente

Ciuperci cu oua ochiuri. Pentru orice ora a zilei

March 4, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

O reţetă preparată şi mâncată mult în studenţie, prin cămine, la chefuri făcute din orice motiv, când ne adunam şi începeam, doar 5-6 inşi, cu a pune în tigaie orice se găsea în frigider şi terminam, târziu în noapte, fără număr înghesuiţi în camera de cămin studenţesc în care se băuseră toate vinurile şi berile posibile şi despre care nu ştiu nici acum de unde apăreau într-o asemenea cantitate şi diversitate. Aşa că, în amintirea acelor vremuri neprotocolare, preparăm simplu nişte ciuperci cu oua ochiuri, ce îţi pot satisface pofta în orice moment al zilei.

Ingrediente neceasare ciuperci cu oua ochiuri:

500 gr ciuperci
2 ouă
1/2 ardei gras roşu sau kapia
2 fire ceapă verde
2-3 căţei de usturoi
2 linguri de unt, 2 linguri de ulei de măsline
piper, sare

Preparare ciuperci cu oua:

1. Ştergem ciupercile cu un prosop uscat şi curat, de eventualele resturi de pământ- compost. Dacă sunt mari – le feliem, dacă sunt mici – le putem lăsa întregi.

2. Feliem subţire, căţeii de usturoi. Topim untul în tigaie şi adăugăm usturoiul feliat. Punem ciupercile în tigaia încinsă să se rumenească. Ciupercile vor absorbi imediat untul şi vor rămâne ” pe uscat” aşa că punem şi cele două linguri de ulei de măsline. Amestecăm frecvent cu paleta să se soteze ciupercile.

3. Tăiem ceapa verde mai lung şi ardeiul după cum ne place, cuburi sau pe lung. Când ciupercile sunt aproape gata punem ceapa verde şi ardeiul, amestecăm de căteva ori cu spatula de lemn să le ia căldura şi oprim focul. Dăm un praf de sare şi unul de piper proaspăt măcinat. Ardeiul şi ceapa să nu se moleşească ci să rămână al dente. Pentru culoare este bine ca ardeiul să fie roşu.

4. Facem două ouă ochiuri cu zeamă şi le punem peste ciuperci. Ouăle îmi plac mai mult cu zeama pentru că aceasta se scurge pe ciuperci şi se completează reciproc. Dacă dorim să evităm uleiul, putem prepara ouăle şi punându-le în apă aflată în fierbere.

Sănătate să aveţi!

Icre de fasole. Sau cum se minte fasolea

March 1, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Despre icre de fasole sau fasole mintita voi lăsa fotografiile să vorbească, dorind în schimb să spun câteva lucruri despre mâncare, în general. Dacă am vedea mâncarea doar ca hrană ce ne alimentează, în condiţii de gust, aspect, etc. decente, organismul cu energie, cred că am neglija optuz potenţialul ei intrinsec. Dacă am evalua-o doar ca gust şi estetică, cred de asemenea, că ar fi insuficient şi am putea greşi. Privind în substanţă o mâncare, dar şi gastronomia în general, cred că putem descoperi valenţe, cel puţin la fel de importante, complementare funcţiei de aliment şi calităţilor organoleptice. O mâncare oricât de bine s-ar prezenta, fără aport valoric intrinsec, sufletesc, rămâne “rece” şi nu poate să se ancoreze decât, cel mult, în trendul efemer al zilei. Una din valenţele intrinseci care dă şi consistenţă valorică unui preparat, este capacitatea, calitatea de a aduna, a ţine şi a lega peste timp oamenii. Această calitate se află în spatele unei stari de fapt, pe care unii nu pot să o înţelegă şi anume, de exemplu, cum de slana/şunca cu ceapă şi cu turtă/pită poate puncta la capitolul aprecieri. Unii nu o înteleg şi alţi, mai mult, o nesocotesc, luând-o în râs. O nesocotesc pentru că ei nu i-au cunoscut valenţa ascunsă, ei nu s-au adunat cu oamenii, nu s-au sudat şi nu s-au legat peste timp, prin amintirea acelor momente, când dezbrăcaţi de secrete şi cu sufletul pe masă se stătea la o taină, cu slanină, ceapă şi turtă caldă pe masă. Şi încă se mai stă. În fapt ei se nesocotesc pe ei, nesocotesc rădăcina lor. Aşa cum nesocotesc existenţa unei bucătării româneşti căutând-o în forma sofisticată, dar moartă, din farfurie când ea este artă gastronomică vie. Pentru că dacă nu ar fi vie nu am vedea străinii, oameni simpli ca şi noi, ce ne calcă pragul, mâncănd cu poftă şi lăudându-ne bucatele, dar mai ales nu i-am vedea înlăturând încorsetajul în care şi-au pitit sufletul, din prea multă lipsă de valoare intrinsecă. Sunt multe bucătării valoroase dar înainte de a nega, privind în farfurie, existenţa bucătăriei româneşti în raport de nu ştiu ce criteriu trebuie privit înăuntru şi verificat ca nu cumva să fi căpătat neobservat vreun corset sufletesc care ne întunecă privirea. Să ne bucurăm de icre de fasole…

Ingrediente necesare icre de fasole:

500 gr fasole uscata
1 ceapă mare
ulei de măsline
zeama de la 1 lămâie
sare, boia, piper

Preparare icre de fasole:

1. Se pune fasolea cu o seară înainte la înmuiat. A doua zi se fierbe în mai multe ape – trei la numar-, în ultima adăugându-se două linguri de ulei. Am mai scris de fieberea fasolei la ciorba de fasole si la fasolea cu carnati.

2. Când boabele sunt fierte şi apa a scăzut bine ( atenţie să nu se lipească fasolea, eventual se mai scurge din apă dacă nu a secat suficient) se lucrează cu mixerul, picurând 2-3 linguri de ulei ca la maioneză, până se face pastă. Dacă nu avem mixer o luăm temeinic la “bătut” asa cum facem la fasolea facaluita.

3. Se stoarce zeama de la lămâie funcţie de gust, mai multă sau mai puţină.

4. Se toacă, pe cât posibil de mic, ceapa, se adaugă în fasole şi se omogenizează.

5. Se dă piper proaspăt măcinat, boia şi sare după preferinţa fiecăruia.

Se lasă la odihnă 30 de minute să se răcească bine. Aceste icre de fasole sunt de vis mâncante reci cu turtă caldă sau pâine prăjită. Am încropit şi o tocătură de măsline, roşii, verdeaţă asezonată cu ulei de măsline şi sare, ce a însoţit icrele de fasole pe pâinea prăjită. Asta-i cu fasolea minţită.

Să fiţi sănătoşi!

Porc cu orez prajit chinezesc. Cu ou si legume

February 28, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Orezul prăjit în stil chinezesc a câştigat şi la noi teren dat fiind faptul că vine cu puţin exotism, este gustos, rapid de preparat şi destul de săţios. În principiu este o garnitură care se potriveşte cu mai toate cărnurile orezul fiind considerat pâinea chinezului. Reţeta este foarte bună şi pentru a valorifica resturile de orez fiert rămase de la alte mâncăruri. De altfel, se pare că în China aşa a apărut aceasta reţetă, în urma încercărilor de a valorifica orezul fiert rămas de la masa de peste zi. Am găsit plăcut să însoţesc carnea de porc cu orez prăjit.

Ingrediente necesare porc cu orez prăjit:

400 gr muşchi de porc ( sau eventual pulpă) – pentru 4 portii
200 gr orez cu bobul lung (eventual prefiert ), bun fiind orezul basmati
1 ou
2 morcovi
1 ceapă potrivită
3-4 căţei de usturoi
1 ardei gras roşu nu prea mare sau ardei kapia
1 pumn de mazăre congelată
ulei de măsline, sos de soia, piper alb măcinat , sare

Pentru marinarea cărnii de porc:

sos de soia
ulei de măsline
4-5 căţei de usturoi
piper măcinat, coriandru măcinat, boia, maghiran
pătrunjel verde

Preparare porc cu orez chinezesc:

1.Tăiem carnea fâşii de 1-1,5 cm o punem într-un bol. Punem peste carne 2 -3 linguri de ulei de măsline, 2 linguri de sos de soia, pătrunjelul tocat, un vârf cuţit de piper proaspăt măcinat, o linguriţă boia şi una de coriandru, o linguriţă maghiran, căţeii de usturoi feliaţi subţire. Atenţie la sare pentru că sosul de soia este destul de sărat, mai ales dacă este light, aşa că nu mai presărăm sare acum, la marinare. În schimb când prăjim carnea, gustăm obligatoriu şi mai dăm săre dacă mai este necesar. După ce am pus toate ingredientele peste fâşiile de carne, frământăm bine, în mâini, carnea să se ungă bine şi să-şi facă treaba marinada. Acoperim bolul cu o folie şi lăsăm să se odihnească. Bine ar fi dacă ar sta minim 2 ore dar dacă este grabă puteţi trece la prăjit după 15 minute. Obişnuiesc să-mi prepar carnea de seara şi să o las la marinat în frigider până a doua zi, când o prăjesc.

2. Dacă dorim un orez prăjit de excepţie se impune conform tradiţiei chinezeşti să fierbem orezul cu o seară înainte şi să-l lăsăm la frigider peste noapte, înfoind-ul cu furculiţa să respire. Astfel, orezul va absoarbi întreaga umezeală şi prin derularea peste noapte a unui scurt proces de uscare orezul va căpăta fermitate. În orice caz, înainte de prăjire orezul trebuie bine răcit. Despre cum se poate prepara orezul prăjit în stil chinezesc am mai scris aici.

3. Reluam pe scurt – Călim al dente legumele : ceapa, morcovul, mazarea şi ardeiul în ulei aromat cu usturoi. Punem oul bătut şi amestecăm repede cu spatula să se facă franjuri. Adăugăm orezul. Gustăm şi condimentăm.

4. Carnea de porc fâşii o prăjim pe toate părţile la foc iute în două linguri de ulei, agitând des tigaia sau wok-ul ( sau amestecând cu spatula).

5. Punem carnea rumenită peste orez şi eventual ornăm cu verdeaţă. Se mănâncă cald.

Să fiţi sănătoşi!

Coltunasi cu branza. Sau cu dulceata

February 25, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Grecii antici păstrau carnea pentru un timp mai lung, învelind-o în aluat. Cu timpul, pentru că-şi păstra suculenţa, au şi prăjit-o aşa, în aluat. Aceasta a fost plăcinta cu carne în forma ei primară şi antică şi de aici până la coltunasi nu a mai fost decât un pas. Cocheta îmbucătură din aluat umplut cu carne, brânză, dulceţuri sau legume, prezentă în mai toate bucătariile lumii, este cunoscută la noi tradiţional drept coltunasi şi pe alocuri, în nordul Moldovei, Bucovina, drept piroşcă. Dacă noi nu am acordat o atenţie prea mare colţunaşilor noştri, italienii au pus la loc de frunte ale lor “piroşti” şi le-au diversificat în ravioli – pătraţi, tortellini – rotunzi, canelloni – tuburi, lunnete – semilună şi cappelleti – pălărioară. Din cauza acestei atenţii pe care nu o acordăm alor noastre, fiind cu ochii aţintiţi la ravioli, întâlnim destul de des părerea cum că noi, românii, nu am avea bucătărie.

Ingrediente necesare coltunasi:

Pentru aluat:

400 gr făină
2 ouă
un pahar lapte
2 linguri ulei
sare

Pentru umplutură:

100 gr brânză dulce
1 ou
zahăr vanilat
scorţişoară
coajă de lămâie rasă
dulceaţă

Pentru ornat coltunasi:

pesmet
unt
zahăr tos

Preparare coltunasi:

Pentru prepararea aluatului pentu coltunasi, ţăranul nostru, în sărăcia lui, nu avea trebuinţă decât de făiană, apă şi sare, aceasta fiind baza. Azi adăugăm la aluat, după preferinţă şi obişnuinţă: unt, smântână, lapte, ulei, ouă sau diverse arome.

1. Am preparat aluatul în felul următor: am dat un praf de sare la 400 gr făină, am adăugat două ouă şi două linguri de ulei, am amestecat şi treptat am pus laptele căduţ până s-a putut încorporat toată făina. Aluatul astfel format se frământă căteva minute până se omogenizează bine şi nu se mai lipeşte de mână ( dacă este nevoie se mai presară făină). Se lasă 20 minute să se odihnească.

2. Brânza pasată am amestecat-o cu un ou, cu un praf de scărţişoară, un plic de zahăr vanilat şi coajă rasă de lămâie.

3. Jumătate din colţunaşi i-am umplut cu dulceaţă şi deoarece îmi place foarte mult dulceaţa de fructe de pădure am ales să prepar ad hoc această dulceaţă. Binenţeles că fiecare poate folosi ce dulceaţă doreşte. Procedura: am pus o ceaşcă cu zahăr în tigaia încinsă, să se topească; am adăugat 150 gr fructe de pădure congelate ( se găsesc în supermarket-uri şi sunt destul de ieftine); am completat cu două felii de portocală tăiate cubuleţe mici, cu tot cu coajă; am dat un praf de scorţişoară; am adăugat o jumătate de ceaşcă cu apă şi am lăsat să fiarbă încet 20 minute până s-a evaporat apa şi a căpătat consistenţă dulceaţa.

4. Întindem aluatul cu sucitorul şi formăm o foaie subţire din care decupăm cercuri cu un pahar. Punem în mijlocul fiecărui cerc, cu o linguriţă, dulceaţă sau branză, îndoim aluatul, obţinând o semilună şi presăm marginile cu o furculiţă pentru a se lipi. Atenţie, odată formaţi colţunaşii să nu se aşeze unii peste alţii pentru că se vor lipi.

5. Punem o oală cu apă pe foc şi când începe fierberea se adaugă colţunaşii să fiarbă 10 minute. Din 400 gr făină se vor obţine destul de mulţi colţunaşi astfel încât este necesară fierberea în tranşe, deoarece se pot lipi sau fărâmiţa dacă sunt fierţi toţi odată. În momentul în care sunt puşi în apa fierbinte, se depun pe fundul oalei şi trebuie amestecat încet cu o lingură de lemn pentru a nu se lipi de oală. Treptat apa reîncepe să fiarbă şi colţunaşii se ridică, încet la suprafaţă. Îi luăm cu o paletă şi îi punem într-o strecurătore mare să se scurga 2 minute, după care îi punem pe un platou.

6. Am topit untul în tigaie şi am presărat pesmet până a fost absorbit. Acest pesmet cu unt l-am presărat peste colţunaşi. Mai putem presăra peste ei zahăr tos sau îi putem da prin unt topit şi apoi prin pesmet cu zahăr.

Se mănâncă calzi. Putem prepara coltunasi cu umplutură de carne, ciuperci sau legume şi pot fi serviţi cu sos de roşii.

Să fiţi sănătoşi!

Macrou cu broccoli si sfecla rosie

February 21, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Nu m-am gândit niciodată serios dar cred că, dacă aş face un top al alimentelor preferate, peştele s-ar afla cu siguranţă în primele trei locuri. De mic copil am căpătat ataşament faţă de peşte în general şi de peştele de apă dulce, autohton, în special. Prietenii mă cunosc ca fiind un pescar împătimit care odată ajuns la mal de apă cu greu se reîntoarce în urbă. Cum iarnă fiind, acel dorit mal de baltă se află în frig, situaţie pentru care eu îmi amorţesc dorinţele vizitând pescăriile locale de unde, câteodată, pescuiesc câte un exemplar oceanic. Dintre peşti oceanici prezenţi în galantarele noastre consum mai mult aşa numiţii peşti de apă rece: macrou, somon şi hering cunoscuti pentru conţinutul ridicat în acizii graşi omega 3. Se pare că aceşti peşti de apă rece, ce constituie preponderent hrana eschimoşilor, fac ca aceşti oameni ai frigului să fie apţi de efort şi muncă până la vârste înaintate. Aşa că, cine doreşte să rămână în câmpul muncii pâna la adânci bâtrâneţi trebuie să manânce cât mai des macrou. Cu gândul la cum o să devin, de mâine, workhaolic la tigaie, azi am mâncat macrou cu broccoli şi sfecla roşie.

Ingrediente necesare macrou cu broccoli şi sfeclă roşie:

Pentru o porţie :

1 macrou
2 sfecle roşii mici
2oo gr broccoli
150 gr iaurt
hrean
1/2 ceapă
2-3 căţei de usturoi
1/2 mandarină
1/2 lămâie
condimente: piper, coriandru, sare
ulei de măsline

Preparare:

Cunoscând faptul că nu toată lumea- la mine acasă- agreează macroul caracterizat de acel miros specific, oceanic, care îţi umple casa, mai ales dacă îl prăjeşti în tigaie, pentru a-l face mai atrăgător, l-am invelit în folie de aluminiu şi l-am copt pe gratar.

1. Eviscerăm şi curăţăm macroul. Îl aşezăm pe folia de aluminiu, îl umplem cu felii de ceapă şi 2-3 felii de mandarină şi presărăm sare, piper şi coriandru. Cu toate că macroul este un peşte gras, picurăm peste el puţin ulei de măsline şi presărăm aceleaşi condimente- sare, piper şi coriandru proaspăt măcinate. Stoarcem şi puţină zeamă de mandarină aflată între aciditatea lămâii şi aroma portocalei (doriţi mai acru folosiţi lămâia, doriţi mai aromat folosiţi portocala). Înfăşurăm macroul în folia de aluminiu şi îl lăsăm 30 minute să se marineze puţin. După 30 minute îl punem pe gratarul încins la foc mediu pentru 40 minute, câte 20 minute pe fiecare parte. La final macroul va fi zemos, aromat, cu un gust rotund şi delicat.

2. Punem sfecla roşie, fără a o curăţa de cojă, la fiert.

3. Încingem o lingură de ulei de măsline în tigaie, adăugăm usturoiul feliat- pentru a aroma uleiul- şi sotăm la foc mare broccoli, două minute, agitând mereu tigaia. Dăm un praf de sare şi unul de piper.

4. Dăm hreanul pe răzătoare. Presărăm un praf de sare şi stoarcem jumătate de lămâie peste el, în bol. Punem iaurtul şi omogenizăm bine. Acest sos simplu merge atât cu peştele cât şi cu sfecla roşie.

5. Sfecla roşie fiartă, după ce s-a răcit, se curăţă de coajă şi se taie sferturi.

Trebuie să spun că macroul asta, preparat în folie, s-a mâncat foarte bine de către fete, eu alegându-mă cu coada şi cu aprecierile, fiind obligat astfel, să las pe altă dată îngurgitarea de omega 3 dar şi intenţiile mele de a deveni harnic, asemeni eschimoşilor.

Să fiţi sănătoşi!

Varza cu costita, slanina afumata si mamaliga

February 19, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Nu am stiut pâna azi că în unele locuri din Ardeal, tradiţionala pomană a porcului presupune prezenţa verzei murate. Adică, aşa cum am descoperit navigând pe net, varza murată cu carne de porc este pomana porcului. În Oltenia şi la megieşii Moldovei şi Ţării Româneşti, pomana porcului este primul preparat pregătit imediat după sacrificarea porcului şi se rezumă la prăjirea de carne proaspătă. Tot în Ardeal, pe ici pe colo, varza cu carne mai poartă denumirea, probabil via Ungaria, de toroş. Îmi place diversitatea regionalismelor culinare, a variaţiunilor pe aceeaşi temă, lipsa de platitudine a gastronomiei noastre care nu arată decât potenţial creativ şi încercări de înălţare a gustului. Azi am preparat o cratiţă mare cu varza cu costita pentru unii, pomana porcului sau toroş pentru alţii…

Ingrediente necesare varza cu costita, slanina afumată si mamaliga:

1 kg coasta de porc
2 verze murate mari
200 gr slanină afumată ( şuncă în Oltenia)
1 pahar bulion
piper boabe, foi de dafin, cimbru, boia, chimen

Preparare varza cu costita:

Cantitatea de carne şi varza o puteţi reduce după nevoi şi trebuinţe. Îmi place mult varza cu costiţă şi poate exagerez cu cantitatea preparată, în special cu varza care de obicei este triplul cantităţii de carne. Acelaşi lucru îl păţesc şi cu varza călită, adică prepar multă, datorită faptului că îmi place foarte mult varza murată.

1. Prepararea este foarte simplă şi nu necesită abilităţi speciale. Pentru început gustăm varza şi dacă este cazul o lăsăm în apă rece pentru 30 minute să se desăreze. Se taie costiţa bucăţi rezonabile şi se rumeneşte într-o lingură de untură, în tigaie, la foc potrivit. Cei care nu suportaţi untura sau nu aveţi, folosiţi ulei.

2. Varza o tocăm fideluţă, cât se poate de subţire. Slănina afumată o tăiem cubuleţe mici.

3. Într-o oală punem un strat de varză tocată fideluţă, apoi un strat de costiţă şi slănină, repetăm alternanţa şi încheiem cu varză.

4. Adăugăm condimentele: piper boabe, o crenguţă cimbru, o foaie dafin, două linguri boia dulce şi o linguriţă chimen. Chimenul dă o aromă aparte.

5. Punem 2-3 pahare de apă până se îneacă toată varza. Adăugăm 150 gr bulion.

6. Acoperim oala şi lăsăm să fiarbă, la foc potrivit cca. 1,5 ore. Dacă pe timpul fierberii apa scade prea mult şi varza nu ne mulţumeşte ca textură, mai completăm cu apă caldă astfel încăt, varza să fiarbă şi la final să obţinem gustul dorit. Varza se gustă şi deşi trebuie să fie fiartă, nu o lăsăm să se moleşească ci să-şi păstreze din fermitate. Dacă varza nu a fost suficient de sărată, îi dăm sare după gust.

Poate este surprinzătoarea pregătirea verzei cu costiţă în oală, pe foc ci nu în cratiţă la cuptor. Este un preparat diferit de varza călită ci pe undeva se aseamănă ca metodologie cu fierberea sarmalelor. Se poate mânca cu mămăligă, cu ardei iute murat şi dacă se pofteşte, cu smântână.

Să fiţi sănătoşi!