Retete simple

Geandra. Mamaliga gustoasa, cu oua si branza

January 11, 2015 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Sub numele de geandra se identifică o mămăligă foarte moale, un terci țărănesc din mălai, care mai conține diverse alte bucate, diferite de la bordei la bordei. Astfel, putem adăuga la geandra nostră diverse legume coapte, ciuperci, jumări, ouă, brânză, bucățele de carne sau cârnat. Despre cât este de bună, nu am cuvinte să vă spun, dar vă invit să vă convingeți prin intermediul propiului vostru ceaun. Am optat pentru varianta de mamaliga cu oua si branza, dar pe care fiecare o poate îmbogăți după cum dorește. Se prepară rapid și are succes deplin la mămăligari. Geandra face parte din colecția de mâncăruri bazate pe mămăligă, rețete vechi și îndeosebi cu caracter regional. Am deschis seria acestor rețete cu mămăligă cu un bulz ciobanesc, cu brânză de burduf, și va continua cu alte câteva, atâtea câte știu eu sau pot descoperi, așa că, dacă aveți în minte vreo asemenea mâncare, ce a dat gust copilăriei, trimiteți-mi vorbă să o scoatem în lume.

Necesar geandra

300-400 mălai
minim 6 ouă
200-300 gr. brânză
sare

Preparare

1. Punem ceaunul pe foc, pentru mămăligă. Punem apă ceva mai multă, ca pentru o mămăligă moale, dăm sare și un praf de mălai. Până începe să fiarbă, spargem ouăle și le punem într-un bol. Brânza o fărâmițăm sau o tăiem cuburi. Putem prepara cu orice fel de brânză, începând de la brânza sărată de oaie, telemea, până la brânza proaspătă de vacă. Amestecăm ouăle cu brânza.

2. Dacă apa a început să fiarbă în ceaun, punem restul de mălai. Lăsăm să fiarbă oleacă și o amestecăm. Trebuie să le pregătim în același timp cele două componente: mămăliga moale și brânza cu ouă. Punem ulei într-o tigaie mai mare, încingem tigaia și punem ouăle și brânza. Într-un minut ouăle cu brânza se fac jumări. Acum este momentul să turnăm mămăliga moale în tigaie, peste ouă și brânză. Amestecăm și o mai perpelim în tigaie 1-2 minute. Asta-i geandra, o simplă, delicioasă și consistentă rețetă când nu prea ai chef de gătit și nu numai. Eu i-am alăturat niște murături și praz.

PS. Un alt fel de mamaliga geandra, cu ardei kapia copt și usturoi, am preparat cu ocazia prăjirii unor pești, roșioară cu mamaliga.

Să fiți bine!

Jumari si untura. Preparate la caldare

December 28, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Jumarile sunt rezultanta topirii slăninii cu scopul de a obține untura. Cei care au ocazia să țină porcul de coadă la Ignat știu că după tranșarea porcului prima treabă de făcut este să pui căldarea pe foc și să topești untura. Se aleg bucățile de slănină ce merg la topit, în principal cele care nu prea merg la șuncă și după care este jupuit șoriciul – parte din acest șorici femeile îl împart în dimineața de Crăciun, alături de caltaboș, tobă, etc- și se taie cubulețe. Dacă slănina este ceva mai împănată, jumara este mai bună. Aceste cuburi de slănină se vor transforma, prin topire, în jumari și untură, produse foarte importante și necesare, în trecut, țăranului. Iarna, niște jumări cu ouă încăierate, alături de o strachină cu murături de putină, nu sunt de neglijat în ciuda oricărei teorii nutriționiste.

Necesar jumari și untura

carne grasă împănată ici colo, după cât îi porcul și pofta de jumară
o cană apă
2-3 cepe
sare mare

Preparare

1. Tăiem slănina cuburi și o punem într-un ceaun sau căldare mare dacă avem porc tăiat și slănină multă. Adăugăm o cană cu apă și o lingură de sare mare ( sau mai puțin, funcție de cantitatea de slănină).

2. Amestecăm din când în când cu o lingură de lemn, pe măsură ce bucățele își lasă untura. În momentul în care jumările capătă culoare rumenă, adăugăm 2-3 cepe tăiate sferturi (dacă preparăm o cantitate mai mare de jumări, după tăierea porcului). Dacă avem 1-2 kg de slănină punem decât o ceapă. Ceapa dă gust și aromă. Tradițional se spune ca atunci când ceapa este rumenită și sfârâie, jumările sunt gata. Jumările nu trebuie să se coacă excesiv pentru că se arde untura.

3. Se scot jumările într-o strecurătoare mare și se presează puțin cu dosul unui polonic să se stoarcă untura din ele. Se pun într-un vas și se repetă operațiunea până ce, în ceaun sau căldare, rămâne numai untura. Bucățile de ceapă coaptă se aruncă. Peste jumările scoase din untură presărăm ceva sare mare. Untura o lăsăm să se mai răcească și apoi o scoatem cu polonicul într-un vas metalic (la țară, pentru păstratul unturii, se foloseau canistre). Pe fundul ceaunului vor rămâne resturi mici de jumari, peste care este bine să arunci câteva ouă și, cum spunem mai sus, să le încaieri. Nu știu dacă în alte zone se folosește acest termen, dar în Oltenia, denumirea de ouă încăierate – cu brânză, carne, jumari, etc – este folosită în lumea satului. Ici și colo, prin câte un sat, jumările frecate cu usturoi, sare și piper, poartă denumirea glorioasă de mizilic oltenesc. Acest mizilic se întinde ispititor pe felii groase de pâine, coaptă în țest.

Să fiți bine!

Hering prajit cu salata salsa

December 26, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Plăcerea acestei simple partituri culinare cu hering prajit este garantată de contrastul dintre peștele puțin sărat și prospețimea salatei de roșii cu pătrunjel, măsline verzi și usturoi. Peștele asezonat cu sare și ținut câteva ore, se va prăji frumos și se va desface cu ușurință, în fileuri, de pe oase, fără a se fărâmița mai deloc. Măslinele verzi, acrișoare și foarte puțin sărate fac un tandem bun cu roșiile și dau o tușă de exotism, astfel încât, un asemenea platou montat ca în imaginile alăturate poate face impresie (și poftă) și la musafiri. Lămâile aferente înviorează pofta și zeama lor devine parte din dressing pentru salata salsa. Un preparat simplu, rapid, gustos și ieftin…

Necesar hering prajit cu salata salsa

10 pești baby hering
4 roșii
1 legătură pătrunjel
150g măsline verzi
2 căței de usturoi
ulei de măsline, ulei de prăjit
sare mare, piper,
făină și boia, pentru tăvălit peștele (nu este obligatoriu)
2 lămâi

Preparare

1. Eviscerăm peștele, îl curățăm și îi tăiem capul. Îl spălăm, îl scurgem de apă, îl aranjăm pe o farfurie întinsă și presărăm peste el sare mare. Îl ținem 3-4 ore la rece, de preferat la aer dacă există posibilitatea (dacă este rece afară), dacă nu, la frigider.

2. Amestecăm câteva linguri de făină cu o lingură de boia. Încingem o tigaie cu puțin ulei, tăvălim peștii bine prin făină și îi prăjim. Boiaua din făină dă gust și culoare.

3. Tăiem roșiile cubulețe și le punem într-un bol. Tocăm mare pătrunjelul și împreună cu măslinele verzi (simple, fără sâmburi, sau umplute cu gogoșari) îl punem peste roșii. Răzuim cățeii de usturoi peste salata. Adăugăm puțin ulei de măsline, sare și piper. Amestecăm salata. Bineînțeles că la salată se mai pot adăuga și alte legume, după plăcerea fiecăruia – ardei, porumb, castravete, ceapă, etc

4. Punem salata salsa pe un platou, formând un pat. Peste salată aranjăm heringul prăjit. Punem să montăm platoul și în straturi de pește și cubulețe de roșii. Deasupra așezăm lămâile tăiate. A nu se uita că dressing-ul de salată nu a avut oțet sau zeamă de lămâie deci este oarecum obligatoriu ca atunci când se mănâncă să fie stoarse lămâile. Dacă nu vreți cu lămâie, când preparați salata, puneți puțin oțet, ca la o salată normală.

Să fiți bine!

Bulz Ciobanesc. Reteta de Stana, de la Poala Muntelui

December 22, 2014 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Coborât de la munte, din jarul de la stână, bulzul a fost introdus – fie și numai ca denumire – în meniul orășenesc, câștigând pe de o parte popularitate dar pierzând-și pe cealaltă parte identitatea sa ciobănească. Mâncărica, de altfel, întru totul onorabilă, cu mămăligă, brânză, cârnaț și ou, cunoscută și acceptată drept bulz ciobanesc, este foarte bună și degrabă apreciată, numai că nu are a face cu bulzul ciobanului moldovean, ardelean sau de oriunde. Ciobanul își cocea bulzul, de cele mai multe ori, direct pe jar, acesta având forma unor ghiulele de mămăligă umplute cu brânză de burduf. Acești bulgări de mămăligă cu brânză de burduf se mai numesc la unele poale de munți, urs de mămăligă sau gâscă de mămăligă.

Cât este de bun?… Păi să ne imaginăm că suntem pe poteca muntelui, că se lasă seara și umbrele încep să joace, că se lasă cu frig peste foamea care deja ne-ncearcă și încă mai avem de mers până la prima stână…No, în fine, odată ajunși, te primește un cioban cu o ospitalitate mai puțin vorbită, care, șezut lângă un foc târziu, păstorește, de data asta, niște boțuri de mămăligă așezate pe jar. Le învârte rar și răbdător cu un retevei, să se coacă mămăliga, să capete parfum și coajă crocantă. Obosit și înfometat, vei desface bulgărele copt și alături de mămăliga crocantă, cu miros de cetină, o brânză de burduf topită se va revărsa spre a-ți potoli foamea. Ei bine, atunci, peste tăciunele și cenușa ce întinează galbenul mămăligii, vei descoperi linsul pe degete din motive de bulz. Cam atât este de bun…

Necesar bulz ciobanesc

brânză de burduf – maxim 100 gr. la gogoloiul de mămăligă
mămăligă vârtoasă – mălai, apă, sare

Preparare

1. Preparăm o mămăligă vârtoasă și o lăsăm să se răcească pentru a nu ne arde când formăm gogoloaie. Dacă se întâmplă să fiți începător în ale mămăligii dați click pe această mămăligă și aflați unele repere.

2. După ce s-a răcit cât de cât, luăm o bucată de mămăligă, de mărimea unui pumn, și o modelăm dându-i forma unui bol. În mijloc punem brânza de burduf și o acoperim cu o a doua bucată de mămăligă. Modelăm totul obținut în formă de bilă, având grijă ca cele două părți de mămăligă să se lege. Dacă nu sunt cât de cât bine sudate s-ar putea să curgă brânza atunci când le coacem, aceasta topindu-se.

3. Repetăm operațiunea și formăm câți bulgări de mămăligă dorim, după cât ne e pofta de viguroasă. Între timp, am grijit de foc și de jar. Se spune că lemnul de brad ar fi cel mai bun pentru bulz, dar cum nu se găsește peste tot putem folosi și alte lemne de prin curte. Trebuie totuși să avem grijă să nu tăiem prunul care face prune pentru rachiu. Punem bulgării de mămăligă direct pe jar sau pe grătar, după cum suntem inspirați în momentul respectiv. Îi lăsăm să se coacă bine pe o parte, să se formeze coaja crocantă și parfumată, apoi îi rostogolim. Odată copți, când îi veți desface brânza de burduf topită va curge ca lava vulcanului Etna. Gogoloaiele de bulz ciobanesc se mănâncă așa, calde.

Să fiți bine!

Piftie de porc. Răcituri

December 21, 2014 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Crăciun fără piftie de porc nu se există și toți cei ce se ambiționează să poarte steagul tradiției, își găsesc timp și resurse să pregătească olecuță piftie. La sat, piftia de porc ține de ritual și ca atare este obligatorie, fiind de neconceput Crăciunul fără răcituri. De asemenea, răciturile au și o misiune religioasă, fiind împărțite pentru spiritele morților în sâmbăta care precede Lăsatul Secului, respectiv Sâmbăta Morților. Piftia de porc poate fi baza unor creații compozite și diversificate, funcție de regiune și chiar de bordei, suportând în rețetă, prezența legumelor sau a acriturilor de tot felul, a te miri ce cărnuri și condimente. De regulă, în prepararea piftiei – la fel se întâmplă și cu toba, caltabosii sau cârnatii – mai fiecare ține linia trasată de părinți și bunici, arătând fidelitate gustului cultivat încă din copilărie. Ici și colo, mai acordăm câte o șansă diversității de gust și compoziție și dacă ne satisface lucrarea finală, mai adăugăm la tradiția de familie un bonus culinar. Rețeta mea de piftie este una dintre cele mai simple și cunoscute, fără pretenții de ferchezuială, de culoare și claritate. Cum spuneam, așa am fost obișnuit de mic, cu acest gust, considerat de mine autentic. Nu mă încântă legumele în piftii pentru că nu pot aprecia dulceața acestora în tandem cu bogăția de usturoi (care îmi place nespus de mult), dar fiecare cu gustul lui…

Necesar piftie de porc

1 ciolan
3 urechi
2 picioare
1 bucată șorici
2 căpățâni de usturoi
sare, piper, foi de dafin

Preparare

1. Grijim toate cărnurile, le spălăm și le curățăm bine cu un cuțit. Dacă pe alocuri mai au păr le pârlim mai bine pe flacăra aragazului. Picioarele de porc le înjumătățim, tăindu-le în lung, printre unghii. Ciolanul îl crestăm circular, până la os. Aceasta ne va ajuta să curățăm bine carnea de pe oase. Punem cărnurile într-o oală și le acoperim cu apă, astfel încât să depășească cu două palme carnea. Adăugăm câteva boabe de piper și două frunze de dafin. Punem și o linguriță cu sare. Înlăturăm spuma formată și fierbem bine, 2-3 ore, până ce carnea cade de pe oase.

2. Scoatem cu o paletă carnea, într-un bol. O lăsăm să se răcească, înlăturăm oasele și carnea o tăiem bucăți. Zdrobim usturoiul și îl frecăm cu puțină sare, într-un bol. În zeama, ceva mai răcorită, punem usturoiul și îl lăsăm 10 minute să-și lase gustul. Gustăm zeama și mai adăugăm sare, dacă trebuie.

3. Punem în castroane carnea curățată după oase și tăiată bucăți. Acoperim carnea cu zeamă. În timp ce turnăm zeama peste carne o și strecurăm printr-o strecurătoare fină, astfel încât să reținem usturoiul, condimentele și eventualele resturi. Dacă avem multă grăsime aceasta se poate înlătura cu ajutorul unor prosoape de hârtie. Dacă punem căpățâna la piftie, vom obține mai multă grăsime. Dacă folosind ciolan, picioare și urechi, untura ce se va forma deasupra va fi redusă.

4. Punem vasele cu piftii la rece, de preferabil undeva afară. Cred că, pentru un gust mai bun, trebuie evitat frigiderul, iar piftiile să fie lăsate spre închegare natural, într-un loc rece, afară dacă se poate. Este bună cu hrean, iuțică sau simplă cu pâine țărănească.

Să fiți bine!

Cum prajim platica?

December 8, 2014 by Ovidiu Slavulete 2 Comments

Pentru că m-am întâlnit de mai multe ori cu întrebări despre acest pește, am decis să scriu câte ceva despre cum prajim platica. În pescăriile noastre, plătica este unul dintre cei mai prezenți pești de apă dulce dar care este înzestrat de natură cu o multitudine de oscioare ce, probabil, pe mulți îi îndepărtează de galantar. Cu o carne puțin grăsuță, plătica este în tradiție unul din cei mai apreciați pești de copt pe tablă, pe pat de sare. Ținută două zile la sare și o zi s-o bată vântul, plătica coaptă pe tablă devine invincibilă la gust, capitulând doar în favoarea imbatabilei scrumbii de Dunăre. Și totuși ce facem cu zecile de oscioare subțiri, ce ne subminează apetitul?

Tocmai faptul că sunt subțiri ne ajută să le venim cât de cât de hac, vechile practici pescărești transmițându-ne o soluție simplă și anume crestarea peștelui pe lățime, des și pătrunzător până la coloană. Astfel, folosind un cuțit ascuțit și crestând din jumătate în jumătate de cm peștele, oasele subțiri vor fi topite în timpul prăjirii de uleiul încins și aproape că nu le vom mai găsi deloc când mâncăm peștele. Că o coacem pe tablă sau disc de tractor sau că o prăjim în tigaie, pescarul dunărean ne învață să o crestăm pentru a ne bucura cu adevărat de o plătică gustoasă și aproape fără oase.

Plătică cu mămăligă (cum prajim platica?)

2-3 plătici mai măricele
făină, mălai, sare, boia pentru tăvălit peștele
mălai pentru mămăligă

Preparare

1. Eviscerăm peștele, înlăturăm intestinele și îl curățăm de solzi. Crestăm plătica pe lățime, destul de des și adânc. Într-o farfurie amestecăm făină, mălai, un praf de sare și boia, și tăvălim bine peștele în acest amestec. Boiaua dă o culoare frumoasă peștelui prăjit. Bineînțeles că, cine preferă, poate folosi numai făină sau numai mălai, fără a le combina.

2. Încingem tigaia cu ulei și punem peștele la prăjit numai atunci când este uleiul suficient de încins și peștele sfârâie.

3. Pregătim o mămăligă și mâncăm peștele, eventual, cu mujdei simplu sau țărănesc. Mujdeiul țărănesc este cel care conține și roșie pasată, proaspătă sau coaptă.

Să fiți bine!