Retete din Muntenia

Icre de fasole. Sau cum se minte fasolea

March 1, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Despre icre de fasole sau fasole mintita voi lăsa fotografiile să vorbească, dorind în schimb să spun câteva lucruri despre mâncare, în general. Dacă am vedea mâncarea doar ca hrană ce ne alimentează, în condiţii de gust, aspect, etc. decente, organismul cu energie, cred că am neglija optuz potenţialul ei intrinsec. Dacă am evalua-o doar ca gust şi estetică, cred de asemenea, că ar fi insuficient şi am putea greşi. Privind în substanţă o mâncare, dar şi gastronomia în general, cred că putem descoperi valenţe, cel puţin la fel de importante, complementare funcţiei de aliment şi calităţilor organoleptice. O mâncare oricât de bine s-ar prezenta, fără aport valoric intrinsec, sufletesc, rămâne “rece” şi nu poate să se ancoreze decât, cel mult, în trendul efemer al zilei. Una din valenţele intrinseci care dă şi consistenţă valorică unui preparat, este capacitatea, calitatea de a aduna, a ţine şi a lega peste timp oamenii. Această calitate se află în spatele unei stari de fapt, pe care unii nu pot să o înţelegă şi anume, de exemplu, cum de slana/şunca cu ceapă şi cu turtă/pită poate puncta la capitolul aprecieri. Unii nu o înteleg şi alţi, mai mult, o nesocotesc, luând-o în râs. O nesocotesc pentru că ei nu i-au cunoscut valenţa ascunsă, ei nu s-au adunat cu oamenii, nu s-au sudat şi nu s-au legat peste timp, prin amintirea acelor momente, când dezbrăcaţi de secrete şi cu sufletul pe masă se stătea la o taină, cu slanină, ceapă şi turtă caldă pe masă. Şi încă se mai stă. În fapt ei se nesocotesc pe ei, nesocotesc rădăcina lor. Aşa cum nesocotesc existenţa unei bucătării româneşti căutând-o în forma sofisticată, dar moartă, din farfurie când ea este artă gastronomică vie. Pentru că dacă nu ar fi vie nu am vedea străinii, oameni simpli ca şi noi, ce ne calcă pragul, mâncănd cu poftă şi lăudându-ne bucatele, dar mai ales nu i-am vedea înlăturând încorsetajul în care şi-au pitit sufletul, din prea multă lipsă de valoare intrinsecă. Sunt multe bucătării valoroase dar înainte de a nega, privind în farfurie, existenţa bucătăriei româneşti în raport de nu ştiu ce criteriu trebuie privit înăuntru şi verificat ca nu cumva să fi căpătat neobservat vreun corset sufletesc care ne întunecă privirea. Să ne bucurăm de icre de fasole…

Ingrediente necesare icre de fasole:

500 gr fasole uscata
1 ceapă mare
ulei de măsline
zeama de la 1 lămâie
sare, boia, piper

Preparare icre de fasole:

1. Se pune fasolea cu o seară înainte la înmuiat. A doua zi se fierbe în mai multe ape – trei la numar-, în ultima adăugându-se două linguri de ulei. Am mai scris de fieberea fasolei la ciorba de fasole si la fasolea cu carnati.

2. Când boabele sunt fierte şi apa a scăzut bine ( atenţie să nu se lipească fasolea, eventual se mai scurge din apă dacă nu a secat suficient) se lucrează cu mixerul, picurând 2-3 linguri de ulei ca la maioneză, până se face pastă. Dacă nu avem mixer o luăm temeinic la “bătut” asa cum facem la fasolea facaluita.

3. Se stoarce zeama de la lămâie funcţie de gust, mai multă sau mai puţină.

4. Se toacă, pe cât posibil de mic, ceapa, se adaugă în fasole şi se omogenizează.

5. Se dă piper proaspăt măcinat, boia şi sare după preferinţa fiecăruia.

Se lasă la odihnă 30 de minute să se răcească bine. Aceste icre de fasole sunt de vis mâncante reci cu turtă caldă sau pâine prăjită. Am încropit şi o tocătură de măsline, roşii, verdeaţă asezonată cu ulei de măsline şi sare, ce a însoţit icrele de fasole pe pâinea prăjită. Asta-i cu fasolea minţită.

Să fiţi sănătoşi!

Ciorba de perisoare de curcan dreasă cu smântână

January 9, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Dacă v-aş spune că din motive de colesterol, din grijă pentru dietă şi din fugă de grăsimi, am făcut ciorba de perisoare de curcan, v-aş minţi. Este drept că are curcanul aceste calităţi dar eu am avut un alt motiv, respectiv o mare poftă de ciorba de perisoare de pasăre, dulce – acrişoară, aromată din plin cu verdeaţă prospătă, pe care să o mănânc cu ardei iute murat. Pentru acest gust am gătit şi pentru că, singura păsărică din frigider a fost curcanul, el a căzut victimă poftei mele.

Necesar ciorba de perisoare de curcan:

1 piept curcan – cca. 700 gr. şi opţional alte bucaţi din curcan, cu os care apoi vor fi folosite, eventual, la altă reţetă
1 ceaşcă orez – 100 gr.
2 oua
2 cepe
2 morcovi
1 telină micuţă
1 ardei gras
1 radacina patrunjel
1 păstârnac
2 roşii mari sau bulion pentru ciorbe
pătrunjel verde, leuştean
cimbru, piper, boia, sare
500 ml – 1l zeama de varză funcţie de cât de acră doriţi ciorba

Preparare ciorba de perisoare de curcan:

Se toacă carnea de curcan mărunt şi se dă prin maşina de tocat. Preparăm compoziţia pentru perişoare: într-un vas se pune carnea tocată, orezul, o ceapă tocată foarte mărunt sau dată pe răzătoare, piper proaspăt măcinat, un praf sare, o linguriţă boia, un praf cimbru uscat, albuşul de la cele două ouă şi pătrunjel tocat fin. Unele persoane obişnuiesc să pre fiarbă orezul înainte de a-l pune în amestec. Nu obişnuiesc acest lucru deoarece consider- şi nu mi s-a întâmplat niciodată altfel- că orezul se va umfla prin fierberea perişoarelor şi va fi foarte bun fără să fie necesară prefierberea lui. Ceapa este foarte important să fie bine mărunţită deoarece perişoarele, chiftelele şi orice alt preparat pe bază de tocătură se desface dacă ceapa este prea mare tocată şi prea multă. Poate părea ciudată prezenţa cimbrului în compoziţie dar prezenţa sa dă o identitate şi aromă aparte acestor perişoare cum, dealtfel, sunt sigur că şi maghiranul sau tarhonul ar face treabă bună dacă le-am încerca. Frământăm şi omogenizăm bine compoziţia. O lăsăm să se odihnească 30 minute să-şi definească personalitatea şi să se împlinească la gust. Aşezăm oala pe foc, cu 4-5 litri de apă şi punem să fiarbă osul de la piept de pe care am curăţat carnea şi alte bucăţi din curcan pentru a obţine, prin fierbere timp de 30 minute, o supă. Înlăturăm spuma care se va forma. Eu am pus o pulpă întreagă care după ce a fiert 30 minute, cât să-şi lase gustul, am folosit-o la o mâncare de mazăre. Această etapă nu este obligatorie dacă nu există posibilitatea dar trebuie spus că această supă prealabilă ridică mult calitatea ciorbei.

Tocăm mărunt, din cuţit rădăcinoasele: morcovii, ţelina, păstârnacul şi rădăcina de pătrunjel sau, dacă preferaţi, le puteţi da şi pe răzătoarea mare. Le punem în supă la fiert. Tocăm cea de-a doua ceapă şi o adăugăm în oală.

Cât timp fierb legumele formăm perişoarele, de mărimea unei nuci, cu mâna umezită. Le lăsăm pe o farfurie în aşteptare. După ce legumele au fiert 20 minute punem în oală zeama de varză. Tot acum punem ardeiul mărunţit şi roşiile tăiate cubuleţe sau o cană de bulion de casă pentru ciorbe. Lăsăm să dea din nou în clocot şi începem să punem perişoarele, una câte una. Nu le punem pe toate într-un loc ci mai răsfirat. Perişoarele vor ieşi treptat la suprafaţă şi le lăsăm să fiarbă cca. 20 minute.

Când s-a scurs timpul oprim focul, tocăm pătrunjelul şi eventual, leuşteanul şi aromăm ciorba. Punem capacul pe oală şi pregătim liezon-ul ( adică amestecul cu care se dreg ciorbele, supele, etc format în principal din ou şi smântână şi uneori cu făină sau amidon). Batem cele două gălbenuşuri şi le amestecăm bine cu smântâna ( este bine ca smântâna să fie peste 20% grăsime şi dacă se poate nefermentată). Luăm cu polonicul zeamă din oală o răcim 1 minut şi o punem uşor peste liezon. Punem 2-3 polonice. Dacă oala cu ciorbă a stat minim 5 minute, să-şi piardă din fierbinţeală, putem turna amestecul încet amestecând în acelaşi timp în oală. Evităm astfel să se brânzească liezon-ul. Odată dreasă ciorba, nu mai intervenim să punem oţet sau altă acritură-acid pentru că va brânzi smântâna.

Când se mănâncă se mai poate drege, în plus, cu smântână (pentru cine doreşte mai multă) sau se mai poate acri cu zeamă de gogoşari muraţi sau puţină zeamă de ardei iuţi muraţi. Am mai scris despre ciorba de perisoare si aici.

Să fiţi bine!

Ostropel de Pui la Ceaun Servit cu Mamaliga

December 4, 2012 by Ovidiu Slavulete 2 Comments

Ostropel de pui – o mâncare românească autentică ce nu are un corespondent prea apropiat în străinătate (cel mai asemănător cred că este puiul cacciatore al italienilor) şi asupra originii căreia nu există divergenţe cum întâlnim, de exemplu, în cazul sarmalelor sau mititeilor. Având un gust deosebit şi fiind uşor de preparat ostropelul are mare trecere la gurmanzi şi nu întâlneşti pe nimeni să refuze o porţie. Ar trebui promovat mai mult, cum ar trebui să promovăm orice bun, cuvânt scris, colţ de pământ, obicei, muzică, atinse de un bun simţ românesc autentic. Din conştientizarea şi promovarea unor asemenea perle simple de autenticitate românească se poate construi un tot bine definit şi solid care să ne împingă la un alt nivel de conştiinţă naţională.

Ingrediente necesare ostropel de pui:

4 pulpe de pui întregi
1 cutie roşii decojite în bulion
1 căpăţână usturoi
1 ceapă mare
1/2 pătrunjel proaspăt
piper boabe, foi de dafin, sare, ulei pentru prăjit

Preparare:

1. Ceapa se curăţă, se taie mărunt şi se căleşte într-o tigaie cu 2-3 linguri ulei. Ceapa călită se pune în ceaun.

2. Pulpele se înjumătăţesc, se presară cu sare şi se rumenesc uniform în aceeaşi tigaie. Odată rumenite se pun, de asemenea, în ceaun împreună cu 2 linguri din uleiul în care şi-au lăsat gustul.

3. Se pune în ceaun, peste pulpe, supă de pui sau apă încălzită, cât să acopere carnea. Se lasă să fiarbă la foc mic.

Ostropel de pui - adăugăm supa peste carne — Adăugăm apă cât să acopere carnea. Am pus şi cele 2 roşii coapte bine, tăiate cuburi

4. În mod normal, ostropelul se prepară cu roşii bine coapte, zemoase dar dacă nu sunt se folosesc roşii decojite de conservă. Din roşiile ce le aveam în casă decât două mi-au convenit (oricum roşiile din cultura noastră s-au terminat şi la magazin găseşti turceşti sau olandeze care nu sunt zemoase, aşa că nici nu am mai încercat să caut) , le-am taiat cubuleţe şi le-am pus în ceaun. Am apelat la o conservă de roşii în bulion care cred că iarna este mai indicată decât roşiile din market.

Peste roşii am pus câteva boabe de piper şi o foaie de dafin. Am lăsat să fiarbă încet cca. 15 minute până ce sosul, prin evaporare a început să capete consistenţă.

5. Usturoiul curăţat se feliează ( tradiţional, la ostropel usturoiul nu se zdrobeşte ci se feliează, chiar mai mare) şi se adaugă în ceaun. Se mai lasă la bolborosit 5 minute, se dă sare după gust şi eventual, piper proaspăt măcinat. Se opreşte focul şi se aromează cu pătrunjel verde tocat.

La bază reţeta de ostropel de pui presupune în principal, trei ingrediente: carne, roşii şi usturoi. De aici, s-au diversificat reţete ce includ de ex. mai multe legume, dar cu cât se diluează gustul de roşie usturoiată ne îndepărtăm de ostropel şi ne apropiem de tocanita de pui. Am adăugat o ceapă ca să ajut sosul la consistenţă şi să evit legarea acestuia cu făină. Îmi plac sosurile legate cu făină, dar nu sunt prea sănătoase şi caut alte alternative ajutătoare.

Acest ostropel de pui se poate mânca cu mămăligă, piure, cartofi natur, orez dar cred că mămăliga este perechea ideală cu care, în primul rând, l-aş însoţi. Ceea ce am şi făcut. Recomand şi pui cu masline si sos de rosii

Să fiţi sănătoşi şi prosperi!

Salata de gogonele. Prajite sau coapte

November 8, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

A venit şi vremea gogonelelor şi gospodinele concurează frenetic la borcaniada acestui rest de toamnă, cât încă se mai găsesc prin pieţe una alta de acrit. Mie, cu gogonelele, deocamdată, nu mi-a reuşit borcaniada, fiind deturnat de poftele firii mele pământeşti şi până să ajung cu preparatul la borcan, m-am lăsat atras de salata de gogonele. Aşa că, probabil, atunci când iarna îşi va intra în drepturi, mă voi adresa în mod deschis şi notoriu, ca un greiere pribeag, părinţilor, posesori de pivniţă dotată cu suficient de multe preparate la borcan. La domiciliul, această salata de gogonele a provocat ceva controverse: soţia a mâncat şi a zis ca e OK; fata cea mare , când i-am oferit, m-a privit de sus, superior, şi m-a uitat imediat; fata cea mică, la oferta mea, mi-a răspuns peltic -Mie îmi place dovleacul!; mie mi-a plăcut, lucru ştiut, că doar asta mă împinsese la coada tigaii. Aşa că nu vă pot spune decât că este de încercat salata asta şi apoi fiecare să-şi dea verdictul.

Ingrediente reteta de salata de gogonele:

1 kg gogonele
1 ceapă roşie
1 legătură mărar
piper, sare, ulei pentru prăjit

Preparare:

Salata de gogonele se poate prepara în doua variante, cu gogonele prăjite în ulei şi cu gogonele coapte la cuptor.

Punem câteva gogonele într-o tavă sau vas de jena şi le băgăm la cuptor. Se numeste si se scrie sticla de jena datorita faptului ca această sticla rezistentă a fost produsă pentru prima oară de chimistul german F.O. Schott, care, împreună cu E. Abbe și C. Zeiss, a întemeiat în oraşul german Jena un atelier de sticlărie (1884). Le coacem cca. 30 minute până observăm că s-au înmuiat şi a inceput să se înegrească pieliţa ce le acoperă. Le scoatem de la cuptor şi le lăsăm să se răcească, dându-le un praf de sare. Când s-au răcit le curaţăm pieliţa, le înlăturăm partea tare de la cotor şi după ce se scurg puţin le tocăm aşa cum procedăm şi cu vinetele pentru salată. Tocăm ceapa roşie mărunt.

Le frecăm în castron cu ulei şi încorporăm ceapa roşie marunţită. Gustăm şi potrivim cu sare şi piper proaspăt măcinat, după placerea personală. Trebuie spus- folosiţi piper prospăt măcinat ci nu din plic, gata măcinat, pentru că şi-a pierdut propietăţile. Este valabil pentru orice reţetă care cere piper măcinat.

În cea de-a doua variantă, tocam gogonelele mărunt, cubuleţe şi le călim în 2-3 linguri de ulei, până îşi lasă apa ce trebuie să se evapore. Adăugăm de asemenea, ceapa mărunţită, mărarul tocat ( la prima variantă cu gogonelele coapte nu am adăugat mărar) omogenizăm şi-i dăm condimente după gust.

Salata de gogonele este veche, de pe vremea când românul şi-a hotărât microuniversul, stabilind vatra satului, când gogonelele stăteau şi se pârguiau pe vrej până ce dădea bruma. Salata asta, simplă şi săracă, ca multe alte mâncaruri sărăcăcioase, era mâncată în post, de multă suflare românească cu mult mai puţin făţarnică, dar cu mult mai aproape de cer. Se mănâncă cel mai spornic, cu mămăligă tare, feliată, coaptă pe grătar. Din gogonele, murate de data aceasta, se poate face şi o mancare.

Să fiţi bine!

Ciorba de ciocanele. Cunoscuta drept pricopsita

October 8, 2012 by Ovidiu Slavulete 2 Comments

Poate cea mai muntenească dintre ciorbe, după cea de burtă, un fel de pomana porcului cu multa zeamă, fierbinte ca şi sudul băragănean, ciorba de ciocanele e accesibilă tuturor, dar într-un fel aparte: vine cine vrea, rămăne cine poate.” – aşa făcea vorbire despre această ciorbă Radu Anton Roman. Faţă de reţeta muntenească eu am mai umblat la ea şi am tras ciorba de ciocanele mai spre gurile Dunării, spre salba lor de porturi cu ale lor birturi. Ciorba asta ce se mânca la Chilia-n port, face parte din aceeaşi familie cu ciorba de burta si ciorba radauteana, zemuri de dres trupul şi sufletul pofticios.

Ingrediente necesare ciorba de ciocanele:

picioare de porc, parte de căpăţână, ureche de porc – să fie 2 kg ( cu tot cu os)
3 cepe
3 morcovi
1 păstârnac
1 rădăcină pătrunjel
1 ţelină
300 gr. smântână
4-5 gălbenuşuri de ou
4-5 căţei de usturoi
2 gogoşari acri
piper, foi de dafin, sare, oţet, ulei pentru prăjit

Preparare:

1. Am preparat ciorba de ciocanele din două picioare de porc şi partea mai fără grăsime din căpăţână. În general pentru prepararea acestei ciorbe se pot folosi orice periferice de la porc dar este bine să evităm părţile grase şi sa folosim picioarele şi urechile. Punem carnea la fiert în apă rece, într-o oală de 5 litri, la foc potrivit. Spumuim bine când începe fierberea şi adăugăm după ce înlăturăm spuma o lingură boabe de piper şi 3-4 foi de dafin. Lăsăm să fiarbă minim 2 ore până când, încercând carnea, constatăm că se desprinde uşor de pe oase. Pe parcurs, pe măsură ce scade apa, mai completăm.

2. Curăţăm şi spălăm legumele: cepele, pătrunjelul, păstârnacul, ţelina, 2 morcovi. Când carnea este aproape fiartă adăugăm cepele întregi şi rădăcinoasele tăiate bucăţi mari. Tot acum punem şi căţeii de usturoi întregi. Mai lăsăm 30 minute pe foc, să fiarbă legumele şi apoi, cu o paletă, scoatem carnea si legumele fierte, într-un vas şi strecurăm supa rezultată printr-o sită mai mare, înlăturând tot, inclusiv foile de dafin şi boabele de piper.

3. Carnea o lăsăm să se răcească puţin, o desprindem de pe oase şi o tăiem bucaţele şi franjuri. Şoriciul de pe picioarele de porc le tăiem ca şi burta folosită la ciorba de burta. Supa strecurată o punem din nou în oală şi o dăm din nou la foc mic. Dacă este prea multa grăsime în supă, tamponăm suprafaţa supei cu şervetele de bucătărie şi astfel “extragem” grăsimea. Punem carnea, tăiată franjuri, în oala aflată pe foc.

4. Cel de-al treilea morcov îl dăm pe răzătoare şi îl călim în 2 linguri de ulei, într-o tigaie încinsă, uleiul devenind astfel de o frumoasă culoare portocalie. Odată călit morcovul, îl punem în oală şi va colora ciorba.

5. Gogoşarul acru îl tăiem cubuleţe şi îl punem în ciorbă, făcând-o mai aspectoasă şi mai gustoasă. Adăugăm sare după gust şi lăsăm să mai bolborosească 5 minute.

6. Amestecăm şi omogenizăm bine gălbenuşurile de ou cu smântâna, formând liezonul. Luăm cu polonicul puţină zeamă fierbinte din oala si punem treptat peste amestecul de ouă cu smântână, amestecând continuu cu o furculiţă, pentru ai ridica treptat temperatura. Evităm astfel să se brânzească liezonul atunci când îl punem în oală, din cauza diferenţei de temperatură.

Liezonul îl punem la peste 5 minute după ce am oprit focul la oală. De asemenea, nu punem la nici o ciorbă liezonul odată cu oţetul deoarece apare fenomenul de brânzire ( reacţie chimică ce ţine de amestecul acid – bază/grasimi). Practic, il punem atunci cand oprim focul la oala. Acrim ciorba cu oţet în farfurie, atunci când mâncăm, ci nu în oală. La final se presară piper proaspăt măcinat.

Se mănâncă, aş zice obligatoriu, printre altele, cu hrean ce se prepara după cum am scris aici, la hrean în oţet, la borcan.

Ciorba de ciocanele se mănâncă fierbinte, înconjurând farfuria de un adevărat arsenal, aflat la îndemână şi menit să satisfacă fantezia culinară şi pretenţiile oricărui ciorbar: ceşcuţa cu smântână, cu hrean, cu mujdei, ardei iute acru sau iuţică, oţet şi piper.

Sa fiti bine!

P.S. La origini, acestă reţetă, se prepara cu zeama de varză şi cu orez si o vom reedita într-o zi din respect pentru tradiţia noastră culinară şi pentru un gust autentic.

Mancare de praz cu masline si ciuperci

September 9, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Dacă tinem cont ca prazul este pasaportul celor ce provin din Republica Oltenia am putea denumi aceasta mancare de praz si – mancare de pasapoarte oltenesti. Avand in vedere prezenta cepei oltenesti in aceasta mancare dedicam, pentru magulire, cateva versuri olteanului:

Oltenii şi integrarea

Pasaportul de oltean
M-a făcut european:
Si-astăzi pot să sar pârleazul
Să lansez în U. E…. prazul. Dumitru Botar-Tabor din Taborisme (2010)

N-ar fi rau ca macar prazul sa-l lansam in U.E. si asta nu pentru ca francezi sau englezii l-ar vedea rar, dimpotriva au in toate gradinile si market-urile si mananca mult mai mult decat noi numai ca, al lor, este mai mult prazoaica ( adica prazul ala mai scurt si indesat). Mai mult, Tara Galilor are ceapa olteneasca printre simbolurile nationale. La lipirea prazului de oltean a contribuit decisiv, cu mult umor, marele actor Amza Pellea dar Occidentul mananca mult mai mult praz decat olteni sau romani in general asa ca aceasta idee este falsa.

Ingrediente necesare pentru mancare de praz cu masline si ciuperci:

3 fire de praz,
400 gr ciuperci
200 gr masline
o ceapa mare
2 rosii
3 linguri de pasta de rosii
3 catei de usturoi
1 legatura marar
2-3 crengute micute de cimbru, piper macinat, boia, sare si ulei

Preparare mancare de praz:

Curatam ceapa, o tocam si o punem la calit intr-o cratita cu ulei, nu prea mult, dar incins la foc mic. Cand ceapa s-a rumenit adaugam ciupercile tocate ( eu am avut ciuperci la borcan), usturoiul feliat, rosiile taiate cubulete, un praf piper si unul boia. Am pus si trei lingurite de pasta de rosii sa ajut cele doua rosii tocate, pentru culoare.

Mancare de praz cu masline - ceapa, rosii si ciuperci — Rumenim ceapa tocata, adaugam rosiile maruntite si ciupercile

Tinem 5 minute pe foc ( mestecam sa nu cumva sa se lipeasca) si adaugam prazul curatat, spalat si taiat bucati de 2-3 cm ( cat o imbucatura). Adaugam si crengutele de cimbru. Tot acum punem si o cana cu apa si lasam sa fiarba incet pentru 30 minute.

Mancare de praz cu masline si ciuperci — Adaugam prazul, crengutele de cimbru si o cana cu apa

Mai aruncati un ochi la cratita sa nu scada zeama, caz in care mai puneti o cescuta cu apa. Cand s-a scurs jumatatea de ora si prazul s-a inmuiat, adaugam si maslinele cu samburi sau fara, dupa preferinta fiecaruia.

Mancare de praz cu masline — Adaugam maslinele, mai lasam 10 minute si presaram mararul

Mai lasam 10 minute pe foc si mancarea-i gata. La final adaugam sare dupa gust, tocam mararul si-l presaram peste mancarea de post. Aceasta mancare de praz cu masline si ciuperci se poate manca atat calda cat si rece, fiind racoroasă si usoară.

Sa fiti sanatosi si prosperi!