• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

orez

Hamsii cu Orez, Rosii Cherry si Ardei Gras

June 11, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Întotdeauna peştele mic, uşor sărat, a făcut casă bună cu orezul, că a fost preparat la tigaie sau la cuptor. Gustul şi aroma specifică peştelui dă o valoare deosebită consistenţei orezului, fapt materializat în sudul dunărean în reţeta cu valenţe tradiţionale de obleţi pe orez. Astfel, pentru că îmi plac mult peştii mici – pe care îi mănânc “cu totul” -, aleg uneori să prepar această reţetă simplă de hamsii cu orez, care nu cere timp mult şi care, zic eu, pentru cei ce apreciază astfel de peşte, poate fi o încântare. De regulă, aleg să prepar hamsii mai puţin săraţi, ce se găsesc congelaţi în supermarket. Hamsii mai săraţi, ce se găsesc mai tot timpul la pescării, trebuie desăraţi în apă rece, scurşi bine şi apoi folosiţi în mâncăruri, inclusiv cu orez, sau salate.

Hamsii cu orez, rosii cherry si ardei gras 9

Necesar hamsii cu orez

  • 200 orez
  • 2 pumni de hamsii
  • 1 ardei gras roşu
  • 7-8 roşii cherry sau două roşii obişnuite
  • 1 ceapă mare
  • 1 căţel usturoi
  • puţin ardei iute (opţional)
  • piper, sare
  • pătrunjel verde

Hamsii cu orez, rosii cherry si ardei gras 12

Preparare

1. Curăţăm ceapa şi o tăiem mediu. Încingem o tigaie cu 2-3 linguri de ulei şi călim ceapa. Tăiem fideluţă ardeiul gras şi îl punem peste ceapă. Dăm un praf de piper proaspăt măcinat. Călim sumar şi ardeiul.

Hamsii cu orez, rosii cherry si ardei gras 1

2. Spălăm bine orezul şi îl punem în tigaie împreună cu căţelul de usturoi mărunţit şi puţin ardei iute tocat mărunt.  Amestecăm şi punem apă, dublu măsurii de orez. Lăsăm ca orezul să absoarbă apa.

Hamsii cu orez, rosii cherry si ardei gras 4

3. Roşiile cherry le tăiem jumătăţi şi le punem peste orez împreună cu pătrunjelul tocat. Mai adăugăm puţină apă, aproximativ cât o măsură de orez (pentru ca un orezul să fie bine făcut se pun trei măsuri de apă la una de orez).

Hamsii cu orez, rosii cherry si ardei gras 5

Amestecăm uşor şi lăsăm ca orezul să absoarbă zeama.

Hamsii cu orez, rosii cherry si ardei gras 6

4. Spre final adăugăm hamsii şi amestecăm uşor să nu se fărâmiţeze peştii.

Hamsii cu orez, rosii cherry si ardei gras 8

Punem un capac pe tigaie şi mai lăsăm 3-4 minute pe foc mic. Gustăm şi potrivim de sare, dacă mai este nevoie.

Hamsii cu orez, rosii cherry si ardei gras 7

Când se mănâncă se mai aromează cu pătrunjel proaspăt. Este bun atât cald cât şi rece.

Să fiţi bine!

Hamsii cu orez, rosii cherry si ardei gras 11

Filed Under: Categorii retete, Retete cu peste, scoici, melci, Retete din Oltenia, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple Tagged With: ardei gras, hamsii, orez, rosii cherry

Mazare cu orez “rizi-bizi”

June 4, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Şi eu, probabil ca mulţi alţii care s-au lovit de acest rizi-bizi, m-am întrebat care este provenienţa termenului. Nu am găsit un răspuns satisfăcător privind denumirea de rizi-bizi, dar pot spune că este destul de veche, din prima jumătate a secolului trecut, poate chiar mai devreme. În fine, referitor la reţetă, putem vorbi de o garnitură de mazare cu orez rizi-bizi sau de o mâncărică singulară, eventual de post, dacă dorim. Se prepară foarte simplu şi repede, iar mazărea nouă, proaspătă, a apărut în piaţă, aşa că îi facem de încercare reţetei. Recomandat, de obicei, a se mânca cu unt sau cu caşcaval, eu am ales, după pofta mea, să o mănânc cu brânză rasă.

mazare cu orez rizi-bizi 10

Necesar mazare cu orez rizi-bizi

  • 400 – 500 gr mazăre
  • 150-200 orez
  • 1 ceapă
  • 1 ardei kapia roşu
  • 1 linguri de unt
  • brânză de oaie

mazare cu orez rizi-bizi 1

Preparare

1. Punem mazărea la fiert în apă cu sare. După ce fierbe o trecem pe sub jet de apă rece să îi înviorăm culoarea verde. Păstrăm apa în care am fiert mazărea.

2. Curăţim ceapa şi o tocăm mărunt. Încingem o tigaie, topim untul şi călim ceapa în el. Tăiem cubuleţe ardeiul roşu şi îl punem peste ceapă. Dăm un praf de sare şi unul de piper.

mazare cu orez rizi-bizi 3

3. Spălăm orezul şi îl punem peste călitura de ceapă şi ardei.

mazare cu orez rizi-bizi 4

Amestecăm 30 de secunde şi înecăm totul cu apă fierbinte din oala în care am fiert mazărea. Punem trei măsuri de apă la una de orez. Eu am folosit polonicul, adică la un polonic orez am pus trei polonice de zeamă. Lăsăm să fiarbă domol, la foc mic, până ce orezul se umflă. Gustăm şi dacă nu suntem mulţumiţi de textura orezului mai putem adăuga zeamă.

mazare cu orez rizi-bizi 5

 

4. Spre final adăugăm mazărea fiartă. Amestecăm şi mai ţinem câteva minute pe foc mic. Gustăm şi potrivim de sare şi piper.

mazare cu orez rizi-bizi 6

Mazărea cu orez rizi-bizi se mânâncă caldă, cu caşcaval ras sau, aşa cum am ales eu să o mănânc, cu brânză rasă.

Să fiţi bine!

mazare cu orez rizi-bizi 9

mazare cu orez rizi-bizi 12

Filed Under: Bucataria europeana, Categorii retete, Retete cu mazare, Retete cu orez, Retete de mancaruri cu legume fara carne, Retete garnituri, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: ardei rosu, branza, mazare, orez

Orez cu Spanac şi Carne Prajita cu Oua Incaierate

May 13, 2014 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Că-i garnitură sau pilaf, că-i în tavă, la cuptor sau în chinezescul wok, mai toţi mâncăm destul de mult şi destul de des, orez. Şi cum această prezenţă constantă se transformă în rutină şi fapt comun este bine să-i mai aducem un plus de diversitate. Astfel, vă propun să încercăm şi o garnitură de orez cu spanac, combinaţie destul de populară pe alte meleaguri. Funcţie de ingredientul pe care cade accentul, orezul cu spanac nu este acelaşi lucru cu mâncarea de spanac cu orez, ceva mai populară la noi. Mi-a trecut prin minte ca pe o asemenea garnitură de orez cu spanac, să aşez ceva carne prăjită la concurenţă cu nişte ouă încăierate. Nu am a mă plânge de această faptă de tigaie, pentru că s-a dovedit a fi o reuşită, că de nu, nu v-aş fi propus-o.

orez cu spanac si carne prajita cu oua incaierate 6

Necesar orez cu spanac si carne prăjită cu ouă încăierate

  • 300 gr. orez
  • 500 gr. spanac
  • 500 gr carne porc
  • 4-5 ouă
  • 1 legătură pătrunjel verde
  • 3 fire usturoi verde
  • 2 căţei de usturoi
  • 1 ceapă
  • 2 linguri de unt
  • sare, piper
  • ulei

orez cu spanac si carne prajita cu oua incaierate 9

Preparare

1. Spălăm spanacul şi îi rupem codiţele. Într-o oală punem apă la fiert şi opărim spancul 1 minut. Îl scoatem şi îl lăsăm să se scurgă.

orez cu spanac si carne prajita cu oua incaierate 1

2. Între timp, carnea o tăiem bucăţi şi o punem într-o tigaie, la prăjit. După ce se rumeneşte uşor, punem apă cât să acopere carnea, dăm focul încet şi o lăsăm să se înmoaie. Trebuie să obţinem la final o carne fragedă şi moale.

3. Într-o altă tigaie călim sumar ceapa tăiată mic. Când ceapa a devenit sticloasă adăugăm căţeii de usturoi feliaţi. Amestecăm, mai ţinem pe foc 30 de secunde şi adăugăm orezul. Amestecăm şi călim puţin orezul. Punem o cană cu apă fierbinte în tigaie (sau cu supă de legume sau de pui, dacă avem la îndemână – ar fi mai gustos) amestecăm uşor şi lăsăm orezul să absoarbă apa. Dăm un praf de sare. După ce orezul a absorbit prima apă, punem şi a doua cană cu apă. Normal, apa folosită este ceva mai mult decât dublu cantităţii de orez. Când apa a fost absorbită şi suntem mulţumiţi de textura orezului, adăugăm cele două linguriţe de unt. Untul dă fineţe orezului.

4. Spanacul scurs îl tocăm mărunt cu cuţitul.

orez cu spanac si carne prajita cu oua incaierate 2

Punem spancul mărunţit peste orez şi amestecăm să se omogenizeze amestecul.

orez cu spanac si carne prajita cu oua incaierate 4

Mărunţim pătrunjelul, îl punem peste orez şi amestecăm încă odată. Gustăm şi potrivim de sare şi piper.

orez cu spanac si carne prajita cu oua incaierate 5

5. Între timp, carnea s-a frăgezit în tigaie. Apa s-a evaporat şi carnea s-a rumenit în amestecul final de ulei cu ceva grăsime de la carne. Dăm sare şi piper. Spargem ouăle şi le punem peste carne. Încăierăm carnea rumenă cu ouăle. Mărunţim usturoiul verde şi îl punem peste carne şi ouă. Amestecăm şi oprim focul.

orez cu spanac si carne prajita cu oua incaierate 3

6. Punem orez cu spanac în farfurie şi peste, aşezăm o porţie seriosă de carne încăierată cu ouă. Excelentă!

Să fiţi bine!

orez cu spanac si carne prajita cu oua incaierate 7

orez cu spanac si carne prajita cu oua incaierate 8

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu orez, Retete cu oua, Retete de mancaruri cu carne Tagged With: carne de porc, orez, oua, spanac

Coasta de porc pe orez cu usturoi si ceapa verde

April 17, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Pentru mine, în genere, întotdeauna au fost atractive mâncărurile care presupun multă ceapa şi usturoi verde, multă verdeaţă aromatizantă. Mă gândesc că, fiind atras sufleteşte mai mult de rustic şi natural, şi în bucătărie tind să văd tigaia tot în nuanţe rustice. Îmi place aroma şi gustul aparte dat de usturoiul verde unei mâncări, acea aromă specifică de ex. stufatului. În aceaşi notă se încadrează şi orezul îmbogăţit abundent cu asemenea verdeţuri, gustul fiind deviat de la rutina pilafului obijnuit şi tras mai spre vatră, încărcat cu miresme ce răzbat din grădina bunicilor. Că este carne de porc sau pasăre aşezată pe acest orez aromat, devine secundar în economia gustului final. Eu am preparat coasta de porc pe orez…

coasta de porc pe orez cu usturoi si ceapa verde 10

Necesar coasta de porc pe orez cu usturoi şi ceapa verde

  • cca. 500 gr coasta de porc
  • 200 gr orez ( o cană)
  • 1 ceapă
  • 3-4 linguri de bulion
  • 3 legături de usturoi verde ( 9 fire)
  • 1 legătura ceapă verde ( 3 fire)
  • 1 legătură bogată de pătrunjel
  • cca. o jumătate litru de supă de carne sau legume ( dacă nu este punem apă)
  • piper, sare
  • ulei

coasta de porc pe orez cu usturoi si ceapa verde 3

Preparare

1. Încingem o tigaie în care punem o lingură de ulei şi rumenim bine coasta de porc. Costiţele vor mai lăsa grăsime şi nu este nevoie de prea mult ulei. Dăm un praf de sare şi unul de piper proaspăt măcinat. După ce s-au rumenim le lăsăm deoparte, într-o farfurie.

coasta de porc pe orez cu usturoi si ceapa verde 13

2. Tot în aceaşi tigaie, în grăsimea rămasă, prăjim ceapa tăiată mărunt. Când ceapa a devenit sticloasă, adăugăm bulionul şi formăm un sos. Mai ţinem un minut pe foc încet şi punem sosul format într-un vas roman, vas de jena sau cratiţă. La cele mai multe mâncăruri preparate la cuptor prefer să folosesc vasul roman.

coaste de porc pe orez cu usturoi si ceapa verde 7

3. Tăiem mărunt usturoiul verde, ceapa verde şi pătrunjelul. Le adăugăm, peste sos, în vasul roman.

coaste de porc pe orez cu usturoi si ceapa verde 15

4. Punem şi orezul în vas. Mai dăm un praf de sare şi eventual piper. Eu pun destul de mult piper la fiecare mâncare dar fiecare poate alege funcţie de plăcerea propie.

coaste de porc pe orez cu usturoi si ceapa verde 4

5. Adăugăm 2 căni de supă şi amestecăm. Aşezăm costiţele rumenite peste orez şi băgăm vasul în cuptorul încins. peste 30 de minute verificăm dacă s-a umflat orezul şi dacă da, gustăm să verificăm textura. Dacă mai este nevoie mai adăugăm supă.

coaste de porc pe orez cu usturoi si ceapa verde 1

6. La final, dacă dorim, mai aromăm cu puţin pătrunjel sau chiar cu leuştean, sau putem aroma fiecare porţie,  atunci când punem în farfurii. Asta-i tot, foarte simplu de preparat.

Să fiţi bine!

coaste de porc pe orez cu usturoi si ceapa verde 8

Filed Under: Categorii retete, Retete cu carne de porc, Retete cu orez, Retete de mancaruri cu carne, Retete din Oltenia, Retete la cuptor Tagged With: coasta de porc, orez, usturoi verde

Amestec mexican si copane. Improvizatie in tigaie

February 23, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Cred ca pe undeva preparatul meu de astăzi seamănă cu o mancare originară din insulele Caraibe, jambalaya roşie. Vă propun o mâncare simplă care nu ridică dificultati în preparare şi care poate satisface destule gusturi. Dacă cumva vă număraţi printre cei ce ţin post sau pur şi simplu evită carnea din alte considerente, înlăturarea copanelor nu afectează decisiv bonitatea acestui preparat bazat pe amestec mexican, roşii si ceva orez.

Amestec mexican si copane. Improvizatie in tigaie 6

Necesar amestec mexican si copane

  • 3-4 copane
  • 400 gr amestec mexican
  • 1 cutie roşii întregi în bulion
  • 1 ceaşcă orez -cca 150 gr
  • 1 ceapă
  • 1 ardei iute – opţional
  • pătrunjel verde
  • o cană supă pui sau legume
  • ulei, piper, sare

Preparare

1. Curăţăm ceapa, o tăiem mărunt şi o călim împreună cu ardeiul iute şi un praf de piper într-o tigaie mai încăpătoare. Cei care nu suporta ardeiul iute să-l evite. Eu prefer mâncarea asta mai acrişoară şi mai iute. Pentru acest motiv folosesc roşii întregi decojite în bulion, sunt mai acrişoare.

Amestec mexican si copane. Improvizatie in tigaie 1

2. Peste ceapa călită adăugăm amestecul de legume mexican. Le înfierbântăm 3-4 minute, amestecând în tigaie cu o spatulă de lemn.

Amestec mexican si copane. Improvizatie in tigaie 2

3. Punem roşiile peste legume şi adăugăm o jumătate de cană de supă. Lăsăm să fiarbă încet, la foc mic, pentru 2-3 minute. Separat încingem o tigaie şi rumenim uniform copanele.

Amestec mexican si copane. Improvizatie in tigaie 3

Amestec mexican si copane. Improvizatie in tigaie 4

4. Adăugăm orezul şi amestecăm. Dăm sare după gust şi aşezăm copanele rumenite în tigaie. Băgăm tigaia la cuptor să se umfle orezul. Gustăm pentru a verifica orezul şi dacă mai este nevoie mai adăugăm supă.

Amestec mexican si copane. Improvizatie in tigaie 7

Amestec mexican si copane. Improvizatie in tigaie 5

Când mâncarea s-a leagat şi orezul este gata, o scoatem de la cuptor şi aromăm cu pătrunjel proaspăt. În 20-30 minute ar trebui să fie gata.

Să fiţi bine!

Amestec mexican si copane. Improvizatie in tigaie 8

Filed Under: Categorii retete, Loboda, leurda si altele, Retete cu carne de pui, Retete cu orez, Retete de mancaruri cu carne, Retete simple Tagged With: amestec mexican, copane, orez

Supa de Rosii cu Orez. Usoara si Racoritoare

December 2, 2013 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Azi vă propun o supa de rosii cu orez, cunoscută şi apreciată pentru propietăţile curative manifestate după o perioadă mai încărcată culinar. Ce cred eu că dă o savoare deosebită acestei supe este faptul că roşiile sunt coapte pe grill înainte de a fi adăugate supei. O mănânc cu pâine prăjită frecată cu usturoi şi de asemenea, adaug în farfurie un căţel de usturoi mărunţit.

supa de rosii cu orez

Ingrediente reteta de supa de rosii cu orez

  • 1,5 kg roşii
  • 1 morcov mare
  • 1 ardei gras
  • 2 tulpini de ţelină
  • 1 ceapă mare
  • 1 bucată de 10 -15 cm de praz
  • 1/2 păstârnac
  • 2-3 crenguţe de cimbru sau 1 lingură de cimbru uscat
  • 1 ceaşcă orez
  • pătrunjel verde
  • 1 linguriţă zahăr, sare, piper, 2 foi de dafin

Preparare:

1. Curăţăm şi tocăm mărunt tulpinile de ţelină, ardeiul gras, prazul şi ceapa. Morcovul şi păstârnacul le dăm pe răzătoare. Dacă nu aveţi tije de ţelină, folosiţi rădăcina de asemenea, dată pe răzătoare. Folosesc de multe ori tulpină de ţelină pentru că mi se pare mai aromată. Prazul vine cu mai multă dulceaţă. Punem legumele la fiert în 2 litri de apă.

legume pentru supa

2. Roşiile le spălăm şi le punem pe tigaia grill să se coacă. După ce s-au copt, le curăţăm de pieliţe şi de cotoare, le dăm un praf de sare şi le pasăm cu o furculiţă sau cine doreşte, le poate da prin blender. Eu prefer această supă mai rustică aşa că zdrobesc roşiile cu furculiţa. În funcţie de cum preferă fiecare, supa poate fi mai mult sau mai puţin cremoasă, sens în care pot fi date la blender toate ingredientele.

rosii coapte pentru supa

3. După ce legumele au fiert 10 minute, punem roşiile pasate. Tot acum adăugăm şi 2 foi de dafin, o linguriţă de zahăr şi crenguţele de cimbru. Fierbem la foc potrivit încă 15 de minute. Adăugăm ceşcuţa cu orez şi mai lăsăm pe foc 5 minute. Înlăturăm crenguţele de cimbru, gustăm şi potrivim de sare. Aromăm cu pătrunjel tocat, cu puţin piper proaspăt măcinat şi punem capac pe oală. O lăsăm acoperită 5-10 minute timp în care putem prăji pâinea. Feliile calde de pâine prăjită le frecăm cu un căţel de usturoi.

supa de rosii cu orez

Orezul înţeleg să-l fierb în supă ci nu separat pentru a-şi lăsa gustul în zeamă. La început, se poate pune şi mai puţină apă, funcţie de cât de consistentă se doreşte supa. Se mănâncă atât caldă cât şi rece. Roşiile coapte vor veni cu o aromă deosebită. Când mănânc, mai mărunţesc un căţel de usturoi în farfurie.

Să fiţi bine!

supa de rosii cu orez

Filed Under: Categorii retete, Retete cu orez, Retete de supe si ciorbe, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: orez, rosii, supa

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Page 2
  • Page 3
  • Page 4
  • Page 5
  • Page 6
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate