Bucataria romaneasca

Rosioara cu mamaliga geandra

February 13, 2013 by Ovidiu Slavulete 4 Comments

Da, ştiu că are oase şi că nu este vreun peşte de soi. Ştiu, de asemenea, că nu se compară cu un file îndestulător. Dar nu se compară, chiar dacă se înscriu sub genericul peşte şi pentru faptul că una-i una şi alta-i alta. Cei ce iubesc malul bălţii şi orice coadă de peşte ştiu ce vreau să spun, ştiu ce înseamnă atracţia dintre pescar şi peşte, vechea legătură dintre pradă şi prădător. Într-un fel se cunosc, se simt, se leagă oamenii între ei în jurul unui platou mare cu roşioară, caras, plătică, obleţi sau bibani, însoţiţi cu mămaligă aburindă şi cu vin roşu spumegând şi alt fel de gastronomie se plămădeşte din peşti mari, fără oase sau fileuri consistente. Sunt registre de lucru diferite. Am observat, parcurgând informaţie culinară că în delicatul Occident începe să crească încet dar sigur cota gastronomică a polentei, respectiv mămăliga noastră cunoscută sub numele italian polenta, crescând diversitatea reţetelor prin adăugarea de către vesticii a tot felul de ingrediente mămăligii clasice. Astfel, mi-am amintit de geandra o veche variantă românească a mămăligii ce presupunea adăugarea şi altor ingrediente în mămăligă, ingrediente ce o puteau transforma într-o mâncare cu personalitate, într-un preparat dulce sau condimentat. Oarecum uitată, geandra românească trebuie readusă în atenţie şi sunt convins că ar avea succes deplin la gurmanzi. Aşa am ajuns să împletesc o plăcere de pescar împăcat cu balta cu o tradiţie aproape intrată în adormire: rosioara cu mamaliga geandra.

Ingrediente necesare rosioara cu mamaliga geandra:

1 kg peşte roşioară sau, după pofta fiecăruia, oricare alt peşte cu sau fară oase
2 ardei kapia
3-4 căţei de usturoi
ulei, sare

Preparare:

Se curăţă peştele de solzi şi se eviscerează. Se crestează pe lăţime, până la os, tăieturi dese pe întreaga lungime a peştelui. Această metodă se poate aplica la roşioară, cum este cazul de faţă, la caras, plătică sau alt peşte autohton cu oase. Aceste tăieturi ajută ca, în timpul prăjirii, uleiul încins să pătrundă la oasele mici şi să le coacă, topească.

Înainte de a-l cresta i-am dat un praf de sare şi l-am lăsat căteva ore să se odihnească, să piardă apă, să se zvânte aşa cum se spune popular. Operaţiunea asta de zvântare permite ca peştele să poată fi prăjit fără să mai fie necesară tăvălirea lui prin făină sau mălai. Dacă nu-i lăsa-ţi timp să piardă umezeala este obligatoriu tăvălirea peştelui prin făină sau mălai, astfel se va destrăma la prăjire. Încingem ulei într-o tigaie şi prăjim bine peşti pe ambele părţi.

Coacem ardeii kapia şi îi curăţăm de coajă. Îi tocăm mărunt şi îi punem într-un bol. Curăţăm usturoiul, îl zdrobim şi îl punem peste ardei în acelaşi bol. Adăugăm o picătură de ulei, puţină sare şi frecăm ardeiul şi usturoiul până se omogenizează şi aproape devin pastă.

Într-un ceaun facem o mămăligă moale, cremoasă, bine amestecată în care raportul mălai/apă este de 1/4 sau chiar 1/5.

Când a devenit cremoasă şi aproape de final adăugăm ardeiul cu usturoi, amestecăm bine să se omogenizeze şi oprim focul. Pe măsură ce se răceşte se va mai întării. Este bună atât caldă cât şi rece.

Cremozitatea unei mămăligi este dată de gelatinizarea amidonului din cereală, proces ce depinde de cantitatea de apă, timpul de fierbere şi amestecatul viguros. Geandra este o mămăligă mai moale, cremoasă în care se adăuga pe lângă mălai şi alte ingrediente: lapte, brânză, unt, sau ardei, usturoi, ceapă, ciuperci, cartofi şi ce își mai permitea ţăranul nostru. Era o mâncare a satului românesc care se putea întâlni personalizată de la bordei la bordei. Aşa cum multe mâncăruri au apărut ca soluție improvizată, din necesitate, unele deveniind foarte cunoscute – de ex. pizza margherita (şi pizza în general), numită aşa după regina Margherita, care iniţial era preparată, din cauza sărăciei, din roşii sau untură întinsă pe aluat – şi geandra noastră poate fi reevaluată şi introdusă în diverse combinaţii culinare, cu atât mai mult că este gustoasă, săţioasă şi sănătoasă.

Să fiţi sănătoşi!

Friganele cu Sote de Mazare si Morcovi

January 30, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Aceste friganele pe care, probabil, foarte mulţi le-am măncat în diverse variante nu fac altceva decât să întărească ideea că simplu este calea cea mai rapidă şi sigură spre gustos. Şi ele dovedesc cu prisosinţă asta dacă ţinem seama de câtă istorie au în spate. Le întâlnim în cartea de bucate a lui Apicius din timpul Imperiului Roman sub numele de aliter dulcia, un fel de mâncare de dulce, iar mai târziu, în Evul Mediu, le regăsim în diverse variante la germani şi englezi. La francezi sunt bine cunoscutele french toast apreciate ca desert, mic-dejun sau gustare, fiind preparate aproape exclusiv în registrul dulce. Cele prezentate mai jos sunt baza pe care se poate improviza oricât, cu un registru vast de ingrediente.

Ingrediente necesare friganele cu sote de mazare:

5-6 felii de pâine ( franzela feliată)
2 ouă
150 ml lapte
unt, ulei sau margarină
sare – opţional

Preparare friganele:

Cantităţile de mai sus sunt orientative funcţie de felul pâinii , gratul de uscare al acesteia, îmbibare. Aceste catităţi le folosesc la 5-6 frigănele preparate din felii de pâine tip franzelă.

În genere toate reţetele recomandă pentru prepararea frigănelelor folosirea unor felii de pâine mai vechi, de 1-2 zile şi deci mai uscate. Acest lucru se datorează faptului că pâinea veche şi mai uscată absoarbe mai uşor laptele şi oul, fără a se destrăma. Un alt element, care duce indirect la această recomandare, este faptul că frigănelele au apărut ca o soluţie de valorificare şi recuperare culinară a pâinii învechite. Folosirea pâinii vechi nu este un lucru obligatoriu, frigănelele putând fi preparate şi din pâinea de zi cu zi (eu aşa le prepar) având totuşi grijă la manipularea feliilor îmbibate cu lapte şi ou. Unii recomandă pâinea mai veche, alţii le preferă cu pâine proaspătă, dar, după cum ştie, gusturile nu se discută.

Se pun ouăle într-un bol, se dă un praf de sare şi se bat. Bolul să fie suficient de larg încăt să permită ca feliile de păine să fie date prin ou. Într-un alt vas se pune laptele. Se dau feliile de pâine prin lapte fără a se îneca, uşor să nu le rupem, apoi prin ou, le scurgem uşor să nu risipim oul şi le punem în tigaia încinsă. Le rumenim pe ambele feţe în unt sau ulei. Sunt reţete care recomandă şi margarina dar drept să vă spun nu am încercat şi prefer unt sau ulei. De asemenea, pentru simplificare, se poate amesteca laptele cu oul dar eu prefer crusta de ou în exterior şi suculenţa laptelui în interior, aşa că nu amestec. Se scot pe o farfurie, pe un şerveţel absorbant care să ia uleiul în exces.

Mazărea se pregăteşte clasic: se căleşte ceapa cu morcovul, se pune o lingură de pastă de roşii, se amestecă, se stinge cu supă sau apă fierbinte şi se adaugă mazărea. Se fierbe încet 20 minute, se condimentează şi asta-i tot. Dacă se doreşte un gust mai intens se pune unt şi se sotează în unt.

Aceasta este baza pentru friganele, realizate fără alte bizbrizuri. Totuşi, se poate construi de la această bază deserturi delicioase: se poate pune în lapte scorţişoară, zahăr vanilat, diverse esenţe, se pot mănca cu gemuri, fructe, creme, miere, etc, poftă şi imaginaţie să fie. Considerate în folclorul nostru, desertul săracului, frigănelele ne-au bucurat copilăria şi se recomandă şi astăzi cu aceiaşi tărie ca fiind delicioase.

Să fiţi bine!

Carne de curcan pe pat de cartofi. La cuptor

January 29, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

În urmă cu ceva zile, această carne de curcan s-a întâlnit în aceeaşi supă cu legumele ce au fost trase la tigaie aici şi aşa cum am spus atunci, prezenţa curcanului pe acest pat de cartofi a încheiat lucrarea culinară a zilei. Într-un târziu, la o săptămână de la această faptă gastronomică i-a venit rândul la prezentare în on-line. Nu sunt foarte multe de spus despre această mâncare simplă, ţărănească, veche de când satul românesc, dar cu siguranţă sunt unele lucruri de amintit. De amintit celor ce au avut şansa să trăiască bucuria vacanţelor de iarnă petrecute la bunici, pe luciul pârtiei pe care ne toceam tălpile încălţărilor sau trăgeam, roşii în obraji, sănii cât noi de mari. În zilele alea te striga bunica din curte să laşi odată alunecuşul şi să vii să mănânci, punând în mijlocul mesei o cratiţă cu carne de curcan pe pat de cartofi rumeni, un castron mare cu murături şi turte calde. Pentru unii, acestea sunt trăiri de icoană la care ne închinăm azi, după ce nu mai sunt.

Ingrediente carne de curcan pe pat de cartofi

Carne de curcan- pulpe, pipotă, ficat, piept, pulpe de la aripi – ce se găseşte
1 kg cartofi
2 cepe
2 morcovi
3-4 căţei de usturoi
1 legătură pătrunjel
2 linguri pastă sau bulion
piper, cimbru, sare, ulei pentru călit ceapa

Preparare:

1. Pulpele de curcan au fost fierte în prealabil pentru prepararea unei supe cu tăiţei de casă. Se scot din supă şi se lasă să se răcească, în aşteptare pe o farfurie. Cartofii se curăţă, se taie cuburi mai mari şi se spală în apă rece.

2. Ceapa se taie, după preferinţă julien sau mai mică, cubuleţe ca şi morcovii. Se încinge o tigaie cu 2-3 linguri de ulei şi se căleşte ceapa şi morcovul. Se stinge cu un polonic de supă sau apă călduţă. Se pun 2 linguri de pastă de roşii sau bulion, se amestecă, se dau 2-3 clocote şi se opreşte focul.

3. Cartofii se pun într-o cratiţă sau vas roman împreună cu căţeii de usturoi feliaţi şi cu călitura de ceapă şi morcov. Se toacă pătrunjelul, inclusiv tulpinile care sunt preţioase pentru gust şi vitamine şi se pune în vas. Dacă doriţi şi alte condimente fiecare poate pune după propia-i plăcere, cimbru, boia, mărar verde sau uscat, coriandru, ienibahar, foi de dafin, etc.

Se opresc câteva frunze de pătrunjel pentru a orna la final. Se amestecă toate în vas, se dă un praf de sare şi unul de piper şi se îneacă toate, până la nivelul ultimului cartof, cu supă sau apă călduţă. Se aşează bucăţile de carne uniform, deasupra, peste cartofi, se pune capacul peste vas şi se dă la cuptor pentru o oră să scadă. După 45 minute verificaţi dacă a scăzut suficient şi s-a format sos. În caz că da, luaţi capacul şi mai lăsaţi un sfert de oră să se rumenescă. Întotdeauna am grijă să nu scadă complet şi să se usuce ci să rămână şi ceva sos în vas.

Dacă nu se pune capacul se rumeneşte – arde prea repede fără a fi însă fiartă mâncarea. Eu ca să nu mai fac mişcarea cu capacul am găsit un şiretlic: am înlocuit capacul de pământ al vasului roman cu un capac normal de sticlă din mijlocul căruia am deşurubat mânerul rotund rămânând liber orificiul prin care era prins şurubul. Astfel văd prin capac şi nu mai este nevoie să iau capacul la un moment dat pentru a se rumenii ce am în vas deoarece gaura din mijlocul capacului ajută să se rumenească totul încet pe măsură ce se şi fierbe.

Întreba cineva ce poate face cu carnea fiartă după ce o scoate din supă. Asta este o variantă simplă şi gustoasă ce îmi place mult pentru seamănă cu tava ţărănească. Cam atăt despre carne de curcan pe cartofi. Se serveşte cu murături, ardei iute murat, cu ceapă sau usturoi şi dacă nu consideraţi prea mare efortul cu turtă caldă. Eu am presărat puţin cimbru uscat la final.

Să fiţi sănătoşi!

Ciorba de praz cu zeama de varza si orez

January 12, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Fiertură ușoară de curățare a trupului, ciorba de praz cu zeama de varza face bine sănătății, răpindu-te pentru o zi cărnii. Ciorba simplă, bazată pe roadele grădinii, ea îți oferă un gust delicat și o savoare aparte, ce de regulă însoțește bucătăria tradițional țărănească. Zeama de varză, poate cea mai puternică sursă de vitamina C din bucătăria nostră, dă ciorbei de praz mai multă vioiciune și te îndemnă să participi cu o ciușcă coaptă, ușor iute și care te îmbată cu parfumul ei aparte. Totodată, buchețelul de cimbru uscat participă cu un parfum care parcă te scoate din prezentul încărcat și te întoarce în timp, pe ulița copilăriei. Recomand încercarea cimbrului la mai multe ciorbe și sunt convins că o să vă placă asemenea împodobire cu aromă. Eu mă bucur de această ciorbă în orice anotimp, în măsura în care se găsește prazul aferent, așa că nu aș localiza-o temporal, cu toate că țăranul, dependent de grădină, o prepara în vreme mai răcoroasă și în special în cele două mari perioade de post. Mai multe nu am a vă spune despre ciorba de praz, știu că vă place și că probabil din când în când apelați și beneficiați de calitățile ei, așa că nu fac decât să o readuc în atenție, în caz că nu ați m-ai preparat-o de ceva timp.

Necesar ciorba de praz:

1 kg praz
1 ceapă
2 morcovi
1 ţelină mică
1 păstârnac
1 rădăcină pătrunjel
2 cartofi
1 ceaşcă orez
1 cană bulion pentru ciorbă
1 litru zeamă varză
1 buchet (măturică) de cimbru uscat
verdeaţă – pătrunjel sau leuştean- după preferinţă

Preparare:

Aș spune că, referitor la ciorbe, există o normă veche, rezultată din experiență, şi anume : o ciorbă bună se construieşte pe o bază de legume rădăcinoase bogată. Plecând de la baza asta de rădăcinoase, se poate lucra la ciorbe cu oricare alte legume. Astfel, și la ciorba de praz, se pot folosi legume diverse şi din plin atâta timp cât acestea nu domină prazul, care trebuie să rămână pilonul central.

Tăiem rădăcinoasele rondele sau cubulețe – păstârnac, ţelină, pătrunjel, morcovi- şi le punem la fiert în oală cu 3-4-5 litri apă (fiecare îşi stabileşte cantitatea după necesităţi ). Tăiem prazul rondele subţiri sau mai mărunt, după cum preferă fiecare. De asemenea, tocăm ceapa mărunt. Am adăugat această ceapă pentru că dă mai multă dulceață ciorbei.

Punem prazul și ceapa la fiert, peste rădăcinoase. Nu are rost să ne complicăm cu calcularea unor timpi separați de fierbere la legume. Punem toate legumele la fiert, cu excepția cartofului și a orezului. Prazul are fibre şi fierbe cam în acelaşi timp cu rădăcinoasele.

După cum probabil știți, unele reţete de ciorba de praz recomandă călirea prealabilă a cepei şi a prazului. Cu asemenea prăjeală prepara şi bunica, la ţară, ciorba de praz, și era foarte bună, dar eu nu am dorit prăjeală în ciorba mea. Fierbem legumele timp de 20-30 minute (gustăm fiertura pentru a evalua situaţia) şi punem zeama de varză. Se poate şi fără zeama de varză dar eu de cca. 2 ani nu mai fac ciorbe, cu rare excepţii, fără zeamă de varză sau borş. M-am obişnuit aşa şi cred că este un lucru bun deoarece şi zeama de varză şi borşul sunt excelente pentru vitamina C. S-au obişnuit şi fetele şi dacă ciorba este fără, nu prea o mănâncă.

După ce am adăugat zeama de varză, fierberea se va domoli. În momentul în care reîncepe fierberea ciorbei, punem orezul spălat, cartofii tăiaţi cubuleţe şi bulionul. Frecăm în mâini buchețelul de cimbru uscat, deasupra oalei cu ciorba și apoi, îl scufundăm în ciorbă, să fiarbă și să aromeze ciorba. Lăsăm ciorba să mai fiarbă, la foc domol, 10-15 minute, după care verificăm în ce măsură a fiert cartoful şi orezul. Cartofii nu trebuie fierți până se fărâmiţează ci trebuie să-și păstreze din fermitate. Gustăm şi îi dăm sarea necesară, funcție și de cât de sărată a fost zeama de varză. Oprim focul și înlăturăm buchetul de cimbru care și-a făcut datoria. Aromăm cu verdeaţa tocată şi punem un capac pe oală.

Ciorba de praz este bună iarna, fierbinte, aromată cu o ciuşcă coaptă pe flacără dar şi rece, răcoritoare vara, mâncată cu turtiţe ţărăneşti. O ciorbă asemănătoare este ciorba de bureti de fag.

Să fiţi bine!

Ciorba de perisoare de curcan dreasă cu smântână

January 9, 2013 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Dacă v-aş spune că din motive de colesterol, din grijă pentru dietă şi din fugă de grăsimi, am făcut ciorba de perisoare de curcan, v-aş minţi. Este drept că are curcanul aceste calităţi dar eu am avut un alt motiv, respectiv o mare poftă de ciorba de perisoare de pasăre, dulce – acrişoară, aromată din plin cu verdeaţă prospătă, pe care să o mănânc cu ardei iute murat. Pentru acest gust am gătit şi pentru că, singura păsărică din frigider a fost curcanul, el a căzut victimă poftei mele.

Necesar ciorba de perisoare de curcan:

1 piept curcan – cca. 700 gr. şi opţional alte bucaţi din curcan, cu os care apoi vor fi folosite, eventual, la altă reţetă
1 ceaşcă orez – 100 gr.
2 oua
2 cepe
2 morcovi
1 telină micuţă
1 ardei gras
1 radacina patrunjel
1 păstârnac
2 roşii mari sau bulion pentru ciorbe
pătrunjel verde, leuştean
cimbru, piper, boia, sare
500 ml – 1l zeama de varză funcţie de cât de acră doriţi ciorba

Preparare ciorba de perisoare de curcan:

Se toacă carnea de curcan mărunt şi se dă prin maşina de tocat. Preparăm compoziţia pentru perişoare: într-un vas se pune carnea tocată, orezul, o ceapă tocată foarte mărunt sau dată pe răzătoare, piper proaspăt măcinat, un praf sare, o linguriţă boia, un praf cimbru uscat, albuşul de la cele două ouă şi pătrunjel tocat fin. Unele persoane obişnuiesc să pre fiarbă orezul înainte de a-l pune în amestec. Nu obişnuiesc acest lucru deoarece consider- şi nu mi s-a întâmplat niciodată altfel- că orezul se va umfla prin fierberea perişoarelor şi va fi foarte bun fără să fie necesară prefierberea lui. Ceapa este foarte important să fie bine mărunţită deoarece perişoarele, chiftelele şi orice alt preparat pe bază de tocătură se desface dacă ceapa este prea mare tocată şi prea multă. Poate părea ciudată prezenţa cimbrului în compoziţie dar prezenţa sa dă o identitate şi aromă aparte acestor perişoare cum, dealtfel, sunt sigur că şi maghiranul sau tarhonul ar face treabă bună dacă le-am încerca. Frământăm şi omogenizăm bine compoziţia. O lăsăm să se odihnească 30 minute să-şi definească personalitatea şi să se împlinească la gust. Aşezăm oala pe foc, cu 4-5 litri de apă şi punem să fiarbă osul de la piept de pe care am curăţat carnea şi alte bucăţi din curcan pentru a obţine, prin fierbere timp de 30 minute, o supă. Înlăturăm spuma care se va forma. Eu am pus o pulpă întreagă care după ce a fiert 30 minute, cât să-şi lase gustul, am folosit-o la o mâncare de mazăre. Această etapă nu este obligatorie dacă nu există posibilitatea dar trebuie spus că această supă prealabilă ridică mult calitatea ciorbei.

Tocăm mărunt, din cuţit rădăcinoasele: morcovii, ţelina, păstârnacul şi rădăcina de pătrunjel sau, dacă preferaţi, le puteţi da şi pe răzătoarea mare. Le punem în supă la fiert. Tocăm cea de-a doua ceapă şi o adăugăm în oală.

Cât timp fierb legumele formăm perişoarele, de mărimea unei nuci, cu mâna umezită. Le lăsăm pe o farfurie în aşteptare. După ce legumele au fiert 20 minute punem în oală zeama de varză. Tot acum punem ardeiul mărunţit şi roşiile tăiate cubuleţe sau o cană de bulion de casă pentru ciorbe. Lăsăm să dea din nou în clocot şi începem să punem perişoarele, una câte una. Nu le punem pe toate într-un loc ci mai răsfirat. Perişoarele vor ieşi treptat la suprafaţă şi le lăsăm să fiarbă cca. 20 minute.

Când s-a scurs timpul oprim focul, tocăm pătrunjelul şi eventual, leuşteanul şi aromăm ciorba. Punem capacul pe oală şi pregătim liezon-ul ( adică amestecul cu care se dreg ciorbele, supele, etc format în principal din ou şi smântână şi uneori cu făină sau amidon). Batem cele două gălbenuşuri şi le amestecăm bine cu smântâna ( este bine ca smântâna să fie peste 20% grăsime şi dacă se poate nefermentată). Luăm cu polonicul zeamă din oală o răcim 1 minut şi o punem uşor peste liezon. Punem 2-3 polonice. Dacă oala cu ciorbă a stat minim 5 minute, să-şi piardă din fierbinţeală, putem turna amestecul încet amestecând în acelaşi timp în oală. Evităm astfel să se brânzească liezon-ul. Odată dreasă ciorba, nu mai intervenim să punem oţet sau altă acritură-acid pentru că va brânzi smântâna.

Când se mănâncă se mai poate drege, în plus, cu smântână (pentru cine doreşte mai multă) sau se mai poate acri cu zeamă de gogoşari muraţi sau puţină zeamă de ardei iuţi muraţi. Am mai scris despre ciorba de perisoare si aici.

Să fiţi bine!

Sunca de porc. Cum o prepar, batraneste

January 8, 2013 by Ovidiu Slavulete 24 Comments

Când spun sunca de porc, mă refer la drept cunoscuta slanină, slană sau clisă, pentru că fiecare regiune a dezvoltat un vocabular culinar şi termenul şuncă poate avea înţelesuri diferite, funcţie de zonă. Pentru corectitudine este bine să spunem că termenul de şuncă vine pe linia maghiară – sonka– din germană –schinken– şi se referă la pulpa de porc preparată special, la sare şi fum, pentru a o conserva o perioada mai lungă de timp. În Oltenia acest preparat a devenit jambon şi slănina a devenit şuncă. Prin urmare vom întâlni în Ardeal drept şuncă, pulpa din spate a porcului iar în Moldova şi Oltenia şunca este slănina, tăiată fâşii, de pe spatele sau burta porcului. În modul cum prepar eu slănina, după cum arăt mai jos, nu este nimic altceva decât învăţătura bătrânească ce garantează o şuncă tradiţională reuşită.

Preparare sunca de porc:

Primul şi singurul pas obligatoriu (După acest pas se poate consuma pentru că asigură obţinerea şuncii. Fierberea şi afumarea sunt opţionale, funcţie de plăcerea fiecăruia ) este saramurarea şuncii. Aceasta se poate face în două moduri: se prepară saramură din apă şi sare şi se acoperă şunca, bine aşezată şi ordonată într-un vas sau, al doilea mod, se sărează direct bucăţile de şuncă. În cazul preparării saramurii din apă, sare şi eventual condimente, se încearcă cu un ou crud concentraţia de sare a acesteia. Atunci când oul pluteşte, suntem siguri de calitatea saramurii, că are suficientă sare, asigurând astfel reuşita preparării şi conservării şuncii.

Eu prefer cea de-a doua variantă, pentru că este mai la îndemână, mai rapidă. Presar sare grunjoasă pe bucăţile de şuncă, fără să folosesc o cantitate de sare anume, dar suficient de multă încât să nu rămână părți din șuncă şuncă fără sare. Important este să nu fie sare puţină pentru că, de multă, poate fi oricât. Şunca nu va fi mai sărată pentru că punem sare mai multă. Aşez bucăţile de şuncă, unele peste altele (dar nu înghesuite) în caserole mai mari, de plastic şi le las la rece între 1 şi 2 săptamâni (din experienţă, pentru că sunt pofticios, vă spun că eu încep să tai câte o feliuţă, aşa de încercare, după o săptămână iar în cca. 2 saptămâni cu siguranţă este gata – (depinde si de grosime)). Este bine să folosim vase de plastic ci nu de metal. Şunca va elibera apă datorită sării şi se va acumula ceva saramură în vas. Acest proces se va opri şi oricâtă sare am mai pune, slănina nu va mai trage sare deoarece şi-a atins punctul de saturaţie. Zilnic inversăm, întoarcem bucăţile de şuncă (să nu se încingă, cum spun bătrânii noştri şi s-o ia o clipă aerul) şi dacă observăm că sarea s-a topit şi nu mai este prezentă pe şuncă, mai punem un pumn de sare.

Deci, şunca se poate mânca după ce sarea obligatorie şi-a făcut datoria. Eventual, presăram boia pe ea, bineînţeles pe partea fără şorici. Dacă va place usturoiată, curăţăm şunca de sare sau o spălăm în apă rece o lăsăm să se usuce şi punem pe partea fără şorici usturoi zdrobit. După 3-4 zile usturoiul va fi înlăturat deoarece şi-a făcut treaba, şi-a lăsat gustul, îşi schimbă culoarea şi nu mai are rost să-l ţinem. Mai departe şunca poate merge la fum dacă avem această preferinţă şi posibilitate. Se afumă o zi, cu fum rece, de lemn de esenţă tare.

sunca de porc afumata — Sunca de porc afumata

O altă variantă pe care o prepar, constă în fierberea şuncii saramurate, în zeamă de varză. Pun zeama de varză, la fiert, într-un vas, cu foi de dafin şi boabe de piper. Când a dat în clocot pun bucăţile de şuncă în zeama de varză şi dau repede focul foarte mic. Este normal că atunci când şunca se pune în zeama de varză clocotită, aceasta să înceteze să mai fiarbă datorită scăderii temperaturii. Dăm focul încet şi aşteptăm să dea, din nou, în clocot zeama de varză. De la momentul reînceperii procesului de fierbere lăsăm şunca 2-3 minute în zeamă, apoi oprim focul şi scoatem şunca. Practic, este o fierbere de scurtă durată, o opărire, deoarece ţinută mai mult la fiert slănina devine sticloasă. O lăsăm să se răcească, să se usuce şi îi putem da boia dulce sau iute, după preferinţă, sau o putem da la fum.

Este bine a nu se folosi boia la plic, din comerţ pentru că nu are nici o valoare. Mai degrabă ne preparăm singuri boiaua sau urmărim, din timp, ţăranii prin piaţă pentru că mai aduc la vânzare boia de casă. Eu cumpăr un şir de ardei uscaţi, îi dau puţin la cuptor să înlătur orice urmă de umezeală şi apoi îi dau prin maşina de măcinat cafea. Boiaua asta din comerţ pare mai degrabă praf de cărămidă. De asemenea, sarea grunjoasă trebuie verificată, să fie curată, albă sau folosim sare de mare.

Atât despre sunca de porc. Fără complicaţii. Odată cu şunca am preparat câţiva carnati de porc cu oaie şi carne de porc in suc propiu.

Să fiţi sănătoşi şi să vă iasă o şuncă a-ntâia!

Update – Șunca de anul acesta 20.12.2014 – Facerea