Ce poţi face cu carnea de pasăre după ce a fiert şi contribuit la obţinerea unei supe? Variante sunt multiple, de exemplu, o poţi pune pe cartofi şi rumeni la cuptor cum am mai scris sau o poţi însoţi de un sos care, lângă un piure de cartofi, poate să facă impresie bună. Azi am ales să prepar şi să mă bucur de această simplitate gustoasă, piure cu carne si sos usturoiat.
sos
Pui cu masline si sos din abundenta
De cele mai multe ori am impresia că ce lipseşte din plin mâncărurilor cu sos este tocmai sosul, ce parcă niciodată nu este suficient. Astfel ajung să mănânc în final carnea mai fără sos pentru că este primul care se termină. Dar poate mi se întâmplă numai mie? Poate este un defect de poftă? Pentru a răspunde unui S.O.S. lansat de nevoile mele de gurmand am potrivit unor pulpe de pui cu masline un sos pe înălţimea poftelor mele.
Costite. Sos. Turte. Cosmogonia gustului
M-am plecat gustului, devorându-i costiţele. Am dat gustului ardeii, înecându-i în sos. Am dat gustului turtă caldă, întingând în el. Costite. Sos. Turte
Chiftelute marinate in sos imbogatit. Cu piure
Încă o porţie, monşer! Aşa m-a pocnit pe mine dorul şi pofta de chiftelute marinate in sos, îmbrăţişate protector de un piure aromat cu unt. Aşa că vă invit la o chiftea şi o amintire, binenţeles plăcută…
Costite de porc si ciuperci. Grijite pe mamaliga
Tot ce am reuşit să încropesc într-o pauză de biscuiţi, au fost costite de porc la tigaie cu ciuperci în unt, aşezate pe mămăliga aburindă, cautare şi dorinţă de trăiri mai înalte, peste perfidul biscuite popular şi a a lui gelozie.
costite de porc
Chiftele cu sos de rosii si paste
Preparăm compoziţia pentru chiftele: amestecăm carnea tocată cu ouăle batute, usturoiul zdrobit, verdeaţa mărunţită, ceapa tocată fin sau dată pe răzătoare (eu am dat-o pe răzatoare), căte un praf de sare, boia (opţional) şi piper. Pâinea o fărâmiţăm şi o inmuiem în lapte. O stoarcem bine şi o amestecăm în compoziţie.