• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

Retete cu carne de porc

Clatite cu carne la cuptor

February 6, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Trebuie sa recunosc că, în ultimul timp, am neglijat puţin Papamond-ul la scriere. In ultima luna am postat retete mult mai rar decat o fac de obicei desi gatesc la fel de mult si am destule reţete deja preparate, care asteaptă să fie împărtăşite. Asta din motive de pasiuni multiple care se înghesuie la priorităţi, cerându-şi posesiv obolul de timp. Pe lângă goanga cu bucătăria mai am o dragoste care m-a prins rău de tot,  respectiv arhitectura şi designul interior. Ei bine, dragostea asta a cerut şi ea satisfacţie, să o scot şi pe ea în lume aşa cum am făcut cu îndrăgita tigaie. Şi am scos-o la promenadă, aici, pe HomeWorldDesign.com, motiv pentru care m-a ţinut ocupat mai mult în ultima vreme. Aşa că, daca doriţi să aflaţi ce bordeie se mai construiesc în lume, ce laviţe, blidare, poliţe, dar şi lăzi de zestre, împodobesc odăile lumii, vă invit pe Homeworlddesign.com. Revenind la Papamond, vă aţâţ pofta şi vă invit la o porţie de clatite cu carne la cuptor, în sos de roşii şi smântână, reţetă culeasă de pe meleagurile Bretaniei franceze.

clatite cu carne la cuptor 14

Necesar clatite cu carne la cuptor

  • 5-6 clătite
  • 200 gr carne tocata amestec porc-vită
  • 3 pulpe dezosate de pui sau piept de pui
  • o jumătate ardei gras roşu
  • 1 legătură ceapă verde
  • 1 ceapă roşie
  • 1 cutie de 400 gr de roşii cuburi
  • 300 gr smântână
  • 100 gr caşcaval ras
  • 1 legătură pătrunjel, piper, cimbru uscat, zahăr, sare

Preparare

1. Preparăm clătitele din apa, faina, sare sau după cum obişnuieşte fiecare. Nu mai scriu cum se prepară clătitele, am mai scris pe site şi oricum, cred că se ştie. Cantităţile de mai sus sunt pentru 5-6 clătite. Depinde ce mărime are tava folosită şi câte vreţi să preparaţi. Referitor la carne specific că se poate folosi carne tocată în orice combinaţie sau se poate prepara de ex. numai cu carne de pui tocată mărunt din cuţit. Încingem într-o tigaie o lingură de ulei şi rumenim sumar carnea tocată amestec şi carnea de pui mărunţită cu cuţitul.

clatite cu carne la cuptor 1

Curăţăm ceapa roşie şi ceapa verde şi le tocăm. Ardeiul roşu îl tăiem cubuleţe. Le punem peste carnea călită şi amestecăm. Dăm un praf de piper şi unul de sare.

clatite cu carne la cuptor 2

Tocăm pătrunjelul inclusiv codiţele, pline de vitamine şi aroma, care nu trebuie risipite. Punem verdeaţa în tigaie.

clatite cu carne la cuptor 3

2. Umplem clătitele pe rând şi le aşezăm una lângă alta, ordonat, în tavă.

clatite cu carne la cuptor 5

clatite cu carne la cuptor 6

3. Golim conserva de roşii cubuleţe într-un bol, punem o jumătate linguriţă zahăr şi cimbru uscat cât iei între 3 degete. Amestecăm şi turnăm uniform roşiile peste clătitele umplute.

clatite cu carne la cuptor 8

4. Bătem smântâna să devină mai fluidă şi o punem peste roşii, uniformizând-o cu dosul lingurii.

clatite cu carne la cuptor 10

5. La final, radem caşcaval, uniform, pe toată suprafaţa preparatului nostru.

clatite cu carne la cuptor 11

6. Dăm tava la cuptor pentru cca. 45 de minute, până se rumeneşte şi scade puţin.

Foarte important la acest preparat sunt roşiile. Se poate folosi si bulion şi suc de roşii ceva mai gros, cu condiţia să-l gustaţi înainte de al pune peste clătite şi să vă placă gustul. Sunt unele conserve de roşii cu un gust anost, fără chichirez. Dacă este nevoie se poate prepara într-o cratiţă sosul de roşii preferat şi apoi se pune peste clătite. De asemenea, puteţi aroma roşiile cu ce condimente doriţi.

Să fiţi bine!

clatite cu carne la cuptor 12

Filed Under: Bucataria europeana, Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete de mancaruri cu carne Tagged With: carne tocata, clatite, clatite cu carne, smantana

Bulmaci cu ciolan. Mancare de la gura Jiului

February 1, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

După sacrificarea porcului la Ignat, ţăranul din sudul Olteniei (poate şi alţii) păstrează un picior de porc întreg din care prepară tradiţionalul jambon. Dacă în trecut mai toate bordeiele respectau acest obicei, azi tradiţia s-a mai diluat şi rareori mai găseşti la câte o streaşină atârnat un picior de porc. Prepararea jambonului este asemănătoare cu preparea şuncii respectiv, se dă sare, se afumă la vatră şi se lasă la uscat în aer liber, în gerul iernii, atârnat la streaşina casei. Se mânca din el, prima dată, în ziua de bobotează când, conform unei vechi tradiţii, se prepara, odată în an, această mâncare denumită bulmaci cu ciolan. Cuvântul bulmaci nu l-am gasit în dex-ul online şi nu pot să spun de unde se trage. Pe lângă prezenţa lui în bucătăria oltenescă, cu excepţia faptului că îl întâlneşti des ca nume, termenul de bulmaci l-am mai întâlnit în bucătăria momârlanilor din Valea Jiului şi reprezintă un fel de paste de casă cu brânză. Momârlanii sunt o populaţie din Valea Jiului consideraţi a fi urmaşii dacilor liberii, azi fiind probabil în numar de peste 10 mii, localizaţi în Paroşeni, Petrila, Jieţ, Cimpea, Livezeni, etc. Definiţia din dex cum că momârlan ar însemna bădăran este total eronată. Fără a intra în amănunte despre momârlani, vreau să spun că această ciulama cu ciolan, pentru că într-un fel asta este mancarea de bulmaci, se bucură de mare apreciere în satele de la gura de vărsare a Jiului. Reţetă simplă, impune prezenţa obligatorie şi abundentă, pe lângă ciolan, a două îngrediente: praz şi mărar.

Bulmaci cu ciolan . Mancare de Gura Jiului (11)

Necesar bulmaci cu ciolan

  • 1 ciolan afumat sau nu
  • 2 fire de praz
  • 1 ceapă
  • 3 legături de mărar
  • 3 linguri de smântână (opţional)
  • 3-4 linguri de bulion sau 2 de pastă
  • făină cât să formeze sosul – 2-4 linguri
  • 1 ciuşcă uscată tocată din cuţit
  • sare, piper

Bulmaci cu ciolan . Mancare de Gura Jiului (9)

Preparare

1. Verificăm ciolanul dacă mai are ceva păr şi îl pârlim pe flacăra aragazului. Îl spălăm bine şi îl tăiem bucăţi mai măricele, curăţind pe cât putem oasele de carne. Se poate prepara atât cu ciolan afumat cât şi cu ciolan proaspăt. Tradiţional se prepara numai cu ciolan afumat.

Bulmaci cu ciolan . Mancare de Gura Jiului (1)

Într-o cratiţă punem bucăţile de ciolan, inclusiv oasele după care am curăţat carnea, le acoperim cu apă rece şi le lăsăm să fiarbă încet. Oasele contribuie la gust şi după ce o să-şi facă datoria, le înlăturăm. Pe năsură ce fierbe, spumuim bine fiertura. Când observăm că resturile de carne şi cartilagii rămase pe oase se desprind, scoatem oasele, le curăţăm de carne (dacă mai este ceva de curăţat). Carnea curăţată o punem înapoi în cratiţă şi oasele le aruncăm.

Bulmaci cu ciolan . Mancare de Gura Jiului (2)

2. Tocăm mărunt ceapa şi prazul. Trecem legăturile de mărar prin jet de apă şi tocăm deocamdată codiţele. Când ciolanul este aproape fiert, punem ceapa, prazul şi bulionul. Amestecăm şi lăsăm să fiarbă şi ele. Dacă apa a scăzut prea mult, mai completăm. Tot acum îi dăm un praf de sare şi unul de piper.

Bulmaci cu ciolan . Mancare de Gura Jiului (3)

3. După ceapă şi praz adăugăm codiţele de mărar tocate şi amestecăm. La verdeţuri nu trebuie folosite numai frunzele, deoarece rămurelele de mărar, pătrunjel, leuştean sunt pline de vitamine şi aromă. La sat, neavând mărar verde în gerul bobotezei, se foloseşte mărar ucat. Mărarul din abundenţă, pe lângă ciolan, este cheia principală a gustului deosebit al bulmacilor.

Bulmaci cu ciolan . Mancare de Gura Jiului (5)

Tocăm din cuţit ciuşca uscată şi o punem în mâncare. Lăsăm să mai bolborosească puţin.

Bulmaci cu ciolan . Mancare de Gura Jiului (6)

4. Într-un bol punem un polonic de zeamă fierbinte din cratiţă şi adăugăm o lingură de făină. Frecăm făina cu o furculiţă, să nu rămână cocoloaşe şi formăm sosul. Punem acest sos în cratiţa aflată pe foc. Repedăm procedura cu altă lingură de făină şi alt polonic de zeamă până ce se leagă sosul din cratiţă. Lăsăm să fiarbă încet, pentru a se găti făina bine. Din acest moment trebuie să fim cu ochii pe cratiţă să nu se prindă mâncarea.

Bulmaci cu ciolan . Mancare de Gura Jiului (12)

5. După 5 minute adăugăm şi smântâna. Lăsăm să mai dea câteva clocote şi punem restul de mărar tocat. Gustăm şi potrivim de sare dacă este cazul. Amestecăm, oprim focul, punem capac şi lăsăm bulmacii să stea 10 minute. Bătrânii nu obişnuiesc să folosească smântână aşa că poate fi considerată o contribuţie propie şi opţională. Totuşi, cei ce nu agreează sosurile legate cu făină, sunt convins că ar putea înlocui făina cu cca 500 gr de smântână (cum am procedat la ciulamaua de ciuperci) şi că ar obţine o mâncare delicioasă.

Să fiţi bine!

Bulmaci cu ciolan . Mancare de Gura Jiului (13)

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu sos, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Oltenia, Retete simple Tagged With: ciolan, ciulama, sos cu marar

Carne de porc in sos de rosii, la cuptor

January 15, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Am senzaţia că obişnuim să neglijăm totalmente carnea de porc când este vorba şi pofta să preparăm carne cu sos de roşii, o mâncare la îndemână, apreciată şi des preparată în bucătăria noastră. Este rezultatul firesc al coabitării mai consistente cu puiul decât cu porcul, în speranţa de mai bine pentru organismul nostru. Totuşi, din când în când, pentru gustoasă prospectare este bine să mai luăm pulpa, ceafa sau muşchiul de pe grătar şi să-l însoţim cu un sos de roşii, la cuptor, până la moliciunea finală. Aşa că, vă zic cum fac eu treabă în bucătărie cu carne de porc in sos de rosii, bine dată la cuptor, până ce nu mai opune nici o rezistenţă poftei mele de gurmand.

carne de porc in sos de rosii 1

Necesar carne de porc in sos de rosii

  • 2-3 felii pulpa, 2-3 felii muschi, 2-3 felii ceafă – la alegere sau combinate după cum doreşte fiecare
  • 800 gr roşii cubuleţe la conservă
  • 2 căpăţâni de usturoi
  • piper, 2 foi de dafin, cimbru, o linguriţă zahăr, sare

carne de porc in sos de rosii 11

Preparare:

1. Tăiem carnea felii mai groase, de cca. 2 cm. Am preparat şi am combinat 3 felii de pulpă cu 2 felii de muşchi. Încingem o tigaie neaderentă şi fără a folosi ulei, rumenim feliile de carne pe ambele feţe. Carnea are şi ceva grăsime care se topeşte şi ajută la rumenire şi la gust.

carne de porc in sos de rosii 15

Această rumenire face ca gustul cu care carnea contribuie la întreg să fie mai de vază. Putem da în prealabil carnea printr-un amestec de condimente dar eu am evitat acest lucru deoarece comanda din partea mesenilor a fost să nu condimentez prea mult. După mine aş fi dat feliile de carne printr-un amestec de piper, sare, boia, rozmarin.

carne de porc in sos de rosii 16

2. După ce am rumenit feliile de carne le aşezăm într-o cratiţă sau într-o tigaie mai mare (dar care se poate băga la cuptor).

carne de porc in sos de rosii 9

Curăţăm usturoiul, îl zdrobim cu presa şi preparăm un mujdei mai lung. Oprim 3-4 căţei de usturoi pentru a-i pune în sos la final. Punem mujdeiul în cratiţă, peste carne. V-am spus de unde vine cuvântul mujdei? De la “must de ai”, deoarece usturoiul se mai numea în vechime şi “ai” legat cu franţuzescul “ail” şi care treptat s-a transformat, legând cuvintele, în mujdei. Condimentăm cu piper, cimbru, foi de dafin.

carne de porc in sos de rosii 13

3. Peste carne, mujdei şi condimente adăugăm roşiile şi omogenizăm uşor, astfel încât carnea să fie acoperită de sos. Punem un capac pe cratiţă şi o băgăm la cuptor la foc potrivit să fiarbă înăbuşit mai bine de o oră, până scade sosul după cum ne place şi carnea se pătrunde şi se înmoaie bine.

carne de porc in sos de rosii 10

4. La final, după ce scoatem mâncarea din cuptor, daca vrem sosul de roşii ceva mai usturoiat, mai adăugăm cei câţiva căţeii de usturoi, feliaţi. Putem aroma cu verdeaţa preferată.

Să fiţi bine!

carne de porc in sos de rosii 6

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu sos, Retete de mancaruri cu carne, Retete simple Tagged With: carne de porc, pulpa porc, sos de rosii

Pomana porcului. Parastas de doua saptamani

January 8, 2014 by Ovidiu Slavulete 3 Comments

Adresându-mă părţii masculine, nu vreau decât să amintesc o bătrânească povaţă, care pe cât este de populară pe atât de neaplicabilă devine din motive de dragoste oarbă. Trimiterea este la  învăţătura care spune cum că, atunci când eşti flăcău şi ţi-a sunat ceasul să te însori, trebuie să deschizi bine ochii pentru a nu ajunge ca în loc de “vai de mine” să spui “vai de noi”. Pentru a se evita situaţiile neplăcute, experienţa şi înţelepciunea populară a emis din vorbă-n vorbă chiar şi un scurt îndrumar pentru flăcăii nehotărâţi în alegere. Astfel, se spune că, de te vei însoţi cu o moldoveancă, de multă dragoste vei avea parte fiind, pară-se, mai focoase şi degrabă iubitoare. De vei lua o ardeleancă, mai toată viaţa o să te ţină la masă, înconjurat de felurite şi gustoase bucate, ce ies din mâinile ei pricepute. Finalmente, dacă inima te împinge către o olteancă, atunci să te ţii bucurii, pentru că o să-ţi facă, taică, olteanca nişte pomeni, când te-oi duce, de mai mare dragu’. Aşa că, poate neelegant, vă întreb pe voi din aceaşi seminţie cu mine: – Voi ce aţi ales? Iubirea, bucatele sau pomenile? Eu am renunţat la plăcerile efemere ale vieţii şi am ales recunoştinţa durabilă a posterităţii manifestată prin nesfârşite pomeni. Pentru asta am înclinaţia să revin la pomana porcului la mai bine de două săptămâni de la primul parastas.

pomana porcului

Pentru pomana porcului tradiţională, vor fi trebuincioase următoarele

  • 2 kg carne de porc amestecată, grasă şi slabă – de la coastă, ceva pulpă, carne lucru, puţin ficat
  • 2 căpăţâni de usturoi
  • sare mare
  • murături asortate
  • ţuică sau rachie fiartă

pomana porcului

 Preparare

1. Pomana porcului se vrea a fi o masă de mulţumire pentru că am fost ajutaţi să tăiem porcul de către o rudă, un vecin, un prieten sau toţi la un loc.  Pentru a îndestula ajutoarele se aleg 2 kg de carne de toate categoriile,  se taie îmbucături mari şi se pune într-o cratiţă, la prăjit. Carnea trebuie să fie variată – pecie, împănată şi mai grasă- capabilă să lase untură, grăsime, deoarece nu vom folosi ulei. După ce carnea a fost cuprinsă de călduri, amestecăm să prindă puţină culoare şi mai apoi punem o cană de apă. Îi dăm un praf de sare mare, punem capac pe cratiţă şi o lăsăm la foc potrivit să se înmoaie. Din când în când, mai verificăm şi amestecăm să nu scadă de tot şi să se lipească. Dacă apa a scăzut şi carnea încă nu s-a înmuiat, mai punem ceva apă.

carne de porc prajita

2. Curăţăm 2 căpăţâni de usturoi românesc, zdrobim căţeii cu puţină sare şi facem un mujdei ţărănesc, din cel lungit cu apă.  Într-un ceaun punem apa cu sare, un praf mălai şi când începe a fierbe punem mălaiul cel mult şi galben şi muncim o mămăligă vârtoasă. În timpul asta ajutoarele aproape că au terminat de curăţat, tăiat, sortat, cărat carnea. Şunca este aleasă, o parte şorici se jupoaie şi i se dă sare, grăsimea merge la jumări şi untură, organele la maţe, cartaboşi şi tobă, un picior merge la saramură şi apoi la afumat pentru jambon, etc.

pomana porcului

3.  Carnea-i gata, mujdeiul îi gata, mămăliga este răsturnată şi acoperită cu un ştergar. Mai aşteptăm după ţuică care deja este pe foc, cu piper, câteva cuişoare şi nişte miez de nucă. Miezul de nucă pe lângă faptul că îşi lasă uleiul aromat în ţuică, devine şi un bun pansament gastric. Până se fierbe ţuica cobori repede în beci şi scoţi un castron mare şi îndestulător cu murături asortate:  gogonele, castraveţi, sfeclă, ţelină, morcov, varză, ardei.

muraturi asortate

4. Când toată carnea a fost pusă bine şi în urma porcului au mai rămas doar câteva găini gălăgioase, toţi cei merituoşi mănâncă pomana porcului şi bea câte o ceaşcă de ţuică fiartă. Nu mai intru în amănunte cum se face cu mujdeiul, mămăliga, murăturile şi carnea. Fiecare se descurcă astfel încât să fie bine.

pomana porcului

Cam asta îmi aduc eu aminte despre pomana porcului mâncată în anii ’80 şi amintirea plăcută mă îndeamnă să mai încerc, târziu, câte o replică palidă a pomenii, chiar la două săptămâni sau la două decenii. Ca să încheiem pomana asta optimişti şi veseli, vă aştept să-mi spuneţi ce aţi ales: iubirea, bucatele sau pomenile?

Să fiţi bine!

pomana porcului

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Muntenia, Retete din Oltenia, Retete simple Tagged With: mamaliga, mujdei, muraturi, pomana, porc

Papricas de Cartofi cu Carne de Porc

January 7, 2014 by Ovidiu Slavulete 4 Comments

Papricaşul este o tocană care, aşa cum îi spune numele, are drept scop existenţial să cinstească paprika, adică boiaua noastră cea de toate zilele, dulce sau iute. Reţeta de mai jos, papricas de cartofi cu carne de porc, simplă şi cu faţă neprefăcută, nu are nici o pretenţie că ar urma linia trasată de păstorii unguri şi ale lor ceaune, ce s-au îndeletnicit în vreme cu armonizarea cărnii cu ardeiul uscat. Aceşti păstori au finisat combinaţia de carne şi boia în papricaş şi gulaş. Un papricas are întotdeauna carne, fie că e de vita, oaie, porc, pui sau peşte, ea este întotdeauna prezentă. Cele doua variante populare de papricaş sunt date de prezenţa cartofului sau a găluştelor. Pe lângă boia, am obiceiul de a mă baza la asemenea tocană pe trei condimente şi anume piper, coriandru şi ienibahar (piper jamaican), toate proaspăt măcinate în mojar. Ardeiul, pentru a fi dominant, nu îl las reprezentat doar de boia ci mai adaug şi ciuşcă uscată coaptă puţin pe foc şi mărunţită din cuţit.

papricas de cartofi cu carne de porc

Necesar papricas de cartofi cu carne de porc

  • 500 gr. pulpă de porc
  • 1 kg cartofi
  • 2 linguri de boia
  • 2 cepe
  • 1 ceaşcă bulion dulce
  • 3-4 ardei uscaţi
  • 3-4 căţei de usturoi
  • boia, piper, coriandru, ienibahar, sare
  • ulei sau untură
  • pătrunjel verde

papricas de cartofi cu carne de porc preparat la ceaun

Preparare

1. Tăiem carnea de porc îmbucături. Într-un ceaun încingem o lingură de untură (cea mai bună pentru papricaş) şi rumenim bine carnea, amestecând constant cu o lingură de lemn. Bineînţeles, cine doreşte,  poate să evite untura şi să folosescă uleiul. În principiu orice reţetă poate fi adaptată dorinţelor şi constrângerilor pe care fiecare şi le asumă cu privire la mâncare.

Prajim carnea de porc pentru papricas

2. Tocăm mărunt ceapa şi când carnea este rumenă punem şi ceapa în ceaun. Dăm un praf de sare să scoatem puţin apa din ceapă, să nu o ia focul repede. Amestecăm din când în când şi lăsăm să se călească şi ceapa.

Calim carnea si ceapa tocata

3. Punem câteva boabe de piper, ienibahar şi coriandru în mojar şi le zdrobim. Măcinate mai grosier, în mojar, condimentele vin cu ceva iuţeală dar şi cu aromă. Aceste condimente împreună cu o lingură de boia (dulce sau iute, după cum preferaţi) le punem peste călitură în ceaun. Amestecăm şi mai lăsăm 1-2 minute pe foc după care stingem totul cu o cană cu apă caldă. Lăsăm să fiarbă la foc potrivit cca. 20 de minute până se mai înmoaie carnea.

Condimente - boia si piper pentru papricas de cartofi

4. Curăţăm cartofii şi îi tăiem sferturi, bucăţi mai mari. După ce carnea s-a mai înmuiat adăugăm bulionul şi cartofii. Completăm cu apă călduţă pâna aproape că acoperim cartofii. Lăsăm să fiarbă potrivit.

Adaugam cartofii taiati bucati mai mari - Papricas de cartofi cu carne de porc

5. Coacem ardeii uscaţi pe flacăra de la aragaz, le tăiem cotoarele şi le scuturăm, cât de cât, seminţele. Mărunţim ardeii copţii din cuţit, adică fără fineţe excesivă şi îi punem în ceaun. Lăsăm totul să fiarbă încet până ce cartofii sunt gata. Nu amestecăm în cartofi decât la început când sunt tari şi nu se fârâmă. Pe măsură ce fierb cartofii, mai agităm uşor ceaunul fără a mesteca în el. Astfel cartofii se păstrează întregi şi nu se transformă totul într-un terci.

Coacem ardei uscat pe flacara aragazului - Papricas de cartofi cu carne de porc

6. După ce au fiert cartofii adăugăm căţeii de usturoi feliaţi. Gustul oricărei tocane de cartofi se rotunjeşte şi împlineşte la final cu câţiva căţei de usturoi. La papricaş, pentru a simţi viguros gustul de boia, ultima jumătate de lingură de boia se adaugă la final. Aşa facem şi noi! Apoi aromăm cu pătrunjel proaspăt şi punem un capac pe ceaun.

Adaugam cativa catei de usturoi tocat la papricasul de cartofi

Lăsăm 10 minute să se maturizeze gustul, timp în care ne facem sau nu ne facem de lucru prin casă. După 10 minute ne întoarcem la al nostru paprikas de cartofi cu carne de porc. Şi-l mâncăm! Pe tot!

Să fiţi bine!

Papricas de cartofi cu carne de porc aromat cu ciusca coapta si pisata

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu cartofi, Retete cu sos, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Ardeal, Retete din Banat, Retete simple Tagged With: boia de ardei, carne de porc, cartofi, papricas

Perisoare cu Sos de Rosii si Ciuperci

December 27, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Ştim cât de mult plac şi cât de sus se află în preferinţe, chiftelele cu sos de roşii, uşor usturoiate şi aromate, mâncate fie cu paste fie cu piure de cartofi. Aşa că, despre chiftele, numai de bine. Totuşi pentru cei ce doresc să evite prăjeala sau pur şi simplu pentru varietate vă propun să înlocuim chiftelele cu perişoarele şi prăjitul cu fierberea. Bineînţeles că schimbăm şi compoziţia tocăturii şi de la carnea tocată cu usturoi şi miez de pâine trecem la compoziţia pentru perişoare, introducând şi orezul. Astfel, a rezultat această mâncare, perisoare cu sos de rosii, sos ce l-am îmbogăţit şi a cărui valoare am crescut-o cu sprijinul şi aportul unor ciuperci călite.

perisoare cu sos de rosii

Necesar perisoare cu sos de rosii si ciuperci

  • 500 gr carne tocată amestec vită-porc
  • 1 ceapă
  • 2 ouă
  • 1 pumn de orez
  • 1 legătură pătrunjel
  • piper, sare

Pentru sos:

  • 1 ceapă mare
  • 200 gr. ciuperci
  • 3-4 căţei de usturoi
  • puţin ghimbir – opţional, pentru cei ce agreează gustul acestuia
  • 2 cutii mici de roşii decojite cubuleţe
  • sare, piper boabe, piper măcinat, 2 foi de dafin, verdeaţă
  • ulei

perisoare cu sos de rosii

Preparare

1. Preparăm compoziţia pentru perişoare amestecând carnea tocată, ceapa bine mărunţită, orezul, ouăle, verdeaţă tocată, piper şi sare.

perisoare cu sos de rosii

Amestecăm bine să se omogenizeze şi o lăsăm 15 minute să stea pentru a se forma gustul şi armoniza ingredientele. Cu mâna umezită formăm perişoare potrivite ca mărime şi le aşezăm pe un tocător mai mare sau pe un platou.

perisoare

Într-o oală punem apă de un lat de palmă şi lăsăm pe foc să înceapă fierberea la foc potrivit. După ce a început fierberea, luăm perişoarele formate şi le punem în oală. Le lăsăm să fiarbă 5 minute, să se întărească. Dacă sunt mai multe le punem în două tranşe. Pe măsură ce fierb, vor ieşi la suprafaţă. Le scoatem cu o paletă şi le punem într-un bol. Zeama rezultată în urma fierberii nu o aruncăm.

perisoare fierte

2. Tocăm mărunt ceapa mare, pentru sos. Curăţăm 3-4 căţei de usturoi şi îi tăiem felii subţiri. La fel procedăm şi cu bucăţica de ghimbir (dacă doriţi un gust ceva mai exotic). Ciupercile le ştergem cu un prosop uscat de resturile de compost şi le tăiem felii nu foarte subţiri. Încingem o tigaie mai mare sau o cratiţă şi călim sumar ceapa tocată. Adăugăm ciupercile tăiate şi le lăsăm să se rumenească odată cu ceapa.

calim ceapa si ciupercile

Dăm un praf de sare şi câteva boabe de piper. Când sunt gata punem usturoiul şi ghimbirul.

usturoi si ghimbir

Amestecăm, lăsăm încă un minut pe foc şi adăugăm roşiile din conservă şi 2 foi de dafin. Omogenizăm totul într-un sos.

sos de rosii

3. Luăm perişoarele din bol şi le punem în tigaia cu sos. Adăugăm zeamă din oala cu fiertură, cât să fie aproape acoperite perişoarele.

perisoare cu sos de rosii

Punem un capac pe cratiţă, dăm focul mic şi lăsăm să fiarbă cca. 30 de minute, să scadă şi să obţinem un sos după cum dorim de gros. Datorită faptului că îmi place şi mănânc mult usturoi, la final, cu 2 minute înainte de a opri focul, am mai adăugat 3-4 căţei de usturoi feliaţi. De asemenea, cum îmi place mult sosul, las să se formeze mai mult sos şi mai puţin gros. Cu usturoiul fiecare procedează după propia-i plăcere.

perisoare cu sos de rosii

Gustăm, potrivim de sare şi eventual îi mai dăm un praf de piper proaspăt măcinat (boabele de piper dau aromă iar piperul măcinat dă şi iuţeală). Oprim focul şi aromăm mancarea de perisoare cu sos de rosii cu verdeaţă proaspata. În genere, în privinţa condimentelor, fiecare poate completa după cum îl atrag diverse arome şi mirodenii.

Să fiţi bine!

perisoare cu sos de rosii

Filed Under: Bucataria europeana, Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu carne de vita, Retete cu ciupeci, Retete cu sos, Retete de mancaruri cu carne Tagged With: carne tocata, perisoare, sos de rosii

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 6
  • Page 7
  • Page 8
  • Page 9
  • Page 10
  • Interim pages omitted …
  • Page 19
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate