• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
Papamond

Papamond

  • Categorii
    • Aluaturi
    • Aperitive
    • Gem si dulceata
    • Mancaruri cu carne
    • Mancaruri cu legume fara carne
    • Mezeluri
    • Muraturi si conserve
    • Paste si pizza
    • Salate
    • Sosuri
    • Supe si ciorbe
    • Desert
  • Ingrediente
    • Pui
    • Curcan
    • Porc
    • Vita
    • Miel si ied
    • Rata si gasca
    • Peste, scoici, melci
    • Cartofi
    • Fasole
    • Mazare
    • Orez
    • Varza
    • Vinete
    • Loboda, leurda si altele
    • Fructe
    • Oua
    • Branza
    • Ciupeci
  • Bucataria romaneasca
    • Ardeal
    • Banat
    • Dobrogea
    • Moldova
    • Muntenia
    • Oltenia
  • Bucatarie internationala
    • Americana
    • Asiatica
    • Europeana
    • Orientala
  • Sarbatori
    • Craciun
    • Pasti
  • Altele
    • Articole
    • Cum se face?
    • Retete cu sos
    • Retete de post
    • Retete ieftine
    • Retete la cuptor
    • Retete rapide
    • Retete simple

Retete ieftine

Tarta cu spanac. Cu niţică brânză şi ouă

May 5, 2014 by Ovidiu Slavulete 2 Comments

Plouă întruna! Efectele acestor ploi continue sunt multiple şi de tot felul, unele rele, altele bune! Unul din aceste efecte se manifestă în grădină prin faptul că flora, spontana sau nu, începe să-şi facă de cap şi să te inunde cu salată, spanac, dragavei, lobodă, pătrunjel sau usturoi verde uriaş. Asta, în cazul în care ai muncit cât de cât prin grădină, pentru că în celălalt caz, nu-ţi rămâne decât să te plimbi, cu mintea plină de metafore, prin lanul de ştir şi rostopască. Acestea fiind în fapt condiţiile, primesc un telefon din satul copilăriei, de la părinţi, care mă întreabă: Mă băiete, tu nu vrei un sac de spanac, salată şi alte cele? Dacă nu vrei, să spui! Că le dau la răţişoare şi la curci. Răspunsul meu a fost – Bine, trimite! Astfel, prin mijloace întru totul ortodoxe, m-am chivernisit cu atâta spanac încât mă simpt copleşit de dilema valorificării lui culinare. Cam asta este povestea al cărui rezultat, printre altele, este tarta cu spanac.

tarta cu spanac  11

Necesar tarta cu spanac

  • 800 – 1 kg spanac
  • 6 ouă
  • 300 gr brânză telemea de vacă sau oaie
  • 5-6 fire ceapă verde
  • 3 fire usturoi verde
  • 1 legătură mărar
  • 1 legătură pătrunjel
  • sare, piper
  • făină
  • ulei

tarta cu spanac  14

Preparare

1. Pregătim un aluat, o compoziţie asemeni celei pentru clătite, dar ceva mai groasă din două ouă, apă, sare, făină şi puţin ulei.  Amestecăm să se omogenizeze şi o lăsăm deoparte, să aştepte.

tarta cu spanac  1

2. Curăţăm spanacul de codiţe, îl spălăm şi îl scurgem bine de apă. Îl tocăm potrivit, după cum se vede în fotografie, ca pentru o salată. Îl punem într-un vas  mai mare şi îi dăm un praf de sare.

tarta cu spanac  6

3. Tocăm marunt pătrunjelul, mărarul, ceapa şi usturoiul verde şi le punem în vasul cu spanac.

tarta cu spanac  7

Brânza telemea o răzuim peste verdeţuri. De asemenea, spargem 3 ouă, le bătem şi le punem în vas. Dăm un praf de piper şi amestecăm cu mâna spanacul, verdeţurile, brânza şi ouăle.

tarta cu spanac  3

4. Ungem cu ulei o tavă potrivită pentru cantitatea noastră de amestec şi turnăm aluat cât să acopere fundul tăvii.

tarta cu spanac  4

Peste acest aluat punem, cu ajutorul unei linguri, compoziţia cu spanac şi nivelăm uşor cu lingura.

tarta cu spanac  8

Ne-a rămas mai mult de jumătate aluat, aşa că îl punem deasupra spanacului într-un mod cât de cât uniform. Gălbenuşul celui de-al 6-lea ou îl bătem şi îl punem ici-colo peste tartă să ajute la o rumenire frumoasă.

tarta cu spanac  5

Băgăm tava la cuptor pentru 40-50 de minute.  Verificăm când este rumenită tarta  şi o scoatem de la cuptor. Este foarte bună şi caldă şi rece.

tarta cu spanac  15

Funcţie de preferinţă, folosind acest mod de preparare, puteţi adăuga şi alte verzituri, mai multe ouă, alte condimente şi arome, cascaval, ou bătut cu smântână. Reuşită garantată.

Să fiţi bine!

tarta cu spanac  13

Filed Under: Bucataria europeana, Categorii retete, Loboda, leurda si altele, Retete cu branza, Retete cu oua, Retete de mancaruri cu legume fara carne, Retete gustari, Retete ieftine, Retete la cuptor, Retete rapide Tagged With: branza, oua, spanac, tarta

Omleta cu ciuperci, ceapa si usturoi verde

April 29, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Ideea de bază este că ciupercile pleurotus prajite, cu putin piper şi unt, sunt foarte gustoase şi se împaca bine cu ouale şi diverse verdeţuri. Pentru consistenţă am combinat ciupercile cu ceapă verde şi câteva ouă, rezultand clasica omletă. Nefiind subţire la trup, fapt ce ridică probleme când vrei s-o întorci în tigaie, omleta cu ciuperci şi verdeţuri după poftă, se pretează foarte bine pentru cuptor.

Omleta cu ciuperci:

  • 300 gr ciuperci
  • 5-6 ouă
  • 3 fire de ceapă
  • 2 fire de usturoi
  • o lingură unt
  • o lingură smântână – opţional
  • piper, sare
  • pătrunjel proaspăt
  • ulei

Preparare:

1. Tăiem ciupercile felii şi le rumenim în tigaia încinsă, cu 2 linguri de ulei. Folosim o tigaie care poate fi băgată în cuptor. Dăm un praf de sare şi unul de piper. Când sunt rumenite punem untul ce le va potenţa gustul.

omleta cu ciuperci si ceapa verde 4

2. După ce ciupercile s-au rumenit, adăugăm ceapa verde tăiată şi o înfierbântăm 30 de secunde.

omleta cu ciuperci si ceapa verde 3

3. Într-un bol bătem ouăle cu smântâna şi le amestecăm cu usturoiul tăiat mărunt. Dăm şi acestui amestec un praf de sare.  Punem ouăle în tigaie, peste ciuperci şi ceapă.

omleta cu ciuperci si ceapa verde 1

4. Agităm tigaia să se uniformizeze compoziţia şi o băgăm la cuptor. În 10-15 minute este gata. La final putem aroma cu pătrunjel verde. Îmi place să mănânc această omletă cu iuţică.

Să fiţi bine!

omleta cu ciuperci si ceapa verde 6

Filed Under: Categorii retete, Retete aperitive, Retete cu ciupeci, Retete cu oua, Retete gustari, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple Tagged With: ciuperci pleurotus, omleta, usturoi verde

Urzici cu ciuperci si oua

April 4, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Dacă va plac urzicile în general şi mai ales piureul de urzici cu usturoi, puteţi încerca această combinaţie de urzici cu ciuperci si oua, la fel de gustoasă dar mai consistentă. Amestecul de ouă cu urzici sau cu oricare alte bolbotine este vechi şi tradiţional, ţăranul, cu o notă hazlie, denumind această practică de bucătărie “încăierat”. Adică, încăiera în aceaşi tigaie ouă cu urzici, cu leurdă, cu lobodă sau salată. Pe lângă aceste încăierări primăvăratice, mai uşoare, de multe ori, se lăsa cu o mai mare înghesuială în tigaie datorită participării unor fâşii de carne la găleată, a unor carnaţi, branzeturi şi roşii. Eu am considerat că o ciupercă şi o aromă de mărar proaspăt nu strică unui asemenea preparat, lucru confirmat din plin de gustoasa lucrare.

urzici cu ciuperci si oua 2

Necesar urzici cu ciuperci şi oua

  • 5-6 pungi cu urzici – să tot fie peste 500 gr
  • 300 gr ciuperci
  • 4-5 ouă
  • 1 căpăţână usturoi
  • 1 legătură mărar
  • 1 ceapă
  • 1 legătură ceapă verde
  • piper, sare, ulei

Preparare

1. Se spală urzicile şi se curăţă, dacă este cazul, partea mai lemnoasă. Se fierb 10 minute şi se scot într-o strecurătoare mai mare, să se scurgă. Se toacă mărunt din cuţit până devin păstoase. Punem urzicile într-un bol, dăm un praf de sare, unul de piper şi adăugăm usturoiul zdrobit la presă. Frecăm 2-3 minute urzicile, cu o lingură de lemn, turnând treptat câte puţin ulei ( 2 linguri de ulei). Lăsăm urzicile frecate deoparte şi trecem la faza următoare.

urzici cu ciuperci si oua 8

2. Tocăm mărunt ceapa uscată şi ceapa verde şi o călim în 2-3 linguri de ulei. Feliem ciupercile şi le punem peste ceapa călită.

urzici cu ciuperci si oua 4

Când ciupercile s-au gătit, adăugăm mărarul mărunţit bine şi amestecăm.

urzici cu ciuperci si oua 6

3. Adăugăm urzicile în tigaie. Lăsăm 1 minut pe foc, amestecăm să se omogenizeze şi să mai piarda amestecul din umiditate. Punem ouale şi amestecăm uşor să se prăjească şi să se lege.

urzici cu ciuperci si oua 5

Gustăm şi potrivim de sare. Eu prefer mai usturoiată această mâncare, dar fiecare poate adăuga usturoi după cum obişnuieşte să mănânce. Am tăiat cubuleţe o roşie şi am adăugat-o la final.

Să fiţi bine!

urzici cu ciuperci si oua 1

Filed Under: Categorii retete, Loboda, leurda si altele, Retete cu oua, Retete gustari, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple Tagged With: ciuperci, oua, urzici

Salata de linte cu leurda si alte verzituri

March 30, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Excelentă această salata de linte! Şi foarte sănătoasă. O recomand fără nici o reţinere. Combinaţia cu leurdă, lobodă roşie şi pătrunjel este opţiune propie dar sunt convins că şi altor verzituri, cum ar fi:  salata, macrişul, spanacul, le-ar sta bine asociate cu lintea. Pătrunjelul proaspăt dă o aromă intensă şi multă vitamină. Cei care aţi încercat salata de pătrunjel, ştiţi cu câtă vigoare contribuie pătrunjelul la o salată. Lintea, fie verde, fie roşie,  este un ingredient foarte bun şi potrivit pentru multe alte salate.

salata de linte cu leurda 9

Necesar salata de linte cu leurda

  • 300 gr linte verde sau roşie
  • 1 legătură leurdă
  • 1 legătură mai mare de lobodă roşie ( adică de la un târgoveţ mai darnic)
  • 1 legătură bună de pătrunjel
  • 2-3 bucăţi de gogoşar sau ardei kapia acru
  • piper, sare, oţet, ulei de măsline

salata de linte cu leurda 5

 Preparare

1. Lintea o punem la fiert într-un vas potrivit. Va fierbe  în 15 – max 25 de minute. O gustăm şi când s-a înmuiat oprim focul. Nu o fierbem pănă se face praf.

2. Spălăm leurda şi o tăiem franjuri. Eu am ales şi am lăsat lăstarii sau florile de leurda, întregi, pentru aspect. Rupem frunzele de lobodă roşie după micile tulpini. Pătrunjelul îl spălăm şi îl tocăm ceva mai mare.

3. Într-un bol punem 3-4  linguri de ulei de măsline, o lingură de oţet, un praf de sare şi unul de piper. Bătem puţin dressing-ul cu o furcuţiţă până îşi schimbă culoarea ( devine albicios), adică până când devine suspensie.

4. Gogoşarul roşu acru îl tăiem fideluţă. Punem toate verziturile într-un bol mare, adăugăm lintea şi gogoşarul, turnăm dressing-ul peste toate şi amestecăm. Gustăm şi dacă este nevoie mai dăm sare sau oţet, după plăcerea fiecăruia.

Să fiţi bine!

salata de linte cu leurda 10

Filed Under: Categorii retete, Loboda, leurda si altele, Retete de salate, Retete garnituri, Retete gustari, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple Tagged With: leurda, linte verde, loboda rosie, patrunjel

Mancare de Mazare cu Ciuperci

March 26, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Nu sunt multe a spune despre această mancare de mazare cu ciuperci, decât că are un gust dulceag şi este simplu de preparat, într-un timp scurt. Mâncare de post, combinaţia de mazăre făinoasă cu textura elastică a ciupercilor este oarecum atipică, iar gustul dulceag poate fi îmbogăţit şi direcţionat cu ajutorul condimentelor, după placerea fiecăruia.

mancare de mazare cu ciuperci

Necesar mancare de mazare cu ciuperci

  • 400-500 gr ciuperci
  • 500 gr mazare
  • 1 cutie roşii cubuleţe
  • 1 ceapă
  • 1 morcov
  • 1/2 ardei gras
  • 2-3 căţei de usturoi
  • 1 legătură pătrunjel verde
  • piper, sare
  • ulei

mancare de mazare cu ciuperci

Preparare

1. Curăţăm şi tăiem mărunt ceapa, morcovul şi ardeiul. Într-o cratiţă încingem 2-3 linguri de ulei şi călim sumar ceapa, morcovul şi ardeiul. Dăm un praf de piper şi unul de sare.

mancare de mazare cu ciuperci (4)

2. Adăugăm conserva de roşii cubuleţe. Punem şi un pahar cu apă, să aibă de unde scădea pe măsură ce fierbe. Feliem căţeii de usturoi, tocăm codiţele firelor de pătrunjel şi aromăm cu acestea mâncarea.

mancare de mazare cu ciuperci (6)

mancare de mazare cu ciuperci (7)

3. Punem mazărea şi mai completăm cu apă cât să o acoperim.  Amestecăm şi lăsăm să fiarbă la foc mic.

mancare de mazare cu ciuperci (1)

4. Imediat tăiem ciupercile sferturi şi le punem peste mazăre. Acoperim cu un capac şi lăsăm să fiarbă mazărea şi ciupercile. Gustăm mazărea să verificăm când este fiartă. Eventual mai potrivim de sare. Cea mai bună este mazărea congelată, binenţeles exceptând-o pe cea proaspătă. Mazărea la conservă pierde mult din gust.

mancare de mazare cu ciuperci (8)

5. Când este gata, aromăm mâncarea cu frunze de pătrunjel prospăt.

Să fiţi bine!

mancare de mazare cu ciuperci (3)

 

Filed Under: Categorii retete, Retete cu ciupeci, Retete cu mazare, Retete de mancaruri cu legume fara carne, Retete de post, Retete ieftine, Retete rapide, Retete simple Tagged With: ciuperci, mancare de post, mazare

Ciorba de loboda rosie

March 24, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Ciorba de loboda întregeşte oferta ciorbelor uşoare, de primăvară, ce ne pot ajuta dacă ne-am propus să încercăm o detoxifiere, o uşurare a organismului după greutăţile culinare ale iernii. De asemenea, cei ce ţin post pot încerca să bifeze pe meniu acestă ciorbă uşoară. Este bine vitaminizată, se poate mânca fierbinte sau rece, iar cu smântână este excelentă.

ciorba de loboda rosie 6

Necesar reteta ciorba de loboda

  • 5-6 legături de lobodă roşie (mai mult dacă sunt micuţe)
  • un fir mic de praz
  • 1 păstârnac mic
  • 1 rădăcină pătrunjel
  • 1 ţelină mică
  • 1 morcov
  • 2-3 linguri de orez
  • 1 ceşcuţă de bulion (contribuie la gust)
  • tăiţei
  • 1 litru de borş din sfeclă roşie sau zeamă de varză
  • 1 legătură pătrunjel
  • sare

ciorba de loboda rosie 5

Preparare

1. Tocăm mărunt prazul şi toate rădăcinoasele: morcov, păstârnac, ţelină şi rădăcina de pătrunjel. Le punem la fiert într-o oală cu 3 litri de apă rece. Dăm un praf de sare. Când legumele sunt aproape fierte, adăugăm orezul. Lăsăm să mai fiarbă două minute.

ciorba de loboda rosie 9

2. Spălăm loboda roşie şi curăţăm frunzele de pe tulpină. Punem borşul din sfeclă roşie în oală şi aşteptăm să reînceapă fierberea. Când reîncepe să bolborosească, punem loboda şi tăiţeii. Loboda nu trebuie fiartă foarte mult aşa că 5-6 minute, cât să se umfle tăiţeii, sunt suficiente. Primăvară, la aceste ciorbe de verdeţuri folosesc mai mult borş din sfeclă roşie pentru că vitamina C, specifică borşului, este completată de conţinutul de fier şi minerale din sfecla roşie. Îl prepar foarte simplu, aşa cum am arătat la reţeta de borş din sfeclă.

ciorba de loboda rosie 2

3. Când orezul şi tăiţeii au fiert, gustăm şi potrivim de sare. Tocăm pătrunjelul şi aromăm ciorba. Punem capacul şi o lăsăm să se odihnească.

ciorba de loboda rosie 8

Are o savoare deosebită dacă o dregi cu smântână atunci când o mănânci. Rece, când încep căldurile verii, este foarte răcoritoare. Se pot adăuga zdrenţe de ou, așa cum am procedat la ciorba de urzici sau ciorba de salată verde.

Să fiţi bine!

ciorba de loboda rosie

ciorba de loboda rosie 4

Filed Under: Categorii retete, Loboda, leurda si altele, Retete de post, Retete de supe si ciorbe, Retete din Oltenia, Retete ieftine, Retete simple Tagged With: bors din sfecla, loboda rosie

  • « Go to Previous Page
  • Page 1
  • Interim pages omitted …
  • Page 8
  • Page 9
  • Page 10
  • Page 11
  • Page 12
  • Interim pages omitted …
  • Page 28
  • Go to Next Page »

Primary Sidebar

Copyright © 2025

  • Contact Papamond
  • Politica De Confidențialitate