faina

Din când în când, de parcă ne-am depărtat prea mult de prispă, ne întoarcem la turta noastră ţărănească, de vatră românească, ca într-o regăsire de sine. Conştientă sau nu, această chemare, acest imbold este ca o condiţionare a celulei noastre, se regăseşte în ADN-ul nostru aşa că oriunde am fi, pe orice drumuri am umbla, dorul de vatră ne bate la poartă. Aceasta înseamnă să ai rădăcină şi de aici seva necesară să fiinţezi, cu o vigoare poate prea tăcută, peste orice vremuri. Turta asta ne-a bucurat pe mulţi, ne-a crescut şi ne-a dat şi reper care, chiar dacă de multe ori nu-l vedem, cu siguranţă se află în noi. Aşa că, să mâncăm turte la ceaun, să cinstim şi să ne bucure amintirea bunicilor ce ni le coceau pe plită. Vă amintiţi când ne dădeau într-o mână turtă caldă şi în cealaltă un boţ de brânză? Puteai să concepi ceva mai bun? Azi, când poate nu mai este, ai definii aceea stare ca fiind sublimă.

Necesar turte în ceaun:

• 1 kg făină
• o linguriţă droşdie uscată sau un sfert cubuleţ mic
• un praf de sare
• apă calduţă

Preparare:

1. Punem drojdia într-o ceaşcă cu apă călduţă şi cu o lingură de făină, amestecăm cu o furculiţă şi o lăsăm să se dizolve şi să se umfle puţin. Nu punem niciodată sare în apa cu drojdie deoarece inhibă acţiunea drojdiei. Eventual, se poate pune puţin zahăr, care ajută drojdia, dar nu este obligatoriu. Într-o oală mai mare în lăţime sau alt vas mai mare punem kg de făină. Dăm un praf de sare făinii. Facem un lăcaş în mijloc şi turnăm amestecul de apă, făină şi drojdie.

2. Amestecăm cu mişcări concentrice în mijloc până ce se încorporează făină şi capătă consistenţă. Pentru a încorpora şi restul făinii adăugăm treptat apă călduţă şi amestecăm până ce se formează un aluat.

3. Ne pudrăm mâinile cu făină şi începem să frământăm acest aluat. Dacă este lipicios mai luam făină – deci trebuie să avem făină de rezervă– în pumn şi presărăm peste el în timp ce frămăntăm în continuare. Munca asta o facem preţ de cca. 5 minute şi trebuie să obţinem un aluat nelipicios şi omogen. Acoperim vasul cu aluat cu o folie sau tragem peste el o pungă, plasă de plastic şi îl aşezăm pe aragaz şi lăsăm lângă el un ochi de la aragaz aprins. Ca să crească mai repede trebuie să-l ajutăm cu ceva căldură, asta dacă nu este oricum cald în bucătărie, caz în care decât îl acoperim cu folie.

4. Îl lăsăm să se odihnească 30 minute – 1 oră. Verificăm după 30 de minute dacă a crescut – este suficient să-şi dubleze volumul – şi decidem dacă îl mai lăsăm sau nu. Când este gata, tăiem din aluat bucăţi ceva mai mari de un pumn bărbătesc, presărăm un pumn de făină pe masa de lucru şi formăm cu sucitorul turtiţe rotunde.

5. Punem ceaunul pe foc mediu şi când este încins, punem turtiţele la copt. Când s-au rumenit pe o parte, le întoarcem. Le putem face groase de un lat de palmă sau, dacă dorim, mai subţiri. Cele subţiri au tendinţa de a se umfla ca o pungă – ca în ultima foto –  şi dacă le rupem pe o parte se pot umple cu legume, cu carne şi ceva smântănă şi obţinem un fel de şaorma mult mai sănătoasă şi cu mare trecere la copii. Dacă le subţiem bine putem obţine tortillas.

6. Pe măsură ce le coacem, acoperim farfuria cu turte cu un prosop pentru a nu se răci mai brusc şi a le menţine pufoase – la pâinea caldă ingredientele lucrează şi după ce ai luat-o după foc.

P.S. Din experienţă, consider că cele coapte în ceaun de fontă se apropie cel mai mult de turtele coapte pe plita ţărănească. Turte se pot face şi la cuptor dar există riscul să se usuce mai mult. Dacă se coc în tigaia teflonată trebuie un foc mai mic pentru a nu se rumeni repede la suprafaţă şi să râmănă mai crude în interior.

Să fiţi bine!