Bucataria romaneasca

Papacioaca. Ruda cu lutenitsa si zacusca

November 3, 2012 by Ovidiu Slavulete 1 Comment

Bulgarii au lutenitsa. Sârbii au ajvar. Noi avem zacusca. Toate sunt, intr-un fel, variaţiuni pe aceeaşi tema şi cu aceleaşi personaje prinse în piesă: roşii, vinete, ardei, ceapă şi usturoi. Toate aceste personaje sunt coapte, fierte, jupuite, tocate, în-borcănate, capsate cu sârg de către toate popoarele balcanice, fiecare exclamând mândru, pe limba lui, la sfârşitul piesei, evrika. Ei bine, aţi crede ca este meci nul. Nu este chiar aşa deoarece babele din satul nostru (o spun cu respect), hâtre dar şi orgolioase, sătule de atâtea evrika de la vecini, au răsturnat meciul, introducând pe sub mână, cu dibăcie şi rafinament, o altă lucrare – binenţeles cu aceleaşi personaje– căreia i-au dat un nume conspirat, format jumătate din papa, ca să-ţi dea de înţeles că se mănâncă şi cealaltă jumătate, cioaca, ca să te ducă cu mintea aiurea şi să nu se prindă vecinii. Papacioaca! Apoi, au strigat peste gard, la sârbi şi la bulgari, în limba noastră tradiţională, latina: Acta, non verba! ( fapte, nu vorbe!)

Ingrediente reteta papacioaca:

3 vinete
5 ardei kapia
4 roşii, mari, carnoase, coapte bine
5-6 căţei de usturoi
ulei de masline, sare grunjoasă

Preparare:

1. Spălăm legumele, încingem grătarul, mai mic sau mai mare, pe aragaz sau în aer liber. Coacem roşiile, vinetele şi ardeiul, le dăm un praf de sare şi le lăsăm să se odihnească 10 minute şi să le treacă căldurile. Lăsăm vinetele să se scurgă şi astfel să-şi lase amăreala.

2. Le decojim şi le tocăm mărunt, din cuţit sau se pot da prin blender. Curăţăm căţeii de usturoi, îi zdrobim în mojar şi îi frecăm cu sare şi cu o lingură cu ulei de măsline.

3. Adăugăm usturoiul la legumele mărunţite, amestecăm şi omogenizăm bine. Mai adăugăm încă o lingură de ulei, gustăm şi adăugăm sare după gust. Asta-i tot. Simplu şi bun. Îi stă bine lângă orice carne dar şi solistă pe pâine. În zilele de toamnă, papacioaca se alătură, spornic, unor felii tari de mămăligă coapte pe grătarul unde, mai devreme s-a perpelit plătică uscată. Se cere vin nou, ce spumegă şi căciula pe urechi. Combinaţiile astea de legume coapte sunt reuşite, gustoase şi cu mare trecere: salata de vinete cu roşii coapte sau salata de ardei cu roşii coapte.

Să fiţi bine!

Saramura de Melci de Balta. Grijita ca la Ostroveni

November 1, 2012 by Ovidiu Slavulete 5 Comments

Erau alte vremuri! De câte ori nu folosim această expresie atunci când depănăm amintiri şi evocăm un trecut în care timpul se scurgea altfel, cu mult mai încet, dându-ne parcă răgaz sa privim în jur si astfel sa găsim bucurie si crânpeie de fericire în simplitatea unor lucruri si manifestări umane pornite dintr-o conştiinţă neatârnată ataşamentelor materiale. Atunci nu era viteză, era ritm si puls. Era o copilărie prelungită spre 20 de ani, trăită pentru cei norocoşi, desculţi în vacanţele de vară, intr-un sat ce-şi purta bunicile şezute pe ţol, la poartă, învârtind fusul si puzderia de copii, în ţărână, pe uliţă, jucând pita, purceaua, castel, pituluşul sau raţele si vânătorii. Nu existau prea multe mijloace tehnice de comunicare sau socializare dar oamenii erau mai apropiaţi, se simţeau unii pe alţii, se bucurau unii de alţii, formele aveau fond. Azi, aceste mijloace, ne împing nevăzut sa creăm forme fără fond, să ne trimitem mesaje si să nu ne mai sunăm, să credem că avem prieteni dar să ne simţim singuri. Viteza de azi ne-a făcut sa ne pierdem inocenţa de ieri. Atunci o saramura de melci, săracă în simplitatea ei, îi strângea pe toti la masă, azi o friptură mare desparte pe mulţi.

Ingrediente saramura de melci de apa dulce:

1 kg melci
2 cepe
sare
ciuşca
patrunjel, sare

Preparare:

Se lasă melcii de apa dulce o zi, în apă rece. Aceşti melci se recunosc usor deoarece au un căpăcel ce închide cochilia. Dealtfel, sunt melcii ce predomină în bălţile noastre. Cei ce iubesc pescuitul trebuie sa-i ştie deoarece se întâmplă sa prindă, rar, câte unul la undită. Se recoltează cu mâna din apele puţin adânci, aflandu-se în bălţi şi râuri. În trecut femeile din sat, pentru că, nu ştiu de ce, lor le revenea rolul de a aduce melci de la rau, îi culegeau cu minciogul cu care prindeau şi peşte. Azi nu prea se mai întâlnesc asemenea mincioage şi nici oameni care să ştie să le împletească. Se pun într-o strecurătoare mare sa se scurgă apa bine. Se coc in cochilie, pe o tablă pusă pe flacară. Sunt gata când cochilia capăta puţină culoare de copt (ca un ardei). Lângă ei se coc şi câţiva ardei uscaţi- ciuşti.

Se ia de pe tablă şi se pun intr-o cratiţă cu apă clocotită în care în prealabil s-a pus ceapa tocată şi sare. Se adaugă şi ciuşcă. Se aromează cu verdeaţă.

Sunt convins ca foarte mulţi ar refuza să mănînce aşa ceva. Este treaba lor. Este şi o chestiune de obişnuinţă. Eu cu aceşti melci sunt obişnuit, cu toate că nu am mai mancat de mult, dar am mâncat des în copilărie. Nu sunt aşa obişnuit cu cei de crescătorie ( sau de prin grădină), care, dealtfel, sunt buni şi am mancat de cateva ori în Franţa, dar nu pot spune că mental, m-am obişnuit. Aceştia de baltă, copţi au o aromă deosebită, puternică şi foarte plăcută. In urmă cu 20-25 de ani se mâncau des, vara, in satele dunărene. Azi, cred că se consumă foarte rar.

Era să uit, o parte importantă. Cum credeţi că se mănâncă?… Cu acul de siguranţă. Cel puţin aşa se mâncau atunci. Se înlătură căpacelul cochiliei, se înţeapă melcul cu acul şi se trage din cochilie. Nu are rost să vă ascund faptul că după ce am terminat saramura, a fost imposibil să găsesc un ac de siguranţă în casă. Oare se mai fabrică sau au dispărut odată cu saramura de melci? Am încercat cu scobitoarea şi nu merge. În final am găsit goblenul soţiei şi i-am luat acul şi aşa am mâncat melcii. Din cauza melcilor era să primesc o sapuneala. Când s-au prezentat fetele la domiciliu şi au vazut saramura de melci, m-au acuzat că sunt un egoist care găteşte numai pentru poftele lui excentrice. Ce să le spun? Că am pregătit şi chiftele de scoici? Ce-or avea cu melci mei?

Asta-i saramura de melci, aşa cum am găsit-o şi mâncat-o pe valea Dunării, la Ostroveni.

Să fiţi bine!

Tocanita moldoveneasca. In ulcica de pamant

October 29, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Spune datina noastră ca masa trebuie să stea sub icoane, la răsărit, sa fie acoperită cu faţă de masă alba şi pe masă să fie pâine şi sare, să nu fie goală. Şi o vorbă care străbate atăta amar de vreme, ca să-şi merite numele de datina, nu poate fi decât adevărată. Altfel, de unde Moldova ar fi adus atâtea bunătaţi pe masa românilor dacă nu ar fi avut mulţi, înapoi in vreme, masa sub icoane. Această tocanita moldoveneasca, gătită în vas de pământ căpăcit cu aluat a fost adusă astfel…

Ingrediente reteta de tocanita moldoveneasca :

1 kg muşchi de porc sau viţel
1 kg cartofi
2 cepe
2 morcovi
2 ardei graşi roşii
1 căpăţână usturoi
o ceşcuţă bulion
pătrunjel verde, piper măcinat, foi de dafin, sare, ulei pentru prăjit

Pentru aluat- la fel ca la pâine

o cana faină
1 ou
apă călduţă, sare

Preparare:

1. Ceapa se taie fideluţă şi se căleşte într-o tigaie cu 2 linguri de ulei. Când ceapa devine sticloasă se adaugă carnea tăiată bucaţi potrivite, cât o îmbucătură, să se rumenească puţin. Când s-au călit, punem ceapa şi carnea într-un bol, să aştepte.

2. Cartofii îi curăţăm şi îi tăiem sferturi. Punem, din nou, ulei în tigaie şi prăjim uşor cartofii. Îi lăsăm şi pe aceştia să aştepte, intr-un vas.

3. Tăiem morcovii rondele şi ardeiul gras cubuleţe şi de asemenea, îi călim. Când s-au călit uşor, punem peste ardei şi morcovi ceşcuţa cu bulion, două foi de dafin şi mai lăsăm 5 minute la foc încet.

4. Intr-un vas de pământ cu gura mai mică- vezi foto- (asemănător unei oale de pamânt ci nu cu gura larga ca la cratiţă. Se poate găti şi într-un vas mai mic de Jena) se pun cartofii semiprăjiţi, peste ei carnea cu ceapa călită şi, la final, ultimul strat format din ardei, morcovi şi bulion. Toate se scaldă cu o cană de apă călduţă (ar fi mai bine supă, dacă este) dar care să nu înece şi să depăsescă ultimul strat de ardei şi morcov. Dam un praf de sare.

5. Se pune capac şi se bagă la cuptor, la foc încet, pentru aproape o oră şi jumătate (se verifică dacă a scăzut zeama şi dacă carnea e bine făcută). Intre timp, se curăţă usturoiul şi se taie felii. Se pot pune şi alte condimente- cimbru, boia, maghiran, etc.- după gustul fiecăruia. Când s-a gatit carnea, se scoate ulcica de la cuptor, se ia capacul, se adaugă usturoiul şi piperul măcinat şi se acopera gura vasului cu aluat (gen tortillas) întins cu sucitorul, modelând-ul pe gura vasului. Se introduce din nou la cuptor pentru 5-10minute, pana se rumeneste capacul de aluat (se va mula etanş pe gura vasului).

Se scoate şi se lasă 5 minute. Cănd rupeţi aluatul copt trebuie să fiţi atenţi la aburi deoarece aluatul nu permite vasului să respire. După ce înlăturaţi aluatul, aromaţi tocanita moldovenească cu pătrunjel tocat proaspat.

Dacă aveti posibilitatea, respectiv accesul la un cuptor mai mare şi 4-5 străchini sau ulcele de pământ, puteţi prepara tocăniţa într-un vas roman mai mare şi când este gata formaţi porţii în ulcele de ceramică pe care le acoperiţi cu aluat şi le daţi la cuptor. Fiecare mesean primeşte câte o ulcică acoperită cu aluat rumen pe care se aşează o lipioară caldă sau o turtă rumenita pe plita sau in ceaun. La un restaurant tocanita moldoveneasca, servita astfel, ar fi cu siguranță un succes.

Să fiți bine!

Praz umplut. Noblete si rafinament in farfurie

October 23, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Daca noi spunem despre praz ca este ceapa oltenească, citeam undeva că francezii văd în această legumă o delicatesă, care merită atenţie şi respect, pentru gustul fin, rafinat şi pentru preparatele elegante care se pot găti folosind prazul. Probabil, orgoliul si mândria oltenului, agasat de rafinatele şi elegantele reţete franţuzeşti, au răbufnit şi l-au determinat să-şi scoată prazul din paporniţă şi – cine ar fi crezut? – să-l umple pentru a dovedi lumii cum stă treaba cu înnobilatul prazului. Asta-mi place mie să cred despre originile acestui praz umplut…

Ingrediente necesare reteta de praz umplut:

3 -4 fire de praz cât se poate de gros şi lung
500 gr. carne amestec, porc si vită
2 cepe
1oo gr. orez
1 ou
3 ardei kapia sau ardei gras roşu
3 roşii coapte bine
2 linguri pastă roşii
2-3 ciuperci
4-5 raci olteneşti ( ardei uscat bun pentru umplut)
1 mână măsline ( 10-15)
1 legătură mărar şi o legătură pătrunjel
piper, boia, foi de dafin, cimbru, sare, ulei pentru prăjit

Preparare:

1. Prazul se spală şi parte mai groasă, pretabilă a fi umplută, se taie bucăţi de 4-5 cm. ( cât un deget) şi se scoate miezul lăsând 1-2-3 foi la fiecare tub. Dacă prazul este suficient de gros se taie bucăti până aproape de frunze (apreciează fiecare cât din praz se poate umple). Miezul se scoate împingând cu degetul în mijlocul fiecărei bucăţi de praz. Dintr-o bucată se pot obţine şi 2 tuburi dacă este destul de groasă. Odată pregătit prazul ne ocupăm de compoziţie.

2. Curătăm o ceapă, o tocăm fin şi o punem la călit în două linguri de ulei. Când devine transparentă presărăm o linguriţă de boia şi amestecăm. Tot acum punem şi orezul ( 100 gr.) cu o ceşcuţă de apă şi lăsăm să fiarbă încet astfel încât orezul să tragă apa şi să se umfle puţin ( semifiert). Astfel, dacă orezul este semifiert înlăturăm riscul să rupă bucata de praz atunci când va fierbe la cuptor.

Călitura de ceapă şi orez o amestecăm şi omogenizăm cu carnea tocată, verdeaţa- jumătate din legătura mărar şi pătrunjel– tocată, un ou, un praf piper măcinat, un praf cimbru uscat şi unul sare. Luăm o linguriţă şi umplem uşor bucăţile de praz ( s-ar crede ca este dificil, dar nu este – ţinem blocat cu degetul un capăt al prazului aflat vertical şi cu linguriţa adăugăm treptat compoziţie pe la celălalt capăt ). Eu pe lângă praz umplut am contribuit şi cu patru raci olteneşti dar prezenţa acestora nu este obligatorie. Racii se curăţă de cotor şi seminţe şi se ţin 15 minute în apă călduţă înainte de a se umple.

3. Mijlocul prazului înlăturat când am pregătit tuburile, îl tocăm şi formăm un pat în cratiţa sau vasul în care vom prepara prazul umplut. Am folosit un vas roman. Peste prazul tocat aranjam cu grijă şi delicateţe prazul umplut printre care introducem şi racii umpluţi. Se aşează şi aranjează în vas ca şi sarmalele. Feliem ciupercile şi împreună cu mâna de măsline le adăugăm peste prazul umplut.

4. După ce am pus prazul în vas, pregătim sosul. Cea de-a doua ceapă o curăţăm, o tocăm mărunt şi o punem la călit într-o tigaie. Roşiile le curăţăm de coajă ( le scufundam în apă fierbinte sau le presăm suprafaţa cu dosul cuţitului) ) şi le tocăm cubuleţe mărunte. Le punem în tigaie, peste ceapă, când aceasta a devenit transparentă împreună cu cele doua linguri de pastă de roşii. Dacă nu aş fi pus pasta de roşii aş fi completat cu o linguriţă de zahăr, pentru că pasta pe lângă culoare, spre deosebire de roşii, vine şi cu dulceaţă. Obişnuiesc ca, de foarte multe ori şi la multe mâncăruri, sa folosesc în tandem roşiile cu pasta de roşii.

Ardeiul kapia sau gras îl dăm pe o răzătoare mică şi îl adăugăm alături de roşii. Punem o ceşcuţă cu apa şi condimentăm sosul cu piper, un praf de sare, foi de dafin şi cimbru. Lăsăm să bolborosească 10 minute la foc încet să se omogenizeze şi sa se întrepătrundă aromele.

5. Turnăm sosul peste praz, îi punem capac la vas şi îl dăm la cuptor, la foc domol, pentru o oră.

La final, luăm capacul la vas pentru 5 minute şi lăsăm să se rumenească.

6. Ornăm cu verdeaţa rămasă – jumătate din legăturile de pătrunjel şi mărar- tocată mărunt. Gata, ăsta-i praz umplut!

Se mănâncă cu mămăliguţă caldă şi cu – si asta face mult diferenta – iaurt sau lapte bătut. În acelaşi registru al prazului, dar mult mai cunoscută şi preparată, intră şi mâncarea de praz cu masline şi încă o reţetă unde am adăugat şi ciuperci la masline si praz.

Să fiţi bine!

…si daca facuram popas aci, intre olteni, ai sa condimentam totul cu Marin Sorescu, de la Bulzesti…

De of si de aoleo

Floare naltă, floare neagră,
Nu ţi-am spus, fă, că-mi eşti dragă?
C-o să fur din cer cinci stele
Să-ţi fac salbă de mărgele?
Şi mă lăudam că eu
Îl caftesc pe Dumnezeu,
De s-o pune-n drumul meu…

Nu-mi spuneai tu – ştiu, ca azi –
Când săream peste-un pârleaz,
Că de drag ce îţi sunt eu
O să mori de gâtul meu?
Şi-a venit un barbugiu,
Of, un fante de gagiu,
Din Obor, sau mai de sus,
Te-a chemat şi tu…te-ai dus!

Şi-ncă n-ar fi fost nimic,
Dacă nu mi-ai fi manglit
Punga mea cu bani fişic!

Stăteam noaptea amândoi,
Bibilică, bibiloi,
Ningea lună peste noi.
Eu credeam că mă iubeai,
Dară tu mă sărutai,
C-o mână mă mângâiai,
Cu alta cotrobăiai.
Boarfo! Nu ţi-am zis şucar
Să bagi mâna-n buzunar?
Cum putut-ai să te-nduri
Să mă-nşeli şi să mă furi?
C-am spoit un an tingiri
Pe la feţele subţiri,
Şi-am trăit prin mahala
Doar cu praz şi ciulama,
Ca să-ţi cumpăr ţie, ţie
Rochie de cununie,
Să-ţi fac degetu-nflorat
C-o piatră de matostat.
Şi tu, uite cum te ţîi
De cuvântul ăl dintâi!
Bine, dragă, îţi mersi!

Să mă-nşele o lămâie!
Da’ şi eu fusei tămâie!
Că puteam şi eu încai
Să fiu craiul ăl mai crai
Şi să huzuresc ca-n rai.

…Da’ acum am rămas bleg,
Amărât şi plin de jeg,
Ca nărojii ăi mai mari:
Nici gagică, nici piştari!

Gulas de Miel, Bolborosit Incet la Ceaun

October 16, 2012 by Ovidiu Slavulete Leave a Comment

Mâncare originară din Ungaria, gulaşul sau, ca să fim corecţi, gulyas este un fel de tocăniţă pe care o pregăteau, tradiţional, văcarii ungurii ce păstoreau turme mari de vite pe lungul drum către pieţele din Veneţia, Moravia, Viena sau Nurnberg. Din Evul Mediu până în sec. 19, gulyaş-i unguri (cuvânt ce înseamnă cioban, păstor ), călătoreau mult pentru a-şi vinde vitele şi sacrificau de-a lungul călătoriei pe cele care nu făceau faţă drumului, preparând faimosul gulaş. Azi gulaş-ul este popular în Balcani, în Rusia si Germania, în Polonia şi Ucraina şi câte bordeie, atâtea obiceie în ce priveşte prepararea acestui fel de mâncare. Nefiind mofturos şi cusurgiu de fel, mănânc cu aceaşi plăcere şi pofta, gulaş-ul preparat din carne aflată sub blană, lână, piele, şorici sau pene. Azi, mănânc gulas de miel…

Ingrediente necesare reteta de gulas de miel:

1,5 kg carne miel cu os
3 cepe
3 ardei kapia sau ardei gras roşu
4-5 roşii cărnoase
4-5 căţei usturoi
1 ardei iute
150 gr. smântână
2-3 linguri făină
1 legătură pătrunjel
ulei pentru prăjit sau untură (mai bună pentru calitatea gulas-ului)
boia dulce, piper boabe, foi de dafin, sare

Preparare:

1. Tăiem carnea bucăţi şi o rumenim sumar într-un ceaun, cu o lingură de untură, cât să-şi lase puţină zeamă. Dacă nu aveţi, nu suportă organismul sau pur şi simplu doriţi să evitaţi untura puteţi folosi ulei, dar sunt unele mâncăruri tradiţionale care pierd mult la gust din acest motiv, una dintre acestea fiind gulaşul. Nu discut acest aspect şi depinde de fiecare ce alege pentru că nu întotdeauna ce este gustos, este şi cel mai sănătos cum nici extrema cealaltă nu este bună, să ajungi să te comporţi ca un ipohondru ce vede peste tot bombe culinare dar care nu observă că singura mişcare (consum energetic) ce o face este ridicatul de pe scaun.

2. Tocăm ceapa mărunt şi o călim până devine transparentă, într-o tigaie cu puţină untură, la foc încet. Peste ceapă adăugăm doua linguri de boia dulce.

Ardeiul kapia îl dăm pe o răzătoare mare şi îl punem peste ceapă, în tigaie, împreună cu căţeii de usturoi, curăţaţi şi feliaţi. Amestecăm totul în tigaie şi mai ţinem 5 minute la foc mic.

3. Tot amestecul călit, din tigaie, îl punem în ceaun, peste carnea de miel. Roşiile decojite le tăiem cubuleţe mici şi le punem în ceaun. Adăugăm doua foi de dafin, piper boabe şi un ardei iute uscat (nu este obligatoriu dacă nu suportaţi iute, puteţi adăuga sau nu şi boia iute). Pentru a decoji repede roşiile le scufundăm câteva secunde în apă fiartă.

4. Turnăm apă în ceaun cât să acopere carnea şi lăsăm să fiarbă încet, la foc mic, timp de 1 oră. La final, amestecăm făina cu smântână şi cu câteva linguri de zeamă din ceaun, evitând formarea de cocoloaşe. Dregem gulaşul cu acest amestec, mai lăsăm să bolborosească 2-3 minute, îi dăm sare după gust şi piper proaspăt măcinat.

Oprim focul si ornăm cu pătrunjel verde, tocat. Pe aceiaşi linie recomand mielul cu spanac şi stufatul de miel.

Sa fiti bine!

Ciorba de ciocanele. Cunoscuta drept pricopsita

October 8, 2012 by Ovidiu Slavulete 2 Comments

Poate cea mai muntenească dintre ciorbe, după cea de burtă, un fel de pomana porcului cu multa zeamă, fierbinte ca şi sudul băragănean, ciorba de ciocanele e accesibilă tuturor, dar într-un fel aparte: vine cine vrea, rămăne cine poate.” – aşa făcea vorbire despre această ciorbă Radu Anton Roman. Faţă de reţeta muntenească eu am mai umblat la ea şi am tras ciorba de ciocanele mai spre gurile Dunării, spre salba lor de porturi cu ale lor birturi. Ciorba asta ce se mânca la Chilia-n port, face parte din aceeaşi familie cu ciorba de burta si ciorba radauteana, zemuri de dres trupul şi sufletul pofticios.

Ingrediente necesare ciorba de ciocanele:

picioare de porc, parte de căpăţână, ureche de porc – să fie 2 kg ( cu tot cu os)
3 cepe
3 morcovi
1 păstârnac
1 rădăcină pătrunjel
1 ţelină
300 gr. smântână
4-5 gălbenuşuri de ou
4-5 căţei de usturoi
2 gogoşari acri
piper, foi de dafin, sare, oţet, ulei pentru prăjit

Preparare:

1. Am preparat ciorba de ciocanele din două picioare de porc şi partea mai fără grăsime din căpăţână. În general pentru prepararea acestei ciorbe se pot folosi orice periferice de la porc dar este bine să evităm părţile grase şi sa folosim picioarele şi urechile. Punem carnea la fiert în apă rece, într-o oală de 5 litri, la foc potrivit. Spumuim bine când începe fierberea şi adăugăm după ce înlăturăm spuma o lingură boabe de piper şi 3-4 foi de dafin. Lăsăm să fiarbă minim 2 ore până când, încercând carnea, constatăm că se desprinde uşor de pe oase. Pe parcurs, pe măsură ce scade apa, mai completăm.

2. Curăţăm şi spălăm legumele: cepele, pătrunjelul, păstârnacul, ţelina, 2 morcovi. Când carnea este aproape fiartă adăugăm cepele întregi şi rădăcinoasele tăiate bucăţi mari. Tot acum punem şi căţeii de usturoi întregi. Mai lăsăm 30 minute pe foc, să fiarbă legumele şi apoi, cu o paletă, scoatem carnea si legumele fierte, într-un vas şi strecurăm supa rezultată printr-o sită mai mare, înlăturând tot, inclusiv foile de dafin şi boabele de piper.

3. Carnea o lăsăm să se răcească puţin, o desprindem de pe oase şi o tăiem bucaţele şi franjuri. Şoriciul de pe picioarele de porc le tăiem ca şi burta folosită la ciorba de burta. Supa strecurată o punem din nou în oală şi o dăm din nou la foc mic. Dacă este prea multa grăsime în supă, tamponăm suprafaţa supei cu şervetele de bucătărie şi astfel “extragem” grăsimea. Punem carnea, tăiată franjuri, în oala aflată pe foc.

4. Cel de-al treilea morcov îl dăm pe răzătoare şi îl călim în 2 linguri de ulei, într-o tigaie încinsă, uleiul devenind astfel de o frumoasă culoare portocalie. Odată călit morcovul, îl punem în oală şi va colora ciorba.

5. Gogoşarul acru îl tăiem cubuleţe şi îl punem în ciorbă, făcând-o mai aspectoasă şi mai gustoasă. Adăugăm sare după gust şi lăsăm să mai bolborosească 5 minute.

6. Amestecăm şi omogenizăm bine gălbenuşurile de ou cu smântâna, formând liezonul. Luăm cu polonicul puţină zeamă fierbinte din oala si punem treptat peste amestecul de ouă cu smântână, amestecând continuu cu o furculiţă, pentru ai ridica treptat temperatura. Evităm astfel să se brânzească liezonul atunci când îl punem în oală, din cauza diferenţei de temperatură.

Liezonul îl punem la peste 5 minute după ce am oprit focul la oală. De asemenea, nu punem la nici o ciorbă liezonul odată cu oţetul deoarece apare fenomenul de brânzire ( reacţie chimică ce ţine de amestecul acid – bază/grasimi). Practic, il punem atunci cand oprim focul la oala. Acrim ciorba cu oţet în farfurie, atunci când mâncăm, ci nu în oală. La final se presară piper proaspăt măcinat.

Se mănâncă, aş zice obligatoriu, printre altele, cu hrean ce se prepara după cum am scris aici, la hrean în oţet, la borcan.

Ciorba de ciocanele se mănâncă fierbinte, înconjurând farfuria de un adevărat arsenal, aflat la îndemână şi menit să satisfacă fantezia culinară şi pretenţiile oricărui ciorbar: ceşcuţa cu smântână, cu hrean, cu mujdei, ardei iute acru sau iuţică, oţet şi piper.

Sa fiti bine!

P.S. La origini, acestă reţetă, se prepara cu zeama de varză şi cu orez si o vom reedita într-o zi din respect pentru tradiţia noastră culinară şi pentru un gust autentic.